ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4157/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul S.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat pentru perioada de 1 an, 3 luni și 6 zile aferentă intervalului 15 noiembrie 1943 - 06.13.1945, în loc de 4 luni și 16 zile cum în mod greșit s-a stabilit. Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității și cea a autorității de lucru judecat, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Prin Decizia nr. 434 din 7 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 64/2004, pronunțată în Dosar 8173/2003, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii nr. 11421/2003, iar pârâta a fost obligată să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1943 - 1 aprilie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2003. Sentința civilă nr. 64/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a rămas irevocabilă la data de 19 ianuarie 2005, prin Decizia nr. 256/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În vederea punerii acestor hotărâri judecătorești în executare, Casa Județeană de Pensii a emis Hotărârea nr. 11421/2006 prin care a admis cererea formulată de reclamant stabilind calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000.Totodată a dispus acordarea drepturilor bănești cuvenite reclamantului, în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 septembrie 2003 doar pentru perioada refugiului, recunoscută și validată prin Sentința civilă nr. 64/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Instanța de fond a apreciat că prin prezentul demers judiciar, reclamantul a înțeles să atace refuzul Casei Județene de Pensii de a-i recunoaște statutul de refugiat pentru o perioadă de 1 an, 3 luni și 6 zile aferentă intervalului 15 noiembrie 1943 - 6 martie 1945, refuz pe care îl consideră nejustificat. Toate aceste critici urmăresc reformarea unor aspecte ce au fost dezlegate prin Sentința nr. 64/2004 a Curții de Apel Cluj, or, acest lucru este inadmisibil atâta timp cât ceea ce a fost o dată judecat, trebuie considerat drept adevărat și trebuie admis ca atare. Noua cerere de chemare în judecată este între aceleași părți și se întemeiază pe aceeași cauză. Prin promovarea ei, reclamantul a urmărit să obțină protecția aceluiași drept pentru realizarea căruia s-a adresat justiției în Dosarul nr. 8173/2003 al Curții de Apel.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat, rezultă implicit din dispozitivul Sentinței civile nr. 64/2004 pronunțată de Curtea de Apel. Împotriva Deciziei nr. 434/2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, S.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit nu i-a recunoscut statutul de refugiat pentru perioada legală respectiv pentru intervalul 15 noiembrie 1943 - 6 martie 1945. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Sentința civilă nr. 64/2004 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 256/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a fost obligată să-i recunoască reclamantului calitate de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru 15 noiembrie 1943 - 1 aprilie 1944. În prezenta cauză, reclamantul solicită ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să-i fie recunoscute pentru intervalul 15 noiembrie 1943 - 6 martie 1945. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Din prevederile legale citite, rezultă că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză. Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic. Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept. De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât. Or, din analiza celor două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, și de părți, ambele cereri de chemare în judecată având ca finalitate recunoașterea unor drepturi.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept. Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a format obiectul Dosarului nr. 8173/2003, soluționat de Curtea de Apel Cluj, în primă instanță. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.V. împotriva Deciziei civile nr. 434 din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM