ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3835/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3835/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 17 din 12 ianuarie

2012, Tribunalul Iași, secția penală, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpații P.V., C.V.A. și P.M., sub aspectul

infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu,

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 180D/P/2011 din

15 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial Iași, a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților

P.M., C.V.A. și P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de

risc prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea

că, la data de 26 septembrie 2011, au recoltat de pe o cultură spontană din

apropierea orașului Roman, cantitatea de 1.339,7 gr. cannabis destinată

consumului propriu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi

penale, neconstatate și însușite de către inculpați, instanța de fond a reținut

că, în fapt, la data de 26 septembrie 2011, în timp ce se afla la o terasa din

Complexul T.V., inculpatul P.M. a surprins o discuție între două persoane cu

privire la prepararea "laptelui de cânepă" și a cerut detalii cu

privire la această chestiune.

În aceeași zi,

întâlnindu-se cu inculpații C.V.A. și P.V., le-a povestit cele aflate, hotărând

împreună să meargă în zona Roman pentru a culege cânepă în vederea preparării

acestei băuturi.

Cei trei inculpați

s-au deplasat cu autoturismul pe drumul E85, în locul denumit popular Castelul

de Apă, unde au oprit autoturismul.

Inculpații P.M. și

C.V.A. au coborât din mașină, s-au deplasat la marginea drumului, de unde au

cules mai multe fragmente de cânepă, pe care le-au pus pe bancheta din spate a

autoturismului, în timp ce inculpatul P.V. a asigurat paza, pentru a nu fi

surprinși de alte persoane, în acest scop ridicând capota autoturismului pentru

a crea impresia că se ocupă de remedierea unei defecțiuni la motor.

La întoarcere, în

aproprierea unei treceri la nivel cu calea ferată, inculpații au oprit și au

ales părțile bune ale plantei, respectiv inflorescențele, pe care le-au pus

într-un rucsac de culoare verde aparținând inculpatului C.V.A.

După aceasta cei trei

s-au întors în Iași, inculpatul P.V. și-a oprit o parte din cantitatea de plantă

aflată în rucsac, restul rămânând în posesia lui C.V.A., la domiciliul căruia a

rămas peste noapte și inculpatul P.M.

A doua zi, pe 27

septembrie 2011, inculpatul P.M. a plecat la facultate, iar în cursul zilei s-a

întâlnit cu martorii F.A. și B.G. Împreună cu aceștia, spre seară, a mers la

domiciliul inculpatului C.V.A., de unde a luat rucsacul conținând fragmentele

de cânepă culeasă, acesta rugându-l să-i păstreze și lui o cantitate de

"lapte de cânepă".

În jurul orelor

22:30, cei trei tineri au fost opriți de organele de poliție și, procedându-se

la efectuarea unui control, a fost găsită cânepa și trei filtre pentru

confecționarea de țigări.

În fața instanței de

judecată, inculpații P.M., C.V.A. și P.V. au solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond apreciind că sunt

îndeplinite condițiile aplicării acestei dispoziții legale.

Examinând fapta

comisă de cei trei inculpați, instanța a constatat că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul

că deși fapta există și a fost comisă de inculpați, față de modul și mijloacele

în care a fost comisă, de scopul urmărit și de împrejurările în care a fost

comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana

și conduita inculpaților, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al

infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași,

criticile privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond, cu referire la

împrejurarea că în cazul constatării aplicabilității procedurii reglementate

prin art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond este obligată a

pronunța soluția prevăzută de acest text legal.

În consecință,

parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii

atacate și, rejudecând, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților

la pedepse orientate spre minimul prevăzut de norma incriminatoare.

Prin Decizia penală

nr. 95/2012 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a respins apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, ca

nefondat.

În motivarea acestei

decizii instanța de apel a reținut că scopul introducerii art. 320

1

în Codul de procedură penală constă în accelerarea judecații cauzelor.

Or, interpretarea

textului în sensul că acesta obligă necondiționat la pronunțarea condamnării ar

descuraja inculpații să apeleze la această procedură, ceea ce ar fi contrar

scopului legiferării.

Prin urmare, în mod

judicios prima instanța a apreciat că redactarea alin. (7) al acestui text nu

înseamnă că o altă soluție decât condamnarea nu este posibilă.

Cu privire la soluția

de achitare a inculpaților, instanța de fond a apreciat corect că pentru

tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, fapta trebuie să prezinte

pericolul social al infracțiunii, ceea ce în cauză nu se constată.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, parchetul a declarat recurs, reiterând criticile formulate în

apel.

În concluzie,

parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a

sentinței pronunțate în cauză și trimiterea dosarului Tribunalului Iași, fie în

vederea aplicării legale a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

fie în vederea continuării cercetării judecătorești.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la

soluția de achitare, potrivit legii penale, caracterul penal al faptei este

înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei

infracțiuni.

Pericolul social al

infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei

trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârșită pentru a

caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

Este posibil ca, în

concret, fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru

a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este

săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o

periclitare a valorilor sociale ocrotite, să nu fie suficient pentru a

caracteriza fapta ca infracțiune.

Așadar, este posibil

ca fapta concreta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social

minim pe care îl prezintă, iar pentru combaterea acesteia nu este necesară

aplicarea unei pedepse.

În astfel de

situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim,

respectiv când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune,

este înlăturată răspunderea penală.

Cum însă, la

incriminarea unei fapte, legiuitorul ia în considerare printre altele și

pericolul social pe care îl reprezintă o faptă, tot legiuitorul trebuie să

prevadă în ce condiții o faptă concretă nu are gradul de pericol social necesar

al unei infracțiuni, ceea ce acesta a făcut-o prin art. 18

1

C. pen.

Aceasta nu înseamnă

că făptuitorul nu este pedepsit. Însă constatându-se că nu sunt îndeplinite

condițiile angajării răspunderii penale, acestuia i se aplică o sancțiune cu

caracter administrativ. Instanța de fond a făcut o judicioasă aplicare a

dispozițiilor art. 18

1

alin. (2) C. pen., cu referire la stabilirea

în concret a gradului de pericol social al faptei concrete în raport de

criteriile stabilite de legiuitor.

Sub aceste aspecte,

în mod judicios instanța de fond, în raport de condițiile concrete ale

comiterii faptei și de urmările acesteia, precum și în raport de persoana

inculpaților, a constatat că aceasta a adus o atingere minimă valorilor

ocrotite de lege, astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Pe de altă parte, în

mod întemeiat prima instanța a reținut că procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. nu este incompatibilă cu altă soluție decât cea a condamnării.

Sub acest aspect, în

mod judicios sub aspectul interpretării legii instanța a reținut că

modificările aduse alin. (4) al textului menționat impun soluționarea laturii

penale atunci când din probele administrate la urmărirea penală rezultă că

fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, însă a

apreciat că efectuarea acestui examen în cazurile concrete înainte de

soluționarea fondului semnifică antepronunțarea cel puțin sub aspectul sintagmei

constituie infracțiune folosită de legiuitor.

S-a mai arătat că

s-ar putea susține că, pentru cazul în care intenționează să adopte o soluție

de achitare, instanța ar putea să respingă cererea inculpaților de judecare în

baza probelor administrate la urmărirea penală și să facă cercetarea

judecătorească conform procedurii de drept comun, însă în cazul concret, dacă

intenționează să dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., este imposibil ca instanța să motiveze respingerea cererii

inculpatului de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

din

același cod, fără să se antepronunțe cu privire la soluția ce urmează a fi

adoptată în cauză.

Totodată, instanța a

arătat în mod judicios că interpretarea de ordin teleologic conduce de asemenea

la posibilitatea instanței de a pronunța o soluție de achitare, cel puțin

conform art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., întrucât dacă s-ar susține

obligativitatea pronunțării unei soluții de condamnare ori de câte ori un

inculpat optează pentru procedura simplificată, acesta nu va fi încurajat să

recurgă la această procedură, ceea ce ar constitui o deturnare de la scopul

Legii nr. 202/2010, cu referire la simplificarea procedurilor judiciare.

În fine, în mod

întemeiat instanța de apel a reținut că în procedura simplificată inculpatul

recunoaște fapta, și nu incriminarea acesteia ca infracțiune.

Prin urmare, pentru

motivele expuse, respingând apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe

și menținând sentința atacată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală,

criticile formulate de parchet în recurs constatându-se a fi neîntemeiate.

De altfel, instanța

supremă, prin Decizia penală nr. 2142 din 19 iunie 2012, a statuat că se impune

a se reține că procedura simplificată nu exclude posibilitatea achitării

inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative, dacă evident instanța

constată că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Esența procedurii

simplificate constă în aceea că judecata se face pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, cu posibilitatea instanței de a înlătura probele -

atunci când este cazul - administrate în mod ilegal.

Potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen.,

inculpatul, pentru a beneficia de procedura simplificată, trebuie să recunoască

fapta săvârșită, astfel cum este descrisă în actul de sesizare al instanței, nu

și încadrarea juridică dată de procuror, care are un caracter provizoriu.

Prin urmare, instanța

de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice în

prealabil - pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală - dacă

fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și dacă

aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului prin rechizitoriu sau ale unei alte infracțiuni.

Dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., care se referă la pronunțarea unei hotărâri de

condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclud

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen., deoarece o hotărâre de

condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă și recunoscută de inculpat

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; în caz contrar ne aflăm

în prezența unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Iași împotriva Deciziei penale nr. 95 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații P.M., C.V.A. și

P.V.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, conform dispozitivului, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial Iași împotriva Deciziei penale nr. 95 din 15

mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe inculpații P.M., C.V.A. și P.V.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații C.V.A. și P.V., în sumă de

câte 300 RON, și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul P.M., în sumă de 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ