ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2013

Deliberând asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 443 din 7 noiembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind persoana condamnată

D.N., iar cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe

rolul instanței la data de 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispozițiile

art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat

recunoașterea și punerea în executare a sentinței din 27 ianuarie 2006

pronunțată în Dosarul nr. T20057149 de Tribunalul Coroanei, hotărâre rămasă

definitivă la 27 ianuarie 2006, privind persoana condamnată D.N. și, respectiv,

transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei.

Prin Adresa nr.

79268/2012 din 06 septembrie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept

Internațional și Cooperare Judiciară a transmis, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 302/2004 republ., cererea de transfer a persoanei

condamnare D.N. (în prezent deținut în Penitenciarul Swaleside din Marea

Britanie), cetățean român, în vederea continuării executării pedepsei într-un

penitenciar din România, pedeapsă ce i-a fost aplicată de instanțele din statul

solicitant.

La dosar au fost

atașate: cererea formulată de autoritățile engleze, care a fost însoțită de

documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv

copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe

dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate,

declarația de consimțire la transfer a persoanei condamnate, într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

În urma

verificărilor, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat, prin Adresa

nr. 3538998 din 26 septembrie 2012, că numitul D.N. este nu figurează ca

titular de act de identitate și are atribuit CNP XXX.

De asemenea, din

Adresa nr. 1909715/11, din data de 26 septembrie 2012, a Ministerului de

Interne - Direcția generală de Pașapoarte a rezultat că numitul D.N. este

cetățean român, nefiind posesor de pașaport.

S-a apreciat de către

procurorul care a sesizat curtea de apel că este îndeplinită astfel condiția

prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg și de art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004

republicată.

Din informațiile și

documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției

europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg în

anul 1983, a rezultat că prin Sentința penală din 27 ianuarie 2006 pronunțată

în Dosarul nr. T20057149, Tribunalul Coroanei a condamnat pe numitul D.N. la

pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de

art. 1965 capitolul 71 din Legea referitoare la infracțiunea de omor din 1965.

Această hotărâre a rămas definitivă la data de 27 ianuarie 2006, astfel că este

îndeplinită, în opinia procurorului, condiția prev. de art. 3 lit. b) din

Convenția europeană, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr.

304/2004 republicată. Referitor la situația executării pedepsei, comunicată de

autoritățile engleze, a rezultat că persoana condamnată D.N. a fost arestată la

data de 19 februarie 2005, iar eliberarea condiționată a acestuia poate fi

luată în considerare după executarea unei pedepse de minim 16 ani, mai exact

după data de 19 februarie 2021.

În consecință, s-a

arătat de către procuror că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În fapt, în sinteză,

s-a reținut că numitul D.N., la data de 19 ianuarie 2005, împreună cu mai multe

persoane, au omorât pe numitul B.E.C.

Examinând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția

dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg, că fapta reținută în sarcina persoanei

condamnate D.N. are corespondent în legislația penală română, realizând

conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174

raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., pedepsită cu închisoarea de

la 5 la 15 ani. Prin cererea din data de 25 ianuarie 2012, persoana condamnată

D.N. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind

îndeplinită astfel, în opinia procurorului, condiția prev. de art. 143 lit. d)

din Legea nr. 302/2004 republic.

Analizând sesizarea

Ministerului Public, curtea de apel a constatat însă următoarele:

Prin sentința penală

de condamnare din statul solicitant, cu privire la persoana transferabilă D.N.,

s-a dispus "să fie deținut pe o perioadă nedeterminată ce va fi supusă

voinței Majestății Sale". Curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată

condamnatului nu are corespondent în legislația română, punerea în executare a

unei astfel de pedepse nefiind posibilă.

Mai mult, curtea de

apel a mai constatat că autoritățile engleze au solicitat autorităților române

continuarea executării pedepsei. Însă, în condițiile în care durata pedepsei nu

este determinată, Curtea nu poate dispune recunoașterea sentinței de condamnare

și transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei, neavând un

criteriu obiectiv, în lipsa unei dispoziții exprese din legislația română,

pentru stabilirea cuantumului pedepsei.

Astfel, s-a apreciat

că instanța română solicitată nu poate stabili arbitrar pedeapsa maximă

prevăzută pentru infracțiunea ce are corespondent în Codul penal român - omor

calificat, dar nici nu poate avea în vedere solicitarea apărătorului ales de

transferare a condamnatului în vederea executării pedepsei de 16 ani închisoare,

în condițiile în care perioada de 16 ani reprezintă intervalul minim de timp ce

urmează a fi petrecut în detenție de către condamnat pentru luarea în discuție

a unei posibile cereri de liberare condiționată.

Judecătorul instanței

de fond a constatat că deși în rezoluția Procurorului General se precizează că

pedeapsa aplicată condamnatului este detențiunea pe viață și, astfel, ar avea

caracter determinat, afirmația nu are corespondent în considerentele sentinței

de condamnare, în condițiile în care se menționează expres că dat fiind vârsta

condamnatului, care nu era major la data comiterii faptei, acesta nu putea fi

condamnat la detenție pe viață.

În aceste condiții,

judecătorul instanței de fond a concluzionat că chiar dacă, la nivel formal,

sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 din Legea nr. 302/2004 rep.

pentru transferul condamnatului, hotărârea pronunțată de statul de condamnare

nu poate produce efecte juridice în România, condiție inerentă prev. de art.

131 lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep. pentru recunoașterea pe teritoriul

României a unei hotărâri penale străine.

Totodată, s-a

menționat că instanța română are rezerve și în ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor privind transferarea condamnatului, din interpretarea dispozițiilor

art. 143 lit. c) din legea citată, ce precizează partea de pedeapsă

neexecutată, rezultând că pentru calculul acesteia este necesară stabilirea cu

certitudine a duratei pedepsei, fapt ce nu rezultă în cauză.

În final, s-a arătat

că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii

pronunțate de către autoritățile engleze și transferul condamnatului în vederea

executării pedepsei în România.

Împotriva sentinței,

persoana transferabilă a declarat prezentul recurs, fiind reprezentată în fața

Înaltei Curți de către avocatul ales, concluziile acestuia fiind menționate în

partea introductivă a deciziei. Recursul va fi respins ca nefondat pentru

motivele ce se vor arăta: O primă mențiune este cea referitoare la faptul că,

la dezbateri, atât la soluționarea cauzei în primă instanță, cât și în recurs,

reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii pentru respingerea

sesizării, motivat prin aceea că pedeapsa aplicată condamnatului D.N. are un

caracter nedeterminat în raport cu legislația română.

O a doua mențiune, de

natură să confirme legalitatea și temeinicia sentinței atacate, rezultă din

examinarea motivării hotărârii de condamnare, astfel cum se arată în secțiunea

"remarci incriminatorii". Astfel, după ce inițial judecătorul englez a

dispus "condamnarea la detențiunea pe viață", ulterior a revenit

asupra pedepsei aplicată numitului D.N. motivat, pe de o parte, de vârsta avută

de acesta la data faptelor (minor), iar pe de altă parte, de legea existentă

care prevedea, în această, situație, o altă sancțiune și anume "deținerea

pentru o perioadă supusă voinței Majestății Sale, termenul limită minim fiind

de 16 ani".

Examinarea cu atenție

a secțiunii "remarci incriminatorii", respectiv partea a II-a a

acesteia, înlătură orice dubiu cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului

D.N., în sensul că nu este detențiunea pe viață.

Față de cele

constatate, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea celorlalte

argumente expuse în sentința atacată.

Având în vedere și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la cheltuielile

judiciare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.N.

împotriva Sentinței penale nr. 443 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă condamnatul

persoană transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial

al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV