ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7106/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 7159/2/2012, reclamanta Ș.C.I.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei de licență emisă de Universitatea S.H., cu cheltuieli de judecată. Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității. 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa de interes și excepția de inadmisibilitate.

Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.C.I.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, argumentele prezentate de pârât în susținerea acesteia nu vizează interesul legitim privit din perspectiva condiției generale de exercitare a unei acțiuni civile, ci se referă la interesul legitim presupus a fi vătămat prin nerecunoașterea diplomei, arătând că reclamanta nu a probat vătămarea suferită. Or, în materia contencosului administrativ, dovedirea interesului legitim vătămat reprezintă un aspect care ține de fondul cauzei, constituind o cerință a cărei îndeplinire atrage anularea actului nelegal care a produs vătămarea.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că argumentele invocate de pârât nu pot face obiectul analizei excepției lipsei de interes, întrucât antamează fondul cauzei și nu se referă la interes ca și condiție generală de exercitare a unei acțiuni. Referitor la excepția inadmisibilității, Curtea reține că aceasta este argumentată, în esență, pe susținerea potrivit căreia ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomelor și că, prin urmare, nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale. Se constată de instanță că argumentele prezentate țin de fondul cauzei, aspectele învederate de pârât tinzând să formeze convingerea instanței că nu există un refuz nejustificat de recunoaștere a diplomei obținute de reclamantă.

În fapt, Curtea a constatat că reclamanta Ș.C.I.S. a absolvit Universitatea S.H., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, promoția 2008, forma de învățământ I.D. și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea februarie 2008, obținând titlul de licențiat în filologie, conform diplomei de licență. Prin plângerea adresată M.E.C.T.S. la data de 29 iunie 2012, reclamanta a solicitat recunoașterea diplomei de licență eliberată de către Universitatea S.H. Prin adresa din 31 iulie 2012 emisă de pârâtul M.E.C.T.S. - D.G.Î.S., s-a comunicat reclamantei faptul că această direcție nu se poate pronunța asupra legalității programului de studii urmat. Instanța de primă jurisdicție a reținut că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, pentru a considera că este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului M.E.C.T.S.

Instanța reține că Ordinul nr. 295/2007 al M.E.C.T.S. privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învățământul superior - examene de absolvire, licență, diplomă, selecție, disertație și de finalizare a programelor de pregătire universitară avansată din cadrul studiilor universitare de doctorat, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, prevede expres că diplomele de licență se eliberează de instituția care a organizat examenul de licență, neprevăzându-se nici o atribuție a M.E.C.T.S. de a valida aceste diplome de licență. De altfel, reține instanța că din acțiune nu rezultă decât derularea unor raporturi juridice între reclamantă, în calitate de studentă, și Universitatea S.H., nefiind dovedit faptul că pârâtul M.E.C.T.S.

ar avea vreo obligație contractuală sau legală de a emite un act administrativ prin care să recunoască o diplomă de licență eliberată de Universitatea S.H. Instanța de primă jurisdicție reține faptul că o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoastere/validare a diplomei de către M.E.C.T.S. 3. Recursul formulat de Ș.I.S. Prin cererea de recurs formulată în cauză, recurenta Ș.I.S. a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocate ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Principalul motiv de casare invocat de recurentă a fost acela că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

S-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că M.E.C.T.S. nu are în sfera de competențe recunoașterea diplomelor de licență, având în vedere că în cadrul acestei instituții este constituită D.G.Î.S., care are în sfera de competență formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare. Recurenta a arătat că cel de-al doilea motiv de recurs este dat tocmai de faptul că instanța de judecată, în motivarea sentinței admite că diploma emisă de o instituție de învățământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de licență eliberată de M.E.C.T.S.

Recurenta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este determinat tocmai de împrejurarea că diploma de licență a fost considerată ca nefiind valabilă, considerându-se că a fost urmată o specializare la o facultate care nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu. De asemenea, recurenta a arătat că instanța de recurs nu a dat curs principiului de drept error comunis facit jus, având în vedere faptul că recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea S.H., respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a-i recunoaște diploma de licență emisă de Universitatea S.H. Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., reținând că în mod corect a apreciat instanța de primă jurisdicție că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei. Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea. Referitor la critica recurentei cu privire la împrejurarea că diploma de licență a fost considerată ca nefiind valabilă, considerându-se că a fost urmată o specializare la o facultate care nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, Înalta Curte reține că reclamanta nu a chemat în judecată și nu a atacat refuzul instituției/autorității de a recunoaște actul legal emis de Universitatea S.H., act care a intrat în circuitul civil și care nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare, ci obiectul prezentei acțiuni vizează strict obligarea M.E.C.T.S.

de a recunoaște diploma de licență emisă de Universitatea S.H. Înalta Curte reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obținerea unei alte formalități. În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția M.E.C.T.S. pentru „recunoașterea diplomei de licență”. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță, reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ș.I.S. împotriva Sentinței nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2013.