ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7106/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 7159/2/2012, reclamanta Ș.C.I.S., în contradictoriu cu

pârâtul M.E.C.T.S., a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei

de licență emisă de Universitatea S.H., cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul M.E.C.T.S. a

formulat întâmpinare invocând excepția lipsei de interes și excepția

inadmisibilității.

de fond

A. Prin Sentința

nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București au fost respinse ca

neîntemeiate excepțiile privind lipsa de interes și excepția de

inadmisibilitate.

Instanța

a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.C.I.S., în contradictoriu cu

pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește excepția

lipsei de interes, argumentele prezentate de pârât în susținerea acesteia nu

vizează interesul legitim privit din perspectiva condiției generale de

exercitare a unei acțiuni civile, ci se referă la interesul legitim presupus a

fi vătămat prin nerecunoașterea diplomei, arătând că reclamanta nu a probat

vătămarea suferită.

Or, în

materia contencosului administrativ, dovedirea interesului legitim vătămat

reprezintă un aspect care ține de fondul cauzei, constituind o cerință a cărei

îndeplinire atrage anularea actului nelegal care a produs vătămarea.

Prin

urmare, instanța de fond a reținut că argumentele invocate de pârât nu pot face

obiectul analizei excepției lipsei de interes, întrucât antamează fondul cauzei

și nu se referă la interes ca și condiție generală de exercitare a unei

acțiuni.

Referitor la excepția

inadmisibilității, Curtea reține că aceasta este argumentată, în esență, pe

susținerea potrivit căreia

ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomelor

și că, prin urmare, nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu

a fost emisă conform prevederilor legale.

Se constată de

instanță că argumentele prezentate țin de fondul cauzei, aspectele învederate

de pârât tinzând să formeze convingerea instanței că nu există un refuz

nejustificat de recunoaștere a diplomei obținute de reclamantă.

În fapt,

Curtea a constatat

că reclamanta Ș.C.I.S. a absolvit Universitatea S.H., Facultatea de Limbi și

Literaturi Străine, promoția 2008, forma de învățământ I.D. și a susținut și

promovat examenul de licență în sesiunea februarie 2008, obținând titlul de

licențiat în filologie, conform diplomei de licență.

Prin plângerea

adresată M.E.C.T.S. la data de 29 iunie 2012, reclamanta a solicitat

recunoașterea diplomei de licență eliberată de către Universitatea S.H.

Prin adresa din 31

iulie  2012 emisă de pârâtul M.E.C.T.S. - D.G.Î.S., s-a comunicat reclamantei

faptul că această direcție nu se poate pronunța asupra legalității programului

de studii urmat.

Instanța

de primă jurisdicție a reținut că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite

condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, pentru a considera

că este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului M.E.C.T.S.

Instanța

reține că Ordinul nr. 295/2007 al M.E.C.T.S. privind cadrul general de

organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învățământul superior - examene

de absolvire, licență, diplomă, selecție, disertație și de finalizare a

programelor de pregătire universitară avansată din cadrul studiilor

universitare de doctorat, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență

a reclamantei, prevede expres că diplomele de licență se eliberează de instituția

care a organizat examenul de licență, neprevăzându-se nici o atribuție a M.E.C.T.S.

de a valida aceste diplome de licență.

De

altfel, reține instanța că din acțiune nu rezultă decât derularea unor raporturi

juridice între reclamantă, în calitate de studentă, și Universitatea S.H.,

nefiind dovedit faptul că pârâtul M.E.C.T.S. ar avea vreo obligație

contractuală sau legală de a emite un act administrativ prin care să recunoască

o diplomă de licență eliberată de Universitatea S.H.

Instanța

de primă jurisdicție reține faptul că o diplomă de licență emisă de o

instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte

juridice fără a fi necesar vreun act de recunoastere/validare a diplomei de

către M.E.C.T.S.

de Ș.I.S.

Prin cererea de

recurs formulată în cauză, recurenta Ș.I.S. a criticat soluția instanței de

fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocate ca motive de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Principalul motiv de

casare invocat de recurentă a fost acela că hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. S-a

arătat că în mod greșit instanța a reținut că M.E.C.T.S. nu are în sfera de

competențe recunoașterea diplomelor de licență, având în vedere că în cadrul

acestei instituții este constituită D.G.Î.S., care are în sfera de competență

formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a

conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ,

specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior

acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, în conformitate cu hotărârile

de guvern în vigoare.

Recurenta a arătat că

cel de-al doilea motiv de recurs este dat tocmai de faptul că instanța de

judecată, în motivarea sentinței admite că diploma emisă de o instituție de

învățământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de

recunoaștere/validare a diplomei de licență eliberată de M.E.C.T.S.

Recurenta a arătat că

obiectul cererii de chemare în judecată este determinat tocmai de împrejurarea

că diploma de licență a fost considerată ca nefiind valabilă, considerându-se

că a fost urmată o specializare la o facultate care nu era

acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu.

De asemenea,

recurenta a arătat că instanța de recurs nu a dat curs principiului de drept

error comunis facit jus, având în vedere faptul că recurenta și-a îndeplinit toate

obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu

Universitatea S.H., respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea

tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Recurenta

- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce

vizează refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a-i recunoaște diploma de

licență emisă de Universitatea S.H.

Înalta Curte nu poate

primi criticile formulate de recurentă întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., reținând că în mod corect a

apreciat instanța de primă jurisdicție că nu se poate vorbi de un refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr.

554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului

pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale

relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului

privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului

în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei.

Prin urmare, nu se

poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte

prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja

eliberate de instituțiile de învățământ superior, cu aprobarea

intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de

acesta.

Diploma

de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent

sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost

eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor

ce decurg din ea.

Referitor la critica

recurentei cu privire la împrejurarea că diploma de licență a fost considerată

ca nefiind valabilă, considerându-se că a fost urmată o specializare la o

facultate care nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, Înalta

Curte reține că reclamanta nu a chemat în judecată și nu a atacat refuzul

instituției/autorității de a recunoaște actul legal emis de Universitatea S.H.,

act care a intrat în circuitul civil și care nu a făcut obiectul unei acțiuni

în anulare, ci obiectul prezentei acțiuni vizează strict obligarea M.E.C.T.S.

de a recunoaște diploma de licență emisă de Universitatea S.H.

Înalta Curte reține

că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept,

fără obținerea unei alte formalități.

În condițiile în care

ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora

se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers

judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi

nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția M.E.C.T.S. pentru „recunoașterea

diplomei de licență”.

Prin urmare,

dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță, reflectă,

așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu

există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Ș.I.S. împotriva Sentinței nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2013.