ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 octombrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 4694 din 18.08.2017, emis de pârât, prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Arad, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului administrativ, precum și obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcție.

Prin Sentința civilă nr. 305 din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 4694/18.08.2017, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui ordin și a obligat pârâtul să-l repună în funcție pe reclamant.

Împotriva Sentinței civile nr. 305 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ ce face obiectul judecății.

În dezvoltarea recursului, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind greșit asupra îndeplinirii în cauză a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În esență, pârâtul a susținut, în ceea ce privește cazul bine justificat, că instanța de fond a avut în vedere motive de nelegalitate a actului administrativ care nu se subsumează cazului bine justificat, respectiv nu pot fi analizate decât de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, iar în ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță a avut în vedere doar susținerile nedovedite ale reclamantului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 ianuarie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului nr. 4694 din 18.08.2017, emis de pârât, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare a acestui act.

Analizând prezentul recurs din perspectiva cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, prin Sentința civilă nr. 128 din 10 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de anulare a Ordinului nr. 4694/18.08.2017, emis de pârâtul Ministerul Educației Naționale, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față .

În condițiile respingerii acțiunii în anulare a actului administrativ, interesul pârâtului în susținerea recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ nu îndeplinește cerința de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare și-a produs efectele, conform legii. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței civile nr. 305 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM