ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2011

Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtul P.V., a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului de avocat, precum și refuzul acestuia de a-i pune la dispoziție actul doveditor numit ”chitanță de plată liberatorie”, din care să rezulte că pretinsul debit nenominalizat, nedeterminat și neindividualizat în contractul de cesiune a fost stins prin „predarea” sumei de 7.857,74 RON de către P.V. lui S.I., iar în subsidiar, reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de cesiune de creanță.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4531 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul P.V., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, față de petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta urmărește soluționarea unui litigiu declanșat de executarea unui contract de cesiune de creanță, încheiat între două subiecte de drept privat, astfel încât competența soluționării cauzei aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoriei, conform art. 1 și 5 din C. proc. civ..

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamanta B.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 304 1 din C. proc. civ. și art. 1309 din C. civ.. În motivarea recursului, se arată că instanța competentă să judece cauza în fond este Curtea de Apel București, întrucât actul dedus judecății este un act încheiat între Asociația de Proprietari X. și avocatul P.V.. Pe de altă parte, recurenta a reiterat, în cererea de recurs și în concluziile scrise depuse la dosar, argumentele și solicitările privind fondul litigiului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, fiind corect stabilită competența de soluționare a cauzei. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim”, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 din Lege, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Sentința recurată este legală întrucât reclamanta nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Raporturile juridice de drept privat generate de încheierea și executarea contractului de cesiune de creanță din 07 aprilie 2008 și, prin urmare, petitele acțiunii promovate de către reclamantă nu se circumscriu dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, devenind aplicabile normele de drept comun în ceea ce privește competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, respectiv art. 1 și art. 5 din C. proc. civ.. Pe cale de consecință, Curtea de Apel București a stabilit, în mod legal, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecății.

Soluția instanței de recurs Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.