ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2019, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 7 august 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a învederat că hotărârea instanței de apel este atât rezultatul ignorării, cât și al denaturării evidente a înțelesului vădit lămuritor și neîndoielnic al probelor existente la dosar și administrate în fața instanței, fiind dată cu interpretarea eronată a probelor, dar și cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel, în motivarea hotărârii, a invocat jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 3 al Convenției consacră o valoare fundamentală a unei societăți democratice și dreptul oricărei persoane de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane și degradante, însă instanța a dat o interpretare originală noțiunii de "leziune", statuând că unghia încarnată nu se circumscrie acestui termen.

Recurentul a arătat că prin acțiunea introductivă a reclamat faptul că, în perioada detenției, a fost supus unor tratamente degradante și umilitoare, precum și torturii, prin refuzul pârâtului de a-l diagnostica și de a-i prescrie tratamentul medical corespunzător.

Conchizând, recurentul a arătat că instanța de apel nu a făcut nicio referire, în considerente, la probele administrate sau la motivul pentru care le-a înlăturat.

La data de 2 octombrie 2019, în termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Satu Mare a depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Penitenciarul Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 141C/10 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în întregime, argumentând, pe larg, că, în cauză, nu a fost dovedită fapta ilicită reclamantă, respectiv tratamentele inumane și degradante pretins suferite în penitenciar, nici lipsa de igienă corespunzătoare în cadrul penitenciarului care ar fi determinat îmbolnăvirea reclamantului.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivarea soluției pronunțate de Curtea de Apel Oradea, iar argumentele sale vizează exclusiv modul în care au fost analizate și interpretate probele de către instanța de apel.

În acest sens, Înalta Curte reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greșita aplicare a legii de către instanța de apel și a dedus judecății aspecte de netemeinicie care privesc modalitatea de administrare a probatoriului și de evaluare a acestuia de către instanța de apel.

În ceea ce privește critica recurentului în sensul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că acesta nu a adus argumente în susținerea acestei critici, iar pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicat textul de lege greșit aplicat de către instanța de apel, precum și motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Deși recurentul a invocat formal dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta nu a dezvoltat critici care să pună în discuție legalitatea deciziei, ci aspectele învederate vizează exclusiv temeinicia acesteia din perspectiva interpretării probelor.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a mai învederat că, pentru a dovedi cele susținute, au fost administrate proba cu înscrisuri, planșe foto, probe testimoniale și expertiza medico-legală, iar instanța de apel nu a făcut nicio referire la probele învederate și la motivul pentru care le-a înlăturat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în etapa procesuală a apelului, reclamantul nu a solicitat administrarea de probe noi, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat în baza probelor de la prima instanță.

Dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează efectul devolutiv al apelului, dispun în sensul că:

"În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia numai în baza dovezilor administrate la prima instanță, fără a le mai reface sau a le mai completa, prin administrarea de probe noi, iar pentru ca această critică a reclamantului să poată fi circumscrisă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta avea obligația sa aducă argumente suplimentare în susținerea criticii, în sensul să indice care este proba solicitată și încuviințată de către instanța de apel, cu referire la care instanța nu s-a pronunțat ori pe care a înlăturat-o.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2020.