ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 05 octombrie 2020, pârâta A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 noiembrie 2020 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 272/2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, arătând că instanța de recurs nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii și, pe cale de consecință, și a încheierilor de ședință din 14 mai 2018, 4 iunie 2018 și 17 septembrie 2018, inclusiv a sentinței civile nr. 6670/2018, pronunțate de instanța de fond.

În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt a litigiului, precum și nemulțumirile sale cu privire la modul de soluționare a cererilor sale.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul fiind declarat împotriva unei decizii definitive pronunțate în recurs. De asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 01 martie 2021, respectiv la 02 martie 2021.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, la data de 11 martie 2021, prin care a învederat că nu este de acord cu concluziile prezentate în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

De asemenea, potrivit art. 94 lit. j) C. proc. civ., sunt de competența judecătoriei "cererile de împărțeală judiciară indiferent de valoare".

Înalta Curte reține că prezenta cauză are ca obiect partaj judiciar și a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Oradea, în apel de Tribunalul Bihor și în recurs de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020.

Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta-pârâtă a criticat decizia civilă nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierilor date în camerele de consiliu din 25.02.2019, 17.04.2019, 19.06.2019, 18.09.2019, 16.10.2019 și 12.12.2019, și, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, decizia fiind definitivă.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a soluționat, pe de-o parte, recursul împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare, reținându-se, în esență, că nu sunt fondate criticile aduse de pârâtă încheierilor din 25.02.2019, 17.04.2019, 19.06.2019, 18.09.2019, 16.10.2019 și 12.12.2019, iar pe de altă parte, a soluționat recursul împotriva deciziei civile nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în apel, arătând că potrivit art. 94 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile de împărțeală judiciară, iar potrivit art. 995 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea de partaj este supusă numai apelului; or, cum pârâta a avut acces la judecarea cauzei în primă instanță și în apel, curtea de apel a reținut că recursul declarat de aceasta împotriva deciziei nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, este inadmisibil, întrucât hotărârea este definitivă și nu este supusă recursului potrivit art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 995 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, se constată că, deși pârâta a avut deschisă calea de atac a recursului împotriva închierilor de recuzare, această cale de atac a fost epuizată, iar reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că, în dreptul procesual român, sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de partaj, Înalta Curte reține că potrivit art. 995 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea de partaj este supusă numai apelului, în această materie legiuitorul neprevăzând calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, se reține că, potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs, părțile nu mai au deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată.

Pentru aceste considerente, întrucât pârâta a uzat de calea de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.