ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 180/2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoare:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.10.2017 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții U.A.T. Topoloveni - orașul Topoloveni, Consiliul Local Topoloveni, B. - Primar al orașului Topoloveni, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încălcarea dreptului său de autor prin lucrarea "Studiul Geotehnic din 2007", ce are ca beneficiar pe Consiliul Local Topoloveni prin plagierea Studiului Geotehnic pe care l-a realizat în anul 2004, obligarea pârâților la plata de daunelor morale în cuantum de 500.000 RON, proporțional cu întinderea prejudiciului cauzat prin copierea fără drept a Studiului Geotehnic din 2004, având ca obiectiv Amenajare Parc Științific și Tehnologic - C., răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței, inclusiv prin afișarea acesteia, precum și publicarea sa, pe cheltuiala pârâților, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Printr-o adresă depusă la dosar la data de 16.11.2017, s-a comunicat instanței faptul că S.C. C. S.R.L.. a fost radiată din evidențele ORC Argeș, depunându-se la dosar certificat de radiere, conform rezoluției nr. x din 20.10.2016 emisă de ORC Argeș.

Prin încheierea din data de 05.02.2018, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. C. S.R.L., a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, a apreciat că excepția inadmisibilității este o apărare de fond și a unit cu fondul excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Consiliul Local al Orașului Topoloveni și Primăriei orașului Topoloveni, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a orașului Topoloveni, pentru motivele redate în cuprinsul încheierii.

Prin Sentința civilă nr. 160 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâților Consiliul Local al Orașului Topoloveni și Primăriei orașului Topoloveni și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Topoloveni și a fost admisă în parte acțiunea; s-a dispus obligarea pârâților Consiliul Local al Orașului Topoloveni, Primăria orașului Topoloveni, Orașul Topoloveni, prin primar, să plătească în solidar reclamantei suma de 27.000 RON despăgubiri.

A fost respinsă în rest acțiunea și s-a dispus obligarea pârâților Consiliul Local al Orașului Topoloveni, Primăria orașului Topoloveni, Orașul Topoloveni, prin Primar, să plătească, în solidar, cheltuieli de judecata în sumă de 2.100 RON, reclamantei.

În termen legal, împotriva soluției primei instanțe, au formulat apel pârâții U.A.T. Topoloveni - Orașul Topoloveni, Consiliul Local al Orașului Topoloveni, Primarul Orașului Topoloveni și Primăria Orașului Topoloveni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 419 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a fost admis apelul pârâților U.A.T. Topoloveni - Orașul Topoloveni, Consiliul Local al Orașului Topoloveni, Primarul Orașului Topoloveni și Primăria Orașului Topoloveni.

S-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii excepției lipsei capacității de folosință a Consiliului Local al Orașului Topoloveni și Primăriei Orașului Topoloveni și, în consecință, s-a respins cererea formulată împotriva acestor pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate de folosință.

Sentința apelată a fost menținută în rest.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta UAT Orașul Topoloveni, prin primar, a formulat recurs, întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta învederează că în cursul procesului a susținut că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă științifică de natura celor prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, ci o lucrare reglementată de o normă tehnică, anume "Normativul privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP.

Potrivit normei tehnice menționate, studiul geotehnic reprezintă prima etapă din procesul de construire sau de consolidare al unui obiectiv și cuprinde informații despre consistența și structura solului, nivelul pânzei de apă freatică și recomandări pentru proiectul tehnic.

Conform aceluiași normativ, realizarea studiului geotehnic presupune: executarea unuia sau a mai multor foraje pe terenul studiat; prelevarea probelor de pământ și de apă (dacă este cazul); analiza în laborator a probelor de pământ și apă; întocmirea referatului geotehnic și verificarea documentației de către un expert autorizat MDRAP.

Așadar, potrivit celor anterior menționate, rezultă că studiul geotehnic, pentru a fi valid, trebuie verificat și avizat de către un expert autorizat din cadrul MDRAP.

Pe de altă parte, opera științifică la care se referă art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, este o operă de creație intelectuală care reflecta concluziile științifice ale unui autor, caracterizate printr-o anumită originalitate, fără să fie supusă verificării de către un expert al ministerului.

Ca atare, recurenta susține că lucrarea reclamantei, prin informațiile pe care le cuprinde, reprezintă un studiu geotehnic al cărui regim juridic este reglementat de norma tehnică indicată, iar nu de Legea nr. 8/1996.

Recurenta mai arată că instanța de fond a calificat lucrarea reclamantei ca fiind o operă științifică ce intră sub incidența art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, bazându-se pe definiția studiului din DEX.

Instanța de apel a ignorat critica recurentei adusă acestei calificări făcute de tribunal, fără a explica motivele și temeiurile de drept care i-au format convingerea că este corectă calificarea dată lucrării reclamantei de către prima instanță, bazată pe definiția din DEX și respectiv, motivele și temeiurile de drept în baza cărora a respins susținerea sa, potrivit căreia lucrarea reclamantei este reglementată de o norma tehnică, respectiv "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP.

Recurenta susține că, în aceste condiții, instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și, ca atare, solicită instanței de recurs să îndrepte această hotărâre, prin admiterea recursului, schimbarea hotărârii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În situația în care instanța de recurs nu primește motivul de recurs expus anterior și consideră că lucrarea reclamantei este o operă de creație intelectuală, care reflecta concluziile științifice ale acesteia, solicită analizarea motivului subsidiar, omis a fi cercetat de către instanța de apel.

Recurenta arată că a susținut că reclamanta nu a dovedit faptul că a interzis clientului său, pârâta S.C. D. S.R.L., să utilizeze lucrarea sa, prin distribuire, apărare neanalizată de niciuna dintre instanțele de fond.

În acest context, reia această susținere în această etapă procesuală, prin invocarea dispozițiilor art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: . . . . . . . . . . . .b) distribuirea operei."

Se arată de către recurentă că reclamanta a predat lucrarea clientului său (pârâta S.C. D. S.R.L.) pentru a o utiliza și a încasat prețul pentru această lucrare, fără să-i interzică acestuia utilizarea ulterioară a lucrării prin distribuire.

În speță, s-a dovedit faptul că S.C. D. S.R.L., deși a plătit prețul lucrării, nu a utilizat lucrarea reclamantei, întrucât obiectivul de investiție pentru care s-a efectuat aceasta lucrare, nu s-a mai realizat.

Prin urmare, din moment ce reclamanta nu a dovedit că a interzis S.C. D. S.R.L. să distribuie lucrarea către alt utilizator, acesta a încredințat-o recurentei, spre a fi folosită pentru edificarea unui alt obiectiv de investiție ce urma a fi construit numai pe o parte din terenul studiat în lucrare.

În speță, s-a dovedit că nici al doilea obiectiv de investiție ce urma a fi edificat de către recurentă pe o parte din terenul studiat nu s-a mai efectuat, astfel încât, nici recurentei nu i-a folosit lucrarea reclamantei.

Concluzionând, recurenta susține că reclamanta a încasat prețul lucrării, care a fost îndestulător, astfel că nu mai este îndreptățită la nicio despăgubire din partea sa, întrucât nu a utilizat lucrarea și nici nu i-a fost de vreun folos.

II.2. Apărările formulat în cauză

În termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a formulat concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON; în cuprinsul întâmpinării a susținut că recurenta nu a invocat în fața instanțelor anterioare apărarea cu privire la care a susținut omisiunea analizării.

Totodată, și-a exprimat acordul ca, în situația în care recursul este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu și-a exprimat însă un astfel de acord.

În cauză, nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, intimata-reclamantă comunicând un punct de vedere asupra acestuia la 14.10.2019 (data poștei) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susținerile din întâmpinare; a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cele trei faze procesuale și judecarea cauzei în lipsă.

Completul de filtru, după însușirea raportului, a fixat termen la 19.11.2019 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea de la data menționată, recursul declarat de pârâtă a fost admis în principiu și s-a stabilit termen în ședința publică de azi. 28.01.2020, pentru analizarea pe fond a recursului.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată pe baza motivelor de recurs formulate și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că în cauză nu se verifică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, două critici împotriva deciziei curții de apel, ambele întemeiate pe pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor de drept material, critici formulate, de altfel, și prin motivele de apel.

Astfel, într-un prim motive de recurs, susține că lucrarea realizată de către intimata-pârâtă nu reprezintă o operă științifică în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel cum au reținut instanțele de fond, întrucât reprezintă o lucrare de specialitate, cu caracter tehnic al cărei regim juridic este stabilit prin dispozițiile "Normativului privind documentațiile geotehnice pentru construcții", aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, publicat în M. Of. nr. 597 bis din 11.08.2015.

În acest sens, se indică dispoziții din cuprinsul Normativului invocat, potrivit cărora studiul geotehnic reprezintă prima etapă din procesul de construire sau de consolidare al unui obiectiv și cuprinde informații despre consistența și structura solului, nivelul pânzei de apă freatică și recomandări pentru proiectul tehnic.

Conform aceluiași Normativ, potrivit susținerilor recurentei, realizarea studiului geotehnic presupune: executarea unuia sau a mai multor foraje pe terenul studiat; prelevarea probelor de pământ și de apă (dacă este cazul); analiza în laborator a probelor de pământ și apă; întocmirea referatului geotehnic și verificarea documentației de către un expert autorizat MDRAP.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă citează în mod eronat și vădit tendențios dispozițiile cuprinse în Normativul privind documentațiile geotehnice pentru construcții de natură a-i susține punctul de vedere, în sensul necesității verificării documentației geotehnice de către un expert autorizat MDRAP pentru însăși validitatea studiului.

Astfel, conform variantei oficiale a Normativului în discuție nr. 074/2014, publicat pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice [potrivit modalității de punere la dispoziția celor interesați, stabilită prin art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de reglementare în construcții și categoriile de cheltuieli aferente], verificarea documentațiilor geotehnice este reglementată la art. 1.3.1. în următorii termeni: "În cazurile în care, în concordanță cu prevederile prezentului normativ, se impune verificarea unei documentații geotehnice, verificarea va fi efectuată de un verificator de proiecte atestat pentru domeniul Af "Rezistența și stabilitatea terenului de fundare al construcțiilor și masivelor de pământ."

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că noțiunea de "verificator de proiecte" este definită de art. 2 lit. a) din H.G. nr. 742/2018 de aprobare a Regulamentului privind verificarea tehnică a proiectelor, astfel: "Art. 2 În sensul prezentului regulament: lit. a) verificator de proiecte - specialist cu activitate în construcții atestat în unul sau mai multe domenii/subdomenii de construcții și specialități pentru instalațiile aferente construcțiilor, care efectuează verificarea proiectelor în ceea ce privește respectarea reglementărilor tehnice și cerințelor fundamentale aplicabile prevăzute de lege."

Verificatorii de proiecte sunt atestați după o procedură stabilită prin Ordinul MDRAP nr. 2.264 din 28.02.2018, iar art. 5 al acestui Ordin prevede: "Verificatorii de proiecte au atribuții în respectarea prevederilor legii și a actelor normative subsecvente acesteia, precum și a reglementărilor tehnice aplicabile."

Având în vedere cadrul legal anterior precizat, Înalta Curte constată că nu este reală susținerea recurentei-pârâtă că pentru validitatea unui studiu geotehnic este necesară verificarea documentației geotehnice de către un expert autorizat MDRAP, întrucât, potrivit Normativului invocat, atunci când prin acesta s-a stabilit o astfel de operațiune ca necesară, verificarea documentațiilor geotehnice se realizează de către un verificator de proiect.

Ca atare, o astfel de formalitate legală nu are în vedere îndeplinirea unei cerințe de validitate, astfel cum recurenta susține, ci presupune confirmarea informațiilor furnizate printr-un studiu geotehnic, investigație ce se realizează în concret, la fața locului, de către un verificator de proiect, persoană de specialitate atestată după o procedură specială prevăzută de lege (Ordinul MDRAP nr. 2.264 din 28.02.2018).

Se constată că această formalitate se înscrie într-o suită de norme legale și reglementări de rang subordonat, care au menirea de a asigura sistemul calității în construcții și a respectarea cerințelor fundamentale ce îl alcătuiesc, conform dispozițiilor imperative ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține că aceste reglementări au ca scop asigurarea calității în construcții și a siguranței în exploatare, astfel cum prevede art. 3 din Legea nr. 10/1995: "Prin prezenta lege se instituie sistemul calității în construcții, care să conducă la realizarea și exploatarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător."

Pe de altă parte, art. 10 din același act normativ prevede: "(1) Activitatea de reglementare în construcții cuprinde elaborarea de reglementări tehnice în domeniu, precum și activități specifice, corelative activității de reglementare, precum cercetare, testări, documentații, studii, audit, bănci de date, realizare de prototipuri. (2) Reglementările tehnice cuprind prevederi privind proiectarea și execuția construcțiilor, eficiența energetică în clădiri, inspecția tehnică în exploatare a echipamentelor și utilajelor tehnologice, precum și a instalațiilor pentru construcții, cerințe și nivele de performanță la produse pentru construcții, exploatarea și intervenții în exploatare la construcții existente, precum și postutilizarea construcțiilor, a căror aplicare este obligatorie în vederea asigurării cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor. Aceste reglementări se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În temeiul art. 10 alin. (2) din lege, anterior citat, a fost adoptată H.G. nr. 203 din 20 februarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de reglementare în construcții și categoriilor de cheltuieli aferente, reglementare care la art. 3 alin. (5) se referă (și) la noțiunea de studiu geotehnic.

Din economia acestor norme rezultă că studiul geotehnic, din perspectivă pur tehnică, specifică domeniului său de aplicare, reprezintă o lucrare tehnico-științifică prin care se verifică modalitatea de comportare a terenurilor din punctul de vedere al stabilității și rezistenței lor, în vederea ridicării unor construcții pe acestea.

Recurenta a susținut că instanța de apel s-a raportat la noțiunea de "studiu" din dicționarul explicativ al limbii române, fără a avea în vedere sensul tehnic al noțiunii.

Înalta Curte constată că integrarea acestui argument în analiza realizată de instanță pe temeiul Legii nr. 8/1996, nu alterează raționamentul juridic ce trebuia a fi efectuat din perspectiva dreptului afirmat de către intimata-reclamantă, în absența unei definiții legale a noțiunii de studiu - specie a operei științifice -, în cuprinsul legii dreptului de autor.

Contrar însă susținerilor recurentei-pârâte UAT - Orașul Topoloveni, Înalta Curte apreciază că Studiul geotehnic întocmit în anul 2004 de către intimata-reclamantă este supus atât reglementărilor de natură tehnică enunțate în precedent, dar intră și în domeniul de aplicare a Legii nr. 8/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sub aspectul formei de exprimare.

Astfel, potrivit dispozițiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996: "Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice."

Dacă în prima ipostază se are în vedere conținutul studiului din punct de vedere tehnic, aspect ce interesează domeniul siguranței construcțiilor și disciplinei în construcții, din perspectiva Legii nr. 8/1996 - aceasta fiind valența studiului valorificată de către reclamantă în speță-, interesează forma de exprimare sau de exteriorizare a informațiilor tehnice pe care le atestă, într-o manieră originală, proprie intimatei-reclamante, prin care aceasta a redat caracteristicile terenului ce a constituit obiect al studiului geotehnic pe care l-a realizat în anul 2004.

În consecință, Înalta Curte reține că în mod greșit recurenta-pârâtă susține că studiul geotehnic era guvernat exclusiv de "Normativul privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP, nefiind (și) obiect al Legii nr. 8/1996.

Potrivit celor ce preced, rezultă că ambele categorii de reglementări sunt incidente, din perspective diferite însă, astfel încât, ele nu se exclud.

Pentru susținerea concluziei anterioare sunt relevante prevederile art. 2 din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora: "Recunoașterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte dispoziții legale."

Recurenta a mai susținut opera științifică la care se referă art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, este o operă de creație intelectuală care reflectă concluziile științifice ale unui autor, caracterizate de o anumită originalitate, fără să fie supusă verificării de către un expert al ministerului, aspect care, în opinia sa, exclude calificarea studiului geotehnic ca fiind o operă științifică.

În acest context, se constată că, din perspectiva Legii nr. 8/1996 este lipsit de relevanță argumentul recurentei, întrucât, astfel cum s-a arătat, cele două reglementări nu se suprapun, ci reglementează ipostaze diferite ale aceleiași lucrări de specialitate.

Pe de altă parte, legea dreptului de autor nu conține vreo normă care să impună o astfel de verificare sau care să condiționeze protecția ca operă științifică, date fiind prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996: "(2) Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată."

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura ca nefondat primul motiv de recurs.

Tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., recurenta a susținut, ca motiv subsidiar (dacă se va confirma și în recurs incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996), că instanța de apel a omis să cerceteze o critică esențială din motivele sale de apel.

Se arată că prin criticile formulate în apel, a invocat faptul că reclamanta nu a dovedit că a interzis clientului său, pârâta S.C. D. S.R.L. (care a solicitat efectuarea studiului geotehnic din 2004), să utilizeze și ulterior lucrarea, prin distribuire, iar această apărare nu a fost analizată de niciuna dintre instanțele de fond.

Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de încadrare atât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod - pct. 6 - pentru că nu ar cuprinse motivele pe care se întemeiază, dar și în pct. 8 - pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor din Legea nr. 8/1996, astfel cum recurenta a încadrat acest motiv de recurs.

Instanțele de fond au reținut în fapt că, la cererea beneficiarului S.C. D. S.R.L., în anul 2004, reclamanta a efectuat lucrarea intitulată:

"Studiul Geotehnic cu obiectiv: Amenajare parc științific și tehnologic - C."

Acest studiu realizat în anul 2004, a fost folosit de către pârâtă în anul 2007 în vederea realizării obiectivului Centrală Fotovoltaică de 3 MHP de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în Orașul Topoloveni, Parcul științific și tehnologic - "C. Topoloveni", obiectiv ce urma a fi amplasat pe un alt teren decât cel efectiv verificat în anul 2004 de intimată.

Din compararea celor două studii, instanțele de fond au constatat că lucrarea din 2007 de care s-a folosit pârâta pentru prezentarea documentației tehnice obligatorii prevăzute de lege în vederea realizării obiectivului menționat, reproduce aproape în întregime lucrarea reclamantei efectuată în 2004, fără acordul acesteia; s-a constatat că diferențele între cele două studii nu sunt de substanță, ci doar de așezare în pagină, reținându-se doar modificarea sau adaptarea unor cuvinte.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de apel nu a analizat critica menționată de pârâtă, însă, astfel cum se va arăta, aceasta nu este întemeiată; pe de altă parte, nu rezultă că aceasta era esențială în apărarea pârâtei.

Raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate este suficient prin el însuși pentru a argumenta soluția pronunțată și, ca atare, îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât, nu se poate reține ca fiind întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici pct. 6 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a expus motivele pentru care s-a confirmat sentința tribunalului în privința soluției pe fond.

Prin apărarea invocată, recurenta pârâtă a susținut că intimata nu este în măsură să invoce o pretinsă încălcare a drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu a dovedit că a interzis clientului său, S.C. D. S.R.L., să utilizeze lucrarea sa, prin distribuire.

Înalta Curte reține că potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996: "Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții."

Deși recurenta-pârâtă se raportează la distribuirea operei - definită la art. 15 din lege - ca formă de utilizare pe care reclamanta nu ar fi interzis-o beneficiarului studiului geotehnic din 2004, în speță, încadrarea utilizării privește, în realitate, dreptul de reproducere a operei, astfel cum este definit de art. 14 din Legea nr. 8/1996: "Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice."

Înalta Curte constată că, în contextul Legii nr. 8/1996, o atare apărare vizează supoziția recurentei că între reclamantă și S.C. D. S.R.L. s-ar fi încheiat un contract de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, pentru că în situația unei cesiuni neexclusive autorul însuși își putea utiliza opera în continuare, după cum putea încheia și alte contracte de cesiune neexclusivă, astfel cum prevede art. 40 alin. (5) din Legea nr. 8/1996: "(5) În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera și poate transmite dreptul neexclusiv și altor persoane."

Art. 40 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 stabilește regimul juridic al cesiunii exclusive, astfel: "(4) În cazul cesiunii exclusive, însuși titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fi expres prevăzut în contract."

Ca atare, numai în cazul unei cesiuni exclusive a dreptului patrimonial de reproducere către S.C. D. S.R.L., recurenta ar fi fost în măsură să opună în mod eficient această apărare și să pretindă că cesionarul i-a pus la dispoziție studiul geotehnic efectuat în 2004 de către reclamantă, astfel încât, utilizându-l în anul 2007, a procedat în mod legal (doar din perspectiva Legii nr. 8/1996, nu și a Legii nr. 10/1995), cu acordul cesionarului, și nu prin nesocotirea drepturilor reclamantei, autor al studiului.

Mai mult decât atât, potrivit art. 43 din Legea nr. 8/1996 existența și conținutul contractului de cesiune se pot dovedi numai prin forma scrisă a contractului.

În consecință, Înalta Curte reține că înainte de a fi opus această apărare, recurenta-pârâtă avea obligația de a demonstra premisa de a fi fost ea însăși beneficiara unui contract de cesiune încheiat cu S.C. D. S.R.L. (cedentul său), ceea ce, de altfel, nu a susținut în cauză; totodată, intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a negat faptul că ar fi pus la dispoziția recurentei studiul geotehnic; din acest motiv, apărarea neanalizată de către instanța de apel nu este esențială în cauză.

Nu ar putea fi reținută nici teza unei opere la comanda S.C. D. S.R.L., întrucât, din acest punct de vedere, raporturile contractuale dintre reclamantă și beneficiarul lucrării din anul 2004 au fost reținute ca dovedite exclusiv pe baza facturii emise de reclamantă și a plății efectuate de către beneficiar, reținându-se că între părți nu s-a încheiat un contract în formă scrisă.

De altfel, nici în cazul operei la comandă drepturile patrimoniale de autor nu se transmit decât în mod expres, iar în absența unei clauze exprese se prezumă că ele au rămas în patrimonial autorului, sens în care prevede art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanță că cele două obiective de investiție nu au fost edificate, întrucât, contrar celor susținute de recurentă, acest aspect nu are nicio relevanță pentru încălcarea constatată a drepturilor patrimoniale de autor ale intimatei-reclamantei, actul utilizării de către recurentă fiind consumat prin "adaptarea" studiului realizat în mod real de reclamantă în anul 2004, pentru a susține aparența realizării unui veritabil studiu geotehnic în anul 2007 pentru un obiectiv constructiv diferit.

Recurenta nu a conceput critici și din perspectiva despăgubirilor acordate intimatei-reclamante, astfel că, față de cele ce preced, în aplicarea art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtă.

În temeiul art. 453 și următoarele C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, corespunzătoare etapei procesuale a recursului, potrivit chitanței de la dosar primă instanță, vol. II, din care rezultă că onorariul de avocat de 6.000 RON a fost convenit de părțile contractului de asistență juridică, pentru toate etapele procesului.

Cum prima instanță a acordat reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.100 RON, iar în apel nu i-au fost acordate, Înalta Curte apreciază, în absența altor precizări ale intimatei sub acest aspect, că onorariul a fost achitat în părți egale pentru fiecare etapă procesuală.

Nu se va putea da curs solicitării intimatei de a se dispune obligarea recurentei la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a diferenței între onorariul achitat și cel acordat de prima instanță, întrucât, în recurs, nu pot fi acordate și cheltuielile efectuate de parte în etapa procesuală anterioară, date fiind dispozițiile art. 445 C. proc. civ. care stabilesc obligativitatea recurgerii la procedura completării hotărârii, dacă instanța a omis a se pronunța asupra unei cereri formulate în fața sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta UAT Topoloveni - Orașul Topoloveni prin Primar împotriva Deciziei nr. 419 din data de 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă UAT Topoloveni - Orașul Topoloveni, prin primar la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - ED