ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

1.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 144 din 19

septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de către reclamanții S.P. și S.M. împotriva sentinței

civile nr. 1229 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a arătat că potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, persoanele

fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase

de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat, pot

solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își

au sediul, până la data de 31 decembrie 2009.

Prin urmare, potrivit principiului specialia

generalibus derogant, concursul dintre legea specială (O.U.G. nr. 190/2000) și legea

generală (C. civ.) se rezolvă în favoarea legii speciale, așa încât, după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 190/2000, persoanele ale căror obiecte din metale prețioase

au fost preluate abuziv nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată

pe dispozițiile art. 480 C. civ., chiar dacă au urmat procedura prevăzută de O.U.G.

nr. 190/2000.

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. (cauzele

Păduraru c/a României și Kopecky c/a Slovaciei), Convenția nu impune statelor contractante

nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau a prejudiciilor cauzate

înainte ca ele să fi ratificat Convenția.

Astfel, adoptarea unei reglementări speciale,

derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări

anterioare, nu încalcă art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, întrucât calea oferită de

legea specială (O.U.G. nr. 190/2000) pentru valorificarea dreptului pretins, este

efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție, fiind culpa reclamanților că nu

și-au exercitat drepturile în termenele și condițiile prevăzute de legea specială.

Totodată, este de menționat că nu poate

fi primită excepția lipsei calității procesuale pasive a Banca Națională a României,

întrucât bunurile pretins preluate abuziv au fost predate acesteia, fiind deținătorul

lor.

2.1. Motive

Reclamanții au declarat recurs prin care

au formulat următoarele critici:

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 480 și 481 C. civ., art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, pe dispozițiile Legii nr. 30/1994 și ale art. 17 alin. (2) din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Interpretarea dată de instanță art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale este eronată întrucât este foarte clar că reclamanții se pot prevala

de dispozițiile acestui articol care garantează respectarea bunurilor unei persoane.

Faptul că prin Convenție nu a fost impusă

statelor contractante vreo obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor

cauzate înainte ca ele să fi ratificat convenția nu poate constitui un temei al

hotărârii instanței de fond de a respinge cererea ca inadmisibilă întrucât dreptul

de proprietate este garantat de către legiuitorul român.

O.U.G. nr. 190/2000 nu poate conduce la

concluzia că o acțiune prescriptibilă în termen de 30 de ani poate fi introdusă

doar în termenul stabilit prin această ordonanță.

Asemenea interpretare ar aduce grave prejudicii

dreptului de proprietate garantat de Constituția României.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins

pentru următoarele motive:

Instanța de apel a arătat, în mod corect,

faptul că, potrivit jurisprudenței constante a C.E.D.O., statelor semnatare ale

Convenției nu le-a fost impusă nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților

sau a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția.

Pe de altă parte, în ceea ce privește concordanța

dintre legea specială și Convenția europeană, de asemenea jurisprudența C.E.D.O.

este în sensul că este lăsată la latitudinea statelor semnatare adoptarea măsurilor

legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate

de stat sau acordarea de despăgubiri. Astfel, în Cauza Păduraru împotriva României,

s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat

ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă

să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.

Or, prin art. 26 alin. (1) din O.U.G.

nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România,

s-a stabilit că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase

și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv

de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază

sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009.

Așadar, legiuitorul român a stabilit că

valorificarea dreptului la acțiune având ca obiect bunurile menționate în O.U.G.

nr. 190/2000 trebuie să fie făcută prin sesizarea instanțelor în limita temporală

arătată.

De vreme ce reclamanții s-au adresat instanței

la 26 aprilie 2011 instanțele de fond au stabilit, cu aplicarea și interpretarea

corectă a dispozițiilor legale incidente speței, faptul că, urmare a pierderii dreptului

la acțiune, în sens procesual, prin prescriere extinctivă, acțiunea nu mai poate

fi analizată sub aspectul temeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Așadar, criticile formulate de către recurenți

nu întrunesc cerințele art. 304 pct 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.P. și S.M. împotriva deciziei civile

nr. 144 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.