ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 226/F din data de 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare din 19 decembrie 2016, emis de Judecătoria Districtuală pentru regiunea Warszawa Praga Polonoc din Warszawa, pe numele persoanei solicitate A. .

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile poloneze cu condiția respectării regulii specialității.

Totodată, s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20 noiembrie 2020 până la data de 19 decembrie 2020, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în vederea predării la data de 19 noiembrie 2020.

În condițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Pentru a dispune astfel, în esență, curtea de apel a reținut că la data de 20 noiembrie 2020, pe rolul instanței a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare poloneze, la data de 19 decembrie 2016, față de cetățeanul polonez A. urmărit internațional pentru săvârșirea a 30 de infracțiuni de înșelăciune și activități bancare ilegale, prev. de art. 286 alin. (1) și 2 și art. 294 alin. (1) din C. pen. polonez, precum și art. 171 din Legea bancară din 29 august 1997 coroborat cu art. 18 alin. (1), art. 12 și art. 11 alin. (2) din C. pen. polonez, pentru a aprecia cu privire la luarea măsurii arestării și predării persoanei solicitate.

Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reținerii prin Ordonanța nr. 121/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 19 noiembrie 2020, ora 15:00, până la data de 20 noiembrie 2020, ora 15:00.

La termenul din 20 noiembrie 2020, prima instanță a verificat identitatea persoanei solicitate, căreia i-a adus la cunoștință obiectul cauzei, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. De asemenea, i s-a adus la cunoștință dreptul de a beneficia de un apărător ales sau desemnat din oficiu și dreptul de a avea un apărător în statul ce a emis mandatul european de arestare.

Persoana solicitată A. a arătat că nu are obiecțiuni referitoare la identitate, că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile poloneze, învederând că înțelege să beneficieze de regula specialității, poziția acesteia fiind consemnată și într-o declarație atașată la dosar.

De asemenea, la același termen de judecată, față de cererile formulate de apărătorului ales al persoanei solicitate, Curtea de Apel București, în raport de obiectul cauzei care vizează punerea în executare a unui mandat european de arestare care nu vizează executarea unei pedepse, a apreciat că nu este utilă pentru soluționării cauzei administrarea probei testimoniale, cu atât mai mult față de prevederile legale referitoare la reședința continuă și legală. Cu privire la solicitarea de amânare a cauzei pentru a se emite hotărârea care stă la baza mandatului european de arestare, în raport de prevederile legale aplicabile, s-a constatat că o asemenea hotărâre nu este necesară prezentei cauze, singura mențiune referitoare la acest aspect, în ceea ce privește legea specială, vizează situația în care hotărârea de condamnare este dată în lipsă. Astfel, a apreciat că nu este necesară atașarea unei asemenea hotărâri, având în vedere principiul reciprocității care stă la baza dispozițiilor legale în materie.

Prima instanță a constatat că din examinarea mandatului european de arestare, s-a reținut, că acesta se referă la un total de 30 de infracțiuni, A. fiind suspectat că a comis următoarele fapte:

În perioada 1 octombrie 2003 - decembrie 2003, în localitatea Poznań, acționând împreună cu B., în calitate de vice-președinte al societății C., el a cauzat un prejudiciu societății "HH." S.A., cu sediul în Poznań, prin utilizarea frauduloasă a proprietății acestora și prin folosirea înșelăciunii în ceea ce privește sumele de plată datorate pentru închirierea localului de la intersecția străzilor x în Poznań, conform contractului de închiriere, prejudiciind astfel societatea cu suma de PLN 8,653.70.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel a constatat că, în raport de infracțiunea ce fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana solicitată nu a fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute și în dreptul nostru intern, potrivit art. 244 C. pen. și potrivit art. 272 din Legea nr. 31/1990. De altfel, faptele de înșelăciune indicate permit predarea persoanei solicitate și fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, în sensul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Pe numele persoanei solicitate s-a emis un mandat național de arestare preventivă de către autoritățile poloneze, respectiv de către Judecătoria Districtuală pentru regiunea Warszawa Praga Polonoc din Warszawa.

S-a mai reținut că persoana solicitata A. nu a avut obiecțiuni privitoare la identitate, a specificat ca nu dorește să renunțe la regula specialității și nu și-a dat consimțământul la predare. În plus, persoana solicitată a invocat faptul că a avut reședința continuă în România de mai bine de 5 ani, solicitând aplicarea motivului facultativ de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, actualizată. Or, instanța a subliniat că prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 sunt aplicabile doar în cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Astfel, sub acest aspect, Curtea de Apel București a constatat că mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauzei nu este emis în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, actualizată.

Prin urmare, instanța nu a identificat niciun motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al punerii în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze. În această privință, s-a apreciat că nu se pot reține apărările invocate de persoana solicitată în sensul că nu se poate dispune predarea solicitată întrucât în statul emitent nu sunt respectate drepturile omului. Or, aspectele învederate de către persoana solicitată nu atestă că în statul polonez nu sunt respectate drepturile omului, iar calitatea de stat membru al Uniunii Europene prezumă respectarea acestora.

În acest context, având în vedere că dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel București a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește măsura arestării în vedere predării, instanța a menționat că aceasta este singura măsură prevăzută de lege în cazul în instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare și dispune predarea persoanei solicitate, executarea mandatului european de arestare putându-se efectua doar cu persoana solicitată în stare de arest.

În consecință, prima instanță a admis sesizarea parchetului și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia către autoritățile judiciare din Polonia cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, dispunând totodată și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

*****

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, persoana solicitată A., prin avocat, a formulat contestație.

Prin motivele contestației formulate, în esență, în susținerea solicitării privind respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de punere în executare a mandatului european de arestare, apărarea contestatorului a arătat că acesta locuiește pe teritoriul României de 15 ani, are familie, un copil în vârstă de 5 ani și lucrează pe teritoriul României, în Polonia neavând pe nimeni. De asemenea, s-a susținut că statul polonez încalcă toate drepturile omului, fiind vorba de abuzuri care sunt de notorietate încă din anul 2017.

Totodată, prin contestația formulată, s-a criticat măsura arestării preventive, solicitându-se, în raport de circumstanțele concrete al cauzei, de atitudinea cooperantă cu autoritățile, situația familială și lipsa antecedentelor penale, înlocuirea măsurii arestului, pe care o consideră excesivă, cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu, concluzionându-se că scopul măsurii poate fi realizat și prin dispunerea unei măsuri preventive mai blânde. S-a mai arătat că pașaportul contestatorului este expirat din anul 2012 și astfel nu există nicio posibilitate reală de a se sustrage de la această procedură.

În consecință, apărarea contestatorului A. a solicitat admiterea contestației, respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Polonia cu privire la executarea mandatului european de arestare și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 25 noiembrie 2020, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 4 decembrie 2020, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului și ale parchetului asupra contestației de față, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Conform art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Mandatul european de arestare constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră în scopul urmăririi penale ori executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate.

În cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate A., cetățean polonez, se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de Judecătoria Districtuală pentru regiunea Warszawa Praga Polonoc din Warszawa, la data de 19 decembrie 2016, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea a 30 de infracțiuni de înșelăciune și activități bancare ilegale, prev. de art. 286 alin. (1) și 2 și art. 294 alin. (1) din C. pen. polonez, precum și art. 171 din Legea bancară din 29 august 1997 coroborat cu art. 18 alin. (1), art. 12 și art. 11 alin. (2) din C. pen. polonez,

Fără a relua situația de fapt reținută în cauză în cuprinsul hotărârii primei instanțe, Înalta Curte constată că în speță s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A. în vederea efectuării de cercetări privind comiterea a 30 de infracțiuni de înșelăciune și activități bancare ilegale, presupus săvârșite în perioada 2002 - 2004 pe teritoriul Poloniei.

În concret, s-a menționat că persoana solicitată A. a prejudiciat un număr mare de persoane fizice, fiind identificate 4230 de persoane pe care le-a înșelat, cauzând o pierdere de 7,279,454.58 Szloti.

S-a arătat, în esență, că în perioada mai 2002 - martie 2004 in localitatea Warszawa, și în alte localități de pe teritoriul Poloniei, acționând împreună cu B., a comis fapta în formă continuată cu scopul obținerii unui beneficiu material și având o intenție premeditată. Persoana este cea care a organizat fapta, uzând de calitatea de vice-președinte al societății C., cu sediul în Warszawa, fără să aibă autorizarea cerută de lege, prin intermediul persoanelor angajate în filialele societății de pe teritoriul Poloniei, operând ca parte din activitatea comercială a companiei, conducând activitatea de a recolta banii persoanelor fizice cărora se prefăcea că le acordă credite financiare și împrumuturi de bani pentru construcția de case, cumpărarea de apartamente și în alte scopuri, înșelând oamenii în ceea ce privește data împrumuturilor și ascunzând adevăratele principii de funcționare a companiei în cadrul sistemului așa numit «argentinian».

În ceea ce privește natura și încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conținutul mandatului european de arestare aflat la dosar, Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt sancționate și de legislația națională, în conținutul dispozițiilor art. 244 C. pen. și art. 272 din Legea nr. 31/1990.

De altfel, infracțiunile de înșelăciune pentru care contestatorul este cercetat de autoritățile judiciare poloneze și pentru care se solicită predarea lui în vederea efectuării urmăririi penale sunt incluse în lista celor 32 de infracțiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind necesară examinarea condiției dublei incriminări.

În cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Așadar, potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, în ceea ce privește aspectele invocate de contestator care în opinia sa împiedică punerea în executare a extrădării referitoare la faptul că persoana solicitată a avut o reședință continuă în România de peste 5 ani, solicitându-se aplicarea motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că dispozițiile legale invocate, art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: [...] c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Or, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare a cărei executare se solicită nefiind emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, ci așa cum s-a arătat, persoana solicitată este căutată în vederea efectuării de cercetări pentru comiterea infracțiunilor ce fac obiectul mandatului în discuție.

Și în ceea ce privește motivul de refuz reglementat la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 invocat de contestator referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației române, se apreciază deopotrivă că acesta este un motiv facultativ ce nu poate determina autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european de arestare, avându-se în vedere totodată și de dispozițiile art. 109 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: [...] În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Or, în urma analizării datelor concrete ale cauzei, se constată că în mod judicios prima instanță a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Totodată, în considerarea acestor argumente, se constată că nu pot fi primite nici susținerile apărării contestatorului în sensul că se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european cu referire la eventualele condițiile de detenție din statul solicitant ori că în statul polonez sunt încălcate toate drepturile omului, susținându-se că abuzurile sunt de notorietate încă din anul 2017, instanța având în vedere datele concrete ale cauzei și cu precădere împrejurarea că Polonia este stat membru al Uniunii Europene încă din data de 1 mai 2004, iar simple afirmații ale apărării sub acest aspect nu conduc la concluzia că în statul solicitat nu sunt respectate drepturile fundamentale ale omului sau că în cazul predării s-ar încălca articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin mandatul emis în cauză de o autoritate judiciară competentă, s-a solicitat arestarea persoanei solicitate și predarea sa autorităților judiciare în vederea efectuării urmăririi penale pentru faptele presupus comise de aceasta și descrise în cuprinsul mandatului a cărei executare se solicită. Astfel, contestatorul persoană solicitată, cetățean polonez, urmează a participa la efectuarea urmăririi penale și va avea posibilitatea să formuleze cereri și apărări în legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse, la acest termen de judecată contestatorul arătând că a angajat un avocat în Polonia pentru a lua la cunoștință de faptele ce i se impută.

Prin urmare, se apreciază că aceste aspecte reiterate în fața instanței de control judiciar sunt neîntemeiate, în mod judicios reținând prima instanță că motivele invocate nu se circumscriu niciunui caz de refuz al predării persoanei solicitate.

Referitor la cererea contestatorului A. privind luarea unei măsuri preventive mai puțin severe, respectiv măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu, așa cum s-a solicitat la acest termen, Înalta Curte consideră că este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei și împrejurarea că prin măsura arestării se asigură predarea și prezența persoanei solicitate în fața autorităților judiciare străine.

Așa cum s-a arătat, în cauză, contestatorul a fost solicitat pentru efectuarea urmăririi penale instrumentate de autoritățile judiciare din Polonia.

În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În fine, mandatul european de arestare fiind o decizie judiciară prin care statul emitent solicită arestarea și predarea de către un alt stat a unei persoane, în cauză, în mod legal prin sentința contestată s-a dispus arestarea, pentru 30 de zile, urmând ca predarea contestatorului să se realizeze în conformitate cu dispozițiile legale.

În consecință, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea formulată de contestatorul persoană solicitată privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu sau control judiciar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 226/F din data de 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 226/F din data de 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM