Alexandros Grigoriou împotriva Greciei

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 22911/06 prezentată de Alexandros GRIGORIOU împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 12 iunie 2008 într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 19 mai 2006, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a luat o hotărâre pronunțată, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Alexandros Grigoriou, este un resortisant grec, născut în 1959 și rezident în Salonic.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Zachariadis, avocat în baroul din Salonic. Guvernul grec ( I. Bakopoulos, auditor la Consiliul juridic al statului. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 20 ianuarie 1998, au fost inițiate urmăriri penale împotriva reclamantului pentru deturnare de fonduri. La 4 octombrie 2001, Tribunalul corecțional din Chalkidi l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 18 luni de închisoare, convertibilă într-o amendă cu suspendare la executare (hotărârea nr. 1879/2001). În aceeași zi, reclamantul a făcut apel. La 5 noiembrie 2003, tribunalul de apel din Salonic a confirmat hotărârea atacată, dar a redus pedeapsa aplicată reclamantului la 12 luni de închisoare cu suspendare (hotărârea nr. 3346/2003).

La 24 martie 2004, reclamantul s-a ocupat de casarea în care se plângea, pe de o parte, de motivarea hotărârii atacate și, pe de altă parte, de faptul că unele documente citite în timpul ui în fața instanței nu erau suficient descrise în procesele-verbale. La 11 martie 2005, Curtea de Casație a atacat hotărârea atacată din cauza lipsei de motivare și a trimis cauza în fața instanei de apel, astfel încât aceasta să se pronune printr-o hotărâre suficient de motivată (hotărârea nr. 622/2005). La 26 mai 2005, după o nouă examinare a cauzei, tribunalul de apel din Salonic a confirmat condamnarea reclamantului, dar a redus pedeapsa la opt luni de închisoare cu suspendare (hotărârea nr. 199/2005).

În ședința din fața instanței respective, Consiliul reclamantului a prezentat un document intitulat "proceduri suplimentare" La 12 iulie 2005, reclamantul s-a asigurat de casare, plângându-se din nou că procesele-verbale nu se refereau în mod precis la anumite documente citite în cadrul procedurii. La 18 octombrie 2005, reclamantul a depus o memorie amplificativă prin care se plângea că instanța de judecată nu a răspuns argumentelor sale suplimentare depuse în cursul procesului. La 28 noiembrie 2005, Curtea de Casație a respins recursul (hotărârea nr. 2292/2005).În măsura în care recurentul se plângea că procesele-verbale nu se refereau în mod precis la anumite documente citite în cadrul procedurii de încuviințare a procedurii, în Înalta Instană nota că dreptul juridic nu impune ca documentele citite în timpul ședinței să fie descrise în detaliu în procesele-verbale.

Potrivit instanței superioare, în esență, a fost că acuzatul a fost văzut oferind posibilitatea de a se opune acestor documente sau de a formula întrebări suplimentare, dar acesta nu a făcut uz de acestea. Cu condiția ca reclamantul să se plângă că instanța nu a răspuns argumentelor sale suplimentare depuse în cursul procedurii, Curtea de Casație nota că reclamantul nu și-a invocat în mod corespunzător argumentele în fața instanței de apel și că, prin urmare, această instanță nu era obligată să răspundă la acestea. În plus, în lipsa unei cereri specifice din partea reclamantului care intenționează să constate prescrierea, instanța înaltă nu examinează din oficiu această chestiune. Acest lucru, în conformitate cu legea nr. 3160/2003, intrat în vigoare la 30 iunie 2003, conform căruia, pentru ca Curtea de Casație să poată examina din oficiu problema prescripției, cel puțin unul dintre mijloacele de casare trebuie să fie admisibil și bine întemeiat.

GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de echitatea procedurii în fața instanțelor penale. 2. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, în plus, de durata procedurii în fața instanțelor penale. 4. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost lezat de aplicarea noii legi în cursul procesului său, deoarece Curtea de Casație a refuzat să examineze din oficiu problema prescrierii. La 31 august 2007, Curtea a decis să aducă plângerea întemeiată pe durata procedurii la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții.

La 1 februarie 2007, guvernul și-a prezentat observațiile la 22 februarie 2007. martie 2007, reclamantul a prezentat Curții observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului redactate în limba greacă, fără a fi solicitat în prealabil președintelui secțiunii (le) autorizarea de a continua să utilizeze limba oficială a unei părți contractante, în conformitate cu art. 34 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul Curții. Curtea nu a primit răspuns din partea reclamantului în una dintre limbile oficiale ale Curii, în conformitate cu art. 34 alineatul (3) litera (a), în termenul care i-a fost acordat inițial. La 10 martie 2008, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire a fost trimisă Consiliului reclamantului, anunțând că termenul pentru prezentarea observațiilor sale scrise într-una dintre limbile oficiale ale Curții era mai scurt și că nu fusese solicitată nicio prelungire.

În plus, acesta a fost informat cu privire la faptul că: în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea poate șterge o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se creadă că reclamanta nu intenționează să își mențină cererea. Această scrisoare nu a fost solicitată și a fost returnată Curții. Nici recurentul, nici consiliul său nu au reluat contactul cu Curtea. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că … În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării art. 29 alin.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 22911/06 présentée par Alexandros GRIGORIOU contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 12 juin 2008 en une chambre composée de : Nina Vajić, présidente, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, juges, et de Søren Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mai 2006, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Alexandros Grigoriou, est un ressortissant grec, né en 1959 et résidant à Thessalonique.

Il est représenté devant la Cour par M e A. Zachariadis, avocat au barreau de Thessalonique. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M me O. Patsopoulou, assesseure auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M. I. Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 20 janvier 1998, des poursuites pénales furent engagées contre le requérant pour détournement de fonds. Le 4 octobre 2001, le tribunal correctionnel de Chalkidi condamna le requérant à une peine de dix-huit mois d’emprisonnement, convertible en une amende avec sursis à exécution (arrêt nº 1879/2001).

Le jour même, le requérant interjeta appel. Le 5 novembre 2003, la cour d’appel de Thessalonique confirma le jugement attaqué mais réduisit la peine infligée au requérant à douze mois d’emprisonnement avec sursis (arrêt n o 3346/2003). Le 24 mars 2004, le requérant se pourvut en cassation en se plaignant, d’une part, de la motivation de l’arrêt attaqué et d’autre part, du fait que certains de documents lus lors de l’audience devant la cour d’appel n’étaient pas suffisamment décrits dans les procès-verbaux. Le 11 mars 2005, la Cour de cassation cassa l’arrêt attaqué pour défaut de motivation et renvoya l’affaire devant la cour d’appel afin que celle-ci se prononce par un arrêt suffisamment motivé (arrêt nº 632/2005).

Le 26 mai 2005, après avoir procédé à un nouvel examen de l’affaire, la cour d’appel de Thessalonique confirma la condamnation du requérant mais réduisit la peine à huit mois d’emprisonnement avec sursis (arrêt nº 1949/2005). Lors de l’audience devant ladite juridiction, le conseil du requérant déposa un document intitulée « arguments supplémentaires ». Le 12 juillet 2005, le requérant se pourvut en cassation en se plaignant à nouveau que les procès-verbaux ne se référaient pas de manière précise à certains documents lus lors de l’audience. Le 18 octobre 2005, le requérant déposa une mémoire ampliatif en se plaignant que la cour d’appel n’avait pas répondu à ses arguments supplémentaires déposés lors de l’audience.

Le 28 novembre 2005, la Cour de cassation rejeta le pourvoi (arrêt nº 2292/2005). Pour autant que le requérant se plaignait que les procès-verbaux ne se référaient pas de manière précise à certains documents lus lors de l’audience, la haute juridiction nota que le droit procédural n’impose pas que les documents lus lors de l’audience soient décrits de manière détaillée dans les procès-verbaux. Selon la haute juridiction, l’essentiel était que l’accusé s’est vu donner la possibilité de s’opposer à ces documents ou de formuler des interrogations complémentaires, mais celui-ci n’en a pas fait usage. Pour autant que le requérant se plaignait que la cour d’appel n’avait pas répondu à ses arguments supplémentaires déposés lors de l’audience, la Cour de cassation nota que le requérant n’avait pas dûment soulevé ses arguments devant la cour d’appel et que, par conséquent, cette juridiction n’était pas tenue d’y répondre.

D’ailleurs, en l’absence d’une demande spécifique du requérant tendant à faire constater la prescription, la haute juridiction n’examina pas d’office cette question. Cela, en application de la loi n o 3160/2003, entrée en vigueur le 30 juin 2003, selon laquelle pour que la Cour de cassation puisse examiner d’office la question de prescription, il faut qu’un des moyens de cassation au moins soit recevable et bien fondé. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’équité de la procédure devant les juridictions pénales. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure devant les juridictions pénales.

4. Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été lésé par l’application de la nouvelle loi au cours de son procès, puisque la Cour de cassation a refusé d’examiner d’office la question de la prescription. EN DROIT Le 31 août 2007, la Cour avait décidé de porter le grief tiré de la durée de la procédure à la connaissance du gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 2 b) du règlement de la Cour. Le Gouvernement a présenté ses observations le 1 er février 2007. Le 22 mars 2007, le requérant soumit à la Cour ses observations en réponse aux observations du Gouvernement rédigées en langue grecque sans avoir demandé au préalable au Président de la Section l’autorisation de continuer à employer la langue officielle d’une Partie contractante, conformément à l’article 34 § 3 a) du Règlement de la Cour.

La Cour n’a pas reçu d’observations en réponse de la part du requérant dans l’une des langues officielles de la Cour, conformément à l’article 34 § 3 a), dans le délai qui lui avait été initialement imparti. Le 10 mars 2008, un courrier en recommandé avec accusé de réception fut envoyé au conseil du requérant, l’avertissant que le délai pour la présentation de ses observations écrites dans l’une des langues officielles de la Cour était échu et qu’aucune prorogation n’avait été sollicitée. En outre, celui-ci a été informé du fait qu’en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour peut rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de croire que la partie requérante n’entend plus maintenir sa requête.

Ce courrier ne fut pas réclamé et fut retourné à la Cour. Ni le requérant ni son conseil n’ont repris contact avec la Cour. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention ; Décide de rayer la requête du rôle.

Søren Nielsen Nina Vajić Greffier Présidente