ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 343 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. (faptă săvârșită în data de 10 iunie 2019, în dauna persoanelor vătămate B., C., D.).

În temeiul art. 67 alin. (2) coroborat cu art. 189 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. și cu numita E. și de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., exercitarea acelorași drepturi de către inculpat a fost interzisă și ca pedeapsă accesorie.

Totodată, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. (săvârșită în data de 10 iunie 2019).

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile care fac obiectul cauzei se află în concurs real, motiv pentru care, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse mai sus menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 1 an, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. și cu numita E. și de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi ce formează obiectul pedepsei complementare.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin Încheierea penală nr. 39/DL din 10 iunie 2019 a Tribunalului Ilfov dată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Încheierea nr. 156/DL din 19 iunie 2019 a Curții de Apel București, pusă în executare în baza Mandatului de arestare preventivă nr. x/UP din 10 iunie 2019 emis de Tribunalul Ilfov, până la rămânerea definitivă a hotărârii sau până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunțarea sentinței.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii și arestului preventiv dispuse în cauză de la 10 iunie 2019 la zi.

În baza art. 7 cu referire la pct. 1 din anexa la Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) și (2) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C. și D..

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările inculpatului A., instanța de fond a reținut că faptele acestuia, constând în aceea că, în data de 10 iunie 2019, în jurul orei 02:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce, în prealabil, a legat cu un cablu electric clanța ușii de acces în partea de casă din imobilul situat în satul Brănești, comuna Brănești, județul Ilfov, în care se aflau, dormind, persoanele vătămate B., C. și D., de un stâlp care sprijinea vița de vie, pentru ca acestea să nu poată ieși din imobil, a dat foc, folosind niște hârtii pentru aprinderea mai rapidă, pe frigiderul din camera cea mai apropiată de acestea, aprinzând tavanul, persoanele vătămate și inculpatul fiind salvați de vecinii alertați de fumul care ieșea din clădire, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.

S-a apreciat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de omor, rămasă în faza tentativei, este reprezentat de acțiunea inculpatului de incendiere a imobilului în care se aflau persoanele vătămate, acțiune care, în ansamblu, a avut aptitudinea de a produce decesul, având în vedere momentul în care acesta a ales să incendieze imobilul, și anume în timpul nopții, când știa că respectivele persoane se află în interior și dorm (astfel că posibilitatea de salvare a victimelor era mai redusă decât ar fi fost pe timp de zi), faptul că a întreprins acțiuni special pentru blocarea accesului în partea de imobil în care se aflau acestea, astfel încât să le împiedice să se salveze (respectiv a legat, cu un cablu electric de prelungitor, ușa de acces din partea imobilului în care se aflau, dormind, persoanele vătămate de un stâlp ce susține bolta cu vița de vie), iar focul a fost aprins într-o cameră alăturată acestora.

Au fost reținute dispozițiile art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., întrucât fapta de omor a fost săvârșită în formă calificată, respectiv asupra a trei persoane.

S-au apreciat incidente, în cauză, dispozițiile art. 199 C. pen., întrucât între persoanele vătămate C. și D. și inculpatul A. se stabilise o relație asemănătoare cu cea între părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc, în accepțiunea art. 177 alin. (1) lit. c) C. pen.. Astfel, s-a reținut că toate persoanele menționate locuiau în același imobil, D. fiind soacra inculpatului, iar C. fiind nora acestuia. Totodată, persoana vătămată B. este fiul inculpatului, fapt ce atrage aplicarea art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a arătat că săvârșirea infracțiunii de omor calificat are ca urmare imediată atingerea relațiilor sociale privind viața persoanei, între acțiunea inculpatului și urmarea produsă existând legătură de cauzalitate. În privința urmării imediate, s-a constatat că rezultatul constând în moartea victimelor nu s-a produs datorită unor împrejurări independente de voința inculpatului, respectiv intervenția rapidă a vecinilor care au sesizat fumul dens care ieșea din casă.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, s-a reținut că elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a degrada, prin incendiere, imobilul situat în satul Brănești, comuna Brănești, județul Ilfov, urmare imediată care s-a și produs, fapta fiind de natură a pune în pericol alte persoane și bunuri.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acestora, aspect ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a activității imputabile ce face obiectul cauzei, astfel cum a fost expusă anterior.

Deși cu ocazia declarației date în calitate de suspect inculpatul a încercat să inducă ideea că, prin incendiul provocat, nu a intenționat să ucidă persoanele vătămate, instanța de fond a reținut că urmărirea acestui rezultat reiese, cu evidență, din întreg probatoriul administrat, având în vedere poziționarea focarului - în camera vecină cu cea unde dormea persoana vătămată D.-, blocarea accesului în partea de imobil în care se aflau persoanele vătămate, astfel încât acestea să nu poată ieși, mențiunea din procesul-verbal încheiat cu ocazia primelor verificări, în sensul că inculpatul a declarat verbal că a legat ușa de acces cu un cablu și a dat foc la casă, în mod intenționat, cu scopul de a-i ucide pe cei trei membri ai familiei sale care se aflau în interior.

Constatând, din probele administrate în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea sancțiunii penale aplicate, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reținându-se că inculpatul A. avea, la momentul săvârșirii faptelor, vârsta de 49 de ani, că este căsătorit cu martora E. și are un fiu major, respectiv persoana vătămată B., că are studii liceale, meseria de lăcătuș mecanic, iar, la momentul arestării, avea un loc de muncă în cadrul SC F. SA, ca manipulant marfă, date personale în raport cu care s-a apreciat că acuzatul prezintă un grad de dezvoltare psihică și intelectuală suficient de ridicat încât să îi permită să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor sale.

Întrucât, din declarațiile date în cauză, a rezultat că inculpatul consuma frecvent băuturi alcoolice, iar, pe acest fond, a avut în nenumărate rânduri un comportament agresiv la adresa membrilor familiei sale, s-a considerat că nu poate constitui, sub nicio formă, o circumstanță favorabilă acestuia împrejurarea că, la momentul săvârșirii faptelor, se afla într-o stare avansată de ebrietate. În plus, s-a reținut că inculpatul amenințase de mai multe ori că va da foc casei, lucru care s-a și întâmplat, acest aspect denotând lipsa de regret a acuzatului cu privire la faptele comise. Sub același aspect al circumstanțelor personale, s-a reținut că, din fișa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

La stabilirea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele reale ale cauzei, care imprimă faptelor un pericol social ridicat, sens în care s-a făcut trimitere la modalitatea concretă de planificare și executare a acestora și la starea de pericol potențial creată. Sub acest aspect, s-a subliniat că doar datorită intervenției prompte a vecinilor cei trei membri ai familiei nu au suferit vătămări și incendiul nu s-a extins, în lipsa acestei intervenții, dat fiind și momentul ales pentru incendiere (în timpul nopții), rezultatul faptelor inculpatului ar fi putut avea o gravitate și rezonanță majore. De asemenea, s-a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare [art. 189 alin. (1) C. pen., art. 199 alin. (1) C. pen. și, respectiv, art. 253 alin. (4) C. pen.], dar și de cauza de atenuare a pedepsei, reglementată de dispozițiile art. 33 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii de omor calificat.

Raportat la criteriile expuse anterior, prima instanță a apreciat că, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen., se impune aplicarea unei pedepse peste limita minimă, orientată spre mediu, respectiv de 10 ani închisoare, întrucât, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pericolul social potențial al faptei concrete săvârșite este major, iar, din datele cauzei, a rezultat că acuzatul avea în mod obișnuit un comportament agresiv față de membrii familiei sale.

Totodată, s-a apreciat că, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., se impune aplicarea unei pedepse ușor peste limita minimă, respectiv de 3 ani închisoare, având în vedere, pe de o parte, împrejurările în care a fost comisă, imobilul incendiat aflându-se la o distanță foarte mică de imobilele vecine, astfel că, în absența intervenției rapide, riscul de extindere la acestea ar fost foarte ridicat, iar, pe de altă parte, destinația de locuință a construcției, aspect de natură a aduce un plus de gravitate faptei.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C. și D., prima instanță a observat că acestea au solicitat obligarea statului român la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând compensații financiare pentru prejudiciile materiale suferite în urma infracțiunilor ce fac obiectul cauzei, iar nu obligarea inculpatului A. ori a unei părți responsabile civilmente, în sensul dispozițiilor art. 86 C. proc. pen., astfel cum impun prevederile art. 19 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor Capitolului V din Legea nr. 211/2004, victimele anumitor infracțiuni au dreptul la acordarea de către stat a compensațiilor financiare în condițiile reglementate de această lege, art. 21 alin. (1) lit. a) din actul normativ recunoscând acest drept și persoanelor asupra cărora a fost săvârșită o tentativă la infracțiunile de omor și omor calificat, prevăzute la art. 188 și 189 C. pen.. Cu toate acestea, s-a subliniat că o acțiune civilă întemeiată pe această lege nu poate fi alăturată acțiunii penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unei atare infracțiuni, întrucât, pe de o parte, nu este posibil conform art. 19 alin. (1) și (2) C. proc. pen., nefiind exercitată împotriva inculpatului sau unei părți responsabile civilmente, iar, pe de altă parte, trebuie să urmeze procedura expres reglementată de art. 21 - art. 34 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., arătând că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei și solicitând reindividualizarea pedepsei, cu consecința micșorării cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 343/F din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, care a fost desființată, în parte, și, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare, pedepsele complementare și accesorii stabilite în sarcina inculpatului A., care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen. (faptă săvârșită în data de 10 iunie 2019, în dauna persoanelor vătămate B., C., D.); pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. și cu numita E., precum și de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani; pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. (faptă săvârșită în data de 10 iunie 2019), și

- sporul de 1 an închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., de la 10 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani și 9 luni închisoare.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile care fac obiectul cauzei se află în concurs real, motiv pentru care, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse mai sus menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 11 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 9 ani și 5 luni închisoare, în regim de detenție.

Totodată, din conținutul pedepsei complementare și accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., s-a înlăturat interzicerea exercitării dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B. și cu numita E. și de a se apropia de acestea, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate C. și D. și de a se apropia de acestea la mai puțin de 200 m, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi ce formează obiectul pedepsei complementare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 10 iunie 2019 la zi.

Pentru a pronunța această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, care nici nu a fost contestată de inculpat prin apelul declarat. De altfel, în fața primei instanțe, inculpatul A. a recunoscut integral săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar apelul formulat vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Ca urmare, a constatat că probele administrate în cauză justifică reținerea concluziei că, la data de 10 iunie 2019, în jurul orei 02:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce, în prealabil, a legat cu un cablu electric clanța ușii de acces în partea de casă din imobilul situat în satul Brănești, comuna Brănești, județul Ilfov, în care se aflau, dormind, persoanele vătămate B., C. și D., de un stâlp care sprijinea vița de vie, pentru ca acestea să nu poată ieși din imobil, inculpatul A. a dat foc, folosind niște hârtii pentru aprinderea mai rapidă, pe frigiderul din camera cea mai apropiată de cei trei membri ai familiei sale, aprinzând tavanul, persoanele vătămate și inculpatul fiind salvați de vecinii alertați de fumul care ieșea din clădire, aceste fapte realizând tipicitatea infracțiunilor de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.

Curtea a reținut, totodată, că, deși inculpatul a precizat în fața primei instanțe că recunoaște comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, față de dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în mod corect în privința sa nu s-a făcut aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă, ci s-a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii obișnuite. Astfel, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., procedura în cazul recunoașterii învinuirii nu poate fi aplicată în cazurile în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, așa cum este cea de omor calificat, prevăzută de art. 189 C. pen., a cărei săvârșire s-a reținut în forma tentativei în sarcina inculpatului A..

Pe de altă parte, s-a observat că, deși în mod corect a stabilit situația de fapt, încadrarea juridică dată faptelor și îndeplinirea condițiilor pentru a interveni tragerea la răspundere penală a inculpatului, instanța de fond a realizat o greșită individualizare a pedepselor pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, apelul formulat de inculpat cu privire la aceste aspecte fiind întemeiat.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că, deși nu se poate nega gravitatea infracțiunilor imputate, nu poate fi ignorată nici modalitatea în care inculpatul a conceput comiterea faptei ori împrejurările în care acesta a acționat. Astfel, s-a arătat că faptele au fost comise în contextul în care soția sa părăsise locuința comună, iar aceasta și soacra lui i-au cerut să plece din imobil, înainte de comiterea faptelor inculpatul având o discuție telefonică cu soția sa, după care a cumpărat și a consumat cantități importante de băuturi alcoolice. Fără a aprecia că împrejurările descrise ar justifica în vreun fel un comportament agresiv, Curtea a reținut că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, că inițial a legat ușa, apoi a mers să se culce, iar ulterior s-a trezit, a aprins hârtiile în camera învecinată celei în care dormea D., după care s-a culcat la loc, astfel încât vecinii au fost cei care, alertați de fumul care ieșea din casă, au salvat persoanele vătămate, dar și pe inculpat.

S-a mai arătat că, din declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor, a rezultat că inculpatul avea reale probleme cu băutura, aspect pe care acesta l-a negat inițial, având conflicte cu familia pe fondul consumului de alcool.

Curtea a apreciat că datele care caracterizează persoana inculpatului, care are resurse pentru a înțelege gravitatea activității infracționale și consecințele care decurg din aceasta, care era integrat social la data faptelor, având un loc de muncă, aflat la primul conflict cu legea penală, cu o atitudine procesuală sinceră, justifică orientarea instanței în individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa către minimul special prevăzut de lege. În aceste condiții, s-a considerat că pedepsele de 8 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și, respectiv, de 2 ani și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere, prin cuantumul menționat, reflectă toate criteriile care caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor și dau, astfel, relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, fiind apte să conducă la îndreptarea acestuia și la prevenirea comiterii de alte infracțiuni.

Totodată, Curtea a înlăturat din conținutul pedepsei complementare și accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., interzicerea exercitării dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B. și cu numita E. și de a se apropia de acestea, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., reținând că cel dintâi este fiul inculpatului și, în fața instanței de apel, a solicitat să i se permită să mențină legătura cu tatăl său, astfel că se impune a fi avută în vedere poziția exprimată în acest sens, iar cea de a doua este soția inculpatului și nu a avut calitatea de persoană vătămată în raport cu infracțiunea imputată în cauză.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 26 februarie 2020 (data poștei), a declarat recurs în casație inculpatul A., personal, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a susținut, în esență, că pedeapsa stabilită pentru tentativa la infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. a fost majorată conform art. 199 alin. (1) C. pen., deși, raportat la circumstanțele în care a comis fapta, trebuiau aplicate dispozițiile art. 193 alin. (2) și (3) C. pen. cu reținerea art. 199 alin. (2) C. pen.. În plus, a arătat că limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime, ca urmare a poziției sale de recunoaștere a faptelor.

Prin încheierea din 18 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 4 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 30 iulie 2020.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Dată fiind natura recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin intermediul acesteia nu se poate obține schimbarea încadrării juridice, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea, pe de o parte, că, raportat la circumstanțele în care a comis fapta asupra membrilor familiei, aceasta trebuia încadrată juridic în dispozițiile art. 193 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 199 alin. (2) C. pen. și nu ca tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., iar, pe de altă parte, că nu a fost valorificată poziția sa de recunoaștere a activității infracționale, ce ar fi avut drept consecință reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reținerii unei alte situații factuale care să atragă o altă încadrare juridică [cea prevăzută art. 193 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 199 alin. (2) C. pen.] și, în consecință, o sancțiune mai redusă, așa cum a solicitat, de fapt, recurentul prin motivele scrise de recurs, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea ei.

Pentru aceleași motive, nu pot fi analizate nici celelalte critici circumscrise de recurent aceluiași caz de casare, vizând nevalorificarea poziției sale de recunoaștere a faptelor imputate în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor ce i-a fost reținută în sarcină. Astfel, pentru a fi incident motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., era necesar ca instanțele de fond și apel să fi reținut în privința inculpatului dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar cuantumul pedepsei efectiv aplicate să fie în alte limite decât cele prevăzute de lege, ipoteză ce nu se regăsește, însă, în speță.

Or, instanțele ordinare au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că, în cauză, nu sunt incidente respectivele prevederi întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen., faptă care, în forma consumată, este sancționată cu detențiune pe viață ori cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, iar în această situație (când acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață) dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. nu permit aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției.

Prin urmare, atâta timp cât instanța de apel nu a reținut, în privința recurentului, incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar acesta nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.]. De altfel, pedepsele stabilite recurentului, de 8 ani și 6 luni închisoare și de 2 ani și 9 luni închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat (cuprinse între 7 ani și 6 luni și 15 ani 7 luni și 15 zile închisoare) și distrugere (cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare), pentru care a fost condamnat, iar sancțiunea rezultantă, de 9 ani și 5 luni închisoare, a fost corect calculată.

Față de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Deopotrivă, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2020.

GGC - GV