ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2019

HOTĂRÂRE
15.05.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 12/A/17.01.2019 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 181/A/04.04.2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2018.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că hotărârea atacată de către apelantă este o decizie pronunțată în calea de atac a apelului, prin mecanismul prevăzut de art. 508 alin. (4) și art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată în contestație în anulare respectiv revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, deci este una definitivă.

Potrivit art. 466 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "(1) Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. (2) Sunt supuse apelului și hotărârile date în ultimă instanță dacă, potrivit legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță."

Nici una dintre aceste situații nu este prezentă în speță, decizia atacată cu apel fiind una a instanței de apel, pronunțată în complet de apel.

Cum, în cauză Decizia civilă nr. 181/A din 04.04.2018 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. x/2018 a fost pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca instanță de apel, fiind definitivă, apelul îndreptat împotriva acesteia este inadmisibil, iar motivele de apel ce exced celor de mai sus nu pot fi analizate într-o cale de atac care nu este prevăzută de lege.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reclamanta SC A. SA, formulând următoarele critici:

- Instanța de judecată a reținut în mod greșit în practicaua deciziei numele avocatului reclamantei (B., în loc de C.), iar de reprezentantul legal al acesteia prezent la termenul de judecată, în calitate de administrator (D.), nu s-a făcut vorbire;

- Instanța de judecată a reținut în mod greșit că obiectul litigiului îl constituie Legea nr. 10/2001, în realitate acesta fiind Legea nr. 18/1991;

- Cererea principală adresată instanței din Baia Mare a fost una de revizuire și nu de apel la apel, cum greșit s-a reținut, dar instanța nu a analizat actele prezentate de reclamantă, ci numai solicitările părților adverse, care au prezentat numai aspecte nereale;

- Art. 634 de care se prevalează instanța de judecată se referă la capitolul Titlu executoriu, iar nu fond funciar;

- Reclamanta a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Cluj la o altă instanță egală în grad, dar cererea a fost respinsă, ajungând a se menționa că se trimite cauza la Curtea de Apel Cluj ca apel la apel, în mod total eronat.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 03.04.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 23.04.2019 (data poștei), recurenta a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, prin care a solicitat admiterea recursului.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Recursul vizează o decizie (Decizia nr. 12/A/17.01.2019 a Curții de Apel Cluj) prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva unei decizii (Decizia nr. 181/A/04.04.2018 a Tribunalului Maramureș), ce a respins, ca inadmisibilă o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare (Decizia nr. 593/A/05.12.2017).

Prin Decizia nr. 593/A/05.12.2017 pronunțată în Dosar nr. x/2017, a fost respinsă contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 163/23.03.2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 163/23.03.2017 pronunțată în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 495/A/28.09.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2014.

Prin Decizia nr. 495/A/28.09.2016 a fost respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 161/03.02.2016 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în cauza având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În raport de aceste dispoziții legale, Decizia nr. 495/A/28.09.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în dosarul de fond având ca obiect Legea nr. 18/1991, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Astfel, întrucât hotărârea ce a finalizat litigiul având ca obiect fond funciar nu are deschisă calea recursului, nici hotărârea prin care se soluționează revizuirea sau contestația în anulare împotriva unei asemenea hotărâri nu are deschisă asemenea cale de atac, potrivit textelor legale mai sus evocate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 12/A/17.01.2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, cu sediul în Negrești Oaș, județul Satu Mare, împotriva Deciziei nr. 12/A/17.01.2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Locală Remeți pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - Comisia Locală de Fond Funciar, cu sediul în județul Maramureș, E., cu domiciliul în județul Maramureș, F., cu domiciliu în nr. 220, județul Maramureș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1888/2019
primită. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 23 octombrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părților. Examinând recursul î
ÎCCJ 2019-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 23/2019
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 213/R din 26 septembrie 2018 a respins, ca inadmisibil
ÎCCJ 2019-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2114/2019
nut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentr
ÎCCJ 2019-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2019
. 231 din 12 martie 2019, Curtea de Apel Iași, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., formulată împotriva Deciziei civile nr. 25 din 14 februarie 2018, pronunțată de Tr
ÎCCJ 2019-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2019
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 254/R din 24 octombrie 2018 a respins, ca
Sursă