ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă la 2 noiembrie 2018, reclamanții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 243.145,15 RON reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamanți în dosarul nr. x/2010, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (în primul ciclu procesual) și în fața Curții de Apel București (în al doilea ciclu procesual), precum și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

Sentința Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 423 din 11 martie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Decizia Curții de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 165 A din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți Primarul General al Municipiului București și Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 423 din 11 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București au declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții - reclamanți arată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu intepretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 Cod. civ, art. 1357 C. civ., art. 1358 C. civ. și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în aprecierea îndeplinirii condiției vinovăției. Susțin că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a textelor de lege mai sus menționate considerând că nu este îndeplinită condiția vinovăției în situația existenței unei hotărâri definitive, ci numai în cazul soluționării definitive a litigiului. Învederează că acordarea cheltuielilor de judecată este o formă de răspundere delictuală pentru culpa procesuală și fac referire la o decizie de speță a instanței supreme, potrivit căreia art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie o prezumție absolută de culpa în sarcina părții care pierde procesul. Arată că este apreciată culpa procesuală la momentul pronunțării unei hotărâri definitive, chiar dacă litigiul urmează să mai parcurgă un nou ciclu procesual, iar nu la momentul soluționării definitive a procesului. Mai arată că, în cadrul dosarului nr. x/2010, Consiliul Concurenței a căzut în pretenții, iar culpa procesuală a fost constatată prin hotărâri judecătorești definitive, contrar celor reținute de instanța de apel și de prima instanță.

Procedura de filtru Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia. Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 15 octombrie 2020, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 26 noiembrie 2020, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 21 ianuarie 2021 pentru soluționarea acestuia.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare la recursul părții adverse, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul arată că, pentru a se stabili o culpă procesuală, este necesar a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia. Învederează că recurenții susțin, în mod eronat, că prin admiterea recursului formulat de Primarul General al Municipiului București în primul ciclu procesual, respectiv prin admiterea în parte a cererii de chemare în judecată după rejudecare, Consiliul Concurenței a căzut în pretenții. Arată că această susținere nu ține cont de considerentele pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a cenzurat sentința menționată, casând-o pentru motive care țin exclusiv de un viciu al sentinței pronunțate pe fondul cauzei, în primul ciclu procesual, iar prin sentința curții de apel a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București. Arată că recurenții își fundamentează solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, pe cale separată, strict prin raportare la soluția pronunțată în una din fazele procesuale ale dosarului nr. x/2010, pe care o invocă în mod izolat, fără a ține cont de soluția finală și irevocabilă pronunțată, de respingere a recursului formulat de Primarul General al Municipiului București. Susține că hotărârile definitive pronunțate în recurs în primul ciclu procesual și în fond în al doilea ciclu procesual, nu sunt hotărâri de dezînvestire, iar prin utilizarea sintagmei parte care pierde procesul din cuprinsul art. 453 C. proc. civ., legiuitorul nu s-a limitat la o anumită etapă procesuală izolată, ci a avut în vedere soluționarea finală a cauzei. Apreciază că, în caz contrar, ar fi lipsită de rațiune acordarea cheltuielilor de judecată împotriva părții care câștigă un litigiu în mod definitiv, strict pe motivul că într-o anumită etapă a fost dispusă rejudecarea cauzei pentru un anumit incident procedural. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamanților Municipiul București și Primarul General al Municipiului București este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recurenții reclamanți au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticând hotărârea instanței de apel pentru intepretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 Cod. civ, art. 1357 C. civ., art. 1358 C. civ. și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în aprecierea îndeplinirii condiției vinovăției. Au arătat că acordarea cheltuielilor de judecată este o formă de răspundere delictuală pentru culpa procesuală, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituind o prezumție absolută de culpa în sarcina părții care pierde procesul. Au susținut că, în cadrul dosarului nr. x/2010, Consiliul Concurenței a căzut în pretenții, culpa procesuală fiind apreciată la momentul pronunțării unei hotărâri definitive, chiar dacă litigiul urmează să mai parcurgă un nou ciclu procesual, iar nu la momentul soluționării definitive a procesului, contrar celor reținute de instanța de apel și de prima instanță. Înalta Curte are în vedere că reclamanții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București au solicitat obligarea pârâtului Consiliul la plata sumei de 243.145,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamanți în dosarul nr. x/2010, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (în primul ciclu procesual) și în fața Curții de Apel București (în al doilea ciclu procesual). Situația de fapt, reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel pe baza probatoriului administrat, relevă următoarele: în dosarul nr. x/2010, în primul ciclu procesual, soluția instanței de fond a fost aceea de admitere a cererii formulate de reclamantul Consiliul Concurenței, iar în recurs motivul de casare reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost acela că prima instanță a nesocotit două principii, a căror respectare impunea stabilirea unor termene și a înlăturat caracterul solidar al raporturilor juridice. În rejudecare după casarea primei sentințe în limitele arătate, cauza a fost soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015 a Curții de Apel București, când instanța a admis cererea în limitele solicitate de reclamant, iar admiterea, în parte, în raport de recurenții din cauza de față, a fost consecința executării de către aceștia, pe parcursul judecării cauzei, a obligației ce le revenea. În raport de ansamblul cauzei deduse judecății, admiterea în parte a vizat respingerea acțiunii față de pârâții Primarul și Consiliul Local al Sectorului l București, precum și cu societatea A. S.A., ca lipsită de interes. Examinând criticile de nelegalitate invocate de recurenți, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată. Aceste dispoziții legale stabilesc regula potrivit căreia partea care câștigă procesul este în drept să-i fie plătite cheltuielile de judecată, debitor al obligației de plată fiind partea care a căzut în pretenții, deci cea care a pierdut procesul. În considerarea acestor reguli de principiu, trebuie avut în vedere și că acordarea cheltuielilor de judecată este posibilă doar atunci când instanța pronunță o soluție prin care litigiul primește o rezolvare cu privire la pretențiile deduse judecății, căci doar într-o asemenea situație se poate stabili care dintre părți a câștigat procesul și care l-a pierdut. Dintr-o asemenea perspectivă, atunci când o instanță de recurs dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea pricinii spre rejudecare, nu s-ar putea considera că a fost pronunțată o soluție prin care litigiul a fost tranșat și, deci, nici că ar exista o parte care a pierdut procesul, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Culpa procesuală nu poate fi reținută nici ca urmare a admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată prin sentința nr. 2774 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, având în vedere că soluția pronunțată se datorează executării de către pârâți, pe parcursul soluționării procesului, a obligației ce le revenea conform legii. Ca atare, cu respectarea prevederilor legale incidente speței, examinate în cele ce preced, curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată, astfel încât criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,