ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 11 din data de 4 iunie 2019 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. (cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ofițer de poliție, șef al Serviciului Județean Anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție la data comiterii faptei, fără antecedente penale) de sub acuza infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și partea civilă B.
Prin Decizia penală nr. 158/A din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 11 din data de 04 iunie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:
În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, la data de 11 decembrie 2020, a formulat prezenta contestație în anulare contestatorul A., prin apărător ales, invocând ca motiv de contestație în anulare cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. considerând că judecata în apel a avut loc fără ca instanța să fi procedat la audierea sa, deși audierea era posibilă.
Prin Încheierea din data de 5 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, pentru argumentele expuse în încheierea menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 158/A din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.
Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate.
S-a fixat termen pentru judecarea pe fond a contestației în anulare la data de 19 februarie 2021, pentru când s-a dispus citarea părților.
Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 158/A din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este neîntemeiată pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Înalta Curte constată că în cauză, inculpatul a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. "instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă".
În esență, a invocat faptul că acest caz de contestație în anulare este incident întrucât nici instanța de fond, nici instanța de apel nu a procedat la audierea sa cu referire expresă la împrejurarea dacă dorește să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
Examinând cauza, prin prisma aspectelor invocate de către contestatorul inculpat A., Înalta Curte amintește că acest caz de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. are rolul de a garanta în mod efectiv respectarea prevederilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen. referitoare la ascultarea inculpatului la judecata în apel și, implicit, de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană.
Pentru a asigura dreptul inculpatului la apărare prin ascultarea sa cu privire la faptele și împrejurările cauzei, așa cum este regula la judecata în primă instanță, este prevăzută obligația instanței de apel să îl asculte pe inculpat, când efectuarea procedeului audierii este posibilă. Judecarea apelului fără audierea inculpatului este legal posibilă atunci când acesta, fiind prezent, refuză să dea declarații în fața instanței de apel ori dacă, deși legal citat, lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei în apel.
Acest caz de contestație în anulare intervine pentru sancționarea neîndeplinirii de către instanța de apel a acestei obligații, fiind un caz de error in procedendo, cu efecte negative asupra inculpatului, care ar putea fi condamnat definitiv într-o cauză penală fără ca instanța de control judiciar să ăi fi ascultat în mod nemijlocit apărările.
Aplicând aceste considerații de ordin teoretic cauzei de față, Înalta Curte apreciază că noțiunea de "audiere", în accepțiunea art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., vizează exclusiv audierea inculpatului cu privire la situația de fapt reținută în sarcina sa, iar prin intermediul declarației se poate constata existența sau inexistența unei infracțiuni, se poate identifica persoana care a săvârșit-o ori pot fi stabilite alte împrejurări care contribuie la aflarea adevărului.
Per a contrario, nu pot fi primite susținerile inculpatului potrivit cărora este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., întrucât nu a fost întrebat cu privire la acordul său de a presta o muncă în folosul comunității. Împrejurarea că inculpatul nu a fost întrebat expres de către instanța de apel dacă este de acord să presteze o muncă în folosul comunității nu este de natură a încălca dreptul acestuia de a fi audiat; acordul de a presta o muncă în folosul comunității reprezintă doar o condiție necesară pentru ca instanța de judecată să poată dispune aplicarea amânarea pedepsei reglementată de art. 83 alin. (1) sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 alin. (1) din C. pen., și nu poate fi circumscris noțiunii de audiere, în sensul cu art. 107 C. proc. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2021.
Procesat de GGC - LM