ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2634/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.10.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HARGHITA și CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, respectiv modificarea Ordinului nr. 2202/C/2017 în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 14 (indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 iulie 2017 și pentru viitor, sumă actualizată cu indicele inflației. (Anexa nr 1: ordinul ministrului comunicat la data de 06.09.2017 și hotărârea nr. 2/80703/2017/04.10.2017 prin care s-a soluționat contestația împotriva ordinului anterior menționat).

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 454 din data de 8 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HARGHITA și CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 454 din data de 8 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. nr. 492 din 28.06.2017, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază, de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salariat al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25. În continuare, arată că a depus dovezi în fața instanței de fond cu privire la caracterul interdisciplinar al lucrării de doctorat și cu privire la întrebuințarea noțiunilor economice în activitatea de magistrat. Nu există o justificare obiectivă și rezonabilă a acordării unui spor bănesc, inclus în salariul de bază, în favoarea unor salariați ce dețin un titlu științific de "doctor în Drept", și al neacordării lui altor salariați, care au obținut titlul de doctor într-un alt domeniu conex ca de exemplu Economie, Psihologie etc, cât timp cu toții folosesc noțiunile asimilate pe parcursul elaborării tezei de doctorat în domeniul în care profesează. Interpretarea teleologică a dispozițiilor ari. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice presupune ca magistratul deținător al unui titlu științific de doclor să folosească cunoștințele dobândite în domeniul în care profesează. În prezenta cauză a arătat pe de o parte că lucrarea a constituit o cercetare a legislației antreprenoriale în țările din Centrul și Estul Europei foste membre comuniste, iar pe de altă parte noțiunile economice dobândite pe parcursul celor trei ani de Școală Doctorală și ca urmare a elaborării tezei se regăsesc în o serie de spețe ce au fost soluționate. Nerecunoașterea acestei "indemnizații" tuturor deținătorilor acestui titlu care utilizează noțiunile dobândite în soluționarea cauzelor constituie o discriminare și o vădită nedreptate. iSlalul român, atâta vreme cât încurajează obținerea de titluri științifice, încurajează magistrații de a participa activ la viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele, de a-și îmbunătăți performanțele profesionale, trebuie să recunoască aceleași beneficii tuturor celor ce au demonstrat că își desfășoară activitatea folosind noțiunile pe care le-au dobândii în urma elaborării lucrării de doctorat. În susținerea unei situații discriminatorii invocă art. 14 CEDO, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora "toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreplul la salariu egal pentru muncă egală" și art. 17 coroborat cu art. 16 din Directiva 2000/28/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munca și condițiile de muncă, ale căror prevederi mai favorabile sunt aplicabile preeminent în dreplul intern, conform art. 11 și 20 din Constituția României.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, respectiv modificarea Ordinului nr. 2202/C/2017 în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 14 (indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 iulie 2017 și pentru viitor, sumă actualizată cu indicele inflației. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că că refuzul exprimat de pârâți are caracter justificat, din interpretarea acestor dispoziții rezultând clar și fără echivoc faptul că indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, se poate acorda numai deținătorilor titlului științific de doctor care își desfășoară activitatea în domeniul în care dețin acest titlu. Or, având în vedere că reclamanta a obținut titlul științific de doctor în domeniul Economie, însă nu își desfășoară activitatea în acest domeniu, fiind judecător în cadrul Judecătoriei Gheorgheni, în mod corect s-a stabilit că nu îi poate fi acordată indemnizația pentru titlul științific de doctor prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omițând sau adăugând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins. Astfel, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia, prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28.06.2017, respectiv art. 7 din Anexa nr. V Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" menționează în mod expres că personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul..". În mod corect a reținut prima instanță că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu vorbește despre domeniul în care s-a susținut teza de doctorat sau despre faptul că unele noțiuni din domeniul în care s-a susținut doctoratul ar putea avea vreo legătură cu domeniul în care deținătorul titlului de doctor își desfășoară activitatea, în cazul de față domeniul în care activează recurenta-reclamantă fiind, indubitabil, domeniul Drept, ci condiționează acordarea indemnizației de activitatea desfășurată în domeniul obținerii titlului. Or, este clar faptul că recurenta-reclamantă, doctor în domeniul Economie, nu își desfășoară activitatea în acest domeniu economic, câtă vreme ocupă funcția de judecător la Judecătoria Gheorgheni. Relevant este faptul că, domeniul "drept" corespunde exclusiv ramurii de știință "științe juridice", iar domeniul "economie", corespunde ramurii de știință "științe economice". Într-adevăr, o lucrare de doctorat poate conține și noțiuni juridice, la fel cum poate să conțină și noțiuni economice, sociologice, însă domeniul în care este obținut titlul de doctor nu poate fi decât unul singur, iar o interpretare contrară ar însemna că un magistrat care deține titlul de doctor în științe economice, domeniul cibernetică și statistică îndeplinește condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În ceea ce privește principiul nediscriminării pretins a fi încălcat prin instituirea dispozițiilor art. 14 din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că, din analiza acestor dispoziții care reglementează acordarea sporului de doctor se poate observa că nu se impune un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situații similare, pentru a se constata existența unei stări de discriminare, deoarece, recurenta-reclamantă nu a dobândit titlul de doctor în drept, ci în alt domeniu decât cel în care își desfășoară activitatea. Din conținutul dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, invocat de către recurenta-reclamantă în susținerea discriminării, rezultă că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenență ta o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Or, instanța europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conține sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situație" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina, iar diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vor fi respinse.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,