ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4806/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2555 din 31 mai 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că sentința atacată este insuficient motivată, întrucât prima instanță și-a justificat soluția pe considerentul că informațiile furnizate prin nota de relații nu îndeplinesc cea de-a doua condiție de fond la care face referire art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul de a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă în hotărâre nu se face referire și cu privire la vizarea îngrădirii dreptului la viață privată, nepronunțându-se și asupra acestui aspect invocat prin acțiune, ci doar la libertatea de exprimare.

În susținerea motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că interpretarea dată de prima instanță este rezultatul încălcării și aplicării greșite a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în raport cu cele reținute, în sensul că informațiile furnizate nu ar fi determinat consecințe concrete cu privire la persoana despre care s-a făcut referire în nota de relații, a susținut că prima instanță a avut în vedere atât activitatea ofițerului, cât și efectele nocive ale acestor informații asupra persoanelor denunțate.

Or, îndeplinirea condiției ca informațiile furnizate "să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", presupune potențialitatea conținutului acestor informații, respectiv acestea să expună persoana denunțată unor posibile acțiuni informative ale Securității, nu efectivitatea acestor informații, respectiv încălcarea efectivă a acestor drepturi.

În ceea ce î1 privește pe denunțător, nu se poate reține că furnizarea unei informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că acele relatări nu rămâneau fără urmări.

În consecință, a arătat că legiuitorul nu impune ca denunțătorul să fie sigur de rezultatul negativ al denunțului său, ci doar să fie în măsură să conștientizeze că asupra celui denunțat puteau urma acțiuni informative derulate de Securitate.

Totodată, în privința condiției vizării îngrădirii dreptului la viață privată, recurentul a precizat că aceasta s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei

Securități, indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele concrete ale acestor informații asupra celor denunțați, iar legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune vizând constatarea calității de colaborator al Securității a intimatului-pârât A..

Verificările au fost efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, ce stabilesc obligația Consiliului de a verifica, din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau de colaborator al Securității, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h) din același act normativ.

Din conținutul Notei de constatare nr. x/24.04.2017, rezultă că pârâtul a fost recrutat în anul 1988, în calitate de persoană de sprijin, sub numele conspirativ "B.", de către Inspectoratul Județean Botoșani, Securitatea orașului Dorohoi, pentru supravegherea informativă a cetățenilor din comuna Havârna, fiind folosit în problema "Evaziune".

În acest sens, pârâtul a întocmit și semnat olograf Nota de relații, nedatată, reținută la punctul D aferent dosarului fond rețea nr. x (cotă C.N.S.A.S.), prin care acesta semnalează ofițerului de legătură din cadrul Securității persoanele despre care poate furniza informații, printre care amintește și pe numitul F.I., arătând că acesta"/.../, comentează ostil la adresa orânduirii noastre socialiste."

Analizând probele administrate, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se reține calitatea pârâtului de colaborator al Securității, întrucât informațiile furnizate prin nota de relații invocată nu ar fi determinat consecințe concrete cu privire la persoana despre care s-a făcut referire, neîndeplinind astfel condiția referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora are calitatea de colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale".

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că, în optica legiuitorului, calitatea de "colaborator al Securității", presupune întrunirea a trei condiții cumulative:

- furnizarea de informații, indiferent sub ce formă;

- informațiile să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Referitor la omisiunea judecătorului fondului de efectua o analiză și asupra condiției vizării îngrădirii dreptului la viață privată, critică circumscrisă motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o analiză generală a condițiilor textului de lege sus-menționat, astfel încât nu se impune reținerea acestui motiv de casare.

Din această perspectivă se reține că sunt întemeiate criticile recurentului subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale precitate.

Analizând în concret nota de relații, nedatată, întocmită și semnată olograf de către intimatul-pârât, în Dosarul nr. (cotă C.N.S.A.S.), Înalta Curte constată că intimatul-pârât semnalează ofițerului de legătură din cadrul Securității persoanele despre care poate furniza informații, printre care amintește și pe numitul F.I., arătând că acesta"/.../, comentează ostil la adresa orânduirii noastre socialiste."

Astfel, rezultă că evidență că se denunță o atitudine potrivnică regimului comunist, afirmându-se despre persoana denunțată că aceasta "comentează ostil la adresa orânduiri noastre socialiste", atitudine considerată gravă în respectiva perioadă, susceptibilă de a atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului.

De asemenea, informația examinată viza îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind aptă prin ea însăși să conducă la încălcarea dreptului la viață privată și dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință.

O.U.G. nr. 24/2008 nu impune a se dovedi încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, cerința impusă de legiuitor fiind aceea ca informațiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Așadar, legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, adică expunerea persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității.

În cauză, se reține că informația furnizată avea aptitudinea de a aduce atingere următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:

- dreptul la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale;

- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință, consacrate în art. 28 din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, potrivit căruia cetățenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor;

- art. 30 alin. (1) din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, potrivit căruia libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România;

- art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit cărora, "(1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare: acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel. indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa".

În concluzie, pentru constatarea calității de colaborator la Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat.

Altfel spus, este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză, se reține că informația din cuprinsul notei de relații și analizată în considerentele prezentei decizii este de natură să conducă la reformarea sentinței atacate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea, cu consecința constatării calității pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 2555 din 31 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea formulată de reclamant.

Constată calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.