ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4119/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (în continuare A.S.F.), anularea Deciziei A.S.F. nr. 1498 din 27.07.20J6, privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a Societății "A." - S.A., publicată în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016.

Totodată, a cerut constatarea faptului că raportul întocmit de B. S.R.L. (în continuare B.) care a stat la baza emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1498 din 27.07.2016 este nelegal și obligarea A.S.F. la completarea/refacerea raportului de evaluare întocmit de B., inclusiv bilanțul actualizat, pe baza datelor financiare disponibile la 30.06.2016.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 677 din 1 martie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece în conținutul acesteia nu s-a făcut referire la existența mai multor capete de cerere, iar cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere îndreptate împotriva raportului B. s-a arătat doar că:

"În temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, instanța de judecată se poate pronunța și pe operațiuni".

O altă critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greșita respingere a criticilor de nelegalitate referitoare la excesul de putere al ASF, prin constatarea că susținerile invocate în argumentarea acestui motiv de nelegalitate sunt simple aserțiuni și că nu s-a dovedit că ASF a depășit limitele permise de lege sub aspectul oportunității emiterii actului administrativ.

Instanța fondului nu a analizat aspectele legate de contrarietatea de interese, manifestată în Dosarul penal nr. x/2016, astfel cum a afirmat și Direcția Națională Anticorupție.

De asemenea, nu s-a analizat faptul că decizia contestată a fost luată în condițiile în care ASF nu și-a îndeplinit atribuțiile de autoritate de reglementare în ceea ce privește stabilirea pieței asigurătorilor RCA și că numai ulterior luării deciziei și-a îndeplinit această obligație și a emis O.U.G. nr. 54/2016, în data de 14.09.2016, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Necesitatea reglementării pieței asigurărilor RCA, în prealabil analizei situației A., este subliniată în votul, împotriva soluției de faliment, al dlui. C., vicepreședinte al Consiliului ASF.

Curtea de apel a respins în mod greșit critica referitoare la încălcarea principiului securității juridice și încrederii legitime, realizând o analiză pur formală a momentului la care au intrat în vigoare anumite texte de lege, dar a ignorat criticile prin care s-a arătat că prin aplicarea unor măsuri preluate din actele normative adoptate după deschiderea procedurii au fost reconsiderate exigențe sporite referitoare la indicatorii legați de solvabilitate, iar capacitatea de restabilire a echilibrului financiar al societății a fost apreciată prin prisma noilor cerințe, contrar Legii nr. 32/2000 și Legii nr. 503/2004, incidente procedurii.

Prin hotărârea recurată s-a reținut în mod greșit că la emiterea deciziei ASF contestate ar fi fost respectate prevederile art. 24 alin. (4) coroborate cu art. 55, 58, 60 din Legea nr. 246/2015, în sensul că prin decizia ASF s-a stabilit că este "adecvat" ca societatea să fie lichidată prin procedura obișnuită de insolvență, fără a asigura efectuarea, în prealabil, a unei evaluări corecte, prudente și realiste a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asiguratului, ca urmare a faptului că evaluarea utilizată de ASF nu este însoțită de un "bilanț actualizat", conform art. 60 sus-citat.

În acest sens, recurenta-reclamantă consideră că nu s-a realizat o evaluare corectă, prudentă și realistă, deoarece nu s-a soluționat în prealabil emiterii deciziei, cererea de majorare a capitalului social cu suma de 10.000.000 RON, nu s-a efectuat inventarierea dosarelor de daune, calculul celor doi indici de solvabilitate nu a fost revizuit nici la 31.01.2016.

Recurenta-reclamantă critică respingerea de către prima instanță a probei testimoniale și a probei cu expertiză care erau pertinente, concludente și utile cauzei.

Astfel, teza probatorie urmărită prin audierea martorilor era precizarea modului de fundamentare și mecanismul practic de luare a deciziilor în cadrul ASF, identificarea criteriilor mecanismului de evaluare și selectare ale societăților de asigurare care sunt supuse controlului ASF, determinarea condițiilor concrete în care se afla piața asigurărilor, în special piața RCA, la momentul luării deciziei contestate.

Teza probatorie urmărită prin administrarea expertizei era aceea de a se stabili dacă evaluarea utilizată de ASF este sau nu întemeiată pe un "bilanț actualizat".

Mai arată recurenta-reclamantă că sentința atacată nu este motivată în ceea ce privește respingerea criticilor privind nemotivarea ASF referitoare la neexaminarea disp. art. 24 alin. (5) din Legea nr246/2015.

O motivare efectivă a deciziei administrative impunea ca aceasta să conțină elementele de fapt care să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile acesteia, să facă posibilă executarea controlului de legalitate și să precizeze care sunt circumstanțele care au determinat ASF să aplice un singur obiectiv și care au fost argumentele care au stat la baza înlăturării celorlalte obiective, mai ales că decizia nu a fost luată în unanimitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a făcut niciun fel de mențiune în legătură cu cererea prin care a solicitat să se constate că raportul întocmit de B. S.R.L., care a stat la baza emiterii Deciziei ASF nr. 1498/27.07.2016 este nelegal și să se dispună obligarea ASF la completarea/refacerea raportului de evaluare întocmit de B., inclusiv bilanțul actualizat pe baza datelor financiare disponibile la 30.06.2016, sentința fiind nemotivată cu privire la respingerea acestui capăt de cerere.

Înalta Curte reține că la filele x din cuprinsul considerentelor sentinței atacate, judecătorul fondului a realizat o amplă motivare a criticii referitoare la nelegalitatea raportului de evaluare, ca urmare a inexistenței unui "bilanț actualizat", astfel că cele susținute de recurenta-reclamantă urmează să se constate că sunt nefondate.

Prima critică vizează aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește existența unui exces de putere din partea autorității intimate.

Excesul de putere este evidențiat de recurenta-reclamantă ca urmare a depășirii limitelor permise de lege sub aspectul oportunității emiterii actului administrativ, respectiv a existenței unor interese contrarii între reclamantă și părți, manifestată în Dosarul penal nr. x/2016

Astfel, în dosarul penal sus-menționat se arată că autoritatea administrativă care a constatat insolvența reclamantei este în același timp persoana vătămată în cauză, ceea ce nu este permis.

În același timp, instanța de fond nu a luat în seamă faptul că intimata nu și-a îndeplinit atribuțiile de autoritate de reglementare în ceea ce privește stabilizarea pieței asigurătorilor RCA, anterior emiterii actului administrativ atacat.

Excesul de putere este definit de disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Analizând condițiile prevăzute de lege în privința existenței unui exces de putere din partea autorității pârâte, instanța de fond a arătat în mod corect că aserțiunile reclamantei în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al pârâtei nu se subscriu definiției legale, urmând astfel ca Înalta Curte să constate neîntrunirea criticii formulate împotriva sentinței de fond.

În continuare, recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a respins în mod greșit susținerile referitoare la încălcarea principiului securității juridice și încrederii legitime prin efectuarea unei analize pur formale a momentului la care au intrat în vigoare anumite texte de lege și ignorarea unor critici concrete, respectiv cele prin care restabilirea echilibrului financiar al societății a fost apreciată prin prisma noilor cerințe, contrar Legii nr. 32/2000 și Legii nr. 503/2004, incidente procedurii.

Înalta Curte reține că prima instanță a arătat în mod explicit că Legea nr. 246/2015 a intrat în vigoare la data de 05.11.2015 și deci este aplicabilă procedurii, iar recurenta-reclamantă nu a dezvoltat prin motivele de recurs critica susținută.

Recurenta-reclamantă nu a arătat în concret care anume susțineri nu au fost luate în considerare de către prima instanță avându-se în vedere că din cuprinsul cererii introductive nu pot fi extrase critici ce privesc încălcarea principiilor, afară de cele care privesc legea aplicabilă procedurii.

Cu privire la existența unei oscilări între prevederile legale și a unui amestec de norme juridice, prima instanță a răspund pe larg în cuprinsul considerentelor sentinței.

Referitor la interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 24 alin. (4) în coroborare cu art. 55, 58 și 60 din Legea nr. 246/2015, în sensul că prin decizia contestată s-a stabilit că este "adecvat" ca reclamanta să fie lichidată prin procedura obișnuită de insolvență, fără a asigura efectuarea în prealabil a unei evaluări corecte, prudente și realiste a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asigurătorului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 246/2015 dă dreptul autorității de rezoluție (ASF) să stabilească, în urma evaluărilor efectuate, dacă este adecvat ca asigurătorul să fie lichidat prin procedura obișnuită de insolvență sau să declanșeze procedura de rezoluție [...].

Art. 58 din Legea nr. 246/2015 stabilește care sunt scopurile evaluării, iar disp. art. 60 din aceeași lege arată că evaluarea trebuie să fie însoțită de anumite informații, precum: un bilanț actualizat și o estimare a valorii contrabile a activelor și pasivelor bilanțiere, inclusiv a rezervelor tehnice; o listă a soldurilor datoriilor din bilanț care figurează în registrele și evidențele contabile ale asiguratului, cu indicarea respectivelor creanțe și ranguri de prioritate, conform legislației aplicabile privind insolvența.

Interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor sus-menționate referitoare la o evaluare corectă, prudentă și realistă este evidențiată, în opinia recurentei-reclamante de nesoluționarea, în prealabil emiterii deciziei, a cererii de majorare a capitalului social cu suma de 10.000.000 RON; neefectuarea inventarierii dosarelor de daună; nerevizuirea până la 31.01.2016 a calculului celor doi indici de solvabilitate.

Înalta Curte constată că prin adresa nr. x a fost informată societatea reclamantă că cererea de aprobare a majorării capitalului social a rămas fără obiect, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1498/27.07.2016, contestată în prezenta cauză.

Prin decizia ce face obiectul acțiunii de față, intimata-pârâtă a arătat că numai pentru ca marja de solvabilitate să ajungă la jumătate din limita minimă, era nevoie de 119.365.851 RON, astfel că suma de 10.000.000 RON pentru majorarea capitalului social era prea mică.

Prin urmare, se observă că recurenta-reclamantă, astfel cum aceasta recunoaște prin motivele de recurs critică încălcarea unei chestiuni de procedură, nesoluționarea unei cereri prealabile emiterii deciziei administrative, cerere care nu poate conduce la luarea unei alte decizii în privința existenței caracterului adecvat al lichidării societății sau al unei evaluări corecte, prudente și realiste a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asigurătorului, deoarece suma invocată nu asigură necesarul de solvabilitate al acestuia.

Cu privire la nefinalizarea inventarierii dosarelor de daune, până la data emiterii deciziei administrative, prin motivele de recurs sunt reiterate criticile aduse actului administrativ contestat, fără să existe nicio referire la ceea ce a reținut instanța de fond, astfel că motivul invocat nu corespunde cerinței impuse de disp. art. 488 C. proc. civ. privind dezvoltarea susținerilor în raport de considerentele sentinței atacate.

De asemenea, aceeași constatare urmează să fie făcută și cu privire la nerevizuirea calculului celor doi indici de solvabilitate, prin motivele de recurs (pag. 9), recurenta-reclamantă realizând o reiterare a criticilor aduse prin intermediul acțiunii introductive și nu asupra considerentelor primei instanțe.

Cu privire la probatoriul administrat, recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de fond a respins proba testimonială și proba cu expertiză, deși acestea erau pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se constată că recurenta-reclamantă reiterează susținerile cuprinse în obiectul acțiunii, nu face nicio referire la motivarea instanței de fond și nu arată care anume norme de drept material au fost încălcate de judecătorul fondului prin respingerea administrării probelor solicitate.

În fine, o ultimă critică adusă sentinței de fond privește nemotivarea acesteia sub aspectul analizării criticilor aduse nemotivării actului administrativ (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), dar și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la motivarea actului administrativ.

În această privință, Înalta Curte reține că nu se confirmă cele susținute prin motivele de recurs, în sensul că instanța de fond a arătat doar că "fără temei afirmă reclamanta că decizia ASF nu întrunește condiția motivării în fapt și în drept".

Din cuprinsul considerentelor sentinței de fond, se remarcă faptul că judecătorul fondului a reținut în mod corect că reclamanta a criticat nemotivarea deciziei contestate din perspectiva încălcării disp. art. 24 alin. (5) din Legea nr. 246/2015, care se referă la evaluarea posibilităților de aplicare a planului de rezoluție.

Or, intimata nu a aplicat în speță planul de rezoluție ca urmare a deciziei administrative emise și, prin urmare, o motivare a actului în acest sens nu poate fi cerută, fiind fără legătură cu măsura dispusă.

Recurenta-reclamantă nu a înțeles să dezvolte critici în raport de cele cuprinse în considerentele sentinței atacate, ci a reiterat acțiunea de fond referitoare la aplicarea unui singur obiectiv, cel al minimizării impactului asupra fondului de protecție, ceea ce conduce la neîntrunirea motivului de nelegalitate invocat.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva sentinței nr. 677 din 1 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020