ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5522/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5522/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/15.03.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Dudeștii Vechi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea în tot a Notificării nr. x/31.10.2017, prin care Comuna Dudeștii Vechi a fost înștiințată cu privire la faptul că, în derularea procesului de implementare a obiectivului de investiții "Modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localității Dudeștii Vechi, comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș", MDRAPFE a constatat că reclamanta ar fi procedat la încheierea Contractului de cesiune nr. x/18.07.2011 a Contractului de execuție de lucrări nr. x/04.02.2011 cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, cu consecința:
- anulării măsurii de suspendare a plăților solicitate pentru realizarea obiectivului de investiții "Modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localității Dudeștii Vechi, comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș";
- anulării măsurii de obligare a Comunei Dudeștii Vechi la restituirea sumelor primite până în prezent pentru realizarea obiectivului menționat;
- anulării Adresei nr. x/19.01.2018, ce reprezintă răspunsul Ministerului la plângerea prealabilă formulata de către Comuna Dudeștii Vechi.
De asemenea, reclamanta a solicitat și suspendarea executării Notificării nr. x/31.10.2017, până la soluționarea definitivă a prezentei acțiuni, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 147 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dudeștii Vechi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței nr. 147 din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Dudeștii Vechi, întemeiat în pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Analiza cererii de recurs
Motivele de fapt și de drept relevante
În motivarea recursului s-a arătat că interesul recurentei în formularea prezentei acțiuni decurge din faptul că Notificarea nr. x/31.10.2017, care dă naștere în sarcina subscrisei a obligației de a restitui sumele care au fost decontate de Comuna Dudestii Vechi către societatea A. S.R.L., în calitate de cesionară a Contractului de execuție de lucrări nr. x/04.02.2011, este un act administrativ individual vătămător, fiind emis cu ignorarea prevederilor legale ce reglementau cesiunea contractelor de achiziții publice de la momentul la care a fost perfectat Contractul de cesiune nr. x/18.07.2011, avându-se în vedere ca legea nu retroactivează.
Instanța de fond a ignorat faptul ca, interesul Comunei Dudestii Vechi în contextul solicitării de anulare în tot a Notificării x/31.10.2017 este justificat și de consecințele financiare semnificative ale actului administrativ contestat, respectiv:
- obligația de restituire către MDRAPFE a sumelor decontate către societatea A. S.R.L. pentru lucrările executate în cadrul obiectivului de investiții "Modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localității Dudestii Vechi, comuna Dudestii Vechi, județul Timiș", ce se ridică la valoarea de aproximativ 3.800.000 RON;
- sistarea alimentării Comunei Dudestii Vechi atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, în cazul în care nu restituim sumele presupus a fi decontate necuvenit în termenul prevăzut de art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013;
- posibilitatea acordată de art. 10 alin. (6) din O.U.G. nr. 28/2013 unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului de a retrage din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii formulate în conformitate cu art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/2013, în cazul în care se va face o astfel de cerere.(in valoarea de aproximativ 3.800.000 RON;
Suspendarea efectuării plăților solicitate de Comuna Dudeștii Vechi pentru realizarea obiectivului de investiții mai sus menționat.
S-a mai susținut că Notificarea nr. x/31.10.2017 este un act administrativ cu caracter individual, întrucât se circumscrie noțiunii de "notificare" la care face referire art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013:
Notificarea nr. x/31.10.2017 este un act administrativ cu caracter individual întrucât Ministerul a dispus suspendarea efectuării plăților solicitate de UAT Comuna Dudeștii Vechi pentru realizarea proiectului de investiții "Modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localității Dudeștii Vechi, județul Timiș"
S-a mai susținut că instanța de fond in mod nelegal a considerat ca Notificarea nr. x/13.03.2018 ar reprezenta actul administrativ prin care se constată încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice și se solicită restituirea sumelor finanțare, în timp ce Notificarea nr. x/31.10.2017, a cărei legalitate face obiectul prezentei judecăți, ar reprezenta doar o solicitare de clarificări.
Prin răspunsul la întâmpinare a contestat aceste argumente, sens în care a învederat instanței elementele comune ale celor două Notificări: situația de fapt vizată, temeiul de drept; consecința presupusei încălcări a acestor prevederi legale și contractuale; tonul folosit de Minister.
Pe de altă parte, pentru soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond trebuia sa aibă in vedere diferențele/relația dintre cele două Notificări, respectiv:
Notificarea nr. x/13.03.2018 nu face absolut nicio referire la Notificarea nr. x/31.10.2017.
Or, dacă Notificarea nr. x/31.10.2017 ar fi fost într-adevăr o solicitare de clarificări, astfel cum pretinde Ministerul, clarificări care au fost oferite în mod exhaustiv de către recurentă în cuprinsul Plângerii prealabile formulate împotriva Notificării nr. x/31.10.2017, în virtutea acestei perspective apare de neînțeles motivul pentru care MDRAP nu face nici un fel de referire la oricare dintre argumentele reclamantei. În cea de-a doua Notificare desigur, totul în contextul în care nici Răspunsul Ministerului la Plângerea prealabilă, nu cuprinde, la rândul său, absolut nicio analiză a explicațiilor oferite de UAT Comuna Dudeștii Vechi.
Prin Notificarea nr. x/31.10.2017 s-a adus recurentei-reclamante la cunoștință faptul că în derularea procesului de implementare a obiectivului de investiții "Modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localității Dudești Vechi, comuna Dudesti Vechi Județul Timiș" MDRAPFE a constatat faptul că, instituția dumneavoastră a procedat la încheierea contractului de cesiune nr. x/18.07.2011 a contractului de execuție de lucrări nr. x/04.02.2011, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce contravine prevederilor legale în vigoare (a data semnării contractului de cesiune, respectiv:
- prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de șervicii, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 34/2006), act normativ în vigoare până la data de 26.05,2015;
- prevederile art. 10
1
alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea programului național de dezvoltare locala, coroborate. cu prevederile, art. 11 alin. (1) din același act normativ,
- prevederile menționate în contractul de finanțare MDRAP nr. 2321/27.03.2O14 și nr. 10014/08.06.2015, cu modificările și completările ulterioare încheiate cu UAT comuna Dudesti Vechi județul Timis.
Vă comunicăm faptul că, utilizarea sumelor acordate cu nerespectarea prevederilor legale si contractuale menționate mal sus se soldează cu obligarea UAT la restituirea sumelor.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice republicată, care precizează" (8) Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de fundamenta justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate eficiență și eficacitate creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri", vă aducem la cunoștință că până la clarificarea situației și eventual recuperarea sumelor utilizate cu nerespectarea prevederilor legale, MDRAPFE suspendă efectuare plăților solicitate de instituția dumneavoastră pentru realizarea obiectivelor de investiții.
Conform celor menționate în fondul notei referitor la solicitarea de clarificare și răspuns nu ar fi vorba decât despre o adresă astfel cum în mod corect a fost interpretat înscrisul de către instanța de fond prin aceasta netrasându-și dispoziții.
Însă, precum se observă în finalul adresei se specifică faptul că MDRAPFE suspendă efectuarea plăților solicitate de instituția dvs. pentru realizarea obiectivelor de investiție".
Aceasta, și numai, această prevedere are caracter de act administrativ în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a analizat actul în ansamblu fără o referire expresă la această "notificare" de suspendare a plății.
Curtea de apel nepronunțându-se asupra acestui aspect pe fond, instanța de recurs nu o poate face pentru prima dată în calea de atac fără a prejudicia partea de un grad de jurisdicție astfel că se impune trimiterea cauzei pe acest aspect al suspendării efectuării plăților.
Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs
Cum față de motivele invocate recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilorart. 496 C. proc. civ. îl va admite și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dudeștii Vechi împotriva sentinței nr. 147 din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2020.