Decizia nr. 5298/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 336/2017 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la Direcția Generală Programe Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/24.02.2016 privind proiectul "Creșterea competitivității economice prin achiziția de utilaje la S.C. A. SRL", privind contractul de finantare nr. x/19.11.2013, încheiat cu S.C. A. S.R.L., precum si a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 133.695,14 RON și a penalităților de întârziere.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 336 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. A fost admisă excepția rămânerii fără obiect a cauzei. S-a dispus respingerea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice (succesor al Ministerului Fondurilor Europene desființat), ca rămasă fără obiect. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional admise.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recursuri reclamanta A. S.R.L. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene 3.1. Recurenta reclamantă A. S.R.L. a solicitat instanței casarea în parte a sentinței atacate, exclusiv în ceea ce privește soluția de respingere în parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. A solicitat admiterea în întregime a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 1523 din C. civ. și în raport de înscrisurile depuse în dovedirea acestora, instanța de fond făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1), respectiv 454 din C. proc. civ. Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, a apreciat recurenta - reclamantă, rezultă că în ipoteza în care pârâtul a fost pus în întârziere, cum este cazul în speța de față, nu mai poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în condițiile în care autoritatea a întârziat 6 luni de zile soluționarea contestației, reclamanta a fost forțată să introducă prezenta acțiune pentru a nu pierde termenul de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Data la care decizia de soluționare a contestației a fost emisă, respectiv 12.12.2016 (comunicată la data de 6.02.2017), este ulterioară emiterii citației pentru primul termen de judecată fixat în cauză, astfel că este dovedită culpa procesuală a pârâtului. În ceea ce privește posibilitatea cenzurării onorariului, a arătat că dispozițiile art. 451 din C. proc. civ., vorbesc despre un onorariu vădit disproporționat, însă faptul că dosarul a fost tranșat la primul termen de judecată nu diminuează complexitatea cauzei. In drept, recursul a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3.2. Prin recursul declarat, recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii, pe cale de consecință. A susținut recurentul - pârât că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aflat în strânsă legătură cu motivele care intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. A susținut recurentul - pârât că sintagma "atele administrative emise de către pârât ulterior" nu poate constitui o indicare precisă a obiectului cererii de chemare în judecată, reprezentând o formulare generală. De asemenea, s-a arătat că nu poate fi acceptată ideea că la data formulării cererii de chemare în judecată ar putea fi solicitată anularea unor acte care nu erau emise, cu atât mai mult un act favorabil reclamantului. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 50-51 și 46 din O.U.G. nr. 66/2011 s-a solicitat să se constate că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la data de 24 mai 2017, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că motivul de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este neîntemeiat, instanța de fond reținând corect admisibilitatea acțiunii. În ceea ce privește motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătată că autoritatea pârâtă nu s-a pronunțat asupra contestației administrative în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011. În ceea ce privește procesul-verbal, s-a arătat că este recunoscută natura de act administrativ a acestuia, conform prevederilor art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, iar o eventuală acțiune de obligare a autorității la soluționarea contestației ar fi vădit lipsită de interes, în condițiile în care persoana vătămată se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, în măsura în care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004. In concluzie, a arătat recurenta reclamantă că o acțiune în contencios administrativ prin care se solicită anularea procesului-verbal este pe deplin admisibilă. Recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă, apreciind că în mod greșit instanța a acordat cheltuieli de judecată, chiar și în parte, iar din punct de vedere al caracterului rezonabil al acestora, acestea nu se justifică.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți În fapt se constată că la data de 19.11.2013, între Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" si reclamanta A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/19.11.2013, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către AM POS CCE pentru implementarea Proiectului nr. SMIS 44712 intitulat: "Creșterea competitivității economice prin achiziția de utilaje la S.C. A. SRL". La data de 24.02.2016 pârâtul a emis procesul-verbal nr. x/24.02.2016 stabilind în sarcina reclamatei o creanță bugetară de 133.695,14 RON. Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat la data de 25.03.2016 contestație adresată pârâtului prin care a solicitat anularea sa și înlăturarea obligației de plată a creanței bugetară reținută. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 20 octombrie 2016 reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la Direcția Generală Programe Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/24.02.2016 și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 133.695,14 RON și a penalităților de întârziere. În cadrul procedurii prealabile reglementată de Capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prin Decizia nr. 96583 din 12.12.2016, Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate (Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice) a admis contestația nr. 23804 din 25.03.2016 formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 24.02.2016 si a anulat titlul de creanță. În raport de această situație de fapt, instanța de fond a apreciat că este întemeiată excepția rămânerii acțiunii fără obiect, pârâta soluționând contestația administrativă prin anularea procesului-verbal, însă excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât reclamanta a învederat că solicită și anularea actelor "subsecvente". Analizând cererile de recurs, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul - pârât, este nefondat, instanța de fond argumentând soluția pronunțată, atât în ceea ce privește considerentele pentru care a respins excepția inadmisibilității acțiunii, cât și în ceea ce privește soluția adoptată aspra excepției rămânerii fără obiect a cauzei. Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul pârât este fondat pentru argumentele în continuare expuse. O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 46-51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal. Instanța de control judiciar reține că procedura administrativă și termenul prevăzut pentru soluționarea contestației derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv ale art. 8 invocate de către recurenta reclamantă, O.U.G. nr. 66/2011 având caracterul de lege specială în raport cu acest act normativ, situație în care, dispozițiile ordonanței de urgență sunt aplicabile cu prioritate. Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată. Soluția instanței de fond s-a dorit a reprezenta un remediu procesual pentru cheltuielile de judecată avansate de parte, pentru a sancționa rămânerea în pasivitate a autorității pârâte care nu a soluționat contestația administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. 66/201. Însă în această ipoteză reclamanta putea uza conform art. 46 din același act normativ de acțiunea adresată instanței prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea actului. Cererea de anulare a procesului-verbal nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilind neechivoc faptul că actul care se atacă este decizia de soluționare a contestației. Pe cale de consecință, nici susținerea recurentei - reclamante cu privire la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, nu este întemeiată, legea specială stabilind termenele și condițiile sesizării instanței. Totodată, Înalta Curte nu împărtășește opinia judecătorului fondului potrivit căreia decizia s-ar înscrie în noțiunea de act "subsecvent" astfel cum a indicat reclamanta prin cererea introductivă de instanță, o astfel de formulare vagă nereprezentând o modificare a obiectului acțiunii. De asemenea, este corect argumentul recurentului-pârât potrivit căruia, în condițiile anulării procesului-verbal, s-ar ridica problema interesului contestării deciziei favorabile de soluționare a contestației. Pentru toate aceste motive, instanța de control judiciar va admite recursului recurentului -pârât, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca inadmisibilă, excepție care primează în Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va fi înlăturată și dispoziția de obligare a pârâtului la plata parțială cheltuielilor de judecată, ca efect al introducerii unei acțiuni nepermise de lege, astfel că și recursul recurentei - reclamante ce vizează greșita reducere a cheltuielilor de judecată urmează a fi respins. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca inadmisibilă, respingând recursul recurentei - reclamante, ca nefondat.