ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4253/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în complet de filtru, prin Decizia nr. 2407 din 7 iunie 2018, a anulat recursul declarat de SC A. SA, prin B., împotriva Sentinței nr. 295 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Instanța recurs a reținut că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în valoare de 200 de RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta SC A. SA, prin administrator judiciar B., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat, în ceea ce privește primul motiv invocat, faptul că societatea nu a fost legal citată, la sediul acesteia, ci doar prin administratorul judiciar, la sediul acestuia, or, societatea recurentă aflată în reorganizare are dreptul de administrare, litigiile fiind urmărite de administratorul special, juristul și avocatul acesteia.

Referitor la cel de-al doilea motiv, prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța a anulat recursul ca netimbrat, deși societatea recurentă nu datora taxă judiciară de timbru, conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

Prin întâmpinare, intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., soluția fiind aceea de anulare, ca netimbrat, a recursului promovat de reclamantă.

Înalta Curte reține că în completul de filtru se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă inserate în art. 486 din C. proc. civ., încadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Procedura admisibilității recursului în complet de filtru vizând astfel doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. prevede că "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Din analiza acestui text de lege rezultă că opțiunea legiuitorului a fost în sensul ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că hotărârile pronunțate în baza respectivului articol nu pot fi atacate nici cu revizuire și nici cu contestație în anulare.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Or, demersul contestatoarei este îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în procedura filtru, care nu este susceptibilă de cale de atac, ceea ce este inadmisibil.

În fine, deși examinarea punctuală a motivelor enunțate, prevăzute de art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu mai este necesară în raport cu soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice.

Astfel, instanța de recurs a soluționat recursul declarat de reclamantă cu citarea corectă a acesteia, prin administrator judiciar, la sediul ales iar ipoteza greșelii materiale, de asemenea, nu este incidentă, având în vedere că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea avea posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503 coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SA prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 2407 din 7 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV