ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. x/2018/10.07.2018 și a Rezoluției de clasare nr. 2282/IJ/2018/DIJ2018/12.04.2018.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 162 din 14 mai 2019, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de fond referitoare la faptul că instanța are libertate asupra interpretării/coroborării/înlăturării declarațiilor martorilor nu are legătură cu cele susținute de aceasta.

Recurenta-reclamantă nu a afirmat că abuzul săvârșit de judecătorii vizați prin plângere se referă la aprecierea greșită a celor declarate de martorul B., ci are în vedere consemnarea în declarația scrisă, a opusului celor declarate de acest martor.

Instanța de fond a considerat, în mod greșit, că modalitatea de audiere a martorului s-a făcut cu respectarea disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ., (în realitate s-a consemnat cu totul altceva decât cele declarate) și că numai martorul poate solicita completarea declarației, acesta fiind un drept al ambelor părți.

Recurenta-reclamantă susține că nu înțelege să critice hotărârea pronunțată, ci doar să prezinte circumstanțele faptelor săvârșite de cele două magistrate, ce pot fi încadrate în cuprinsul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce o privește pe dna judecător C., se arată că aceasta a exercitat funcția cu rea-credință, a încălcat principiile obiectivității și al imparțialității, în cadrul ședinței din data de 01.02.2017, Dosar nr. x/2015, a audiat abuziv (subiectiv și părtinitor) martorul B., l-a intimidat și a încercat să determine răspunsurile acestuia, în consemnarea scrisă a declarației martorului, a consemnat concluzii proprii și nu cele declarate, a respins, în mod neîntemeiat solicitarea apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

La rândul său, dna judecător D. a exercitat funcția cu gravă neglijență, în aceeași ședință, a asistat în mod pasiv, fără să intervină când a fost audiat martorul B., când s-a consemnat declarația acestuia, iar cererea apărătorului reclamantei a fost respinsă.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită să se dispună anularea rezoluției de clasare din data de 12.04.2018 și obligarea intimatei-pârâte să continue demersurile privind cercetarea disciplinară a celor două magistrate.

Prin întâmpinare, pârâta Inspecția Judiciară solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat

Susține intimata-pârâtă că sesizarea reclamantei a fost înregistrată în data de 22.03.2018 și soluționată la 12.04.2018, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la acea dată.

Intimata-pârâtă invocă soluția de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că Rezoluția de clasare poate fi contestată în fața instanței de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, precum și soluția de principiu din data de 09.10.2017, a aceleiași secții, prin care s-a acceptat că soluția pronunțată de prima instanță este definitivă, iar recursul este inadmisibil.

Intimata-pârâtă susține că prin Legea nr. 234/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850/08.10.2018, a fost introdus art. 45

1

, iar hotărârea instanței de fond poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte, în termen de 15 zile de la comunicare, dispoziții ce au intrat în vigoare la 11.10.2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta A., Înalta Curte urmează să o respingă, avându-se în vedere că, în speță, nu este întrunită ipoteza prezentată în cele două soluții de principiu invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Astfel, soluțiile de principiu au în vedere acțiuni aflate pe rolul instanței de contencios administrativ în anul 2017 și anterior acestui an, pe când, acțiunea de față a fost introdusă la instanță, în data de 07.01.2019 (data poștei).

Prin Legea nr. 234/2018 au fost modificate dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 45

1

, care permite contestarea rezoluției inspectorului șef prin care au fost respinse plângerea și Rezoluția de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la CAB - SCAF, iar soluția instanței de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Este adevărat că aceste modificări au intrat în vigoare la 11.10.2018, iar sesizarea reclamantei a fost adresată Inspecției Judiciare în data de 22.03.2018.

Dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează că procesele începute prin cereri depuse în condițiile legii la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ., rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată, invocate de intimata-pârâtă, se referă la cererile depuse la instanțele de judecată.

Or, intimata-pârâtă invocă cererea/plângerea administrativă formulată de reclamantă la Inspecția Judiciară.

Procedura derulată în fața Inspecției Judiciare este o procedură administrativă și nu reprezintă reperul în privința căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești.

Calea de atac împotriva hotărârii judecătorești este cea existentă, prevăzută de lege la data formulării acțiunii în instanță, în speță - 07.01.2019 (data poștei).

În acest moment era în vigoare Legea nr. 234/2018 de modificare a Legii nr. 317/2004, prin introducerea art. 45

1

, conform căruia hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare; cererea fiind formulată de către reclamantă la 22.07.2019, pe rolul acestei secții.

Analiza motivelor de casare

O primă critică de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la existența unor motive străine de natura cauzei, în cuprinsul considerentelor sentinței atacate, respectiv că motivarea ce privește libertatea judecătorului asupra interpretării/coroborării/înlăturării declarațiilor martorilor nu are legătură cu dosarul, din moment ce reclamanta nu a afirmat că abuzul săvârșit de judecători este în aprecierea greșită a declarației martorului B., ci în consemnarea în declarație a contrariului celor declarate de acesta.

Înalta Curte, vizând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Teza a III-a C. proc. civ., constată că aceste prevederi legale permit casarea unei hotărâri atunci când se identifică "numai motive străine de natura cauzei".

Condiția nu este îndeplinită în speță, sentința recurată răspunzând criticilor referitoare la "modalitatea consemnării declarației martorului" care " ar fi determinat trunchierea adevărului", în cuprinsul paragrafelor anterioare analizării disp. art. 324 C. proc. civ.

Față de acestea, Înalta Curte va respinge critica analizată ca nefondată.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta-reclamantă susține, în primul rând, interpretarea greșită a disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ., mărturia se va scrie de grefier, după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceasta în încheierea de ședință.

Interpretarea greșită a disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ. s-a realizat, în opinia recurentei-reclamante, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a disp. art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prin care constituie abatere disciplinară, exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Exercitarea funcției cu rea-credință este materializată, în opinia recurentei-reclamante, prin intimidarea și hărțuirea martorului B., consemnarea în declarația martorului a propriilor concluzii ale judecătorului, respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

Exercitarea funcției cu gravă neglijență rezultă, conform recurentei-reclamante, din asistarea în mod pasiv la audierea abuzivă a martorului B., la consemnarea altor aspecte decât cele declarate de martor și la faptul că judecătorul a fost de acord cu respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

Înalta Curte urmează să constate neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod corect a arătat judecătorul fondului că există rea-credință atunci când magistratul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind ori acceptând vătămarea unei persoane, iar grava neglijență apare atunci când magistratul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea normelor de drept procesual de către președintele de complet, prin hărțuirea și intimidarea martorului, consemnarea în declarație a altor aspecte ce nu au fost declarate de martor și respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a declarat martorul.

Din cuprinsul actelor dosarului, rezultă că martorul B. a fost audiat în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., din Cartea a II-a - Procedura contencioasă, Titlul I - Procedura în fața primei instanțe, cap. II - judecata, secțiunea a 3-a - probele, proba cu martori, disp. art. 309-326, declarația acestuia a fost consemnată potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., martorul a semnat după ce a luat cunoștință de cele consemnate.

De asemenea, președintele de complet a dictat mărturia grefierului, acesta scriind-o corespunzător celor declarate.

Din actele dosarului, rezultă că mărturia nu a fost preluată în mod identic, dar corespunde celor declarate, s-a făcut o sinteză a acestora, iar martorul a fost de acord, semnând actul.

Înalta Curte, reține astfel că nu este îndeplinită condiția relei-credințe, prin încălcarea cu știință a normelor de drept procesual, urmărind ori acceptând vătămarea reclamantei.

În consecință, nu este reală nici susținerea existenței unei grave neglijențe a celuilalt judecător, care ar fi asistat pasiv la încălcarea de către președintele de complet a normelor de drept procesual.

În legătură cu împrejurarea neaudierii magistraților, recurenta-reclamantă nu a indicat în cuprinsul motivelor de recurs încălcarea vreunei norme de drept material de către prima instanță, care, în considerente a arătat explicit că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligativitatea audierii magistraților în procedura verificării prealabile.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 162 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.