Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
3 aprilie 2015

Decizia nr. 1012/2015 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare a dosarului nr. 3355/222/2014

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 martie 2015, petentele C.L. și B.C. au solicitat strămutarea dosarului nr. 3355/222/2014 al Judecătoriei Dorohoi la o altă instanță egală în grad. Petentele și-au întemeiat cererea de strămutare pe dispozițiile art. 140 alin. (3) C. proc. civ. Cum dosarul a cărui strămutare se solicită, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Dorohoi, la data de 7 octombrie 2014, sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010 potrivit art. 24 din acest act normativ. Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) Noul C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia..”.

Din perspectiva dispozițiilor legale sus evocate, având în vedere că dosarul a cărui strămutare se solicită este al Judecătoriei Dorohoi, Înalta Curte, în temeiul art. 13 1 raportat la art. 142 C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. 3355/222/2014 al Judecătoriei Dorohoi, formulată de petentele C.L. domiciliată în municipiul Botoșani și B.C., în contradictoriu cu intimatul C.D. în favoarea Curții de Apel Suceava. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.