ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin sentința nr.

3854 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC D.T. SA Arad, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței

și intervenienta SC O.R., având ca obiect solicitarea de anulare a deciziei nr.

61 din 23 noiembrie 2011, prin care s-a respins plângerea reclamantei având ca

obiect încălcarea art. 5 din Legea Concurenței de către SC O.R. SA și

distribuitorii săi direcți de produse preplătite de telefonie mobilă. A mai

solicitat reclamanta să se constate că plângerea prezintă suficiente temeiuri

de fapt și de drept pentru declanșarea unei investigații și să fie obligat pârâtul

să deschidă o investigație împotriva SC O.R. SA și distribuitorilor săi direcți

de produse preplătite de telefonie mobilă în temeiul Legii nr. 21/1996.

Prin aceeași sentință

a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de intervenienta

SC O.R. SA.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta D.T. SA a reclamat

Consiliului Concurenței, prin plângerea înregistrată din 04 aprilie 2011, o posibilă

încălcare a dispozițiilor art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a unei posibile înțelegeri

anticoncurențiale între O.R. SA și distribuitorii săi direcți de produse preplătite

de telefonie mobilă.

Art. 5 alin. (1) din Legea

concurenței interzice orice înțelegeri între întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor

de întreprinderi și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect

restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe

o parte a acesteia.

Astfel, posibila încălcare

a prevederilor art. 5 alin. (1) din lege presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții: existența unei înțelegeri (acord) încheiate între două sau mai multe întreprinderi;

înțelegerea să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea

concurenței pe piață.

De altfel, așa cum au

reținut și instanțele europene în jurisprudența lor, referitoare la aplicarea

art. 101 alin. (1) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, al cărui echivalent

în legislația națională este art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, pentru a exista

o înțelegere în înțelesul normelor de concurența, este necesar și suficient ca părțile

să își fi exprimat intenția comună de a se comporta pe piața într-un anume mod.

Conceptul de înțelegere

se centrează pe concursul de voință a cel puțin două părți, forma în care aceasta

se manifestă fiind neimportantă atât timp cât constituie expresia fidelă a intenției

părților.

În prezenta speță, instanța

de fond a arătat că, pentru ca autoritatea de concurență să fi putut declanșa o

investigație privind o posibilă încălcare a art. 5 din Legea concurenței de către

O.R. SA și distribuitorii săi direcți de produse preplătite de telefonie mobilă,

era necesară furnizarea unor indicii suficient de solide privind un posibil acord

anticoncurențial între O.R. SA și distribuitorii săi direcți, în detrimentul altor

întreprinderi de pe piața comercializării produselor și serviciilor preplătite de

telefonie mobilă, întrucât declanșarea unei investigații de către autoritatea de

concurență ca urmare a depunerii unei plângeri nu are loc de plano, ci este condiționată

de existența unui temei suficient de drept și de fapt – indicii, privind pretinsa

încălcare a legii reclamată de autorul plângerii.

Prin plângerea formulata,

reclamanta D.T. SA a reclamat:

- pe de o parte, posibile

înțelegeri anticoncurențiale între O.R. SA și distribuitorii săi direcți prin care

O.R. SA să nu mai acorde altor întreprinderi statutul de distribuitor direct și

să ofere condiții mai avantajoase respectivilor distribuitori direcți, în defavoarea

altor întreprinderi din piață;

- pe de altă parte, o

posibilă înțelegere anticoncurențială între O.R. SA și unul dintre distribuitorii

săi direcți, P.Y. SA, având ca scop preluarea unui client important al D.T., respectiv

O.P. SA (în continuare P.), de către P.Y.

În urma examinării plângerii,

precum și a înscrisurilor, nu au fost identificate indicii care să privească comportamentul

distribuitorilor direcți ai O.R., în sensul unei potențiale înțelegeri anticoncurențiale

încheiate între aceștia și O.R. pentru excluderea D.T. de pe piață, ci doar aspecte

care vizează conduita unilaterală adoptată de O.R. în relația cu autorul plângerii,

respectiv nu au fost identificate indicii privind o posibilă înțelegere anticoncurențială

între O.R. și P.Z. care să privească preluarea clientului P., încetarea relației

D.T. – P. întemeindu-se pe considerente de natură contractuală.

În ceea ce privește susținerile

autorului plângerii privind posibile înțelegeri anticoncurențiale între O.R. și

distribuitorii săi direcți prin care O.R. să nu mai acorde altor întreprinderi statutul

de distribuitor direct și să ofere condiții mai avantajoase respectivilor distribuitori

direcți, în detrimentul altor întreprinderi de pe piață, din analiza documentelor

obținute au reieșit următoarele: acordarea statutului de distribuitor direct al

O.R. se întemeiază pe politica internă adoptată de O.R. în acest sens, în baza căreia

are loc selectarea partenerilor săi comerciali, și deși reclamanta D.T. a făcut

dovada unor solicitări în decursul timpului de a deveni distribuitor direct al O.R.,

solicitări adresate O.R., din probatoriul administrat nu rezultă că există indicii

cu privire la o posibilă înțelegere între O.R. și distribuitorii săi direcți de

a se refuza D.T. acest statut.

Deschiderea unei investigații

privind o posibilă înțelegere anticoncurențială, așa cum solicită reclamanta să

se deschidă în cauză, trebuie să aibă la bază indicii care să implice atât comportamentul

O.R., cât și comportamentul distribuitorilor direcți, și nu doar conduita unilaterală

a O.R. în relația cu D.T.; or documentele existente la dosarul cazului privesc exclusiv

relația D.T. – O.R., fără a-i implica și pe distribuitorii direcți ai O.R.

De asemenea, în ceea ce

privește aspectele referitoare la procesul de selecție al distribuitorilor/subdistribuitorilor

de produse preplătite de telefonie mobilă de către O.R. și o parte a distribuitorilor

săi direcți, așa cum s-a arătat și la pct. 10 din decizia atacată, acestea fac obiectul

investigației declanșate de Consiliul Concurenței prin Ordinul nr. 406/2009, investigație

în cadrul căreia părțile implicate au formulat propuneri de angajamente.

Aceste angajamente au

ca obiect propuneri ale respectivelor întreprinderi privind selecția distribuitorilor/subdistribuitorilor

de produse preplătite de telefonie mobilă și au fost supuse testului de piață prin

publicarea lor pe site-ul Consiliului Concurenței. Referitor la propunerea intervenientei

O.R. de selecție a distribuitorilor săi de produse preplătite de telefonie mobilă,

reclamanta D.T. a transmis observații la angajamentele asumate, în vederea remedierii

unor eventuale probleme din piață.

În ceea ce privește aspectele

referitoare la condițiile contractuale existente pe întreg lanțul de distribuție

al produselor preplătite de telefonie mobilă O.R., acestea fac obiectul unei investigații

aflate în curs la Consiliul Concurenței (declanșată prin Ordinul Președintelui Consiliului

Concurenței nr. 407/2009), investigație în cadrul căreia părțile implicate au formulat

propuneri de angajamente. Angajamentele întreprinderilor implicate în această investigație

au fost supuse testului de piață prin publicarea lor pe site-ul Consiliului Concurenței.

Astfel, în ceea ce privește aspectele analizate în această investigație, reclamanta

D.T. a transmis observații la angajamentele asumate de operatorii de telefonie mobilă,

în vederea remedierii unor eventuale probleme din piață.

Așa cum se arată in legislația

secundară adoptată de pârâtul Consiliul Concurenței, scopul principal urmărit prin

acceptarea angajamentelor este restabilirea rapidă a mediului concurențial normal,

prin luarea unor măsuri de natură a înlătura situația care a determinat Consiliul

Concurenței să declanșeze o investigație. Prin acceptarea de angajamente sunt urmărite

obiective precum împiedicarea repetării unor astfel de practici anticoncurențiale,

îmbunătățirea mediului concurențial și realizarea unei economii de procedură, prin

reducerea duratei și a costurilor aferente unei investigații.

Inițiativa formulării

de propuneri de angajamente aparține exclusiv întreprinderilor față de care s-a

declanșat investigația, Consiliul Concurenței putând accepta numai angajamentele

care înlătură îngrijorările concurențiale ce au condus la declanșarea investigației

și care contribuie, suplimentar, la protecția concurenței. Angajamentele trebuie

să elimine în întregime problemele de concurență și trebuie să fie complete, eficiente

din toate punctele de vedere și să poată fi puse în aplicare în mod efectiv, într-o

perioadă scurtă de timp. Aprecierea îndeplinirii acestor condiții se realizează

în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz. Consiliul Concurenței ia în

considerare toți factorii relevanți legați de angajamentul respectiv, printre care

tipul, amploarea și aria de aplicare a angajamentului propus, folosind ca termeni

de referință structura și caracteristicile distinctive ale pieței pe care apar problemele

de concurență, inclusiv poziția părților și a altor operatori pe piață.

În situația în care angajamentele

propuse sunt considerate la prima vedere acceptabile, Consiliul Concurenței publică

pe pagina sa de internet un rezumat al cazului și conținutul esențial al angajamentelor

propuse. Terții interesați își pot prezenta observațiile în termenul stabilit de

autoritatea de concurență.

Testul de piață este o

procedură utilă și necesară autorității de concurență în vederea obținerii unei

imagini reale și complete a pieței pentru care au fost formulate angajamente.

În cazul în care constată

că angajamentele propuse sunt suficiente pentru protecția concurenței și că îndeplinirea

lor conduce la înlăturarea situației care a determinat declanșarea investigației,

Consiliul Concurenței emite o decizie prin care conferă forță obligatorie angajamentelor

propuse de întreprinderi.

În cazul in care constată

că angajamentele propuse nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 462 alin. (3)

din lege, Consiliul Concurenței informează în scris întreprinderea/întreprinderile

cu privire la motivele respingerii propunerii de angajamente și la continuarea procedurii

de investigație.

În cazul investigațiilor

declanșate prin Ordinele Președintelui Consiliului Concurenței nr. 406 și nr. 407

din 2009, întreprinderile implicate au formulat angajamente care au fost supuse

testului de piața prevăzut la art. 462 alin. (2) din lege, inclusiv reclamanta D.T.

transmițând Consiliului Concurentei observații în acest sens. La această dată, decizia

prin care Consiliul Concurentei a făcut obligatorii angajamentele formulate în cele

două investigații este în curs de redactare, nefiind, astfel, comunicată întreprinderilor

în cauză.

În ceea ce privește susținerea

reclamantei D.T. legată de faptul ca O.R. a formulat angajamente în cadrul celor

două investigații, această nemulțumire excede obiectului prezentei cauze. În situația

în care apreciază că procedura privind angajamentele inițiată în cele două investigații

este nelegală sau că îi prejudiciază interesele, are posibilitatea de a ataca în

condițiile legii contenciosului administrativ, ca terț interesat, decizia prin care

Consiliul Concurenței face obligatorii angajamentele asumate de întreprinderile

implicate în cele două investigații menționate mai sus.

Acest principiu a fost

statuat și la nivel european, Curtea Europeană de Justiție reținând ca o întreprindere

afectată printr-o decizie privind acceptarea de angajamente de către Comisia Europeană

- emisă în temeiul art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 "are posibilitatea

să își protejeze drepturile prin intermediul formulării unei acțiuni împotriva acestei

decizii".

În ceea ce privește susținerile

reclamantei privind o posibilă înțelegere anticoncurențială între O.R. și P.Y.,

având ca scop preluarea clientului D.T., respectiv P., de către P.Y., din analiza

documentelor obținute a reieșit existența unui diferend de natură contractuală care

a condus la încetarea relației comerciale între P. și D.T., fără să fie furnizate

indicii care să susțină o posibilă înțelegere anticoncurențială între O.R. și P.Y.

în sensul preluării P.

Astfel, între P. și reclamanta

D.T. a fost încheiat un contract de furnizare cartele telefonice la data de 01

mai 2009, pe un termen de 3 ani, începând cu data de 05 mai 2009.

Din analiza documentelor

existente la dosarul cazului reiese faptul că P. a invocat nerespectarea unei dispoziții

contractuale de către D.T. ceea ce a condus la încetarea colaborării începând cu

anul 2010.

Pentru aceste considerente,

în mod legal și temeinic autoritatea de concurență a reținut la pct. 14 din decizia

contestată faptul că aspectele semnalate de reclamantă fac obiectul unui litigiu

contractual privind întinderea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților

contractante.

De asemenea, conform documentelor

transmise de P., oferta promoțională a P.Y. la care face referire reclamanta D.T.

- și care ar fi stat la baza încetării relației sale contractuale cu P. - a avut

loc în cursul lunii aprilie a anului 2011, iar încetarea contractului dintre reclamanta

D.T. și P. a avut loc începând cu 1 septembrie 2010 (conform notificării de reziliere

din data de 23 august 2010). Potrivit informațiilor transmise de P., această activitate

promoțională este singura realizată pentru P.Y. din luna august a anului 2010 și

până la data corespondenței cu Consiliul Concurenței – 23 septembrie 2011.

Pentru aceste considerente,

având în vedere faptul că nu au fost identificate indicii legate de implicarea O.R.

și P.Y. (față de care se solicită declanșarea investigației) în încetarea relației

contractuale între D.T. și P., prin urmare indicii referitoare la o posibilă înțelegere

anticoncurențială între O.R. și P.Y. având ca obiect preluarea P. de către P.Y.,

așa cum se pretinde în plângere, în mod corect pârâtul Consiliul Concurenței a reținut

că nu există suficiente temeiuri de fapt și de drept pentru declanșarea unei investigații

privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență.

Plângerile sunt un instrument

important pentru punerea în aplicare a normelor în materie de concurență și, prin

urmare, sunt analizate cu atenție de Consiliul Concurenței. Cu toate acestea, după

evaluarea adecvată a circumstanțelor de fapt și de drept ale cazului, autoritatea

de concurență va decide respingerea plângerii în cazul în care nu sunt identificate

suficiente temeiuri pentru a acționa în sensul declanșării unei investigații. Așa

cum reclamanta pretinde că este abuzivă respingerea plângerii sale, în egală măsura

este abuzivă deschiderea unei investigații împotriva unor întreprinderi, în condițiile

în care nu sunt îndeplinite criteriile legale pentru declanșarea investigației,

respectiv indicii solide privind săvârșirea unei posibile practici anticoncurențiale

de către întreprinderile reclamate prin plângere.

Pârâtul Consiliul Concurenței

a respectat procedura legală de soluționare a plângerii, prevăzută la art. 40

alin. (2) din Legea concurenței și detaliată în Regulamentul privind analiza și

soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din

Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene și a depus toate diligențele pentru a clarifica aspectele

semnalate de autorul plângerii și pentru a adopta un curs de acțiune legal și temeinic.

Pârâtul Consiliul Concurenței

a adresat cereri de informații atât autorului plângerii, cât și întreprinderilor

față de care s-au formulat acuze în plângere și a procedat la analiza coroborată

a faptelor reclamate în plângere și a documentelor existente la dosarul cazului,

pentru o evaluare judicioasă și în cunoștință de cauză a posibilei conduite anticoncurențiale

concertate a O.R. și a distribuitorilor săi direcți.

Față de considerentele

de fapt și de drept arătate, prima instanță a reținut așadar că acțiunea reclamantei

este nefondată. Pe cale de consecință, în baza art. 49 și urm. C. proc. civ. s-a

constatat că este întemeiată și cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată

de intervenienta SC O.R. SA.

înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Solicitând admiterea recursului

și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum

a fost formulată și al respingerii cererii de intervenție în interesul pârâtului,

depusă de intervenienta-intimată SC O.R. SA, recurenta-reclamantă, în contextul

unor referiri la situația de fapt, în esență, a înfățișat următoarele critici dar

și considerațiuni personale față de hotărârea primei instanțe:

- instanța de fond a preluat

necritic poziția pârâtului și a intervenientei ce s-au exprimat în mod evident de

conivență, nu pe prevederile art. 5 lit. b), d), e), g) din Legea nr. 21/1996, ci

pe un rezumat făcut de pârât fără nici un temei, sens în care se impune admiterea

recursului în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- probațiunea nu susține

concluzia instanței în sensul că nu au fost identificate indicii care să privească

comportamentul distribuitorilor direcți ai O.R., în vederea unei potențiale înțelegeri

anticoncurențiale încheiate între aceștia și O.R. pentru excluderea D.T. de pe piață,

încetarea relației D.T.-P. încheindu-se pe considerente de natură contractuală;

- instanța a interpretat

în mod greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre cu încălcarea

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme s-a urmărit deschiderea unei investigații

și nu acreditarea unui conflict de interese comerciale;

- instanța de fond a interpretat

greșit voința în mod repetat înfrântă, succesiv și dovedită cronologic de a stabili

o relație directă cu O.R. SA, relație pe care nici pârâtul Consiliul Concurenței,

prin poziția nelegală exprimată nu o apără;

- instanța a folosit motive

străine de natura cauzei și a adus argumente în afara prevederilor legale, lăsând

neanalizate limitarea comercializării, acordarea de condiții ilegale la prestații

echivalente, împiedicarea accesului pe piață și libertatea exercitării concurenței,

care au fost reclamate;

- instanța nu a reținut

că din comportamentul reclamantei pe piață rezultă buna credință în ceea ce privește

aspectele analizate în plângerea de față urmare a observațiilor trimise cu referire

la angajamentele asumate de operatorii de telefonie mobilă, în vederea remedierii

unor eventuale probleme din piață;

- considerentele instanței,

în sensul neacceptării poziției recurentei sunt exprimate într-o manieră contradictorie,

conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind de altfel motivate încălcările reclamate

în ceea ce privește procedura legală de soluționare a plângerii prevăzute de

art. 40 alin. (2) din Legea concurenței și detaliată în Regulamentul privind analiza

și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6, 9

din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul

UE.

Atât intimatul-pârât Consiliul

Concurenței cât și intimata-intervenientă accesorie SC O.R. SA au formulat întâmpinări

față de motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă, solicitând, în esență,

respingerea recursului promovat, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii

pronunțate de prima instanță, apreciată ca fiind întemeiată și dată pe baza unei

juste aplicări a prevederilor cuprinse în Legea concurenței nr. 21/1996.

instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, raportat la probatoriul

administrat dar și la prevederile legale aplicabile, reținând apărările intimaților,

dar și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfățișate

de recurenta-reclamantă, astfel că nu pot fi primite, astfel cum s-a solicitat,

în considerarea celor în continuare arătate.

Expunerea rezumativă a

considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, atestă că recurenta-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

decizia nr. 61 din 23 noiembrie 2011, emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenței,

prin care a fost respinsă plângerea sa, înregistrată din 4 aprilie 2011, pe motiv

că nu prezintă suficiente temeiuri de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea

unei investigații împotriva SC O.R. SA și distribuitorii săi direcți de produse

preplătite de telefonie mobilă, în temeiul Legii concurenței nr. 21/1996, republicată.

Întrucât în această secțiune

rezumativă sunt cuprinse deopotrivă aspecte de fapt ca și raționamentul juridic,

respectiv argumentele avute în vedere de prima instanță în susținerea soluției adoptate,

în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei-recurentă, Înalta Curte

apreciază că nu se impune reluarea acestora în contextul analizării motivelor de

recurs.

Cu referire la criticile

recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

4.1. Reevaluând probatoriul

administrat în cauză ca și cadrul normativ aplicabil, pentru a răspunde punctual

criticilor înfățișate de recurenta-reclamată, Înalta Curte constată că un prima

set de susțineri și motive cuprinse în cererea de recurs sunt circumscrise motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând greșita aplicare

și interpretare a legii.

Se susține de către recurentă

că instanța de fond ar fi preluat fără critică și fără analiză interpretările și

susținerile intimaților pârât și intervenient, ignorând conținutul prevederilor

art. 5 lit. b), d), e) și g) din Legea nr. 21/1996.

O atare susținere este

însă infirmată de considerentele hotărârii atacate ce cuprind, cu evidență, pe lângă

prezentarea cadrului legal aplicabil, raportat la care se și face analiza probatoriului,

respectiv art. 5 din Legea nr. 21/1996 și raționamentul judecătorului fondului,

din chiar perspectiva legii aplicabile.

Astfel, Înalta Curte constată

că prima instanță a examinat în mod efectiv ambele aspecte reclamate de recurenta-reclamantă,

cuprinse în plângerea adresată Consiliului Concurenței, prin raportare la condițiile

ce se cer a fi îndeplinite pentru a se constata încălcarea art. 5 din Legea nr.

21/1996, respectiv (i) existența unei înțelegeri, a unui acord de voință și, (ii)

o atare înțelegere să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau

denaturarea concurenței.

Contrar celor arătate

de recurentă, Înalta Curte reține că în ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante

privind existența unei posibile înțelegeri anticoncurențiale între intimata O.R.

și distribuitorii săi direcți prin care O.R. să nu mai acorde altor întreprinderi

statutul de distribuitor direct și să ofere condiții mai avantajoase respectivilor

distribuitori direcți, în detrimentul altor întreprinderi de pe piață, concluzia

primei instanțe în sensul că selectarea partenerilor comerciali se efectuează în

baza unei proceduri interne în care sunt indicate condițiile care trebuie îndeplinite

pentru a se intra în negocieri, vizând încheierea unui contract de distribuție,

este corectă și fondată pe documentele existente la dosar.

Câtă vreme adresele D.T.

prin care a solicitat acordarea statutului de distribuitor direct al O.R. au ca

obiect relația sa doar cu această societate și nu implică distribuitorii direcți

ai operatorului de telefonie mobilă, iar în cauză nu au fost probate indiciile directe

sau indirecte care să vizeze distribuitorii direcți și Înalta Curte apreciază că

în mod justificat Consiliul Concurenței a reținut că nu este întemeiată plângerea

care a vizat o eventuală înțelegere anticoncurențială și nu comportamentul unilateral

al intimatei SC O.R. SA.

În lipsa unor atare indicii

care să-i implice efectiv și pe distribuitorii direcți, cu deplin temei s-a apreciat

de intimatul-pârât că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a se

justifica declanșarea unei investigații privind o posibilă înțelegere anticoncurențială

ce presupune cel puțin două întreprinderi.

Și cu privire la cel de

al doilea aspect reclamat de către societatea recurentă prin plângerea adresată

Consiliului Concurenței, respectiv o posibilă înțelegere anticoncurențială între

intimata-intervenientă O.R. și unui dintre distribuitorii săi direcți, SC P.Y. SA,

având ca scop preluarea unui client important al D.T., respectiv O.P. SA, se constată

că instanța de fond a realizat o analiză pertinentă și corectă, raportat la înscrisurile

depuse în probațiune la dosar.

Concluzia instanței de

fond în sensul că nu au rezultat indicii care să susțină o posibilă înțelegere anticoncurențială

între O.R. SA și P.Y. în sensul preluării clientului P., existând în schimb un diferend

de natură contractuală care a condus la încetarea relației comerciale în discuție,

este deplin susținută de documentele aflate la dosar.

Acestea atestă că au încetat

raporturile contractuale dintre D.T. și P. la data de 01 septembrie 2010, prin notificarea

de reziliere din data de 23 august 2010, trimisă de această din urmă societate,

vizând rezilierea de plin drept a contractului, fără altă formalitate, în timp ce

oferta promoțională a P.Y., la care a făcut referire recurenta-reclamantă a avut

loc în cursul lunii aprilie 2014, conform adreselor înregistrate la Consiliul Concurenței

din 15 iunie 2011.

În fine, tot în legătură

cu aspectele și criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte arată că nefondate sunt

și susținerile vizând aspectele din motivarea hotărârii atacate cu privire la propunerile

de angajamente formulate de părțile implicate în cazul investigațiilor declanșate

prin Ordinele Președintelui Consiliului Concurenței nr. 406 și 407 din 2009.

Așa cum reiese din întreaga

motivare a instanței, nu faptul ca D.T. a transmis observații în cadrul procedurii

de angajamente declanșate în alte două investigații ale Consiliului Concurenței

împiedică deschiderea unei investigații în prezenta cauză, așa cum în mod greșit

a apreciat recurenta, ci faptul că plângerea sa nu a furnizat suficiente indicii

care să justifice deschiderea unei investigații împotriva O.R. și a distribuitorilor

săi pentru încheierea unei potențiale înțelegeri anticoncurențiale.

Instanța de fond a cuprins

în conținutul motivării inclusiv considerente legate de aplicarea instituției angajamentelor,

întemeiate pe scopul și pe procedura consacrate în legislație nu cu intenția pe

care o desprinde recurenta, ci pentru o justă înțelegere a conținutului și finalității

acestei instituții.

De altfel, recurenta nu

aduce nici un argument din care să rezulte în ce anume a constat greșita aplicare

a legii - unde sunt greșelile în evaluarea legii aplicabile (prevederile art. 5

din Legea concurenței și ale Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor),

în reținerea condițiilor de admitere sau respingere a unei plângeri cu un asemenea

obiect, și, cel mai important, nu indică ce indicii ar exista în dosar.

Din punctul de vedere

al Recurentei, „demonstrarea unui interes legitim cu încadrarea legală a faptelor

motivează suficient acuzațiile avansate". Așadar, simpla acuzație că o întreprindere

a încălcat Legea concurenței ar trebui, în opinia sa, să fie suficientă pentru declanșarea

unei investigații, deși o atare abordare contravine prevederilor foarte clare din

Regulament, conform cărora Consiliul Concurenței va hotărî emiterea unei decizii

de respingere a plângerii, în cazul în care plângerea nu prezintă suficient temei

de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea unei investigații.

Cu referire la criticile

recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

4.2. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația în care instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Criticile recurentei ce

se circumscriu acestui motiv de nelegalitate vizează tot modalitatea de apreciere

a instanței de fond în ceea ce privește cea de-a doua reclamație cuprinsă în plângerea

recurentei-reclamante, adresată Consiliului Concurenței, cu referire la încetarea

relației contractuale dintre societatea recurentă și societatea P.

În completarea argumentelor

deja înfățișate mai sus, pe acest aspect, Înalta Curte reține că nu este incident

în cauză acest motiv de recurs în condițiile în care, cu evidență instanța de fond

a analizat decizia Consiliului Concurenței de respingere a plângerii recurentei,

ca act juridic dedus judecății, pronunțându-se chiar pe acest aspect.

Referirile la raporturile

de natură contractuală reprezintă doar un argument în raționamentul și soluția instanței

cu referire la concluzia trasă, în sensul că nu a existat o înțelegere anticoncurențială

cu P.Y., în sensul reclamat, și nicidecum la interpretarea greșită a naturii juridice

a actelor deduse judecății.

Cu referire la criticile

recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

4.3. Nici criticile subsumate

acestui motiv de recurs, ce reglementează deopotrivă motivarea contradictorie sau

insuficientă a soluției adoptate nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite.

Recurenta susține, pe

de o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de alta folosirea unor motive străine

de natura cauzei.

Astfel de critici nu pot

fi însă primite, dată fiind motivarea clară, argumentată dar și detaliată a primei

instanțe atât cu privire la aspectele de fapt cât și cu referire la prevederile

legale aplicabile vizând condițiile a căror îndeplinire se impune a fi dovedită

pentru a se constata încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 cât și pentru a fi

declanșată investigația de concurență, urmare înregistrării unei plângeri de tipul

celei formulate de recurenta-reclamantă.

În fine, nefondate sunt

și criticile referitoare la modalitatea de soluționare de către prima instanță a

cererii de intervenție accesorie formulată de intimata-intervenientă O.R., nefiind

de altfel adus nici un argument viabil de natură a înlătura aplicabilitatea

art. 49-54 C. proc. civ.

În considerarea tuturor

argumentelor sus-arătate urmează așadar ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să fie respins recursul de față, cu aplicarea art. 274 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., în sensul obligării recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de

judecată către intimata intervenientă, micșorate în ceea ce privește onorariul de

apărător, conform prerogativelor conferite instanței și pentru motivele arătate

în cuprinsul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC D.T. SA Arad împotriva sentinței civile nr. 3854 din 8 iunie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă

la plata către intimata-intervenientă SC O.R. a sumei de 8000 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2014.