ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 29

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori,

s-a dispus

respingerea ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din

Legea 302/2004 invocată de persoana solicitată M.M., prin apărător.

S-a

admis sesizarea formulată de Tribunalul din Madrid, Secțiunea 17, doamna

judecător M.J.C.B., pentru executarea mandatului european de arestare emis la

data de 9 mai 2011 în Dosar nr. 35/2008 - procedură executorie nr. 1256/2010

provenind de la tribunal, pe numele persoanei solicitate M.M.

S-a dispus

predarea persoanei solicitate M.M., cetățean german, din Groferohrsdorf -

Germania, aflat în stare de arest, către autoritatea judiciară spaniolă

emitentă - Tribunalul din Madrid, Secțiunea 17, Spania, în vederea executării

pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare și amenda proporțională de 30,000 euro cu

10 zile de arest prin împuternicire în caz de plată, aplicată prin hotărârea

definitivă a Curții.Supreme din data de 21 iunie 2010, cu respectarea

beneficiului regulii specialității.

S-a

constatat că persoana solicitată a fost reținută începând cu.data de 15

ianuarie 2014, ora 15:30 și arestată începând cu data de 16 ianuarie 2014 și până

în prezent.

În baza art.

103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut arestarea persoanei

solicitate M.M., din Groforohrsdorf -Germania, în vederea predării, pe o durată

de 30 de zile, de la data de 29 ianuarie 2014 la data de 27 februarie 2014,

inclusiv.

Cheltuielile

judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului, din care suma de 400

lei către Baroul Iași, reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost

avansată din fondurile speciale ale M.J.

În temeiul

disp. art. 189 C. proc. pen. și a Legii nr. 178/1997, Ordinului nr. 772/2009

s-a dispus plata onorariului traducătorului autorizat P.N., reprezentând

contravaloarea serviciilor de interpretariat și traducere efectuate în cauză,

conform cererii atașate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 16

ianuarie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 22/45/2014,

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind

arestarea persoanei solicitate M.M., în vederea executării mandatului european

de arestare emis la data de 9 mai 2011, de către Tribunalul din Madrid,

Secțiunea 17, doamna judecător M.J.C.B.

La dosar a

fost atașat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare

spaniole la data de 9 mai 2011, o copie fiind înmânată persoanei solicitate.

În conformitate

cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, actualizată și republicată,

s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, aceasta exprimându-și refuzul

de a fi predat autorităților judiciare spaniole emitente ale mandatului

european de arestare, motivat de faptul că are o familie și loc de muncă în

Germania. A mai precizat că dorește să execute pedeapsa în Germania.

Prin

apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 98 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 302/2004* modificată, care îl dezavantajează în mod evident,

acest text de lege făcând trimitere doar la cetățenii români.

Analizând

cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport de prevederile Legii nr.

47/1992, Curtea de Apel a constatat că:

Admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării

excepțiilor de neconstituționalitate a fost condiționată de îndeplinirea

cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992

republicată și modificată, care reglementează o formă a controlului de

neconstituționalitate, în scopul soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor de judecată.

O condiție de

bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost

ca dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată în speță, să aibă

un rol determinant în judecarea și soluționarea cauzei.

Persoana

solicitată prin apărător a invocat excepția neconstituționalității art. 98 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 302/2004* modificată care prevede că atunci „când

mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu

închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana

solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa

ori măsura de siguranță în statul membru emitent", motivat de faptul că

această prevedere se referă numai la cetățenii români și nu și la cetățenii

străini.

Examinând relevanța

și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de

persoana solicitată, instanța a constatat că textul criticat ca fiind

neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Textul

de lege invocat se referă la un cetățean român și este prevăzut pentru a da

posibilitatea acestuia să execute pedeapsa în România.

Pe cale

de consecință, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu referire la art. 305 alin.

ultim C. proc. pen. a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată de persoana solicitată.

În cadrul

controlul exercitat asupra mandatului european de arestare s-a constatat că,

Tribunalul din Madrid, Secțiunea 17, doamna judecător M.J.C.B. a emis, la data

de 9 mai 2011, un mandat european de arestare față de numitul M.M., în vederea

executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare și amendă proporțională de

30,000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de plată aplicată

pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, pedepsită conform secțiunilor

nr. 368 și nr. 369 C. pen. spaniol, prin hotărârea definitivă a Curții Supreme

din data de 21 iunie 2010, cu deducerea perioadei de arest începând de la data

de 18 octombrie 2007 și până la data de 11 iunie 2008, reținându-se în fapt

următoarele:

„Pe 18

octombrie 2007", în jurul orei 9.30 A.M., S.O.C., dominican, cu domiciliul

legal în Spania și fără antecedente penale, a fost arestat la punctul de

trecere al Terminalului IV Satellite de la aeroportul Barajas din Madrid după

ce a sosit cu zborul Iberia Airlines de la Santo Domingo cu destinația Madrid

Istambul. El avea ascunse sub un costum de lycra ce stătea lipit de corp

(bodystocking) 1,739.2 grame de cocaină, care după ce a fost verificată s-a

dovedit a fi 74,6% pură, și prim urmare cu o greutate de 1,492,8 grame. Urma să

fie introdusă în Spania pentru trafic ilegal și ar fi valorat 52,204.44 euro la

vânzare în masă. Când a fost arestat de către polițiști, și-a manifestat în mod

voluntar intenția de a colabora pentru identificarea și localizarea persoanelor

pe care trebuia să le contacteze și să le livreze drogurile. El le-a explicat

că s-a bazat pe ajutorul persoanei care s-a dovedit a fi M.M., german cu

antecedente penale dar fără circumstanțe agravante, angajat la aeroportul unde

trebuia să îl ajute. Acesta urma să plece din aeroport pe la porțile destinate

doar angajaților, evitând astfel controlul polițiștilor. Dl M. era în aeroport,

chiar dacă era ziua lui liberă și cu ajutorul telefonului mobil îl ghida pe

S.R.C. către o anume poartă cu acces restricționat, unde îl aștepta, și imediat

ce s-au întâlnit și intrat în lift, au fost arestați.

Infracțiunea

reținută în sarcina persoanei solicitate, astfel cum a fost expusă în cuprinsul

mandatului european de arestare are corespondent în legislația română.

Din examinarea

dosarului a rezultat că nu este incidență vreuna dintre situațiile care,

conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 302/2004,

constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului

european de arestare.

Coroborând

dispozițiile legale în materie, ținând seama de toate împrejurările cauzei și

de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea

principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu

dispozițiile art. 107 coroborat cu art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004,

Curtea a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare spaniole și a

dispus predarea persoanei solicitate M.M. autorității judiciare Tribunalul din

Madrid, Secțiunea 17, în vederea executării mandatului european de arestare

emis la data de 9 mai 2011 în Dosarul nr. 35/2008 (procedura executorie nr. 1256/2010)

și fundamentat de mandatul de arestare din data aceeași dată - 9 mai 2011, emis

în baza hotărârii definitive a Curții Supreme din data de 21 iunie 2010 privind

condamnarea sus numitului la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu

pierderea dreptului de a fi candidat la alegeri pe perioada sentinței și amendă

proporțională de 30,000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de neplată,

cu scăderea perioadei de arest de la 18 octombrie 2007 la 11 iunie 2008, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, pedepsită conform secțiunilor 368

și 369 C. pen. spaniol și care se regăsește între cele 32 enumerate limitativ

în art. 96 din Legea nr. 302/2004, respectiv la traficul ilicit de droguri și

substanțe psihotrope.

S-a

dispus predarea persoanei solicitate M.M. către statul emitent al mandatului

european de arestare, sub condiția respectării efectului conferit de regula

specialității, la care persoana solicitată nu a renunțat.

În baza art.

103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut arestarea persoanei

solicitate pe o durată de 30 de zile, de la data de 29 ianuarie 2014 la data de

27 februarie 2014, inclusiv.

S-a constatat

că persoana solicitată a fost reținută la data de 15 ianuarie 2014 și arestată

începând cu data de 16 ianuarie 2014.

Cheltuielile

judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.

Împotriva

sentinței penale nr. 21/2014 a Curții de Apel Iași a declarat recurs persoana

solicitată M.M.,

criticând-o

pentru nelegalitate atât în ceea ce privește dispoziția instanței de fond

privind respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții Constituționale, cât și

în ceea ce privește predarea persoanei solicitate M.M., către autoritatea

judiciară spaniolă, cât și în ceea ce privește menținerea stării de arest a

inculpatului pe o perioadă de 30 zile.

Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

A.

În ceea ce privește cererea privind

sesizarea Curții Constituționale,

înalta

Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Iași a respins-o ca

inadmisibilă, textul de lege privind art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004

neavând legătură cu cauza, referindu-se la cetățenii români și, de asemenea, nu

a indicat textul de lege cu care intră în contradicție.

În cauză,

pe de o parte, persoana solicitată M.M. este cetățean german, textul de lege

menționat făcând trimitere" dosar la cetățenii români, iar pe de altă

parte nu sunt incidente în cauză disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004 pentru a

putea constitui

motiv

obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european de

arestare.

B. Cu

privire la sesizarea Tribunalului din Madrid privind executarea mandatului

european de arestare,

Înalta

Curte constată că nici critica apărării cu privire la luarea acestei măsuri nu

este fondată pentru următoarele considerente:

Prin procesul

-verbal din 15 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și,

respectiv, adresa din 15 ianuarie 2014 emisă de I.G.P.R. - Centrul de Cooperare

Polițienească Internațională - Biroul Sirene a transmis Curții de Apel Iași

înștiințarea referitoare la arestarea în vederea predării conform art. 95 din

Convenția de Aplicare a Acordului Schengen (filele 5-8 dosar Curte de Apel

Iași).

în data de 27

ianuarie 2014 (filele 50-69 dosar Curte de Apel Iași) a fost transmis la

dosarul cauzei mandatul european de arestare în ceea ce-l privește pe M.M.

Din

mandatul european de arestare rezultă că pentru persoana solicitată M.M. a fost

emis mandatul european de arestare, întrucât a săvârșit infracțiunea de trafic

ilicit de droguri și substanțe psihotrope.

Mandatul

european de arestare a fost emis la data de 9 mai 2011 de către Tribunalul din

Madrid, Secțiunea 17, cu referința procedurii executorie nr. 1256/2010,

provenind de la Tribunal, Dosar nr. 35/2008, pedeapsa aplicată fiind pedeapsa

cu 4 ani și 6 luni închisoare, cu pierderea de a fi candidat la alegeri pe

perioada sentinței și amenda proporțională de 30.000 euro cu 10 zile de arest

prin împuternicire în caz de neplată.

Față de

o asemenea situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea

persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție

împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului

arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența

și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate,

precum și gravitatea infracțiunilor săvârșite și dacă justifică, în sine, o

detenție îndelungată.

Din

analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia

celorlalte dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui

mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această

procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului -

aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia

măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004

- la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana

solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.

Rațiunea

mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că

infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul U.E., el

reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției

statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Mandatul

european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 91, art. 107

din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii

reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI

din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr.

Legea nr. 190 din 1 din 18 iulie 2002.

Cât

privește respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane

este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea

aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin

dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe

baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca

atare de legea internă.

Nu

există, însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive

plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de

statele naționale în raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte.

În atare

condiții, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de

fond să se conformeze dispozițiilor art. 103 coroborat cu art. 107 și

următoarele din Legea nr. 302/2004.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul

declarat de recurentul persoană solicitată împotriva sentinței penale nr. 21/2014

din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 22/45/2014.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen. anterior va obliga recurentul persoană solicitată

la cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.M. împotriva sentinței

penale nr. 21/2014 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 22/45/2014.

Obligă

recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă germană se va suporta din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 februarie 2014.