Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1580/2015

HOTĂRÂRE
11.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1580/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2014 sub nr. 28838/3/2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul Z.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de compensare nr. 1239 din 22 mai 2014 emisă de pârâtă, recalcularea despăgubirilor acordate petenților și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de compensare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 194 C. proc. civ. Prin sentința nr. 51/F din 16 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că decizia contestată este emisă de pârâtă în aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 21 din același act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, control care se desfășoară centralizat la nivelul întregii țări de către Secretariatul C.N.C.I. Acesta este abilitat de lege să solicite documente în completare entităților învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii. În noțiunea de „entitate învestită de lege” în accepțiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 și Comisia Județeană de F.F.

În același timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul entității. Art. 34 alin. (1) din același act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului C.N.C.I. ulterior datei intrării în vigoare a legii vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a A.N.R.P. și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. (3). Tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, Tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul Prahova. Prin sentința civilă nr. 123 din 6 martie 2015, Tribunalul Prahova a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalul Prahova și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 1239 din 22 mai 2014, contestată de reclamant, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2016
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 9 aprilie 2015, reclamanții I.B.P., A.R.M. și D.G.L. au solicitat instanței, în contra
ÎCCJ 2015-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2343/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții D.R.D., D.R.G., D.R.G.Z. au solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2019-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2019
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta...
ÎCCJ 2015-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2445/2015
din 18 octombrie 2005 ce avea ca obiect despăgubirile solicitate de către reclamanți și a apreciat că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii, emițând, în acest sens, decizia de invalidare din 23 ianuarie 2014. În dr
ÎCCJ 2015-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2015
referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este chiar emitenta deciziei contestate, și anume C.N.C.I., iar instanța competentă teritorial să soluționeze pricina este secția civilă a Tribunalului București. Examinând conflictul de compe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă