ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Prin

sentința arbitrală nr. 119 din 25 mai 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în

Dosarul nr. 231/2009, cu majoritate de opinii, tribunalul arbitral a admis în

parte acțiunea înregistrată sub nr. 336 din 11 iunie 2009 formulată de

reclamanta SC S.T.S. SRL (S.T.S.) și, în consecință, a obligat pârâta CN P.R.

SA (CN P.R. SA) să plătească reclamantei-pârâte următoarele sume:

- 642.484,96 lei, reprezentând

contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către CN P.R. SA, evidențiate în

factura fiscală din 30 aprilie 2009 emisă de S.T.S. și neachitată de CN P.R.

SA:

- 11.885.97 lei, reprezentând daune

moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor

datorate de S.T.S. către CN P.R. SA începând cu data scadenței obligației de

plată și până la data introducerii acțiunii:

- 4.598.977 euro, plătibili în lei la

cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune interese compensatorii

(despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat

de S.T.S. ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de către CN P.R.

SA; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă CN P.R. SA

(CN P.R. SA); a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte

cheltuieli de arbitrare constând în 427.117,16 lei taxă arbitrală.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul arbitrai a reținut că, prin acțiunea arbitrală înregistrată la

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României sub nr. 336 din 11 iunie 2009, reclamanta SC S.T.S. SRL

(S.T.S.), a solicitat obligarea pârâtei CN P.R. SA (CN P.R. SA) la plata

următoarelor sume: 642.484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor

prestate de S.T.S. către CN P.R. SA evidențiate în factura fiscală din 30

aprilie 2009 emisă de S.T.S. și neachitată de CN P.R. SA; 11885,97 lei

reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de

întârziere la plata sumelor datorate S.T.S. de către CN P.R. SA începând cu

momentul scadenței obligației de plată și până la momentul introducerii

acțiunii; 5.261.303 euro plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

reprezentând daune interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea

prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S., ca urmare a denunțării

unilaterale de către CN P.R. SA.

A mai reținut tribunalul arbitrai că

pârâta-reclamantă, contrar prevederilor art. 969 și 970 C. civ., potrivit

cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și

trebuie executate cu bună credință, în mod nejustificat nu a achitat în termen

de 5 zile de la emitere factura din 30 aprilie 2009 și a denunțat unilateral

contractul încheiat cu reclamanta-pârâtă anterior expirării termenului de 5

ani, în loc să solicite rezilierea instanței competente.

În consecință, tribunalul arbitral, cu

majoritatea opiniilor arbitrilor, a admis în parte acțiunea reclamantei-pârâte

S.T.S., și a respins ca nefondată cererea reconvențională promovata de

pârâta-reclamantă CN P.R. SA, cu obligarea pârâtei reclamante la plata de

cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 119

din 25 mai 2010 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României a formulat, în termen legal,

acțiune în anulare pârâta-reclamantă CN P.R. SA, solicitând admiterea și

anularea sentinței atacate, suspendarea executării ei până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anulare și obligarea reclamantei-pârâte la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 173 din 12

decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 119 din 25 mai 2010

pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României în Dosarul arbitraj nr. 231/2009, formulată de

petenta CN P.R. SA în contradictoriu cu intimata SC S.T.S. SRL.

Pentru a dispune astfel, curtea și-a

fundamentat soluția pronunțată pe următoarele argumente:

Referitor la critica privind

nesoluționarea cererii reconvenționale formulate de ea privind rezilierea

contractului, neanalizarea pe fond a situațiilor de încălcare culpabilă a

obligațiilor S.T.S. și nemotivarea sentinței sub acest aspect, invocată de

petentă subsumat motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de

art. 364 lit. g) C. proc. civ., curtea a reținut că nu este întemeiată, având

în vedere că, din analiza sentinței arbitrale reiese că tribunalul arbitrai s-a

pronunțat prin dispozitivul sentinței atât asupra acțiunii arbitrale, cât și

asupra cererii reconvenționale și a prezentat considerentele avute în vedere la

pronunțarea soluției de respingere a cererii reconvenționale.

În ceea ce privește critica subsumată

art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin care petenta a invocat încălcarea

prevederilor art. 1082-1084 C. civ. care guvernează răspunderea contractuală,

despre care a afirmat că ar avea caracter imperativ, Curtea a apreciat-o ca

fiind neîntemeiată deoarece normele de drept care reglementează răspunderea

contractuală și condițiile acordării de despăgubiri în situația angajării

răspunderii civile contractuale nu sunt norme imperative, așa cum consideră

petenta, ci supletive, putând fi, în principiu, modificate prin convenția

părților, care pot conveni înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii

contractuale sau pot conveni asupra întinderii despăgubirilor.

Tot în cadrul motivului prevăzut de

art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta CN P.R. SA a invocat și încălcarea

dispozițiilor art. 1022-1025 C. civ., considerate de ea, de asemenea ca fiind

dispoziții legale imperative, critică apreciată și ea ca neîntemeiată de

instanța de control, care și-a argumentat soluția pe caracterul dispozitiv al

acestor norme, referitoare la termen ca modalitate a raportului juridic

obligațional și cuprinzând reguli aplicabile în general contractelor ce pot

face obiectul convenției părților.

Motivul de nulitate a sentinței

arbitrale constând în greșita apreciere de către tribunalul arbitrai a

caracterului cert al prejudiciului solicitat de către reclamanta S.T.S., a fost

respins de curte cu motivarea că nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 364

lit. i) C. proc. civ., deoarece prevederile art. 1084 și 1085 C. civ., la care

s-a raportat petenta CN P.R. SA susținând că beneficiul nerealizat acordat nu

întrunește condiția certitudinii, nu au, așa cum s-a arătat, caracter

imperativ, iar interpretarea probatoriului administrat în cauză sub acest

aspect nu poate constitui motiv de desființare a hotărârii arbitrale.

Criticile privind modul de calcul al

beneficiului nerealizat de către expertul tehnic desemnat în cauză, au fost

înlăturate în considerarea faptului că nu pot forma obiectul acțiunii în

anularea hotărârii arbitrale, neîncadrându-se în nici unul dintre motivele prevăzute

de art. 364 C. proc. civ.

Referitor la motivul de desființare a

hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., subsumat căruia

petenta a susținut că tribunalul arbitrai a pronunțat sentința cu încălcarea

dreptului său la apărare prin respingerea probei cu o nouă expertiză contabilă,

curtea a reținut că tribunalul arbitrai a respectat întocmai prevederile art.

358 C. proc. civ., încuviințând integral părților toate probele și obiectivele

propuse pentru expertiza contabilă, permițând părților să fie asistate de

experți parte la efectuarea expertizei dispuse și încuviințând obiecțiunile

petentei CN P.R. SA la raportul de expertiză contabilă prin încheierea de

ședință din data de 29 februarie 2010, obiecțiuni la care expertul desemnat a

răspuns la data de 01 martie 2010 și, la solicitarea tribunalului, s-a

înfățișat personal pentru a da lămuriri referitoare la modalitatea de întocmire

și concluziile raportului de expertiză.

Împotriva sentinței civile nr. 173 din

12 decembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

în termen legal, a declarat recurs petenta CN P.R. SA București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului,

modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare,

desființării sentinței arbitrale nr. 119/2010 și trimiterii cauzei uneia dintre

secțiile civile ale Curții de Apel București în vederea unei competente

soluționări a cauzei în fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 1883 din 14 mai 2013 a respins ca

nefondat recursul declarat de recurenta CN P.R. SA București împotriva

sentinței civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că, CN P.R. SA București, a invocat în recurs excepția

nesusceptibilității litigiului de soluționare pe calea arbitrajului, motivat de

faptul că actul dedus judecății, respectiv contractul din 27 iulie 2006 - ar fi

în realitate un contract de achiziții publice guvernat de prevederile O.U.G.

nr. 34/2006 și nu contract de asociere în participație reglementat de

dispozițiile art. 253 C. com., așa cum l-au intitulat părțile, chiar în scopul

eludării prevederilor legale speciale menționate.

În acest sens, având în vedere că

actul dedus judecății - contractul din data de 27 iulie 2006, a fost denumit

expres ca fiind asociere în participațiune și în cuprinsul său, la art. 3,

părțile au menționat că dă naștere unei asociații independente fără

personalitate juridică constituită în temeiul dispozițiilor art. 251-256 C.

com. și art. 3-34 din Legea nr. 15/1990; că în fața instanței arbitrale niciuna

dintre părți nu a contestat natura juridică a contractului, mai mult chiar

petenta, în calitate de pârâtă, în fața instanței arbitrale a formulat cerere

reconvențională invocând pretenții proprii decurgând din contractul de asociere

în participațiune; că niciuna dintre părți nu a invocat nearbitrabilitatea

litigiului în fața instanței arbitrale; că tribunalul arbitrai și-a verificat

competența și a apreciat că a fost legal învestit; că în cadrul acțiunii în

anulare petenta nu a formulat o astfel de critică în temeiul art. 364 alin. (1)

lit. a) C. proc. civ., că în motivele de recurs aceasta susține că acest

contract a fost astfel denumit și încheiat chiar în scopul eludării

prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 - situație ce ține eventual de ilicitul penal

și în raport de care petenta își invocă practic propria culpă, precum și în

considerarea argumentelor anterior expuse relativ la atribuțiile și

competențele instanței de recurs în prezenta cauză, Înalta Curte a reținut că

nu poate fi primită excepția nearbitrabilității litigiului, invocată în această

fază procesuală pentru prima dată cu încălcarea dispozițiilor speciale cuprinse

în Cartea a IV-a, cap. VIII „Desființarea hotărârii arbitrale".

Referitor la criticile asupra soluției

de respingere a acțiunii în anulare, Înalta Curte a reținut că, deși recurenta

a încearcat să justifice admisibilitatea acesteia raportat la dispozițiile

limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., în realitate toate

criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte

a reținut că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art.

364 lit. i) C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuția instanței

chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitrai a analizat

în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și

dezlegările date de instanța arbitrală, situație reținută corect de Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă.

Astfel, sentința pronunțată în prima

instanță s-a apreciat a fi legală și temeinică, având în vedere că aceasta a

analizat fiecare dintre criticile formulate de petentă prin acțiunea în

anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acțiunii în

anulare, precum și la dezlegările și probatoriile date de instanța arbitrală

prin hotărârea pronunțată.

Critica întemeiată formal pe

dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ. vizează presupusa nemotivare

în cadrul sentinței arbitrale a soluției de respingere a cererii

reconvenționale formulate de CN P.R. SA privind rezilierea contractului,

neanalizarea pe fond a situațiilor de încălcare culpabilă a obligațiilor S.T.S.

și nemotivarea sentinței sub acest aspect, petenta susținând că, tribunalul

arbitrai a refuzat practic să analizeze în concret argumentele care demonstrau

culpa S.T.S. în derularea contractului.

În acest context, se reține faptul că

recurenta nu este mulțumită de motivarea instanței arbitrale, aspect ce nu

poate fi de natură a-i deschide calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit.

g) C. proc. civ., în condițiile în care, modalitatea de interpretare a voinței

părților sau a probatoriilor administrate de către instanța arbitrală nu se

încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C.

proc. civ., potrivit căreia hotărârea arbitrală poate fi desființată atunci

când nu cuprinde dispozitivul și motivele care au format convingerea

tribunalului.

A mai reținut instanța de recurs, că

subsumat aceluiași caz de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art.

364 lit. i) C. proc. civ., recurenta a mai criticat hotărârea arbitrală și

referitor la: modul de calcul al beneficiului nerealizat utilizat de expertul

tehnic desemnat în cauză, susținând că acesta nu a fost corect cuantificat în

raport de caracterul său ipotetic; referitor la încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 167 și 201 C. proc. civ., precum și ale art. 14 din O.G.

nr. 2/2000, prin efectuarea expertizei judiciare de către un expert care figura

pe lista experților ca inactiv, arătând că o expertiză are valoare probatorie

numai în limita specialității expertului desemnat nu pot forma obiectul unei

acțiuni în anularea hotărârii arbitrale; referitor la pretinsa încălcare a

dreptului la un proces echitabil prin încălcarea dreptului la apărare constând

în refuzul tribunalului arbitrai de a-i încuviința cererea de refacere a

raportului de expertiză.

În acest sens, Înalta Curte a reținut

că soluția primei instanțe a fost corectă, judicios și amplu motivată în raport

de fiecare dintre aceste critici, pe care Ie-a apreciat ca fiind nefondate,

necorespunzând realității consemnate în considerentele hotărârii arbitrale si

neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ avute în vedere de legiuitor

prin dispozițiile art. 346 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. invocate de petentă,

întrucât modalitatea în care instanța arbitrală a analizat probatoriile nu s-a

circumscris ipotezei legale menționate.

Împotriva acestei decizii,

contestatoarea CN P.R. SA București a formulat contestație în anulare,

înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 14 mai 2014.

În motivarea contestației în anulare,

contestatoarea CN P.R. SA București a susținut că sunt incidente dispozițiile

prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitoare la încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, contestatoarea

consideră că doar instanțele de drept comun puteau fi învestite și puteau

judeca acțiunea formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL din 11 iunie 2009,

contractul real între părți fiind de achiziție publică și din acest

considerent, nu este admisibilă clauza compromisorie în asemenea contracte.

Astfel, contractul de asociere în

participațiune din 2006, având ca obiect prestarea de servicii de intermediere

a plăților efectuate în regim electronic prin P.O.S. pentru persoanele fizice

și juridice din România are natura juridică a unui contract de achiziție

publică și pe cale de consecință, clauza compromisorie inserată în respectivul

contract este nelegală, iar cererea de chemare în judecată formulată de către

pârâta SC S.T.S. SRL trebuia soluționată de o instanță de drept comun,

nicidecum de către tribunalul arbitrai.

În acest context, contestatoarea consideră

că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

este admisibilă, întrucât instanța de recurs a încălcat dispozițiile de ordine

publică privitoare la competență.

Contestația în anulare este nefondată.

În condițiile art. 317 C. proc. civ.,

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele

arătate la pct. 1 și 2, precum nerespectarea condițiilor legale referitoare la

citarea părților pentru ziua când s-a judecat pricina și încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, pentru a fi incidente

dispozițiile mai sus-evocate, privind situația când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență este necesar a fi nesocotite regulile de competență absolută, iar

pentru admiterea contestației ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat

necompetența în fața instanței de fond, ca instanța să nu fi reținut această

excepție din oficiu și ca recursul părții să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.

Prin urmare, dacă excepția de

necompetența a fost invocată în fața instanței de fond, iar aceasta a

respins-o, calea contestației în anulare devine inadmisibilă. în sprijinul

acestei soluții se reține și faptul că, în caz contrar, - contestația în

anulare fiind o cale de atac de retractare -aceeași instanță ar fi chemată, din

nou, să se pronunțe asupra propriei sale competențe și implicit asupra soluției

deja adoptate.

În acest context, se reține din

analiza recursului declarat de petentă împotriva sentinței, că aceasta a

indicat, printre altele, ca motiv de nelegalitate a sentinței arbitrale nr. 119

din 25 mai 2010, cel prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. - „litigiul nu

era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului".

În cadrul acestui motiv de

nelegalitate a sentinței, petenta a urmărit desființarea sentinței arbitrale

nr. 119 din 25 mai 2010 pentru necompetența tribunalului arbitrai de a

soluționa litigiul pretins izvorât dintr-un contract apreciat ca fiind de

achiziție publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în analiza motivelor de recurs a examinat pe fond

motivul de desființare prevăzut de art. 364 lit. a) - „litigiul nu era

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului".

Astfel, examinarea acestui motiv de

recurs s-a făcut în mod precis, în sensul că instanța de recurs a analizat în

mod concret criticile aduse sentinței, înlăturând punctual și argumentat

susținerile petentei, iar soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

aceea de respingere a recursului ca nefondat, atât în ceea ce privește motivul

de desființare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. „litigiul nu era

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului", cât și celelalte motive

invocate de petentă.

În acest context, se reține că, în

realitate, nu se pune în discuție necompetența Înaltei Curți, având în vedere

că motivul contestației în anulare a constituit și motiv de recurs, fiind

examinat pe fond de instanța de recurs și găsit ca nefondat, ca urmare a unei analize

pe fondul chestiunii deduse judecații în recurs.

Aceasta deoarece, fiind o cale de

retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestația

în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de

lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor

motive care au fost soluționate de instanță.

Din această perspectivă, rezultă că

motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care

contestația în anulare formulată de contestatoarea CN P.R. SA București,

întemeiată pe dispozițiile mai sus-evocate va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea CN P.R. SA București împotriva Deciziei nr. 1883

din 14 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 septembrie 2014.