ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 283 din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D. Regiunea S.V.O. și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D.R. Sud-Vest Oltenia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

analizat cu prioritate excepțiile invocate, reținând că

excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată în contextul în care prin acțiunea promovată de reclamantă se tinde la sancționarea refuzului pârâtei de a încheia un act, situație în care nu se pune problema aplicării art. 7 din Legea nr. 554/2004; excepția prematurității a fost apreciată de asemenea ca fiind nefondată, atât timp cât cererea adresată pârâtei a fost înregistrată la aceasta la data de 19 noiembrie 2012, iar acțiunea a fost introdusă la data de 18 decembrie 2012, cu prim termen la 22 aprilie 2013.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a examinat situația de fapt și conținutul contractului de finanțare de grant pentru proiectul P.O.S.D.R.U., constatând că reclamanta nu a respectat, astfel cum s-a obligat prin contract, instrucțiunile emise de A.M.P.O.S.D.R.U., în sensul că cererea de încheiere a actului adițional nu putea fi formulată nici la finalul perioadei de implementare, și cu atât mai puțin ulterior expirării acesteia, cum reclamanta a procedat.

Astfel cum rezultă din instrucțiuni, se impunea încheierea unui act adițional, care să fie urmată de o cerere de rambursare a cheltuielilor eligibile, alături de care să fie examinată și cererea de rambursare a T.V.A. Mai exact, conform instrucțiunilor menționate, cererile de restituire T.V.A. trebuiau formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect, și alăturate cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile.

Cum cererea de prelungire a perioadei de implementare a fost respinsă prin adresa din 29 februarie 2012, a reținut judecătorul fondului, nu este admisibilă nici încheierea unui act adițional și nici restituirea T.V.A. pe baza unei cereri formulată la finalul perioadei de implementare sau ulterior încheierii acesteia, la data de 19 noiembrie 2012. De altfel, nici cererea anterioară privind încheierea actului adițional nr. 3 nu fusese formulată cu respectarea Instrucțiunii privind plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin P.O.S.D.R.U., motiv pentru care a fost respinsă.

Curtea a apreciat că reclamanta nu poate imputa pârâtei un refuz nejustificat, în condițiile în care acesta se întemeiază tocmai pe împrejurarea că societatea reclamantă nu s-a conformat prevederilor contractuale și legale menționate mai sus.

În acest context, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în conformitate cu care ar fi îndreptățită la recuperarea T.V.A. în termenul de prescripție în materie fiscală, restituirea T.V.A. fiind posibilă numai în condițiile contractuale, care nu au fost însă respectate. Atât timp cât perioada de implementare a contractului s-a încheiat la data de 29 februarie 2012, nu poate fi considerată ca admisibilă cererea de încheiere a unui act adițional la un contract care nu mai este în ființă.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D.R., S.V.O., instanța de fond a respins-o, întrucât, în baza A.D.F., aprobat prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 600/2008, pârâtei O.I.R.P.O.S.D.R.U., S.V.O. i-au fost delegate îndeplinirea unor funcții și privind gestionarea P.O.S.D.R.U., prin stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor și obligațiilor ce revin fiecărei părți contractante. De asemenea, conform art. 31 alin. (1), (3) și (4) din H.G. nr. 457/2008 organismele intermediare au atribuții delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operațional aflat în gestiune pe bază de acord, fiindu-i delegată și faza de angajarea și lichidarea cheltuielilor, astfel cum se menționează în întâmpinare.

Curtea a reținut că, întrucât de implementarea și de gestionarea P.O.S.D.R.U. este direct răspunzător organismul intermediar, cererea de chemare în garanție a autorității de management este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta

SC M.T. SRL

a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că respingerea acțiunii constituie o gravă greșeală de judecată a primei instanțe, deoarece:

I. Curtea de apel a susținut în mod nefondat că recurenta reclamantă s-ar fi adresat pârâtei cu propunerea de act adițional doar ulterior încheierii contractului prin expirarea termenului, în realitate reclamanta adresându-se cu propunerea de act adițional (având ca obiect plata taxei pe valoarea adăugată plătită aferentă cheltuielilor exigibile) la data de 11 ianuarie 2012, pe parcursul derulării contractului (termenul expirării contractului principal fiind data de 29 februarie 2012).

Or, în raport de această realitate și de prevederile Instrucțiunii A.M.P.O.S.D.R.U., considerentul hotărârii recurate în sensul că propunerea de act adițional nu ar fi putut fi formulată spre finalul perioadei contractuale adaugă vădit la lege și este în aceiași măsură inextricabil. În plus, s-a arătat că reclamanta a urmat întrutotul prevederile contractuale și cele ale Instrucțiunii A.M.P.O.S.D.R.U., depunând propunerea de act adițional nr. 3 înăuntrul termenului contractual, urmată ulterior de depunerea cererii de rambursare T.V.A., în timp ce refuzul pârâtei de a perfecta actul adițional și de a dispune restituirea taxei pe valoarea adăugată este unul vădit nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

II. Curtea de apel nu s-a pronunțat sub nici un aspect asupra motivării de esență a acțiunii prin care s-a precizat că dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată finanțată de recurentă aferent cheltuielilor eligibile din cadrul proiectului este unul ope legis, prevăzut de dispozițiile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, și nu un drept contractual, prevederile instrucțiunii și conduita cocontractantei autoritate pârâtă trebuind a fi ad legem, în sensul asigurării realizării dreptului și nu a paralizării acestuia.

Prin urmare, cum reclamanta recurentă este o societate ce are calitatea de furnizor de formare profesională și care desfășoară activități scutite de taxa pe valoarea adăugată, fără drept de deducere, s-a considerat de către recurentă că devin incidente în litigiu prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, trecute sub tăcere însă de prima instanță.

De aceea, s-a apreciat că prin acest mod de soluționare a acțiunii instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, solicitându-se în consecință casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în vederea realizării unei judecăți reale și efective a litigiului.

În finalul cererii de recurs a reiterat recurenta că dreptul acesteia de a obține restituirea contravalorii taxei pe valoarea adăugată este un drept născut din lege pe durata derulării contractului de finanțare, independent de acest contract, iar refuzul autorității pârâte de a da curs cererilor recurentei (atât de perfectare a actului adițional cât și de rambursare a T.V.A.) este unul eminamente discreționar și nejustificat, ceea ce înseamnă că reprezintă un imperativ suplinirea consimțământului pârâtei în sensul perfectării formalităților de rambursare (actul adițional al contractului de grant pentru proiectul menționat în acțiune) și în sensul obligării la restituirea taxei pe valoarea adăugată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea S.V.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că criticile recurentei sunt vădit nefondate, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile contractului, cu instrucțiunile emise de A.M.P.O.S.D.R.U., comunicările transmise de O.I.R.P.O.S.D.R.U. delegat Regiunea S.V.O. și cu legislația comunitară și națională.

Instrucțiunile A.M.P.O.S.D.R.U. din 2010 privind angajarea, plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile reglementează procedura de angajare a cheltuielilor cu T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, efectuate în cadrul proiectelor finanțate din P.O.S.D.R.U., prin încheierea unui act adițional și procedura de solicitare a acesteia de către beneficiarii/partenerii care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 15 alin. (1) al O.U.G. nr. 64/2009, și precizează în mod clar că acestea sunt singurele de luat în considerare de către autoritatea contractantă.

Reclamanta nu a încheiat un astfel de act adițional, deoarece în data de 29 februarie 2012 propunerea de act adițional privind angajarea cheltuielilor cu T.V.A. neeligibilă a fost respinsă de către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea S.V.O., pe motiv că aceasta nu a respectat prevederile instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U. privind angajarea, plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, fiind depusă la sfârșitul perioadei de implementare (de la 02 decembrie 2010 la 29 februarie 2012).

S-a arătat că din economia prevederilor instrucțiunilor actul adițional specific trebuia încheiat la începutul perioadei de implementare pentru a se putea angaja de către A.M.P.O.S.D.R.U., în calitate de ordonator de credite, cheltuielile bugetare și pentru ca apoi în urma cererilor de restituire depuse simultan cu cererile de rambursare a cheltuielilor eligibile să se restituie contravaloarea T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire.

Prin urmare, s-a opinat de către intimată că dreptul recurentei la restituirea contravalorii T.V.A. neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului intitulat ”Calificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a șomerilor și a persoanelor inactive pentru ocupația de Măcelar” nu este susceptibil de exercitare, deoarece nu a luat naștere un raport juridic obligațional în acest sens între A.M.P.O.S.D.R.U./O.I.R.P.O.S.D.R.U. și recurentă, prin neîncheierea unui act adițional la contract.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, intimata a relevat că cererea de propunere a actului adițional nu a fost depusă în plină derulare contractuală ci la finalul perioadei de implementare, respectiv după încheierea perioadei de implementare (19 noiembrie 2012), că cererea de propunere a actului adițional și cererea de restituire a T.V.A. nu au respectat prevederile contractului de finanțare și ale instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U., că dreptul reclamantei la restituirea de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul contractului de finanțare, ar fi putut lua naștere doar în condițiile contractuale, dacă ar fi fost respectate și nu independent de acestea în temeiul art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, că prevederile art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 64/2009 fac referire la P.O.A.T. și nu la P.O.S.D.R.U., că prevederile art. 11 lit. e) din O.U.G. nr. 64/2009 fac referire la bugetul M.F.P. iar dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 stabilesc categoriile de beneficiari ce pot primi T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile (restituire ce nu poate opera însă decât în baza unui angajament bugetar încheiat de ordonatorul principal de credite și în temeiul ”bunului de plată” acordat pe cererea de restituire în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1792/2002 și cu Legea nr. 500/2002), că începând cu data de 12 iunie 2012 lit. g) a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 a fost abrogată (ceea ce înseamnă că de la această dată recurenta nu se mai încadra în categoria beneficiarilor care putea solicita restituirea contravalorii T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile) și că este inadmisibilă încheierea unui act adițional la un contract care nu mai este în ființă.

Instanța de fond, s-a arătat, a reținut în mod corect că potrivit prevederilor instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U. pe care beneficiarul era obligat să le respecte, cererile de restituit-re a T.V.A. trebuiau formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect și alăturate cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile pe perioada implementării, iar cererile de încheiere a actului adițional nu puteau fi formulate nici la finalul implementării și cu atât mai puțin ulterior expirării acesteia.

Critica recurentei potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat pe faptul că restituirea T.V.A. aferent cheltuielilor eligibile este un drept izvorât din prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, și nu un drept contractual, a fost considerată ca fiind neîntemeiată, întrucât instanța de fond a cercetat fondul și a reținut în mod corect că ”este neîntemeiată susținerea reclamantei în conformitate cu care ar fi îndreptățită la recuperarea T.V.A. în termenul de prescripție fiscală, restituirea T.V.A. fiind posibilă numai în condițiile contractuale, care nu au fost însă respectate”.

Recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva sentinței nr. 282 din data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivarea este, incontestabil, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

De aceea, instanța de judecată trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părțile unui proces civil. Cu alte cuvinte, motivarea nu poate fi in principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și, în general, asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate.

Altfel spus, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Dreptul la un proces echitabil, așadar, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Se reține, în litigiu, că judecătorul fondului, în condițiile în care a respins în integralitate ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC M.T. SRL, astfel cum a fost formulată, nu s-a pronunțat în mod explicit și concret asupra motivelor din cererea de chemare în judecată - reiterate și prin notele în apărare depuse pentru termenul din 23 octombrie 2013 fixat pentru amânarea pronunțării - prin care s-a susținut că sunt incidente în litigiu prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 și că nu prezintă relevanță respingerea de către pârâtă - cu motivarea expirării termenului contractului de finanțare - a unei cereri anterioare de încheiere a unui act adițional la contractul de finanțare pentru restituirea contravalorii T.V.A. plătită aferentă cheltuielilor eligibile întrucât pe de o parte cererea anterioară nu indica decât un cuantum estimativ al T.V.A. solicitat a fi restituit iar pe de altă parte dreptul reclamantei de a obține restituirea contravalorii taxei pe valoarea adăugată este un drept născut pe durata derulării contractului de finanțare, independent de acesta și susceptibil de exercitare înăuntrul termenului de prescripție în materie fiscală, și a înțeles numai să statueze, fără o motivare corespunzătoare, că este neîntemeiată susținerea recurentei în conformitate cu care ar fi îndreptățită la recuperarea taxei pe valoarea adăugată în termenul de prescripție în materie fiscală și că restituirea T.V.A. este posibilă numai în condițiile contractuale care nu au fost însă respectate.

Or, prin omisiunea instanței de fond de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite în litigiu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. În aceste condiții, recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate în parte motivele de recurs invocate în cauză și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC M.T. SRL, împotriva sentinței nr. 283 din data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva sentinței nr. 283 din 30 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.