ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2012 reclamanta E.D.

SA a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la modificarea în parte a deciziei de impunere nr. 383/258432/2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 383/25843/2012, în sensul anulării obligațiilor fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu stabilite de inspecția fiscală în sarcina societății reclamante în cuantum de 792.728 RON, reprezentând contribuția stabilită suplimentar pentru anvelope, obligarea pârâtei la anularea accesoriilor de plată, respectiv 537961,99 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, obligarea pârâtei la anularea accesoriilor de 118909,20 RON, reprezentând penalitățile de întârziere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că principala activitate desfășurată a fost producția de biciclete dotate în prim montaj cu anvelope importate din U.E. (Germania, Italia) și din China. S-a arătat că anvelopele astfel utilizate, devin parte componentă și indispensabilă a produsului final bicicleta. A criticat reclamanta raportul de inspecție din data de 04 octombrie 2012 au fost constatate obligații suplimentare de plată a contribuțiilor la fondul de mediu, dar și a accesoriilor la acestea și decizia de impunere nr. 38/258432/2012, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul de mediu, după cum urmează, respectiv 26450,78 RON reprezentând contribuția pentru ambalaje conform art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul de mediu la care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere de 8232,20 RON și penalități de 3967,62 RON; 792.728 RON contribuție pentru anvelope conform art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005, la care s-au calculat dobânzi de întârziere de 537961,99 RON și penalități de întârziere de 118909,20 RON; 106 RON reprezentând contribuția pentru poluant mobil calculată conform art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu. S-a solicitat modificarea în parte a deciziei de impunere nr. 383/258432/2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 383/25843/2012, în sensul anulării obligațiilor fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu.

În acest sens s-a arătat că anvelopele introduse pe piața din România de către subscrisa sunt anvelope de prim montaj și sunt exceptate de la sfera de aplicare a H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate S-au invocat dispozițiilor art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor uzate, anvelopele de prim montaj fiind reglementate de această dispoziție legală, ele nefăcând obiectul H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. S-a depus la dosar și răspunsul Asociației Producătorilor de Biciclete din U.E., prin care aceasta a comunicat că nicio companie producătoare de biciclete nu plătește contribuție la Fondul pentru mediu pentru introducerea pe piață a anvelopelor de prim montaj.

De asemenea, s-a mai arătat că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu contravin art. 25 și 28 din Tratatul Comunităților Europene prin care s-a urmărit eliminarea taxelor vamale, a taxelor cu efect echivalent, a restricțiilor cantitative și a măsurilor fiscale interne care ar impieta în vreun fel asupra liberei circulații a mărfurilor. S-a mai susținut în acțiune că reclamanta nu datorează taxa prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 în raport de dispozițiile art. 39 din Metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit căruia contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G.

nr. 196/2005, se plătește anual numai în cazul neîndeplinirii obligațiilor de gestionare a anvelopelor uzate. Pârâta legal citată s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 2112 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul E.D. SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, sub aspectul situației de fapt s-a reținut că pârâta a emis raportul de inspecție fiscală nr. 383/258431 din 04 octombrie 2012 și decizia de impunere nr. 383/258/432/2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligație în cuantum total de 1.488.507 RON compusă din obligații la Fondul pentru mediu în cuantum de 819.285 RON; dobânzi (majorări de întârziere) în cuantum de 546.329 RON; penalități de întârziere în cuantum de 122.893 RON.

Împotriva deciziei de impunere nr. 383/258/432/2012 reclamanta a formulat contestația înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 278141 din 26 octombrie 2012, ce a fost soluționată, în sensul respingerii acesteia, prin decizia nr. 185 din 05 decembrie 2012. A constatat prima instanță că reclamanta a contestat, în esență, inexistența unui temei legal în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a sumei de bani constând în contribuția la Fondul de mediu pentru anvelopele nou sau uzate importate în România care sunt destinate reutilizării. S-a apreciat că susținerile reclamantei potrivit cărora nu există un temei legal în ce privește stabilirea obligației de plată a sumei de bani constând în contribuția la Fondul de mediu pentru anvelopele nou sau uzate importate în România care sunt destinate reutilizării pentru perioada avută în vedere de organele fiscale, respectiv 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, sunt neîntemeiate.

În acest sens au fot reținute dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr . 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, veniturile Fondului pentru mediu se constituie din o taxă de 1 RON/kg anvelopă, încasată de la producătorii și importatorii care introduc pe piață anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării. Raportând prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu la situația de fapt reținută, respectiv că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011 principala activitate desfășurată de reclamantă a constat în producția de biciclete, iar piesele și accesoriile au fost achiziționate din țări din UE (Germania, Italia) și din afara UE (China, Taiwan), producția obținută fiind vândută în România, în Germania și, ocazional, pe piețe din afara Uniunii Europene, Curtea a reținut că activitatea desfășurată de către reclamantă a generat în mod legal în sarcina acesteia obligația de plată prevăzută de textul de lege. A constatat prima instanță că baza de impunere pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu se determină ca fiind diferența dintre obiectivele anuale de gestionare a ambalajelor în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate și cantitatea efectiv gestionată de agentul economic. Au fost reținute și prevederile art. 39 din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul M.M.G.A. nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare. În ce privește anvelopele introduse pe piața națională, față de care reclamanta a învederat că acestea au fost achiziționate în scopul echipării bicicletelor produse invocând prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz prin care se stabilește că anvelopele de prim montaj sunt reglementate de H.G.

nr. 2406/2004, precum și faptul că acestea nu intră sub incidența H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, au fost apreciate susținerile acesteia ca neîntemeiate Deși s-au invocat prevederile art. 2 lit. u) din H.G. nr. 2406 din 21 decembrie 2004 s-a apreciat că î n mod legal și temeinic pârâta a reținut calitatea reclamantei de contribuabil la Fondul pentru mediu pentru anvelopele introduse pe piață națională în baza prevederilor art. 2 lit. a) din H.G.

nr. 2406/2004 potrivit cărora prevederile actului normativ menționat anterior se aplică oricărui vehicul aparținând categoriilor M_1 sau N_1 precum și vehiculele cu 3 roți, astfel cum sunt definite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția mototriciclurilor. A constatat prima instanță că Ordinul M.L.P.T.L.

nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România definește vehiculele din categoria M_1 ca fiind vehicule proiectate și fabricate pentru transportul de persoane, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului și N_1 ca fiind vehicule proiectate și fabricate pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă care nu depășește 3,5 t. De asemenea, s-a reținut că potrivit prevederilor cuprinse în anexa 2 din H.G.

nr. 170/2004 dispozițiile actului normativ menționat anterior se aplică anvelopelor pentru motociclete, motorete, motoscutere și biciclete, anvelopelor pentru aeronave, anvelopelor pentru autoturisme de oraș, autoturisme de teren, microbuze și autoutilitare, anvelopelor pentru autocamioane, autospeciale, autobuze, troleibuze, remorci și semiremorci auto, anvelopelor pentru tractoare și mașini agricole și anvelopelor pentru mașini și utilaje pentru construcții și exploatări miniere. Din interpretarea coroborată a prevederilor legale menționate Curtea de apel a reținut că prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor uzate, referitoare la excepția aplicării H.G.

nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate la anvelopele folosite pentru prim montaj la echiparea vehiculelor, nu se aplică în cazul bicicletelor, astfel încât în mod legal și temeinic s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de bani constând în contribuția prevăzută la art. 9 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. Susținerile reclamantei potrivit cărora pentru anvelopele importate pe piața națională atât din China, cât și din Germania nu se datorează contribuția la Fondul pentru mediu, au fost apreciate neîntemeiate, fiind în discordanță cu prevederile art. 9 pct. 1 lit. i) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, cât și cu celelalte acte normative menționate în cuprinsul hotărârii care reglementează obligația de plată a contribuției la Fondul de Mediu pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011. Interpretarea reclamantei în sensul că în cazul livrărilor din spațiul intracomunitar nu se datorează contribuție la Fondul pentru mediu a fost contrazisă de prevederile art. 4 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 608/2001, în vigoare la data nașterii obligației de plată pentru reclamantă, privind evaluarea conformității produselor și pct. 9 1 din anexa I la Ordinul M.M.G.A.

nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al contribuției și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, care definește introducerea pe piață ca fiind „acțiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piața națională contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și /sau utilizării”. Curtea a reținut intenția legiuitorului de a institui plata unei taxe la Fondul pentru mediu în sarcina tuturor operatorilor economici, pentru toate anvelopele introduse pe piața națională, indiferent de proveniența acestora, în scopul protecției mediului și sancționării prin plată a poluatorului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta E.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 2406/2004 și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate și a dispozițiilor art. 9 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Recurenta-reclamantă arată că soluția de respingere a acțiunii astfel cum a fost formulată și completată dispusă prin sentința atacată se bazează pe raționamente logico-juridice eronate și anume încadrarea activității reclamantei în categoria activităților care au ca obiect introducerea pe piață a acestor categorii de bunuri în vederea distribuirii sau utilizării pe motiv că au fost importante acele bunuri, dar nu în scop de distribuire sau utilizare independentă și excluderea aplicabilității dispozițiilor H.G.

nr. 2406/2004 și a Ordinului M.L.P.T.L. nr. 211/2003 în privința bicicletelor pentru considerentul că aceste dispoziții legale reglementează doar anvelopele de prim montaj ale vehiculelor cu 3 roți și a celor menționate în categoriile M1 și N1. Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 170/2004 în condițiile în care recurenta nu a comercializat anvelope în mod independent ci în scopul realizării produsului finit. Astfel activitatea principală este de protecție și comercializare biciclete și nu comercializarea de anvelope noi sau uzate. În acest sens se invocă adresa din 18 iunie 2013 a Asociației Producătorilor de Biciclete din UE în care se arată că „pentru anvelopele importate pentru care se face dovada folosirii acestora într-un proces de producție pentru obținerea unui vehicul considerate anvelope de prim montaj, nu există obligația de plată la bugetul Fondului de mediu.

Recurenta arată că activitatea sa nu intră sub incidența dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu deoarece societatea nu introduce pe piață anvelope de prim montaj ca produs de sine stătător ci le asamblează pe biciclete, acesta fiind produsul introdus pe piață. Un alt aspect de nelegalitate invocat privește faptul că taxa stabilită de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 contravine dispozițiilor art. 25 1 și 28 2 din Tratatul Comunităților europene prin care s-a urmărit eliminarea taxelor vamale, a taxelor cu efect echivalent, a restricțiilor cantitative și a măsurilor fiscale interne care ar împiedica libera circulație a mărfurilor. Principiului aplicării directe a dreptului comunitar conferă cetățenilor din Uniune posibilitatea de a invoca reglementări comunitare, chiar nepreluate în dreptul intern și chiar dacă nu se adresează nemijlocit acestora.

În situația în care un text de lege este contrar reglementărilor comunitare, Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Potrivit Curții de Justiție a Comunității Europene în cauza Simmenthal (1976), judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Prin decizia pronunțată în cauza Costa/Enel (1964) Curtea de Justiție a Comunității Europene a apreciat că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior. În consecință, în cazul în care instanța este sesizată cu o cerere prin care se invocă o contrarietate între anumite dispoziții legale din dreptul intern și un tratat al Uniunii Europene, prevederile și reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Un alt aspect de nelegalitate privește încălcarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. deoarece hotărârea se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o interpretare greșită a legii și o administrare eronată a probelor. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată. La dosar recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise. La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aplicarea greșită a legii în raport de situația de fapt rezultată din probele administrate. În perioada 29 februarie 2012 - 27 august 2012, inspectorii Administrației fondului pentru Mediu au efectuat inspecție fiscală la sediul SC E.D. SA, având ca obiect: - Verificarea modului de constituire și de întocmire a declarațiilor lunare privind obligațiile de plată la veniturile Fondul pentru mediu, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011; - Verificarea modului de calcul și de virare a veniturilor Fondului pentru mediu pentru perioada 11 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011; - Verificarea modului de organizare și conducere a evidenței fiscale și contabile.

În urma controlului efectuat, s-au făcut următoarele constatări: - În perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011 principala activitate desfășurată de recurenta-reclamantă a fost producția de biciclete; piesele și accesoriile au fost achiziționate din țări din UE (Germania Italia) și din afara UE (China, Taiwan), iar producția obținută a fost vândută în România, în Germania și, ocazional, pe piețe din afara Uniunii Europene. În plus, recurenta-reclamantă a achiziționat articole sportive (biciclete medicinale, steppere, biciclete eliptice, scutere și ATV-uri), pe care le-a distribuit pe piața națională: Aceste activități au generat reclamantei obligații de plată la bugetul Fondului pentru mediu pentru contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. Drept urmare, baza de impunere în cazul acestei obligații la Fondul pentru mediu s-a stabilit prin diferența dintre obiectivele anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și obiectivul efectiv realizat de agentul economic: - În perioada 01 ianuarie 2007 - 10 noiembrie 2007 recurenta-reclamantă a introdus pe piața națională anvelope atât din China, cât și din Germania, pentru echiparea bicicletelor produse; această activitate a generat în sarcina reclamantei obligații de plată pentru contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) clin O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare; baza de impunere pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu a fost stabilită prin diferența dintre obiectivele anuale de gestionare a ambalajelor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate și cantitatea efectiv gestionată de agentul economic; - În perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, recurenta-reclamantă înregistrează în evidențele contabile cheltuieli cu combustibili, datorând astfel la Fondul pentru mediu contribuția prevăzută la art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Drept urmare, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 383/258431 din 04 octombrie 2012 și decizia de impunere nr. 383/258/432/2012 prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o obligație în cuantum total de 1.488.507 RON, compusă din: - obligații la Fondul pentru mediu în cuantum de 819.285 RON; - dobânzi (majorări de întârziere) în cuantum de 546.329 RON; - penalități de întârziere în cuantum de 122.893 RON. Împotriva deciziei de impunere nr. 383/258/432/2012 recurenta-reclamantă a formulat contestația înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 278141 din 26 octombrie 2012, ce a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, prin decizia nr. 185 din 05 decembrie 2012. Actele administrative contestate au fost apreciate ca legal emise prin soluția recurată dispusă de instanța de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei-recurente.

Curtea nu va reține aspectele de nelegalitate invocate în recurs având ca obiect calitatea recurentei de contribuabil la Fondul pentru mediu și inaplicabilitatea excepției prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004, excepție privind anvelopele de prim montaj. În urma inspecției fiscale desfășurată la societate, s-a reținut că reclamanta desfășoară următoarele activități: - Principală Fabricarea de biciclete și de vehicule pentru invalizi Cod CAEN 3092; - Secundară - Comerțul cu amănuntul al echipamentelor sportive. În magazine specializate Cod Al-N 4764. Referitor la anvelopele introduse pe piața națională, recurenta-reclamantă susține că acestea au fost achiziționate în scopul echipării bicicletelor produse.

În apărarea sa, societatea invoca prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, cu modificările și completările ulterioare, prin care se stabilește că „Anvelopele de prim montaj sunt reglementate prin prezenta hotărâre, ele nefăcând obiectul H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate". Același act normativ definește la art. 2 lit. u) anvelopele de prim montaj ca reprezentând „anvelopele cu care se echipează roțile vehiculului, inclusiv roata de rezervă, în cadrul procesului de fabricație a vehiculului respectiv”. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu ar avea calitatea de contribuabil la Fondul pentru mediu pentru anvelopele introduse pe piață, acestea fiind folosite ca anvelope de prim montaj cu care se echipează bicicletele produse, contravin prevederilor cuprinse în următoarele acte normative: A) H.G.

nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz se aplică vehiculelor așa cum sunt ele definite la art. 2 lit. a): (...) orice vehicul aparținând categoriilor M 1 sau V/, precum și vehiculele cu 3 roți, astfel cum sunt definite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 21 f/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România - RNTR 2. cu modificările și completările ulterioare cu excepția motolriciclurilor"; B) Ordinul M.I.P.T.L.

nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România definește vehiculele din categoria M_l (...)Vehicule proiectate și fabricate pentru transportul de persoane, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului. "și N 1 (...) vehicule proiectate și fabricate pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă care nu depășește 3,5 t." (anexa 1 Secțiunea 2): C) H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate include în anexa 2, în lista anvelopelor pentru care are aplicabilitate, chiar la punctul 1, „Anvelope pentru motociclete, motorete, motoscutere și biciclete". Aceasta deoarece în cauză sunt aplicabile și pentru anvelopele introduse de recurentă pe piața națională dispozițiile H.G.

nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate și nu dispozițiile art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 2406/2004 pentru că bicicletele nu au fost enumerate expres ca aparținând categoriilor M1 și N1 precum și vehiculelor cu trei roți astfel cum sunt definite prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 211/2003. Conform acestui act normativ pentru aprobarea Reglementărilor privind condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România, sunt definite vehiculele din categoria M1 și N1. Iar potrivit prevederilor cuprinse în anexa 2 din H.G. nr. 170/2004 acestea se aplică anvelopelor pentru motociclete, motorete, motoscutere și biciclete, anvelopelor pentru aeronave, anvelopelor pentru autoturisme de oraș și de teren, anvelopelor pentru autocamioane, pentru mașini agricole, anvelopelor pentru mașini și utilaje pentru construcții și exploatări miniere.

În consecință, Curtea apreciază ca fiind corect și legal raționamentul instanței de fond în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 referitoare la excepția aplicării H.G. nr. 170/2004 în cazul bicicletelor. Aspectele de nelegalitate privind lipsa de rol activ și existența unei contestații între dreptul intern și dreptul comunitar nu pot fi reținute. Faptul că unele țări din UE nu se datorează contribuția la Fondul pentru mediu pentru anvelopele de prim montaj importate și introduse pe piața națională nu poate exonera pe reclamantă de obligația prevăzută în legislația națională, respectiv de obligația de plată pentru contribuția prevăzută la art. 9 pct. 1 lit. i) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006 pentru perioada supusă controlului 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011. În mod corect prima instanță a analizat și concluzionat asupra legalității actelor administrative contestate, reținându-se intenția legiuitorului național de a institui plata unei taxe la Fondul pentru mediu în sarcina tuturor operatorilor economici, pentru toate anvelopele introduse pe piața națională, indiferent de proveniența acestora în scopul protecției mediului și conform regulii „poluatorul plătește”. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.D. SA împotriva sentinței nr. 2112 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.