ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, reclamantul B.I., prin mandatar B.M., a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și C.B. SA - Sucursala Piatra-Neamț, solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri actualizate, care i se cuvin în calitate de deponent pentru achiziționarea unui autoturism D., precum și plata de daune de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a despăgubirilor. Prin Sentința civilă nr. 2015 din 28 mai 2014, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Judecătoria a apreciat că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ, având în vedere obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat și calitatea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de autoritate publică centrală, care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 102 din 5 august 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț. Pentru a hotărî astfel, instanța a evocat dispozițiile O.U.G.

nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - SA în vederea achiziționării de autoturisme, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 232/2008, invocate de reclamant ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, și a arătat că acestea reglementează un drept de a obține despăgubiri pentru depozitele constituite, potrivit legislației anterioare datei de 22 decembrie 1989, în vederea achiziționării unui autoturism D., despăgubiri cu caracter civil, iar intervenția instanței de contencios administrativ nu este posibilă în medierea conflictului născut din refuzul pârâților de plata, în formele reglementate de O.U.G.

nr. 156/2007, a despăgubirilor prevăzute de acest act normativ. Dreptul pretins de reclamant nu este urmarea directă a refuzului Ministerului Finanțelor Publice de a îndeplini obligația referitoare la emisiunea și răscumpărarea titlurilor de stat, obligație pe care O.U.G. nr. 156/2007 o prescrie în sarcina sa. Prin urmare, nu poate fi reținută o vătămare a dreptului pretins de reclamant în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că, în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Piatra-Neamț.

În speță, reclamantul B.I., prin mandatar B.M., a învestit instanța de judecată cu cererea prin care solicita obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a C.B. SA - Sucursala Piatra-Neamț la plata unor despăgubiri actualizate, care i se cuvin în calitate de deponent pentru achiziționarea unui autoturism D., precum și plata de daune de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

În expunerea motivelor de fapt ale acțiunii, reclamantul a învederat că la data de 24 iulie 1983 a depus la Casa de Economii și Consemnațiuni suma de 70.000 lei în scopul achiziționării unui autoturism D., că în data de 28 octombrie 2013 s-a adresat C.B., solicitând restituirea acestei sume, iar prin Adresa din 19 noiembrie 2013 pârâta a răspuns reclamantului că nu a fost identificat în evidențele băncii cu depozit activ constituit în vederea achiziționării unui autoturism, astfel încât nu poate beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007. În consecință, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Piatra-Neamț pentru realizarea pretențiilor sale. Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 232/2008, O.U.G.

nr. 156/2007 și art. 1073 C. civ. Judecătoria Piatra-Neamț, învestită cu soluționarea acestei cereri, a opinat că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzei, raportat la obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat și calitatea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de autoritate publică centrală. Înalta Curte reține, însă, că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este strict configurat de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În contencios administrativ, cererea privind acordarea de despăgubiri este, astfel, subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 94 Noul C. proc. civ. În speță, cererea reclamantului B.I. nu privește un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci doar obligarea unor persoane juridice la plata unor despăgubiri, soluționarea acesteia revenind, potrivit raționamentului anterior detaliat, instanțelor civile, fără a avea relevanță, din această perspectivă, calitatea unuia dintre pârâți de autoritate publică sau invocarea Legii nr. 232/2008 și a O.U.G.

nr. 156/2007. De altfel, demersurile reclamantului nu urmăresc valorificarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 156/2007, care prevede că despăgubirile sunt asigurate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin emisiunea de titluri de stat de valoare nominală totală egală cu valoarea totală a despăgubirii și răscumpărarea acestora. Pentru aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) Noul C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) din Cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.I., prin procurator B.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C.B. - Sucursala Piatra-Neamț în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ