ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Piatra-Neamț, reclamantul B.I., prin mandatar B.M., a chemat în

judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și C.B.

SA - Sucursala Piatra-Neamț, solicitând obligarea acestora la plata unor

despăgubiri actualizate, care i se cuvin în calitate de deponent pentru

achiziționarea unui autoturism D., precum și plata de daune de 100 RON pentru

fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

plata efectivă a despăgubirilor.

Prin Sentința civilă

nr. 2015 din 28 mai 2014, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în

consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Judecătoria a

apreciat că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ,

având în vedere obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat și calitatea

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de autoritate

publică centrală, care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes public.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 102 din 5 august 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în

consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Piatra-Neamț.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a evocat dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea

persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și

Consemnațiuni C.E.C. - SA în vederea achiziționării de autoturisme, așa cum a

fost aprobată prin Legea nr. 232/2008, invocate de reclamant ca temei de drept

al cererii de chemare în judecată, și a arătat că acestea reglementează un

drept de a obține despăgubiri pentru depozitele constituite, potrivit

legislației anterioare datei de 22 decembrie 1989, în vederea achiziționării

unui autoturism D., despăgubiri cu caracter civil, iar intervenția instanței de

contencios administrativ nu este posibilă în medierea conflictului născut din

refuzul pârâților de plata, în formele reglementate de O.U.G. nr. 156/2007, a

despăgubirilor prevăzute de acest act normativ.

Dreptul pretins de

reclamant nu este urmarea directă a refuzului Ministerului Finanțelor Publice

de a îndeplini obligația referitoare la emisiunea și răscumpărarea titlurilor

de stat, obligație pe care O.U.G. nr. 156/2007 o prescrie în sarcina sa. Prin

urmare, nu poate fi reținută o vătămare a dreptului pretins de reclamant în

sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul

art. 134 și art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către

Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte constată că, în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Judecătoriei Piatra-Neamț.

În speță, reclamantul

B.I., prin mandatar B.M., a învestit instanța de judecată cu cererea prin care

solicita obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a

C.B. SA - Sucursala Piatra-Neamț la plata unor despăgubiri actualizate, care i

se cuvin în calitate de deponent pentru achiziționarea unui autoturism D.,

precum și plata de daune de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data

rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

În expunerea

motivelor de fapt ale acțiunii, reclamantul a învederat că la data de 24 iulie

1983 a depus la Casa de Economii și Consemnațiuni suma de 70.000 lei în scopul

achiziționării unui autoturism D., că în data de 28 octombrie 2013 s-a adresat

C.B., solicitând restituirea acestei sume, iar prin Adresa din 19 noiembrie

2013 pârâta a răspuns reclamantului că nu a fost identificat în evidențele

băncii cu depozit activ constituit în vederea achiziționării unui autoturism,

astfel încât nu poate beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007.

În consecință,

reclamantul s-a adresat Judecătoriei Piatra-Neamț pentru realizarea

pretențiilor sale.

Cererea reclamantului

s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 232/2008, O.U.G. nr. 156/2007 și art.

1073 C. civ.

Judecătoria

Piatra-Neamț, învestită cu soluționarea acestei cereri, a opinat că revine

instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzei,

raportat la obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat și calitatea pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de autoritate publică

centrală.

Înalta Curte reține,

însă, că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este strict

configurat de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

În contencios

administrativ, cererea privind acordarea de despăgubiri este, astfel,

subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau

asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, în caz contrar competența revenind instanțelor civile, determinate

potrivit criteriilor prevăzute de art. 94 Noul C. proc. civ.

În speță, cererea

reclamantului B.I. nu privește un act administrativ tipic sau asimilat, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci

doar obligarea unor persoane juridice la plata unor despăgubiri, soluționarea

acesteia revenind, potrivit raționamentului anterior detaliat, instanțelor

civile, fără a avea relevanță, din această perspectivă, calitatea unuia dintre

pârâți de autoritate publică sau invocarea Legii nr. 232/2008 și a O.U.G. nr.

156/2007.

De altfel,

demersurile reclamantului nu urmăresc valorificarea procedurii prevăzute de

O.U.G. nr. 156/2007, care prevede că despăgubirile sunt asigurate de Ministerul

Economiei și Finanțelor prin emisiunea de titluri de stat de valoare nominală

totală egală cu valoarea totală a despăgubirii și răscumpărarea acestora.

Pentru aceste

considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) Noul

C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) din Cod, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în

favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, soluționând conflictul negativ de

competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.I., prin procurator B.M., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

C.B. - Sucursala Piatra-Neamț în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ