ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3988/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3988/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor penale de față, pe
baza actelor dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința
penală nr. 798/2011
a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea
inculpatei H.D.A.
la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare si 3 ani
pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a),
teza II și
b) C. pen.
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5)
C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.
Prin aceiași
hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului L.C. la o
pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire
prev. de art. 221 alin. (
1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.
37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării
condiționate a
executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată
inculpatului L.C. prin
sentința penală nr. 673 din 03 aprilie 2009 a
Judecătoriei Galați, definitivă la 14 aprilie 2009 prin
neapelare.
În baza art. 83
alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani
închisoare menționată anterior, aplicată prin
sentința penală nr. 673/2009 a Judecătoriei
Galați, să se execute alăturat de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată
în cauză, urmând ca
în final
inculpatul L.C. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat fiecăruia dintre
inculpații H.D.A.
si L.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64
alin. (1)
lit. a) teza II si b) C. pen.
În baza art. 14,
art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 1003 C. civ. - act
normativ anterior
celui care a intrat in vigoare la 01 octombrie, inculpata H.D.A.
a fost obligată
să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 195.000 euro
transformată in lei la cursul de
schimb valutar al B.N.R din ziua când se va efectua
efectiv plata, precum si dobânda legală in materie civilă aferentă
acestei sume pentru
perioada 1
decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, iar inculpatul L.C., în solidar cu
inculpata H.D.A., doar în limita următoarelor sume de bani: 22.000
euro
si 7400 euro transformate in lei la cursul de schimb valutar al B.N.R din ziua
când
se vor efectua efectiv plățile,
221.664,60 lei, precum si dobânzile legale in materie civilă aferente acestor
sume pentru perioada 1 decembrie 2009-30 septembrie 2011, către partea
vătămată/parte
civilă P.C.F.
S-a menținut
măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 1100/P/20G9
din 24 august 2010
a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați asupra: imobilului din Galați,
proprietatea
inculpatului L.C.;
autoturismul
proprietatea inculpatului L.C. și a sumelor de
bani
identificate in contul curent,
deschis la B.C.R - Sucursala Galați, al cărui titular figurează numitul B.Ș.D.
Pentru a pronunța
această hotărâre, în urma evaluării întregului material probator
administrat în cursul urmăririi penale
și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:
Partea
vătămată P.C.F., cetățean francez, si inculpata H.D.A.
au avut o relație apropiată, intimă, care a condus la o anumită
încredere
din partea părții vătămate
in persoana inculpatei, independentă de contextul in care a
cunoscut-o
pe aceasta.
În aceste condiții, partea vătămată
și-a dorit cumpărarea unui apartament in România pentru dezvoltarea unei
afaceri imobiliare si pentru continuarea relației
apropiate cu inculpata.
Profitând de încrederea manifestată de partea vătămată si de suma de
195.000 euro
de care
aceasta dispunea în urma vânzării unui imobil, inculpata H.D.A. a luat
hotărârea infracțională de a o înșela pe partea vătămată si de a beneficia in
concret de banii susmenționați.
Astfel, inculpata l-a convins pe cetățeanul francez să transfere banii
într-un cont al ei din România, după care inculpata a acționat imediat si a
transferat banii într-un alt cont aparținând unchiului ei, B.Ș.D. Din acest din
urmă cont s-au făcut diverse plăți, inclusiv achiziționarea de bunuri pe numele
inculpatului L.C.
Prima instanță
a apreciat că susținerile inculpatei in sensul că suma de bani de 195.000 euro
reprezenta un cadou si ca nu a avut intenția de a o înșela pe partea vătămată,
nu pot fi primite de instanță.
În acest sens s-a
reținut că în cauză este vorba despre o sumă foarte mare de bani, provenită din
vânzarea unui imobil si pentru transferul căreia a fost nevoie si de acordul
soției
cetățeanului francez, destinația acesteia fiind cumpărarea unui apartament.
Chiar
dacă
in apartamentul care urma să fie achiziționat ar fi locuit cele două părți, tot
nu ar fi fost vorba de un cadou, ci de un bun de care s-ar fi folosit in egală
măsură.
Pe de altă parte, s-a apreciat că din modul de acțiune al inculpatei care
a transferat
banii din contul inițial in contul unchiului ei, concomitent cu ruperea
legăturilor cu partea
vătămată, după care a cheltuit o parte din bani in
interes personal, iar cu o altă parte a
achiziționat bunuri de valoare mare pe numele unui prieten
intim, respectiv inculpatul
L.C.,
denotă clar intenția directă a inculpatei de inducere in eroare a părții
vătămate in scopul de a obține pentru ea un folos
material injust, pricinuindu-se astfel o
pagubă încadrabilă in noțiunea de consecințe deosebit de grave - art. 146
C. pen.
Ca urmare, prima instanță a apreciat
că în persoana inculpatei H.D.
A. sunt
întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.
de
art. 215 alin. (1), (5) C. pen., concluziilor de achitare formulate de apărare
fiind neîntemeiate.
Referitor la inculpatul L.C., s-a reținut că acesta era un prieten
intim al
inculpatei H.D.A. care aflase din presă despre situația cetățeanului
francez înșelat de inculpată.
Ulterior,
inculpata a luat legătura cu el și i-a prezentat unele detalii, inclusiv faptul
că
suma de bani virată in contul unchiului ei provenea de la cetățeanul francez și
că din aceasta urmează să achiziționeze unele bunuri pe numele său. Inculpatul L.C.
a fost de acord si astfel s-au achiziționat pe numele lui un apartament de
221.664,60 lei, un
autoturism
de 22.000 euro si o piesă pentru această mașină in valoare de 7400 euro.
Ca urmare,
prima instanță a reținut ca fiind dovedit faptul că inculpatul L.C.
a cunoscut că suma de 195.000 euro provenea din
săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală, respectiv înșelăciune,
si a dobândit bunuri din suma menționată,
urmărind
astfel obținerea de foloase materiale atât pentru el, cât si pentru inculpată.
Totodată, în
raport de declarația inculpatului dată in faza de urmărire penală, prin care a
recunoscut că știa de relația inculpatei cu cetățeanul francez și că a aflat
din presă
despre
înșelarea părții vătămate, precum și de împrejurarea că a fost de acord cu
achiziționarea unor bunuri de valoare mare pe
numele lui, s-a apreciat ca fiind dovedită intenția directă a inculpatului de
tăinuire a unor bunuri in sensul legii penale, respectiv a unui apartament, a
unui autoturism si a unei piese pentru autoturism.
Ca urmare, s-a apreciat că și in privința inculpatului L.C. sunt
întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire in formă
continuată, atât în latură
obiectivă, cât si în latură subiectivă, concluziile
apărării de achitare pe temeiul prevăzut
de art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind respinse, ca
neîntemeiate.
În contextul
factual susmenționat, s-a apreciat că fapta inculpatei H.D.A.
care, la sfârșitul anului 2009, a
indus-o în eroare partea vătămată P.C.F. - cetățean francez, creându-i în mod
fraudulos convingerea, prin
intermediul
relațiilor personale apropiate, intime, că poate dezvolta în România o afacere
imobiliară
profitabilă comună, determinând-o să-i vireze într-un cont bancar personal
suma de 195.000 euro, pe care ulterior a
transferat-o în alte conturi bancare, cheltuind o
parte din bani in interes personal, iar cu alte
sume de bani achiziționând bunuri pe numele
inculpatului L.C.
(apartament, autoturism si piesă de schimb aferentă),
producând astfel părții vătămate o pagubă egală cu suma totală
menționată anterior,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.
Totodată, s-a
apreciat că fapta inculpatului L.C. care, in baza aceleiași rezoluții
infracționale, în mod repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie
2010, a
dobândit bunuri pe numele său - apartament, autoturism si piesă pentru
autoturism -
cunoscând că provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,
respectiv înșelăciune, comisă de inculpata H.D.A., urmărind astfel obținerea de
foloase materiale pentru sine si pentru inculpată, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tăinuire in formă continuată prevăzută de art.
221 alin. (1) C. pen.
cu
aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Prima instanță a apreciat că rezoluția infracțională este unică, chiar
dacă intervalele
de timp sunt mai mari, întrucât are la bază o singură
faptă de înșelăciune având ca obiect
o
sumă de bani unică, iar achiziționarea bunurilor s-a realizat potrivit
specificului
acestora care, fiind de
valoare mare, in mod obișnuit, necesită perioade de timp mai mari
pentru
a putea fi descoperite in piață si cumpărate.
Constatând dovedită vinovăția inculpaților, prima instanță a dispus
condamnarea acestora, la individualizarea pedepselor aplicate fiind avute in
vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire specială
la gradul de pericol social al faptelor
comise, urmările produse, împrejurările care agravează
si care atenuează răspunderea
penală,
precum si persoana inculpaților.
În acest sens, cu privire la inculpata H.D.A., prima instanța a apreciat
că lipsa de antecedente penale, coroborată cu vârsta inculpatei și conduita
bună avută anterior săvârșirii faptei dau conținut circumstanței atenuante
prevăzută de art. 74
alin.
(1) lit. a) C. pen. cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
În ceea ce îl privește pe inculpatul L.C., reținând că acesta a comis
infracțiunea de
tăinuire in termenul de încercare al suspendării condiționate a executării
pedepsei
rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 673 din 03
aprilie 2009 a
Judecătoriei Galați, definitivă la 14 aprilie 2009 prin neapelare, prima
instanță a constatat că inculpatul se află in stare de recidivă
postcondamnatorie, sens în care a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 37 lit. a) și a art.
83 alin. (1) C. pen.
Totodată, la individualizarea judiciară a pedepsei complementare si a
pedepselor a
ccesorii, instanța a avut în vedere natura si specificul concret al
infracțiunilor săvârșite
de inculpați, precum si jurisprudența C.E.D.O. in materie,
cu referire specială la hotărârile
pronunțate în cauzele „Sabău si Pârcălab împotriva
României" si „Hirst contra Marii
Britanii".
În latură civilă,
s-a apreciat că prin fapta ilicită de înșelăciune comisă cu intenție
directă de către inculpata H.D.A. s-a
cauzat părții vătămate P.C.F.
un prejudiciu
in valoare de 195.000 euro, în timp ce prin fapta ilicită de tăinuire, comisă
cu intenție directă de către inculpatul L.C., s-a cauzat aceleiași
părții
vătămate, un prejudiciu constând in contravaloarea bunurilor dobândite in mod
nelegal de inculpat, respectiv apartament, autoturism și piesă de schimb pentru
autoturism.
Ca urmare,
constatând ca fiind îndeplinite în persoana celor doi inculpați condițiile
răspunderii
civile delictuale, prima instanță a dispus obligarea acestora la acoperirea
prejudiciului cauzat, inculpatul L.C., in solidar cu inculpata H.D.A.
, numai în limita sumelor de bani
reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite in mod injust.
Deopotrivă, inculpații au fost
obligați să plătească părții vătămate si dobânda
legală in materie civilă aferentă sumelor de bani care compun
prejudiciul de bază, pentru
"perioada
1 decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, conform solicitării părții vătămate si
principiului disponibilității din materie civilă care împiedică instanța să
acorde mai mult
decât s-a cerut.
Totodată, s-a dispus ca sumele in euro să fie transformate in lei la
cursul de schimb
valutar al BNR din ziua când se vor efectua plățile, in
cazul tuturor sumelor de bani ce
trebuie
plătite părții vătămate.
Deopotrivă, în vederea asigurării acoperirii pagubei produse prin
infracțiunile celor
doi inculpați, în temeiul disp. art. 163 C. proc. pen.,
prima instanță a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin
ordonanța nr. 1100/P/2009 din 24 august 2010 a Parchetului de pe lângă
Tribunalul Galați asupra: imobilului din Galați,
proprietatea inculpatului L.C.; autoturismului
,
proprietatea
inculpatului L.C. și a sumelor de bani identificate in contul curent
,
deschis la B.C.R. - Sucursala Galați, al cărui titular figurează numitul B.Ș.D.
Împotriva acest hotărâri,
în termen legal, au formulat apel
inculpații H.D.A.
și L.C. criticând soluția
instanței de apel pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În apelul declarat, inculpata H.D.A. a formulat aceleași apărări
ca și în fața
instanței de fond, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C.
proc. pen.
, cu
argumentarea că suma de 195.999 euro i-a fost oferită de partea vătămată cu
titlu de cadou.
A mai arătat că,
în situația în care s-ar fi făcut dovada subzistenței elementelor
constitutive ale
infracțiunii de înșelăciune, instanța de fond trebuia să rețină în încadrarea
juridică pe lângă dispozițiile art. 215
alin. (1), (5) C. pen. și dispozițiile art. 215 alin. (2) C. pen.
În subsidiar, inculpata
a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în
infracțiunea prevăzută de art. 213 C.
pen. și aplicarea unei pedepse coborâte sub
minimul
special prevăzut de lege, urmare reținerii de circumstanțe atenuante judiciare,
precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În calea de atac, inculpatul L.C. a
solicitat, în principal, achitarea pe
temeiul
prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a cunoscut
faptele
inculpatei H.D.A. și nici proveniența ilicită a banilor, considerând firesc ca
inculpata să achiziționeze pe numele său un apartament și un autoturism în
condițiile în care intenționau să se căsătorească.
În subsidiar, inculpatul a solicitat
achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., solicitând ca în ambele
ipoteze,
latura civilă să fie lăsată nesoluționată.
Prin decizia
penală
nr. 84/A din 9
aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția
Penala
si pentru Cauze cu Minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile
inculpaților.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că apelul inculpatei H.D.A.
este nefondat întrucât din materialul
probator administrat în cauză și din analiza logică a actelor și faptelor
săvârșite de inculpată rezultă în mod cert intenția acesteia în săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune.
În acest sens,
instanța de prim control judiciar a avut în vedere diferența mare de vârstă
între inculpată și partea vătămată P.C.F., faptul că acesta și a vândut
singurul bun de valoare pe care îl deținea împreună cu soția în Franța (o casă
de locuit în Paris), afirmațiile mincinoase ale inculpatei făcute față de
partea vătămată în
sensul că urmau să își deschidă în România o agenție
imobiliară și faptul că, în România,
partea vătămată - ca cetățean străin, își putea deschide
foarte greu un cont bancar, astfel
încât inculpata a determinat-o să vireze suma de 195.000
euro în contul său.
De asemenea,
s-a avut în vedere comportarea ulterioară a inculpatei, respectiv
faptul că după ce suma de bani a fost virată în
contul său, aceasta a părăsit intempestiv
camera de hotel în care locuia cu partea vătămată, închizând telefonul
și rupând orice
legătură cu aceasta.
Totodată, s-a
reținut modul în care a procedat inculpata în vederea ascunderii
urmelor infracțiunii, virând suma de 195.000 euro
din contul său în contul unchiului său,
martorul B.Ș.D., și ulterior
retrăgând banii și achiziționând bunuri de valoare (un apartament cu două
camere și un automobil), însă pe
numele
inculpatului L.C. și nu pe numele său, așa cum ar fi fost firesc.
În același sens,
s-au avut în vedere declarațiile contradictorii ale inculpatei, care
într-o primă
ipoteză a afirmat că suma de 195.000 euro i-a fost oferită drept cadou pentru
prestațiile sale sexuale, iar în alta
- că suma i-a fost oferită pentru că dorea să se
căsătorească cu partea vătămată și urmau să-și cumpere un apartament în
Galați unde să
locuiască împreună,
reținându-se că afirmațiile acesteia sunt combătute cu actele de la
dosar din care rezultă că partea vătămată i-a
făcut cadou inculpatei diferite suma mici de
bani, între 100 - 300 euro, și nicidecum o sumă atât de mare de bani
(195.000 euro) și
aceea într-o singură tranșă.
Deopotrivă, s-a
reținut că ipoteza avansată de inculpată, în sensul că ar fi dorit să se
căsătorească cu
partea vătămată, este combătută de împrejurarea că foaia de vărsământ a sumei
de 195.000 euro a fost semnată, în Franța, de către partea vătămată și soția
sa. Prin urmare, inculpata știa că partea vătămată era încă căsătorită, astfel
încât nu putea să se
căsătorească
cu ea, în caz partea vătămată fiind pasibilă de săvârșirea infracțiunii de
bigamie.
În plus, lipsa
de veridicitate a susținerilor inculpatei în sensul că urma să se
căsătorească cu partea vătămată, a fost constatată
pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză care au arătat că acestea au
fost simple afirmații menite să inducă în eroare pe
partea vătămată, în
vederea înșelării mai ușoare a acesteia.
În raport de situația faptică reținută, instanța de apel a apreciat că
nereținerea în încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în
judecată inculpata, a dispozițiilor
art.
215 alin. (2) C. pen., este justă întrucât activitățile efectuate de inculpată
se
circumscriu unor manevre simple de
inducere în eroare, bazate pe naivitatea, credulitatea,
părții vătămate și nu unor „manopere
dolozive", iar inculpata nu s-a folosit de nume ori
calități
mincinoase ori mijloace frauduloase.
Nici solicitarea
inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea
prevăzută de art.
213 C. pen. nu a fost primită de instanța de apel, reținându-se că,
potrivit
practicii juridice, abuzul de încredere având ca obiect nerestituirea unei sume
de
bani nu este o faptă
prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil.
În ceea ce privește individualizarea
judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a
apreciat
că aceasta respectă rigorile legale, sancțiunea aplicată, prin natură, cuantum
și modalitatea de executare, fiind considerată aptă să asigure reeducarea și
resocializarea
inculpatei.
Sub același aspect, s-a apreciat că în
beneficiul inculpatei nu pot fi reținute
circumstanțe
atenuante judiciare suplimentare, având în vedere gravitatea faptei săvârșite,
limitele de pedeapsă și atitudinea nesinceră
adoptată de inculpată pe durata procesului
penal.
Deopotrivă,
instanța de apel a apreciat ca nefondat și apelul declarat de inculpatul
L.C.,
reținându-se că materialul probator administrat în cauză a dovedit faptul
că inculpații
trăiau în concubinaj de aproximativ 6 ani, la momentul săvârșirii infracțiunii.
Mai mult, inculpatul se
afla în Spania în perioada în care inculpata H.D.A.
, în aceiași țară, a început relația amoroasă cu partea vătămată.
S-a mai reținut ca fiind dovedit
faptul că inculpatul a avut cunoștință de relația
dintre inculpata H.D.A. și partea vătămată P.C.F.,
acceptând-o. în plus, aflându-se în Spania exact
în aceeași perioadă în care s-a aflat și
inculpata H.D.A., în mod cert
inculpatul a avut reprezentarea că inculpata H.D.A. nu a putut câștiga, din
munca prestată, suma de 195.000 euro.
Totodată, s-a reținut că, deși
inculpatul a cunoscut faptul că inculpata H.D.A.
a scos din contul unchiului său, martorul B.Ș.D., sume
foarte
mari de bani în valută pe care le-a folosit pentru achiziționarea de bunuri pe
numele său (1 autoturism, un apartament cu 2 camere în Galați, 1 piesă
pentru autoturism în valoare de 7.400 euro),
acesta nu și-a pus nicio întrebare cu privire
la motivul pentru care
inculpata H.D.A. a achiziționat bunuri de o
valoare
deosebită pe numele lui, iar nu pe numele ei, așa cum ar fi fost firesc, cu
toate că
la vremea respectivă cazul
a fost intens mediatizat în mass-media locală.
Totodată, s-a
apreciat că cererea inculpatului, formulată în apel, de lăsare
nesoluționată a laturii civile, evidențiază
retroactiv intenția inculpatului în săvârșirea
infracțiunii de tăinuire, prin atitudinea adoptată acesta dorind să
rămână proprietarul unor
bunuri
despre care s-a dovedit că au fost achiziționate cu banii proveniți din
săvârșirea
unei infracțiuni, bunuri care au fost legal indisponibilizate
de organele de urmărire penală, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat
părții vătămate.
Ca urmare, instanța de apel a apreciat că aspectele evidențiate
dovedesc intenția
inculpatului
în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, astfel încât, în persoana
acestuia fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de
tăinuire, orice cerere de achitare este neîntemeiată.
Și împotriva
acestei hotărâri,
în
termen legal, au declarat recurs inculpații
H.D.A.
si L.C., criticând-o pentru netemeinic și nelegalitate.
În recursul său, inculpata H.D.A. a reiterat apărările formulate în
celelalte etape procesuale,
solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului,
casarea hotărârilor atacate, iar în
rejudecare, achitarea pe temeiul
prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe
considerentul
că nu a indus-o în eroarea pe partea vătămată, aceasta din urmă fiind cea
care
a denaturat adevărul, ascunzând relația cu inculpata si mințind in legătura cu
unicitatea bunului vândut.
În același
sens, s-a arătat că partea vătămata a vândut imobilul cu acordul soției
sale, iar când a transferat banii in contul
inculpatei deschis in România, partea vătămata
nu si-a înștiințat soția pentru ca aceasta din urma sa nu își dea seama
ca urmează sa o
părăsească. Ulterior, partea vătămata si inculpata au
mers la părinții acesteia, partea
vătămata
dorind ca inculpata sa nu mai practice prostituția întrucât era îndrăgostit de
ea.
În subsidiar, în
sfera cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
, inculpata a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei întru-un
cuantum care să permită suspendarea
condiționată
a executării pedepsei, în condițiile art. 86
1
C. pen., ca efect al
reținerii de
largi circumstanțe
atenuante, în raport de atitudinea sinceră manifestata de inculpată care
a
recunoscut ca a acceptat sa primească banii, lipsa antecedentelor penale,
vârsta sa
frageda, precum și conduita sa
procesuală - s-a prezentat la toate termenele de judecata,
deși lucrează
în Spania.
Deopotrivă, și în
recursul inculpatului L.C. au fost reiterate apărările
formulate în
etapele procesuale anterioare, solicitându-se, în principal, în cadrul cazului
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului,
casarea
hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10
lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că simpla legătura de prietenie cu
inculpata nu
poate constitui infracțiunea de tăinuire.
În subsidiar, s-a
solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege,
cu aplicarea art. 83 C. pen.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de
casare invocate, dar și a motivelor de recurs a căror examinare se ia
întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile
declarate de inculpați sunt nefondate, pentru
considerentele ce urmează:
Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul
administrat
și argumente
juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei, atât în
planul acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare
juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și
dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă
just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.
Astfel, în baza propriului examen, înalta Curte constată că situația de
fapt reținută
de instanțe corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a
probatoriului administrat
în cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice
a faptelor deduse judecății, în timp ce circumstanțele personale favorabile ale
inculpaților, evaluate prin prisma conduitei pre
ți post delictuale a acestora, au
fost corect circumstanțiate de prima instanță și menținute
de instanța de prim control judiciar.
În acest sens, se reține ca fiind dovedit faptul că, la sfârșitul
anului 2008, partea
vătămată
(cetățean francez) a cunoscut-o pe inculpata H.D.A. care
lucra ca animatoare într-un bar în Spania, lângă
granița cu
Franța.
Între cei doi s-a legat o „relație de
prietenie", care a durat aproximativ un an de
zile, pe parcursul căreia partea vătămată i-a remis inculpatei diferite
sume (mici) de bani.
În aceiași
perioadă, inculpata a continuat relația de prietenie și cu inculpatul L.C.
care lucra în Spania.
Cunoscând faptul
că partea vătămată deținea o sumă importantă de bani în urma
vânzării unui imobil din Franța și
profitând de încrederea manifestată de aceasta,
inculpata a determinat-o „să înceapă o afacere în domeniul imobiliar în
România".
În virtutea aceleiași încrederi,
comunicându-i faptul că deschiderea unui cont bancar în România, de către un
cetățean străin, este foarte complicată, inculpata a
convins-o pe partea vătămată să transfere suma de 195.000 euro într-un
cont al său de la
R.B. (Sucursala Galați), cont deschis anterior,
obligându-se ca ulterior
deschiderii
contului părții vătămate, să verse respectiva sumă în contul acesteia.
Ca urmare, la data de 19 noiembrie 2009,
partea vătămată a virat suma de bani
susmenționată
în contul inculpatei deschis la unitatea bancară arătată anterior.
Ulterior, la data de 26 noiembrie 2009,
partea vătămată și inculpata H.D.A.
au
ajuns în municipiul Galați, cazându-se în aceeași cameră la hotelul Galați.
În zilele
următoare, cei doi împreună cu martorul C.F. (reprezentant al
unei agenții
imobiliare) au vizionat mai multe apartamente scoase la vânzare, întâlnindu-
se, totodată, și cu martora T.F., mama
inculpatei.
Ulterior,
inculpata a refuzat să dea curs insistențelor părții vătămate de a deschide un
cont bancar pe numele acesteia, pentru ca la data de 04 decembrie 2009 să
părăsească camera
de hotel în care locuia cu partea vătămată, făcând
imposibilă contactarea sa.
În aceiași
perioadă, inculpata a transferat suma de 195.000 euro într-un al cont personal
deschis la B.C.R., iar ulterior, în contul deschis la aceiași bancă, la data de
09 decembrie 2009, pe
numele unchiului său, B.Ș.D.
Din suma de
bani transferată în contul unchiului ei, inculpata a achiziționat pe
numele coinculpatului L.C., la data de 24
decembrie 2009, un autoturism în valoare de
22.000 de euro, iar în anul
2010, un apartament în sumă de 221.664,60 lei și o piesă pentru autoturism în
sumă de 7400 euro, inculpatul având cunoștință, din presă, de
acuzațiile formulate împotriva coinculpatei cu
privirea la înșelarea părții vătămate.
Situația
factuală anterior descrisă nu a fost contestată de inculpați, inculpata
H. criticând numai greșita interpretare dată de
către instanțe naturii gestului părții
vătămate
de a-i remite suma de 195.000 euro, conform apărării, acesta circumscriindu-se
unui cadou generos, justificat de situația romanțioasă dintre părți și
planurile de căsătorie
pe care și le făcuseră.
Ipoteza avansată este însă contrazisă de actele dosarului din care
rezultă, dincolo de
orice îndoială rezonabilă, că, independent de natura
relațiilor dezvoltate cu inculpata,
motivația
părții vătămate în remiterea sumei de bani a vizat începerea unei afaceri
imobiliare în România, în colaborare cu inculpata,
proiect care fusese adus la cunoștința familiei părții vătămate și încuviințat
de către aceasta, înscrierea semnăturii soției părții
vătămate pe foaia
de vărsământ reprezentând un gir în acest sens.
În plus, ipoteza
avansată nu este susținută nici de conduita inculpatei, anterioară și
ulterioară
primirii sumei de bani, informațiile nereale furnizate părții vătămate privind
dificultatea deschiderii unui cont bancar în România, de către un cetățean
străin, care au
determinat-o
pe partea vătămată să accepte vărsarea temporară a banilor, până la deschiderea
unui cont propriu, în contul deschis pe numele inculpatei, precum și
demersurile imediate ale inculpatei de
transferare consecutivă a banilor în diverse conturi
personale, iar, în
final, în contul deschis pe numele unchiului său, concomitente
întreruperii relației cu partea vătămată, precum
și folosirea ulterioară a banilor pentru
achiziționarea de bunuri de mare valoare pe numele coinculpatului L.C.,
reprezentând o dovadă irefragabilă a
intenției inculpatei de inducere în eroarea a părții
vătămate.
În plus, elocvent
în acest sens este și faptul că inculpata nu a fost constantă în declarațiile date
pe parcursul procesului penal, într-o primă ipoteză afirmând că suma de
195.000 euro i-a
fost oferită drept cadou pentru prestațiile sale sexuale, iar în alta - că
suma i-a fost
oferită pentru că dorea să se căsătorească cu partea vătămată și urmau să-și
cumpere un apartament în Galați unde
să locuiască împreună.
Prin urmare, în
raport de argumentele prezentate, înalta Curte constată că în cauză
sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii de înșelăciune în încadrarea
prevăzută
de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., susținerile apărării cu privire la lipsa de
vinovăție
a inculpatei H. fiind neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt
și susținerile similare formulate de inculpatul L.C.,
actele dosarului dovedind faptul că,
in baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod
repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie 2010, inculpatul a
dobândit bunuri pe
numele său -
apartament, autoturism și piesă pentru autoturism, cunoscând
că acestea au fost achiziționate din banii primiți
fraudulos de coinculpata H. de la
partea vătămată.
În acest sens,
se constată că, potrivit actelor dosarului, la data de referință,
inculpatul L.C. se cunoștea cu inculpata de mult
timp (erau concubini), locuind
împreună în Spania.
Deopotrivă,
potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a cunoscut „relația de
prietenie" a inculpatei cu partea vătămată P.C.F., precum și faptul că,
„în luna decembrie 2009, cei doi au venit în
România, unde au transferat într-un cont, pe
numele D. suma de 195.000
de euro". (fila 137).
Totodată, inculpatul a recunoscut că a aflat din presă despre
acuzațiile formulate de
partea
vătămată împotriva coinculpatei H.
Or, în acest context, este evident faptul că inculpatul avea cunoștință
de natura
frauduloasă a
banilor cu care au fost achiziționate bunurile primite cadou de la
coinculpata, dovadă fiind propriile susțineri „de
banii din contul lui B. am beneficiat
doar noi".
Ca urmare,
înalta Curte constată că vinovăția inculpaților este cert dovedită, criticile
formulate de apărare în recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art.
385
9
pct. 18 C. proc. pen., fiind neîntemeiate.
Deopotrivă neîntemeiate sunt și
criticile formulate de inculpați, în subsidiar, în
sfera cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C.
proc. pen., pedepsele
aplicate inculpaților fiind corect individualizate.
Sub acest
aspect, înalta Curte constată că operațiunea de individualizare judiciară a
pedepselor
aplicate inculpaților s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen.,
instanțele având
în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite prin dispozițiile
penale încălcate și gravitatea urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce
rezultă din
modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și datele ce
caracterizează persoana
inculpaților
și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.
În acest sens,
dând o corectă aplicabilitate principiului proporționalității sancțiunii
cu natura și
gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanțele au apreciat în mod just
că
aplicarea în cazul inculpatei H.D.A. a unei pedepse reduse mult sub limita
minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpată
(cu 4
ani față de limita
minimă prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.), ca efect al justei
rețineri în favoarea inculpatei a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit.
a) C. pen.
și dispunerea executării
pedepselor în regim penitenciar constituie expresia unei
juste individualizări a pedepsei, apte să asigure
realizarea scopului acesteia, așa cum este
prevăzut de art. 52 C. pen.
Deopotrivă, aplicarea în cazul
inculpatului L.C. - a unei pedepse
orientate
spre media limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută
de
art. 221 alin. (1) C. pen., în condițiile reținerii formei continuate
a infracțiunii și a stării
de recidivă
postcondamnatorie și dispunerea executării acesteia, în condițiile art. 83 alin.
(1) C. pen., alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința
penală definitivă
nr. 673/2009 a Judecătoriei Galați, constituie
expresia unei juste individualizări a
pedepsei,
apte să asigure realizarea scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C.
pen.
La stabilirea
pedepsei aplicate inculpatei H., așa cum s-a arătat, în afara
criteriilor de
individualizare judiciară anterior menționate, instanțele au dat eficiență atât
efectelor
circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., corect
reținută în favoarea inculpatei, dar și celorlalte date privind persoana
acesteia - vârsta,
profilul
socio-moral, dar și atitudinea procesuală nesinceră, în persoane inculpatei
nefiind întrunite alte elemente circumstanțiale care să poată fi circumscrise
altor circumstanțe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen.
În cazul inculpatului L.C. s-au avut în vedere datele privind persoana
sa,
forma
continuată a infracțiunii săvârșite și starea de recidivă postcondamnatorie în
care se
afla la momentul comiterii, dar și atitudinea procesuală nesinceră
adoptată de inculpat pe
parcursul
procesului penal, care au fost adecvat valorificate.
Pentru
considerentele ce preced, reținându-se că motivele de recurs invocate de
inculpați sunt
neîntemeiate și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi
luate în considerare din oficiu,
înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
, va respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații H.D.A.
si L.C.
împotriva deciziei penale nr. 84/A
din 09 aprilie
2012 a Curții de Apel
Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții
inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din
care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru
apărarea din oficiu, se va avansa
din
fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații H.D.A.
și L.C.
împotriva deciziei penale nr. 84/A din 09 aprilie 2012 a
Curții de Apel
Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurenții inculpați la plata
sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare
către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru
apărarea
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 04 decembrie 2012.