ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3988/2012

Asupra recursurilor penale de față, pe baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 798/2011 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatei H.D.A. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare si 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. Prin aceiași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului L.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. ( 1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului L.C. prin sentința penală nr. 673 din 03 aprilie 2009 a Judecătoriei Galați, definitivă la 14 aprilie 2009 prin neapelare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare menționată anterior, aplicată prin sentința penală nr. 673/2009 a Judecătoriei Galați, să se execute alăturat de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul L.C. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat fiecăruia dintre inculpații H.D.A. si L.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II si b) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 1003 C. civ. - act normativ anterior celui care a intrat in vigoare la 01 octombrie, inculpata H.D.A. a fost obligată să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 195.000 euro transformată in lei la cursul de schimb valutar al B.N.R din ziua când se va efectua efectiv plata, precum si dobânda legală in materie civilă aferentă acestei sume pentru perioada 1 decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, iar inculpatul L.C., în solidar cu inculpata H.D.A., doar în limita următoarelor sume de bani: 22.000 euro si 7400 euro transformate in lei la cursul de schimb valutar al B.N.R din ziua când se vor efectua efectiv plățile, 221.664,60 lei, precum si dobânzile legale in materie civilă aferente acestor sume pentru perioada 1 decembrie 2009-30 septembrie 2011, către partea vătămată/parte civilă P.C.F.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 1100/P/20G9 din 24 august 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați asupra: imobilului din Galați, proprietatea inculpatului L.C.; autoturismul proprietatea inculpatului L.C. și a sumelor de bani identificate in contul curent, deschis la B.C.R - Sucursala Galați, al cărui titular figurează numitul B.Ș.D. Pentru a pronunța această hotărâre, în urma evaluării întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele: Partea vătămată P.C.F., cetățean francez, si inculpata H.D.A. au avut o relație apropiată, intimă, care a condus la o anumită încredere din partea părții vătămate in persoana inculpatei, independentă de contextul in care a cunoscut-o pe aceasta.

În aceste condiții, partea vătămată și-a dorit cumpărarea unui apartament in România pentru dezvoltarea unei afaceri imobiliare si pentru continuarea relației apropiate cu inculpata. Profitând de încrederea manifestată de partea vătămată si de suma de 195.000 euro de care aceasta dispunea în urma vânzării unui imobil, inculpata H.D.A. a luat hotărârea infracțională de a o înșela pe partea vătămată si de a beneficia in concret de banii susmenționați. Astfel, inculpata l-a convins pe cetățeanul francez să transfere banii într-un cont al ei din România, după care inculpata a acționat imediat si a transferat banii într-un alt cont aparținând unchiului ei, B.Ș.D. Din acest din urmă cont s-au făcut diverse plăți, inclusiv achiziționarea de bunuri pe numele inculpatului L.C.

Prima instanță a apreciat că susținerile inculpatei in sensul că suma de bani de 195.000 euro reprezenta un cadou si ca nu a avut intenția de a o înșela pe partea vătămată, nu pot fi primite de instanță. În acest sens s-a reținut că în cauză este vorba despre o sumă foarte mare de bani, provenită din vânzarea unui imobil si pentru transferul căreia a fost nevoie si de acordul soției cetățeanului francez, destinația acesteia fiind cumpărarea unui apartament. Chiar dacă in apartamentul care urma să fie achiziționat ar fi locuit cele două părți, tot nu ar fi fost vorba de un cadou, ci de un bun de care s-ar fi folosit in egală măsură.

Pe de altă parte, s-a apreciat că din modul de acțiune al inculpatei care a transferat banii din contul inițial in contul unchiului ei, concomitent cu ruperea legăturilor cu partea vătămată, după care a cheltuit o parte din bani in interes personal, iar cu o altă parte a achiziționat bunuri de valoare mare pe numele unui prieten intim, respectiv inculpatul L.C., denotă clar intenția directă a inculpatei de inducere in eroare a părții vătămate in scopul de a obține pentru ea un folos material injust, pricinuindu-se astfel o pagubă încadrabilă in noțiunea de consecințe deosebit de grave - art. 146 C. pen. Ca urmare, prima instanță a apreciat că în persoana inculpatei H.D. A. sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., concluziilor de achitare formulate de apărare fiind neîntemeiate.

Referitor la inculpatul L.C., s-a reținut că acesta era un prieten intim al inculpatei H.D.A. care aflase din presă despre situația cetățeanului francez înșelat de inculpată. Ulterior, inculpata a luat legătura cu el și i-a prezentat unele detalii, inclusiv faptul că suma de bani virată in contul unchiului ei provenea de la cetățeanul francez și că din aceasta urmează să achiziționeze unele bunuri pe numele său. Inculpatul L.C. a fost de acord si astfel s-au achiziționat pe numele lui un apartament de 221.664,60 lei, un autoturism de 22.000 euro si o piesă pentru această mașină in valoare de 7400 euro. Ca urmare, prima instanță a reținut ca fiind dovedit faptul că inculpatul L.C. a cunoscut că suma de 195.000 euro provenea din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv înșelăciune, si a dobândit bunuri din suma menționată, urmărind astfel obținerea de foloase materiale atât pentru el, cât si pentru inculpată.

Totodată, în raport de declarația inculpatului dată in faza de urmărire penală, prin care a recunoscut că știa de relația inculpatei cu cetățeanul francez și că a aflat din presă despre înșelarea părții vătămate, precum și de împrejurarea că a fost de acord cu achiziționarea unor bunuri de valoare mare pe numele lui, s-a apreciat ca fiind dovedită intenția directă a inculpatului de tăinuire a unor bunuri in sensul legii penale, respectiv a unui apartament, a unui autoturism si a unei piese pentru autoturism. Ca urmare, s-a apreciat că și in privința inculpatului L.C. sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire in formă continuată, atât în latură obiectivă, cât si în latură subiectivă, concluziile apărării de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. fiind respinse, ca neîntemeiate. În contextul factual susmenționat, s-a apreciat că fapta inculpatei H.D.A. care, la sfârșitul anului 2009, a indus-o în eroare partea vătămată P.C.F. - cetățean francez, creându-i în mod fraudulos convingerea, prin intermediul relațiilor personale apropiate, intime, că poate dezvolta în România o afacere imobiliară profitabilă comună, determinând-o să-i vireze într-un cont bancar personal suma de 195.000 euro, pe care ulterior a transferat-o în alte conturi bancare, cheltuind o parte din bani in interes personal, iar cu alte sume de bani achiziționând bunuri pe numele inculpatului L.C. (apartament, autoturism si piesă de schimb aferentă), producând astfel părții vătămate o pagubă egală cu suma totală menționată anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului L.C. care, in baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie 2010, a dobândit bunuri pe numele său - apartament, autoturism si piesă pentru autoturism - cunoscând că provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv înșelăciune, comisă de inculpata H.D.A., urmărind astfel obținerea de foloase materiale pentru sine si pentru inculpată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire in formă continuată prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a apreciat că rezoluția infracțională este unică, chiar dacă intervalele de timp sunt mai mari, întrucât are la bază o singură faptă de înșelăciune având ca obiect o sumă de bani unică, iar achiziționarea bunurilor s-a realizat potrivit specificului acestora care, fiind de valoare mare, in mod obișnuit, necesită perioade de timp mai mari pentru a putea fi descoperite in piață si cumpărate. Constatând dovedită vinovăția inculpaților, prima instanță a dispus condamnarea acestora, la individualizarea pedepselor aplicate fiind avute in vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire specială la gradul de pericol social al faptelor comise, urmările produse, împrejurările care agravează si care atenuează răspunderea penală, precum si persoana inculpaților.

În acest sens, cu privire la inculpata H.D.A., prima instanța a apreciat că lipsa de antecedente penale, coroborată cu vârsta inculpatei și conduita bună avută anterior săvârșirii faptei dau conținut circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen. În ceea ce îl privește pe inculpatul L.C., reținând că acesta a comis infracțiunea de tăinuire in termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 673 din 03 aprilie 2009 a Judecătoriei Galați, definitivă la 14 aprilie 2009 prin neapelare, prima instanță a constatat că inculpatul se află in stare de recidivă postcondamnatorie, sens în care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) și a art. 83 alin. (1) C. pen.

Totodată, la individualizarea judiciară a pedepsei complementare si a pedepselor a ccesorii, instanța a avut în vedere natura si specificul concret al infracțiunilor săvârșite de inculpați, precum si jurisprudența C.E.D.O. in materie, cu referire specială la hotărârile pronunțate în cauzele „Sabău si Pârcălab împotriva României" si „Hirst contra Marii Britanii". În latură civilă, s-a apreciat că prin fapta ilicită de înșelăciune comisă cu intenție directă de către inculpata H.D.A. s-a cauzat părții vătămate P.C.F. un prejudiciu in valoare de 195.000 euro, în timp ce prin fapta ilicită de tăinuire, comisă cu intenție directă de către inculpatul L.C., s-a cauzat aceleiași părții vătămate, un prejudiciu constând in contravaloarea bunurilor dobândite in mod nelegal de inculpat, respectiv apartament, autoturism și piesă de schimb pentru autoturism.

Ca urmare, constatând ca fiind îndeplinite în persoana celor doi inculpați condițiile răspunderii civile delictuale, prima instanță a dispus obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat, inculpatul L.C., in solidar cu inculpata H.D.A. , numai în limita sumelor de bani reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite in mod injust. Deopotrivă, inculpații au fost obligați să plătească părții vătămate si dobânda legală in materie civilă aferentă sumelor de bani care compun prejudiciul de bază, pentru "perioada 1 decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, conform solicitării părții vătămate si principiului disponibilității din materie civilă care împiedică instanța să acorde mai mult decât s-a cerut.

Totodată, s-a dispus ca sumele in euro să fie transformate in lei la cursul de schimb valutar al BNR din ziua când se vor efectua plățile, in cazul tuturor sumelor de bani ce trebuie plătite părții vătămate. Deopotrivă, în vederea asigurării acoperirii pagubei produse prin infracțiunile celor doi inculpați, în temeiul disp. art. 163 C. proc. pen., prima instanță a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 1100/P/2009 din 24 august 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați asupra: imobilului din Galați, proprietatea inculpatului L.C.; autoturismului , proprietatea inculpatului L.C. și a sumelor de bani identificate in contul curent , deschis la B.C.R. - Sucursala Galați, al cărui titular figurează numitul B.Ș.D.

Împotriva acest hotărâri, în termen legal, au formulat apel inculpații H.D.A. și L.C. criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul declarat, inculpata H.D.A. a formulat aceleași apărări ca și în fața instanței de fond, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. , cu argumentarea că suma de 195.999 euro i-a fost oferită de partea vătămată cu titlu de cadou. A mai arătat că, în situația în care s-ar fi făcut dovada subzistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, instanța de fond trebuia să rețină în încadrarea juridică pe lângă dispozițiile art. 215 alin. (1), (5) C. pen. și dispozițiile art. 215 alin. (2) C. pen.

În subsidiar, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. și aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege, urmare reținerii de circumstanțe atenuante judiciare, precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În calea de atac, inculpatul L.C. a solicitat, în principal, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a cunoscut faptele inculpatei H.D.A. și nici proveniența ilicită a banilor, considerând firesc ca inculpata să achiziționeze pe numele său un apartament și un autoturism în condițiile în care intenționau să se căsătorească. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., solicitând ca în ambele ipoteze, latura civilă să fie lăsată nesoluționată. Prin decizia penală nr. 84/A din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția Penala si pentru Cauze cu Minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că apelul inculpatei H.D.A. este nefondat întrucât din materialul probator administrat în cauză și din analiza logică a actelor și faptelor săvârșite de inculpată rezultă în mod cert intenția acesteia în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În acest sens, instanța de prim control judiciar a avut în vedere diferența mare de vârstă între inculpată și partea vătămată P.C.F., faptul că acesta și a vândut singurul bun de valoare pe care îl deținea împreună cu soția în Franța (o casă de locuit în Paris), afirmațiile mincinoase ale inculpatei făcute față de partea vătămată în sensul că urmau să își deschidă în România o agenție imobiliară și faptul că, în România, partea vătămată - ca cetățean străin, își putea deschide foarte greu un cont bancar, astfel încât inculpata a determinat-o să vireze suma de 195.000 euro în contul său. De asemenea, s-a avut în vedere comportarea ulterioară a inculpatei, respectiv faptul că după ce suma de bani a fost virată în contul său, aceasta a părăsit intempestiv camera de hotel în care locuia cu partea vătămată, închizând telefonul și rupând orice legătură cu aceasta.

Totodată, s-a reținut modul în care a procedat inculpata în vederea ascunderii urmelor infracțiunii, virând suma de 195.000 euro din contul său în contul unchiului său, martorul B.Ș.D., și ulterior retrăgând banii și achiziționând bunuri de valoare (un apartament cu două camere și un automobil), însă pe numele inculpatului L.C. și nu pe numele său, așa cum ar fi fost firesc.

În același sens, s-au avut în vedere declarațiile contradictorii ale inculpatei, care într-o primă ipoteză a afirmat că suma de 195.000 euro i-a fost oferită drept cadou pentru prestațiile sale sexuale, iar în alta - că suma i-a fost oferită pentru că dorea să se căsătorească cu partea vătămată și urmau să-și cumpere un apartament în Galați unde să locuiască împreună, reținându-se că afirmațiile acesteia sunt combătute cu actele de la dosar din care rezultă că partea vătămată i-a făcut cadou inculpatei diferite suma mici de bani, între 100 - 300 euro, și nicidecum o sumă atât de mare de bani (195.000 euro) și aceea într-o singură tranșă. Deopotrivă, s-a reținut că ipoteza avansată de inculpată, în sensul că ar fi dorit să se căsătorească cu partea vătămată, este combătută de împrejurarea că foaia de vărsământ a sumei de 195.000 euro a fost semnată, în Franța, de către partea vătămată și soția sa.

Prin urmare, inculpata știa că partea vătămată era încă căsătorită, astfel încât nu putea să se căsătorească cu ea, în caz partea vătămată fiind pasibilă de săvârșirea infracțiunii de bigamie. În plus, lipsa de veridicitate a susținerilor inculpatei în sensul că urma să se căsătorească cu partea vătămată, a fost constatată pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză care au arătat că acestea au fost simple afirmații menite să inducă în eroare pe partea vătămată, în vederea înșelării mai ușoare a acesteia.

În raport de situația faptică reținută, instanța de apel a apreciat că nereținerea în încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, a dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. pen., este justă întrucât activitățile efectuate de inculpată se circumscriu unor manevre simple de inducere în eroare, bazate pe naivitatea, credulitatea, părții vătămate și nu unor „manopere dolozive", iar inculpata nu s-a folosit de nume ori calități mincinoase ori mijloace frauduloase. Nici solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. nu a fost primită de instanța de apel, reținându-se că, potrivit practicii juridice, abuzul de încredere având ca obiect nerestituirea unei sume de bani nu este o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a apreciat că aceasta respectă rigorile legale, sancțiunea aplicată, prin natură, cuantum și modalitatea de executare, fiind considerată aptă să asigure reeducarea și resocializarea inculpatei. Sub același aspect, s-a apreciat că în beneficiul inculpatei nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare suplimentare, având în vedere gravitatea faptei săvârșite, limitele de pedeapsă și atitudinea nesinceră adoptată de inculpată pe durata procesului penal. Deopotrivă, instanța de apel a apreciat ca nefondat și apelul declarat de inculpatul L.C., reținându-se că materialul probator administrat în cauză a dovedit faptul că inculpații trăiau în concubinaj de aproximativ 6 ani, la momentul săvârșirii infracțiunii.

Mai mult, inculpatul se afla în Spania în perioada în care inculpata H.D.A. , în aceiași țară, a început relația amoroasă cu partea vătămată. S-a mai reținut ca fiind dovedit faptul că inculpatul a avut cunoștință de relația dintre inculpata H.D.A. și partea vătămată P.C.F., acceptând-o. în plus, aflându-se în Spania exact în aceeași perioadă în care s-a aflat și inculpata H.D.A., în mod cert inculpatul a avut reprezentarea că inculpata H.D.A. nu a putut câștiga, din munca prestată, suma de 195.000 euro. Totodată, s-a reținut că, deși inculpatul a cunoscut faptul că inculpata H.D.A. a scos din contul unchiului său, martorul B.Ș.D., sume foarte mari de bani în valută pe care le-a folosit pentru achiziționarea de bunuri pe numele său (1 autoturism, un apartament cu 2 camere în Galați, 1 piesă pentru autoturism în valoare de 7.400 euro), acesta nu și-a pus nicio întrebare cu privire la motivul pentru care inculpata H.D.A.

a achiziționat bunuri de o valoare deosebită pe numele lui, iar nu pe numele ei, așa cum ar fi fost firesc, cu toate că la vremea respectivă cazul a fost intens mediatizat în mass-media locală. Totodată, s-a apreciat că cererea inculpatului, formulată în apel, de lăsare nesoluționată a laturii civile, evidențiază retroactiv intenția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prin atitudinea adoptată acesta dorind să rămână proprietarul unor bunuri despre care s-a dovedit că au fost achiziționate cu banii proveniți din săvârșirea unei infracțiuni, bunuri care au fost legal indisponibilizate de organele de urmărire penală, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părții vătămate.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că aspectele evidențiate dovedesc intenția inculpatului în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, astfel încât, în persoana acestuia fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, orice cerere de achitare este neîntemeiată. Și împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații H.D.A. si L.C., criticând-o pentru netemeinic și nelegalitate. În recursul său, inculpata H.D.A. a reiterat apărările formulate în celelalte etape procesuale, solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pe considerentul că nu a indus-o în eroarea pe partea vătămată, aceasta din urmă fiind cea care a denaturat adevărul, ascunzând relația cu inculpata si mințind in legătura cu unicitatea bunului vândut. În același sens, s-a arătat că partea vătămata a vândut imobilul cu acordul soției sale, iar când a transferat banii in contul inculpatei deschis in România, partea vătămata nu si-a înștiințat soția pentru ca aceasta din urma sa nu își dea seama ca urmează sa o părăsească. Ulterior, partea vătămata si inculpata au mers la părinții acesteia, partea vătămata dorind ca inculpata sa nu mai practice prostituția întrucât era îndrăgostit de ea. În subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. , inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei întru-un cuantum care să permită suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 86 1 C. pen., ca efect al reținerii de largi circumstanțe atenuante, în raport de atitudinea sinceră manifestata de inculpată care a recunoscut ca a acceptat sa primească banii, lipsa antecedentelor penale, vârsta sa frageda, precum și conduita sa procesuală - s-a prezentat la toate termenele de judecata, deși lucrează în Spania. Deopotrivă, și în recursul inculpatului L.C. au fost reiterate apărările formulate în etapele procesuale anterioare, solicitându-se, în principal, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că simpla legătura de prietenie cu inculpata nu poate constitui infracțiunea de tăinuire. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 83 C. pen. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, dar și a motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei, atât în planul acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Astfel, în baza propriului examen, înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanțe corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat în cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice a faptelor deduse judecății, în timp ce circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, evaluate prin prisma conduitei pre ți post delictuale a acestora, au fost corect circumstanțiate de prima instanță și menținute de instanța de prim control judiciar. În acest sens, se reține ca fiind dovedit faptul că, la sfârșitul anului 2008, partea vătămată (cetățean francez) a cunoscut-o pe inculpata H.D.A. care lucra ca animatoare într-un bar în Spania, lângă granița cu Franța.

Între cei doi s-a legat o „relație de prietenie", care a durat aproximativ un an de zile, pe parcursul căreia partea vătămată i-a remis inculpatei diferite sume (mici) de bani. În aceiași perioadă, inculpata a continuat relația de prietenie și cu inculpatul L.C. care lucra în Spania. Cunoscând faptul că partea vătămată deținea o sumă importantă de bani în urma vânzării unui imobil din Franța și profitând de încrederea manifestată de aceasta, inculpata a determinat-o „să înceapă o afacere în domeniul imobiliar în România". În virtutea aceleiași încrederi, comunicându-i faptul că deschiderea unui cont bancar în România, de către un cetățean străin, este foarte complicată, inculpata a convins-o pe partea vătămată să transfere suma de 195.000 euro într-un cont al său de la R.B.

(Sucursala Galați), cont deschis anterior, obligându-se ca ulterior deschiderii contului părții vătămate, să verse respectiva sumă în contul acesteia. Ca urmare, la data de 19 noiembrie 2009, partea vătămată a virat suma de bani susmenționată în contul inculpatei deschis la unitatea bancară arătată anterior. Ulterior, la data de 26 noiembrie 2009, partea vătămată și inculpata H.D.A. au ajuns în municipiul Galați, cazându-se în aceeași cameră la hotelul Galați. În zilele următoare, cei doi împreună cu martorul C.F. (reprezentant al unei agenții imobiliare) au vizionat mai multe apartamente scoase la vânzare, întâlnindu- se, totodată, și cu martora T.F., mama inculpatei. Ulterior, inculpata a refuzat să dea curs insistențelor părții vătămate de a deschide un cont bancar pe numele acesteia, pentru ca la data de 04 decembrie 2009 să părăsească camera de hotel în care locuia cu partea vătămată, făcând imposibilă contactarea sa.

În aceiași perioadă, inculpata a transferat suma de 195.000 euro într-un al cont personal deschis la B.C.R., iar ulterior, în contul deschis la aceiași bancă, la data de 09 decembrie 2009, pe numele unchiului său, B.Ș.D. Din suma de bani transferată în contul unchiului ei, inculpata a achiziționat pe numele coinculpatului L.C., la data de 24 decembrie 2009, un autoturism în valoare de 22.000 de euro, iar în anul 2010, un apartament în sumă de 221.664,60 lei și o piesă pentru autoturism în sumă de 7400 euro, inculpatul având cunoștință, din presă, de acuzațiile formulate împotriva coinculpatei cu privirea la înșelarea părții vătămate.

Situația factuală anterior descrisă nu a fost contestată de inculpați, inculpata H. criticând numai greșita interpretare dată de către instanțe naturii gestului părții vătămate de a-i remite suma de 195.000 euro, conform apărării, acesta circumscriindu-se unui cadou generos, justificat de situația romanțioasă dintre părți și planurile de căsătorie pe care și le făcuseră. Ipoteza avansată este însă contrazisă de actele dosarului din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, independent de natura relațiilor dezvoltate cu inculpata, motivația părții vătămate în remiterea sumei de bani a vizat începerea unei afaceri imobiliare în România, în colaborare cu inculpata, proiect care fusese adus la cunoștința familiei părții vătămate și încuviințat de către aceasta, înscrierea semnăturii soției părții vătămate pe foaia de vărsământ reprezentând un gir în acest sens.

În plus, ipoteza avansată nu este susținută nici de conduita inculpatei, anterioară și ulterioară primirii sumei de bani, informațiile nereale furnizate părții vătămate privind dificultatea deschiderii unui cont bancar în România, de către un cetățean străin, care au determinat-o pe partea vătămată să accepte vărsarea temporară a banilor, până la deschiderea unui cont propriu, în contul deschis pe numele inculpatei, precum și demersurile imediate ale inculpatei de transferare consecutivă a banilor în diverse conturi personale, iar, în final, în contul deschis pe numele unchiului său, concomitente întreruperii relației cu partea vătămată, precum și folosirea ulterioară a banilor pentru achiziționarea de bunuri de mare valoare pe numele coinculpatului L.C., reprezentând o dovadă irefragabilă a intenției inculpatei de inducere în eroarea a părții vătămate.

În plus, elocvent în acest sens este și faptul că inculpata nu a fost constantă în declarațiile date pe parcursul procesului penal, într-o primă ipoteză afirmând că suma de 195.000 euro i-a fost oferită drept cadou pentru prestațiile sale sexuale, iar în alta - că suma i-a fost oferită pentru că dorea să se căsătorească cu partea vătămată și urmau să-și cumpere un apartament în Galați unde să locuiască împreună. Prin urmare, în raport de argumentele prezentate, înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în încadrarea prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., susținerile apărării cu privire la lipsa de vinovăție a inculpatei H. fiind neîntemeiate.

Neîntemeiate sunt și susținerile similare formulate de inculpatul L.C., actele dosarului dovedind faptul că, in baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie 2010, inculpatul a dobândit bunuri pe numele său - apartament, autoturism și piesă pentru autoturism, cunoscând că acestea au fost achiziționate din banii primiți fraudulos de coinculpata H. de la partea vătămată. În acest sens, se constată că, potrivit actelor dosarului, la data de referință, inculpatul L.C. se cunoștea cu inculpata de mult timp (erau concubini), locuind împreună în Spania.

Deopotrivă, potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a cunoscut „relația de prietenie" a inculpatei cu partea vătămată P.C.F., precum și faptul că, „în luna decembrie 2009, cei doi au venit în România, unde au transferat într-un cont, pe numele D. suma de 195.000 de euro". (fila 137). Totodată, inculpatul a recunoscut că a aflat din presă despre acuzațiile formulate de partea vătămată împotriva coinculpatei H. Or, în acest context, este evident faptul că inculpatul avea cunoștință de natura frauduloasă a banilor cu care au fost achiziționate bunurile primite cadou de la coinculpata, dovadă fiind propriile susțineri „de banii din contul lui B. am beneficiat doar noi". Ca urmare, înalta Curte constată că vinovăția inculpaților este cert dovedită, criticile formulate de apărare în recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., fiind neîntemeiate. Deopotrivă neîntemeiate sunt și criticile formulate de inculpați, în subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pedepsele aplicate inculpaților fiind corect individualizate. Sub acest aspect, înalta Curte constată că operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanțele având în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.

În acest sens, dând o corectă aplicabilitate principiului proporționalității sancțiunii cu natura și gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanțele au apreciat în mod just că aplicarea în cazul inculpatei H.D.A. a unei pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpată (cu 4 ani față de limita minimă prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.), ca efect al justei rețineri în favoarea inculpatei a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și dispunerea executării pedepselor în regim penitenciar constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Deopotrivă, aplicarea în cazul inculpatului L.C. - a unei pedepse orientate spre media limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în condițiile reținerii formei continuate a infracțiunii și a stării de recidivă postcondamnatorie și dispunerea executării acesteia, în condițiile art. 83 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală definitivă nr. 673/2009 a Judecătoriei Galați, constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei H., așa cum s-a arătat, în afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menționate, instanțele au dat eficiență atât efectelor circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., corect reținută în favoarea inculpatei, dar și celorlalte date privind persoana acesteia - vârsta, profilul socio-moral, dar și atitudinea procesuală nesinceră, în persoane inculpatei nefiind întrunite alte elemente circumstanțiale care să poată fi circumscrise altor circumstanțe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen. În cazul inculpatului L.C. s-au avut în vedere datele privind persoana sa, forma continuată a infracțiunii săvârșite și starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla la momentul comiterii, dar și atitudinea procesuală nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, care au fost adecvat valorificate.

Pentru considerentele ce preced, reținându-se că motivele de recurs invocate de inculpați sunt neîntemeiate și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.D.A. si L.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.D.A. și L.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.