ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3858/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr 3952 din 16 mai 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive precum și cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a plătit în contul pârâtei SC I. SA suma totală de 744.540 lei prin ordinele de plată din 17 martie 2009. Astfel, pârâta SC I. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care reclamanta a solicitat restituirea acestei sume. îndeplinirea condițiilor prevăzute de C. civ.

pentru plata nedatorată invocată de reclamantă ca și temei al cererii de chemare în judecată este o problemă de fond, și nu de calitate procesuală. Pe fondul cauzei, s-a reținut că, la data de 14 martie 2009 reclamanta SC A.I. SRL, în calitate de cumpărător, a încheiat cu SC L. SRL în calitate de vânzător, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 2009, având ca obiect vânzarea-cumpărarea cantității de 1.000 tone uree în saci (PP+PE) de 50 kg net de la furnizorul SC A. SA Slobozia, cu posibilitatea extinderii cantității la cererea cumpărătorului până la 5.000 tone uree. Termenul de livrare convenit de părți a fost în perioada martie -aprilie 2009, părțile convenind că livrările se vor desfășura eșalonat.

Prin art 6 alin 4 din contract părțile au convenit că echivalentul cantității de 250 tone uree se va achita în avans la cursul B.N.R. din ziua plății conform cap. 6 la contract, în numele și la ordinul societății SC L. SRL în contul furnizorului său SC I. SA deschis la B.C.R. sector 4 București. Prin actul adițional la contract, părțile au modificat modalitățile și condițiile de plată cu privire la cantitatea de 515 tone de uree. În baza contractului încheiat de părți SC L. SRL a emis pentru reclamantă factura din 16 martie 2009 pentru suma de 291.002,6 lei reprezentând contravaloare uree ambalată, avans conform contractului din 14 martie 2009 și factura din 17 martie 2009 pentru suma de 594.513,53 lei reprezentând contravaloare uree ambalată avans conform contractului din 14 martie 2009. Prin O.P.

din 16 martie 2009, reclamanta a plătit în contul SC I. SA suma de 244.540 lei, prin O.P. din 17 martie 2009, reclamanta a plătit în contul pârâtei SC I. SA suma de 400.000 lei, iar prin O.P. din 17 martie 2009 a plătit suma de 100.000 lei. Pe cele trei ordine de plată s-a menționat că cele trei plăți reprezintă „plată pentru SC L. SRL în baza contractului din 14 martie 2009". SC L. SRL nu a livrat reclamantei cantitatea de uree astfel cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare. Prin sentința comercială nr. 2197/2011 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC L. SRL fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar V, Sprl. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC I. SA la restituirea sumei de 744.540 lei reprezentând plată nedatorată.

Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. civ. cu privire la plata nedatorată. Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și fără intenția de a plăti datoria altuia. Pentru a se reține existența acestei operații juridice, partea care pretinde restituirea plății, solvensul, trebuie să probeze, conform art. 1169 C. civ. și art. 46 C. com., executarea unei prestații cu titlu de plată, inexistența datoriei din punct de vedere juridic și efectuarea plății din eroare. Efectuarea plății din eroare presupune ca cel ce a făcut plata să fi avut credința, la acel moment, că este debitor. În prezenta cauză reclamanta a făcut dovada că a efectuat plăți în valoare de 744.540 lei în contul pârâtei SC I. SA.

Aceste plăți nu au fost efectuate însă din eroare, pentru o datorie inexistentă din punct de vedere juridic. Plata acestei sume a fost realizată în baza contractului de vânzare cumpărare din 14 martie 2009 și a facturilor din 16 martie 2009 și din 17 martie 2009 emise de SC L. SRL. Efectuarea plăților a avut loc în contul pârâtei SC I. SA conform convenției dintre reclamantă și SC L. SRL, reclamanta fiind de acord cu efectuarea plăților în aceste condiții. Art. 1096 C. civ. permite efectuarea plății creditorului sau împuternicitului său, sau aceluia ce este autorizat de justiție sau de lege a primi pentru dansul. Mai mult, plata dată aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urmă o ratifică sau profită de dânsa.

Reclamanta a efectuat plățile cu bună știință împuternicitului SC L. SRL, dar pentru a stinge obligația de plată asumată față de SC L. SRL prin contractul de vânzare cumpărare din 14 martie 2009, pe ordinele de plată reclamanta a menționat că cele trei plăți reprezintă „plată pentru SC L. SRL în baza contractului din 14 martie 2009". Reclamanta nu a plătit suma a cărei restituire o solicită din eroare, crezându-se debitor, ci cu bună știință, ca preț al mărfii ce urma a fi livrată de SC L. SRL. Neexecutarea obligației de livrare a mărfii din partea SC L. SRL poate determina consecințe juridice cu privire la contractul încheiat de aceasta cu reclamanta, și nu cu privire la împuternicitul SC L. SRL, ce a primit plata pentru aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A.I. SRL criticând-o pentru netemeinicie. Prin Decizia nr. 247 din 31 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și în consecință a obligat pârâta SC I. SA către reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 744.540 lei încasată fără justă cauză la data de 17 martie 2009, cât și la plata sumei de 161.601,56 lei reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 744.540 lei pe perioada 17 martie 2009 - 17 martie 2012, precum și pe viitor, cu începere de la 18 martie 2013 până la achitarea efectivă, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel, respectiv suma de 46.582 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele: SC I. SA era furnizorul vânzătorului SC L. SRL, iar - conform înțelegerii dintre aceștia și instrucțiunilor primite de la SC L. SRL, SC A.I. SRL urma să ridice marfa chiar din incinta Combinatului A. Slobozia, aparținând SC I. SA. SC A.I. SRL a transferat o valoare de 744.540 lei către SC I. SA, cu intenția de a stinge propria sa datorie respectiv prețul mărfii, rezultată din contractul din 14 martie 2009 încheiat cu SC L. SRL, în absența unei datorii contractuale sau legale directe față de SC I. SA. În cauză plata sumei de 744.540 lei este efectul erorii SC A.I. SRL. Dispozițiile art. 1096 C. civ. privind plata efectuată către împuternicitul creditorului, nu sunt incidente în cauză.

Instanța de fond nu a analizat imputația plății, efectuată de către SC I. SA. Restrângând obiectul analizei situației litigioase, instanța de fond nu a cercetat faptul că imputația plății sumei achitate de SC A.I. SRL s-a realizat în mod nelegal de către SC I. SA. Ca regulă, art. 1110 C. civ. instituie regula dreptului debitorului de a indica, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute. În raport cu SC I. SA, prin adresele din 16 martie 2009 și din 17 martie 2009 și mențiunile inserate pe instrumentele de plată, SC L. SRL a indicat expres că suma de 744.540 lei va fi imputată asupra obligațiilor născute prin contractul din 14 martie 2009, încheiat cu SC A.I. SRL. Chiar și simplul fapt că beneficiarul final al mărfii - SC A.I.

SRL - era cel care efectua plata, era suficient pentru a se înțelege de către orice furnizor de bună-credință că plata privește marfa ce este destinată a-i fi livrată. În lipsa acordului SC L. SRL, dispozițiile art. 1110 C. civ. îi interziceau SC I. SA să impute plata sumei de 744.540 lei asupra oricărei obligații anterioare, rezultate din factura din 10 februarie 2009. Potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ.: „Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire". Executarea restituirii se efectuează conform dispozițiilor art 1635 -1649. Conform art. 1645 alin. (2) C. civ.: „Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ținut (...) să restituie fructele pe care Ie-a dobândit sau putea să le dobândească și să îl indemnizeze pe creditor pentru folosința pe care bunul i-a putut-o procura". Art. 2 din O.G.

nr. 13/2011 prevede: „Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale." Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Hotărârea este nelegală în contextul art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ. Instanța a aplicat greșit legea civilă în timp, încălcând principiul neretroactivitătii legii civile noi, principiu potrivit căruia legea civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare. Astfel, instanța a analizat și soluționat acțiunea, inclusiv plata nedatorată din perspectiva Noului C. civ., respectiv art. 1341 alin. (1), 1635 - 1649, cu precădere art. 1645 alin. (2). Au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc.

civ. Hotărârea este nelegală întrucât motivarea este insuficientă echivalând cu o nemotivare, cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura pricinii. Motivarea apelului preluată de instanță din motivele de apel și precizările apelantei în considerentele care arată susținerile apelantei este copiată în cea mai mare parte, în motivarea considerentelor soluției pronunțate. Instanța nu a analizat dacă sunt întrunite în cauză condițiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ., respectiv să existe o plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fi fost făcută din eroare. Instanța se contrazice. Pe de o parte reține că plata s-a făcut cu intenția de a stinge datoria pe care reclamanta o avea în calitate de debitoare a SC L. SRL, pe de altă parte reține că această plată este o eroare.

În realitate, plata făcută în calitate de debitor, cu intenția de a stinge propria datorie rezultată din contract, nu este o eroare. Reclamanta era debitoarea SC L. SRL, nu a SC I. SA. Instanța nu a luat în discuție art. 992 și 993 din vechiul C. civ., ci a soluționat cauza în baza art. 1341 alin. (1) din Noul Cod, art. 1635 - 1649, 1645 alin. (2) care sunt străine de natura pricinii, deoarece faptele juridice s-au petrecut înainte de apariția Noului C. civ. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța nu poate să invoce dolul în definirea plății nedatorate, față de dispozițiile imperative ale art. 993 din vechiul C. civ. care definește plata nedatorată în funcție de eroarea propriu-zisă, falsa reprezentare.

În mod greșit instanța a constatat că art. 1096 nu este incident în cauză pentru motivul că SC I. SA nu are calitatea de reprezentant convențional al SC L. SRL. Instanța a omis să analizeze sub acest aspect adresele din 16 martie 2009 și din 17 martie 2009, emise de SC L. SRL prin care creditoarea SC L. SRL a ordonat ca debitoarea să facă plata împuternicitului său SC I. SA în contul SC I. SA; fiind astfel respectate dispozițiile art. 1096 din vechiul C. civ., care nu numai că este incident în cauză dar dispozițiile sale au fost respectate. Plata a cărei restituire o solicită reclamanta prin această acțiune reprezintă, de fapt, plata datorată de către SC L. SRL către SC I. SA, plată care a fost efectuată prin reprezentant.

În cauză, intimata SC A.I. SRL a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii îl constituie restituirea sumei de 744.540 lei achitată de reclamanta SC A.I. SRL prin ordinele de plată din 17 martie 2009, plată pe care reclamanta o consideră ca fiind nedatorată. În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. civ., având în vedere data la care s-a efectuat această plată, respectiv înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. Aceasta având în vedere principiul „tempus regist actum", respectiv principiul neretroactivității legii civile.

Așadar, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă. Nu poate fi reținută susținerea intimatei în ceea ce privește faptul că dreptul la restituire s-a născut în luna martie 2012, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1341 și 1645 din Noul C. civ. Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. civ. având în vedere data la care s-a efectuat plata pe care reclamanta o consideră ca fiind o plată nedatorată, respectiv 17 martie 2009. Aceasta este legea aplicabilă, chiar dacă acțiunea a fost formulată la data de 19 martie 2012, când intrase în vigoare Noul C. civ. Așadar, Curtea de Apel trebuia să verifice dacă în cauză sunt aplicabile disp art. 992 și respectiv 993 din vechiul C. civ., respectiv să analizeze dacă plata efectuată de reclamanta SC A.I.

SRL este sau nu o plată nedatorată și în consecință dacă se impune restituirea acesteia. Curtea de Apel a greșit făcând aplicarea atât a dispozițiilor din vechiul C. civ. cât și a dispozițiilor art. 1341 alin. (1) și respectiv 1645 din Noul C. civ., câtă vreme în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod, plata fiind efectuată la 17 martie 2009. De asemenea, hotărârea instanței de apel nu satisface exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În realitate, motivarea instanței de apel cuprinde numai opinia reclamantei, astfel cum a fost concepută aceasta prin motivele de apel, fiind preluate practic aceste motive în considerentele deciziei.

Greșit a fost reținut dolul în definirea plății nedatorate, față de disp art 993 vechiul C. civ. care are în vedere eroarea propriu-zisă, falsa reprezentare. Instanța trebuia să analizeze dacă în cauză sunt întrunite condițiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ.: să existe o plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fi fost făcută din eroare. Neprocedând în acest mod, Curtea de Apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, astfel că în cauză își găsesc aplicarea disp art. 314 C. proc. civ. Pe cale de consecință, recursul urmează a fi admis, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, iar instanța de apel, în rejudecare va analiza dacă în speță sunt întrunite cerințele vechiului C. civ.

în ceea ce privește restituirea plății nedatorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I. SA București împotriva Deciziei nr. 247/2014 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2014.