ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3858/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3858/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr 3952 din 16 mai 2013, Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive precum și cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC I. SA.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut

următoarele:

Reclamanta a plătit în contul pârâtei SC I. SA suma totală de

744.540 lei prin ordinele de plată din 17 martie 2009.

Astfel, pârâta SC I. SA are calitate procesuală pasivă în

cauză, în condițiile în care reclamanta a solicitat restituirea acestei sume.

îndeplinirea condițiilor prevăzute de C. civ. pentru plata nedatorată invocată

de reclamantă ca și temei al cererii de chemare în judecată este o problemă de

fond, și nu de calitate procesuală.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, la data de 14 martie 2009

reclamanta SC A.I. SRL, în calitate de cumpărător, a încheiat cu SC L. SRL în

calitate de vânzător, contractul de vânzare-cumpărare din 14 martie 2009, având

ca obiect vânzarea-cumpărarea cantității de 1.000 tone uree în saci (PP+PE) de

50 kg net de la furnizorul SC A. SA Slobozia, cu posibilitatea extinderii

cantității la cererea cumpărătorului până la 5.000 tone uree.

Termenul de livrare convenit de părți a fost în

perioada martie -aprilie 2009, părțile convenind că livrările se vor desfășura

eșalonat.

Prin art 6 alin 4 din contract părțile au convenit că

echivalentul cantității de 250 tone uree se va achita în avans la cursul B.N.R.

din ziua plății conform cap. 6 la contract, în numele și la ordinul societății SC

L. SRL în contul furnizorului său SC I. SA deschis la B.C.R. sector 4

București.

Prin actul adițional la contract, părțile au modificat

modalitățile și condițiile de plată cu privire la cantitatea de 515 tone de

uree.

În baza contractului încheiat de părți SC L. SRL a emis

pentru reclamantă factura din 16 martie 2009 pentru suma de 291.002,6 lei

reprezentând contravaloare uree ambalată, avans conform contractului din 14

martie 2009 și factura din 17 martie 2009 pentru suma de 594.513,53 lei reprezentând

contravaloare uree ambalată avans conform contractului din 14 martie 2009.

Prin O.P. din 16 martie 2009, reclamanta a plătit în contul SC

I. SA suma de 244.540 lei, prin O.P. din 17 martie 2009, reclamanta a plătit în

contul pârâtei SC I. SA suma de 400.000 lei, iar prin O.P. din 17 martie 2009 a

plătit suma de 100.000 lei. Pe cele trei ordine de plată s-a menționat că cele

trei plăți reprezintă „plată pentru SC L. SRL în baza contractului din 14

martie 2009".

SC L. SRL nu a livrat reclamantei cantitatea de uree astfel

cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare.

Prin sentința comercială nr. 2197/2011 s-a dispus intrarea în

faliment prin procedura simplificată a debitorului SC L. SRL fiind confirmat în

calitate de lichidator judiciar V, Sprl.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei SC I. SA la restituirea sumei de 744.540 lei reprezentând

plată nedatorată.

Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de C. civ. cu privire la plata nedatorată.

Plata nedatorată reprezintă executarea de către o

persoană a unei obligații la care nu era ținută și fără intenția de a plăti

datoria altuia. Pentru a se reține existența acestei operații juridice, partea

care pretinde restituirea plății, solvensul, trebuie să probeze, conform art.

1169 C. civ. și art. 46 C. com., executarea unei prestații cu titlu de plată,

inexistența datoriei din punct de vedere juridic și efectuarea plății din

eroare.

Efectuarea plății din eroare presupune ca cel ce a făcut

plata să fi avut credința, la acel moment, că este debitor.

În prezenta cauză reclamanta a făcut dovada că a

efectuat plăți în valoare de 744.540 lei în contul pârâtei SC I. SA. Aceste

plăți nu au fost efectuate însă din eroare, pentru o datorie inexistentă din

punct de vedere juridic. Plata acestei sume a fost realizată în baza

contractului de vânzare cumpărare din 14 martie 2009 și a facturilor din 16

martie 2009 și din 17 martie 2009 emise de SC L. SRL. Efectuarea plăților a

avut loc în contul pârâtei SC I. SA conform convenției dintre reclamantă și SC

L. SRL, reclamanta fiind de acord cu efectuarea plăților în aceste condiții.

Art. 1096 C. civ. permite efectuarea plății creditorului sau

împuternicitului său, sau aceluia ce este autorizat de justiție sau de lege a

primi pentru dansul. Mai mult, plata dată aceluia ce n-are împuternicire de a

primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urmă o ratifică sau

profită de dânsa.

Reclamanta a efectuat plățile cu bună știință

împuternicitului SC L. SRL, dar pentru a stinge obligația de plată asumată față

de SC L. SRL prin contractul de vânzare cumpărare din 14 martie 2009, pe

ordinele de plată reclamanta a menționat că cele trei plăți reprezintă „plată

pentru SC L. SRL în baza contractului din 14 martie 2009".

Reclamanta nu a plătit suma a cărei restituire o solicită din

eroare, crezându-se debitor, ci cu bună știință, ca preț al mărfii ce urma a fi

livrată de SC L. SRL.

Neexecutarea obligației de livrare a mărfii din partea SC L.

SRL poate determina consecințe juridice cu privire la contractul încheiat de

aceasta cu reclamanta, și nu cu privire la împuternicitul SC L. SRL, ce a

primit plata pentru aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A.I.

SRL criticând-o pentru netemeinicie.

Prin Decizia nr. 247 din 31 martie 2014, Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința

atacată în sensul admiterii acțiunii și în consecință a obligat pârâta SC I. SA

către reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 744.540 lei încasată fără justă

cauză la data de 17 martie 2009, cât și la plata sumei de 161.601,56 lei

reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 744.540 lei pe perioada 17 martie

2009 - 17 martie 2012, precum și pe viitor, cu începere de la 18 martie 2013

până la achitarea efectivă, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata

cheltuielilor de judecată în fond și apel, respectiv suma de 46.582 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut

următoarele:

SC I. SA era furnizorul vânzătorului SC L. SRL, iar -

conform înțelegerii dintre aceștia și instrucțiunilor primite de la SC L. SRL,

SC A.I. SRL urma să ridice marfa chiar din incinta Combinatului A. Slobozia,

aparținând SC I. SA.

SC A.I. SRL a transferat o valoare de 744.540 lei către

SC I. SA, cu intenția de a stinge propria sa datorie respectiv prețul mărfii,

rezultată din contractul din 14 martie 2009 încheiat cu SC L. SRL, în absența

unei datorii contractuale sau legale directe față de SC I. SA.

În cauză plata sumei de 744.540 lei este efectul erorii SC

A.I. SRL.

Dispozițiile art. 1096 C. civ. privind plata efectuată către

împuternicitul creditorului, nu sunt incidente în cauză.

Instanța de fond nu a analizat imputația plății,

efectuată de către SC I. SA.

Restrângând obiectul analizei situației litigioase, instanța

de fond nu a cercetat faptul că imputația plății sumei achitate de SC A.I. SRL

s-a realizat în mod nelegal de către SC I. SA.

Ca regulă, art. 1110 C. civ. instituie regula dreptului

debitorului de a indica, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o

execute.

În raport cu SC I. SA, prin adresele din 16 martie 2009

și din 17 martie 2009 și mențiunile inserate pe instrumentele de plată, SC L.

SRL a indicat expres că suma de 744.540 lei va fi imputată asupra obligațiilor

născute prin contractul din 14 martie 2009, încheiat cu SC A.I. SRL.

Chiar și simplul fapt că beneficiarul final al mărfii - SC

A.I. SRL - era cel care efectua plata, era suficient pentru a se înțelege de

către orice furnizor de bună-credință că plata privește marfa ce este destinată

a-i fi livrată.

În lipsa acordului SC L. SRL, dispozițiile art. 1110 C.

civ. îi interziceau SC I. SA să impute plata sumei de 744.540 lei asupra

oricărei obligații anterioare, rezultate din factura din 10 februarie 2009.

Potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ.: „Cel care plătește fără

a datora are dreptul la restituire". Executarea restituirii se efectuează

conform dispozițiilor art 1635 -1649.

Conform art. 1645 alin. (2) C. civ.: „Atunci când cel obligat

la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este

imputabilă, el este ținut (...) să restituie fructele pe care Ie-a dobândit sau

putea să le dobândească și să îl indemnizeze pe creditor pentru folosința pe

care bunul i-a putut-o procura".

Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede: „Rata dobânzii legale

penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4

puncte procentuale."

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SA,

criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este nelegală în contextul art. 304 pct. 5, 6, 7, 9

C. proc. civ.

Instanța a aplicat greșit legea civilă în timp, încălcând

principiul neretroactivitătii legii civile noi, principiu potrivit căruia legea

civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei,

iar nu și situațiilor anterioare.

Astfel, instanța a analizat și soluționat acțiunea, inclusiv

plata nedatorată din perspectiva Noului C. civ., respectiv art. 1341 alin. (1),

1635 - 1649, cu precădere art. 1645 alin. (2). Au fost încălcate formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din vechiul

C. proc. civ.

Hotărârea este nelegală întrucât motivarea este insuficientă

echivalând cu o nemotivare, cuprinde motive contradictorii și motive străine de

natura pricinii.

Motivarea apelului preluată de instanță din motivele de apel

și precizările apelantei în considerentele care arată susținerile apelantei

este copiată în cea mai mare parte, în motivarea considerentelor soluției

pronunțate.

Instanța nu a analizat dacă sunt întrunite în cauză

condițiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ., respectiv să existe o

plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să

fi fost făcută din eroare.

Instanța se contrazice. Pe de o parte reține că plata s-a

făcut cu intenția de a stinge datoria pe care reclamanta o avea în calitate de

debitoare a SC L. SRL, pe de altă parte reține că această plată este o eroare.

În realitate, plata făcută în calitate de debitor, cu

intenția de a stinge propria datorie rezultată din contract, nu este o eroare.

Reclamanta era debitoarea SC L. SRL, nu a SC I. SA.

Instanța nu a luat în discuție art. 992 și 993 din vechiul C.

civ., ci a soluționat cauza în baza art. 1341 alin. (1) din Noul Cod, art. 1635

- 1649, 1645 alin. (2) care sunt străine de natura pricinii, deoarece faptele

juridice s-au petrecut înainte de apariția Noului C. civ.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost

dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța nu poate să invoce dolul în definirea plății

nedatorate, față de dispozițiile imperative ale art. 993 din vechiul C. civ.

care definește plata nedatorată în funcție de eroarea propriu-zisă, falsa

reprezentare.

În mod greșit instanța a constatat că art. 1096 nu este

incident în cauză pentru motivul că SC I. SA nu are calitatea de reprezentant

convențional al SC L. SRL.

Instanța a omis să analizeze sub acest aspect adresele din 16

martie 2009 și din 17 martie 2009, emise de SC L. SRL prin care creditoarea SC

L. SRL a ordonat ca debitoarea să facă plata împuternicitului său SC I. SA în

contul SC I. SA; fiind astfel respectate dispozițiile art. 1096 din vechiul C.

civ., care nu numai că este incident în cauză dar dispozițiile sale au fost

respectate.

Plata a cărei restituire o solicită reclamanta prin această

acțiune reprezintă, de fapt, plata datorată de către SC L. SRL către SC I. SA,

plată care a fost efectuată prin reprezentant.

În cauză, intimata SC A.I. SRL a formulat concluzii scrise,

solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta

Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele

considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie restituirea sumei de 744.540

lei achitată de reclamanta SC A.I. SRL prin ordinele de plată din 17 martie 2009,

plată pe care reclamanta o consideră ca fiind nedatorată.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. civ.,

având în vedere data la care s-a efectuat această plată, respectiv înainte de

intrarea în vigoare a Noului C. civ. Aceasta având în vedere principiul „tempus

regist actum", respectiv principiul neretroactivității legii civile.

Așadar, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere

retroactivă.

Nu poate fi reținută susținerea intimatei în ceea ce privește

faptul că dreptul la restituire s-a născut în luna martie 2012, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 1341 și 1645 din Noul C. civ.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile vechiului C. civ. având în vedere data la care s-a efectuat plata

pe care reclamanta o consideră ca fiind o plată nedatorată, respectiv 17 martie

2009.

Aceasta este legea aplicabilă, chiar dacă acțiunea a fost

formulată la data de 19 martie 2012, când intrase în vigoare Noul C. civ.

Așadar, Curtea de Apel trebuia să verifice dacă în

cauză sunt aplicabile disp art. 992 și respectiv 993 din vechiul C. civ.,

respectiv să analizeze dacă plata efectuată de reclamanta SC A.I. SRL este sau

nu o plată nedatorată și în consecință dacă se impune restituirea acesteia.

Curtea de Apel a greșit făcând aplicarea atât a

dispozițiilor din vechiul C. civ. cât și a dispozițiilor art. 1341 alin. (1) și

respectiv 1645 din Noul C. civ., câtă vreme în cauză sunt aplicabile

dispozițiile vechiului Cod, plata fiind efectuată la 17 martie 2009.

De asemenea, hotărârea instanței de apel nu satisface

exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților.

În realitate, motivarea instanței de apel cuprinde numai

opinia reclamantei, astfel cum a fost concepută aceasta prin motivele de apel,

fiind preluate practic aceste motive în considerentele deciziei.

Greșit a fost reținut dolul în definirea plății nedatorate,

față de disp art 993 vechiul C. civ. care are în vedere eroarea propriu-zisă,

falsa reprezentare.

Instanța trebuia să analizeze dacă în cauză sunt

întrunite condițiile cumulative pentru aplicarea art. 993 C. civ.: să existe o

plată; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să

fi fost făcută din eroare.

Neprocedând în acest mod, Curtea de Apel nu a lămurit

pe deplin situația de fapt, astfel că în cauză își găsesc aplicarea disp art.

314 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, recursul urmează a fi admis, se va

casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, iar instanța de

apel, în rejudecare va analiza dacă în speță sunt întrunite cerințele vechiului

C. civ. în ceea ce privește restituirea plății nedatorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC I. SA București

împotriva Deciziei nr. 247/2014 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2014.