ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3737/2014

HOTĂRÂRE
25.11.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3737/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 215 din 15 mai 2014 pronunțată în Dosarul nr. 261/219/2014,

Judecătoria Dej a declinat competența de soluționare a cererii formulate de

către reclamanta SC A.L.V.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele .A. și V.D., în

favoarea Judecătoriei lași.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Dej a

arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

(conform cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute,

și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri

și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte

instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le

judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă) raportat la art.

12 pct. 1 din contractul de închiriere din 17 aprilie 2013 prin care a fost

stabilită, în favoarea Judecătoriei lași, competența de soluționare a

eventualelor litigii dintre părți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei lași la

data de 3 iulie 2014 sub nr. 24282/245/2014.

Instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei lași, pe care, analizând-o cu prioritate în

conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat-o ca

întemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta SC A.L.V.R. SRL, în calitate de locator și

pârâta M.A., în calitate de locatară, au încheiat contractul de închiriere din

17 aprilie 2013, având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de

oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Pârâta V.D. a

semnat contractul în calitate de fidejusor, renunțând la beneficiul de

discuțiune și obligându-se în solidar cu pârâta (art. 11.5 din contract).

Prin art. 12.1 din convenție s-a stabilit că litigiile de

orice natură decurgând din executarea contractului se soluționează de către

părți, pe cale amiabilă. în cazuri excepționale, când litigiile nu se pot

soluționa pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanțelor judecătorești de

la locul executării obligației de plată, respectiv municipiul lași.

Instanța a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile

art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist

împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Instanța a constatat că părțile nu au încheiat o convenție de

alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, ci

anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract

nu pot fi reținute.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între

Judecătoria Dej și Judecătoria lași, instanța a dispus trimiterea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca instanță imediat superioară și comună

instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență, precum și suspendarea judecării cauzei având ca obiect cerere

valoarea redusă și părți pe reclamanta SC A.L.V.R. SRL și pârâții M.A. și V.D.

până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ

de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există

conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat

reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în

vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele

două instanțe - Judecătoria Dej și Judecătoria lași- s-au declarat, deopotrivă,

necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între

instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două

instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ

de competență.

Obiectul cauzei este reprezentat de pretenții izvorâte din

contractul de închiriere al unui echipament medical încheiat de părți.

Conform art. 12.1 din convenția încheiată de părți, s-a

stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se

soluționează de către părți, pe cale amiabilă. în cazuri excepționale, când

litigiile nu se pot soluționa pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine

instanțelor judecătorești de la locul executării obligației de plată, respectiv

Municipiul lași.

Prin art. 113 alin. (3) C. proc. civ. este prevăzută

competența teritorială alternativă respectiv instanța locului prevăzut în

contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul

cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui

contract.

Conform

art. 126 alin. (1) părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor

născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare

la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de

alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să

le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. în temeiul

acestui articol prin art. 12 pct. 1 din contractul de închiriere din 17 aprilie

2013, părțile au stabilit competența de soluționare a eventualelor litigii

dintre părți în favoarea Judecătoriei lași.

Ca atare, în cauză, în baza prevederilor legale

invocate și a convenției părților, competența teritorială a instanței se

determină prin raportare la locul executării obligației de plată și anume

Municipiul lași, ceea ce atrage competența teritorială a Judecătoriei lași.

Față de dispozițiile legale mai sus - arătate, Înalta Curte

constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

lași și, în considerarea prevederilor art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ.,

urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei

instanțe.

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-25
1,00
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3737/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 215 din 15 mai 2014 pronunțată în Dosarul nr. 261/219/2014, Judecătoria Dej a declinat competența de solu
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #122537)
ârâta P.V. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, arătând că, în cauză, competența de soluționare aparține Judecătoriei lași. Prin sentința civilă nr. 619 din 06.05.2014, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a adm
ÎCCJ 2015-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 22 septembrie 2014 sub nr. 34786/215/2014, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O.R. SA, rezoluțiu
ÎCCJ 2015-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3739/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1616/2014 a Tribunalului Specializat Cluj a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe credito
ÎCCJ 2015-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3739/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1616/2014 a Tribunalului Specializat Cluj a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe credito
Sursă