ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13

februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și

înregistrată sub nr. 6113/3/2008, reclamantul T.S.A. a solicitat instanței ca,

în contradictoriu cu pârâta M.C.A., prin hotărârea ce va pronunța să dispună

obligarea acesteia la plata sumei de 148.000 euro.

Prin Sentința civilă

nr. 1164 din 26 iunie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiate.

A admis acțiunea formulată

de reclamantul T.S.A. în contradictoriu cu pârâta M.C.A.

A obligat pârâta să

plătească reclamantului suma de 148.000 euro reprezentând comision datorat în

baza contractului de comision încheiat la 9 noiembrie 2007.

A obligat pârâta să

plătească reclamantului suma de 13.064 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea

pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de

comision nr. 11716 din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., prin care s-a

obligat să identifice potențialii cumpărători pentru imobilul proprietatea

acesteia, situat în Iași, str. D. nr. 1, județul Iași, compus din teren în

suprafață de 854,71 mp. și construcție compusă din subsol, parter și trei

etaje.

Potrivit acestui

contract, în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul

se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind

egal cu diferența dintre suma de 1.502.000 euro și prețul vânzării, cu

precizarea că acest comision va fi achitat numai în situația în care vânzarea

imobilului se va încheia cu unul din potențialii cumpărători identificați de

prestator, iar printre acești cumpărători au fost menționați M.V. și F.G.

Ulterior, pârâta a

procedat la vânzarea imobilului descris mai sus, cu prețul de 1.650.000 euro,

către cumpărătorul M.V., menționat și în cuprinsul contractului de comision ca

fiind identificat de către reclamant, fără însă a achita comisionul în cuantum

de 148.000 euro, menționat în contractul de comision.

Prin urmare, atâta

timp cât părțile au convenit, pe baza manifestării libere de voință că, în

momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, proprietarul se obligă să

achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu

diferența dintre suma de 1.502.000 euro și prețul vânzării, iar, ulterior,

contractul s-a încheiat chiar cu unul dintre potențialii cumpărători

identificați de către prestator, respectiv M.V., această manifestare de voință

a părților urmează a produce efecte juridice, în temeiul forței obligatorii a

contractului, neputându-se invoca faptul că nu ar exista o cauză a datoriei,

sau că respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.

Susținerile pârâtei,

în sensul că nu datorează suma de bani sus menționată întrucât contractul de

comision a fost valabil doar până la data de 25 noiembrie 2007, pe câtă vreme

atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât și contractul de vânzare-cumpărare

au fost încheiate după această dată sunt irelevante și nefondate în speța

dedusă judecății, întrucât potrivit contractului de comision, proprietarul a

acordat prestatorului exclusivitate până la data de 25 noiembrie 2007 așadar,

în cauză nu este vorba despre un contract cu termen, respectiv un contract ce

și-ar înceta efectele la o anumită dată, ci este vorba doar de data la care

încetează exclusivitatea acordată reclamantului în efectuarea serviciilor

menționate în contractul de comision.

Prin Decizia civilă

nr. 134 A din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat

de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Situația de fapt nu a

fost greșit stabilită, întrucât nu prezintă nici o relevanță existența,

anterior datei de 25 noiembrie 2007, a unei oferte de cumpărare a imobilului în

litigiu pentru prețul de 1.600.000 de euro. Neaducerea la cunoștința acesteia

despre această ofertă reprezenta, eventual, eventual, un risc asumat de

intimatul - reclamant, în condițiile în care, la expirarea termenului de

acordare a exclusivității, exista posibilitatea încheierii vânzării cu o altă

persoană și, pe cale de consecință pierderea comisionului.

Pe de altă parte,

corect a reținut instanța de fond că termenul de 25 noiembrie 2007 este data

stabilită pentru acordarea exclusivității și nu data încetării contractului de

comision, cum eronat susține apelanta. Este de remarcat că, proba cu martori nu

era admisibilă în contra înscrisului autentic, conform dispozițiilor art. 1191

C. civ., mai ales că, apelanta nici nu a invocat vreo eventuală nulitate a

contractului de comision.

Nici critica

referitoare la nedatorarea comisionului, urmare faptului că prețul stabilit în

contractul de vânzare-cumpărare a fost obținut de apelantă, prin negociere

directă, nu poate fi reținută, întrucât obligația asumată de

intimatul-reclamant prin contractul de comision nu a vizat obținerea unui

anumit preț, ci, exclusiv, identificarea potențialilor cumpărători, asigurarea

vizionării imobilului, prezentarea extrasului informativ și informarea

cumpărătorului cu privire la necesitatea achitării integrale, într-o singura

tranșă a prețului imobilului, negocierea prețului fiind atributul vânzătorului

- proprietar.

În speță, nu poate fi

reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 C. civ., întrucât, nu există nici o

interdicție legală în acest caz, părțile putând stipula, prin acordul lor de

voință, cuantumul eventualului comision rezultat dintr-un contract de comision,

nefiind vorba despre dobândă, caz în care legea limitează cuantumul acesteia.

De altfel, apelanta și-ar invoca propria culpă, rezultată dintr-o eventuala

încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte, iar pe de altă

parte, nici nu a cerut constatarea nulității contractului pentru acest motiv.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. acordarea cheltuielilor de judecată este

condiționată de dovada făcută de partea care a câștigat procesul că a efectuat

cheltuielile de judecată, astfel că a fost respinsă cererea intimatului

reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs, apelanta pârâtă, invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestuia s-a arătat că intimatul-reclamant T.S.A. avea prin contact obligația

de "înștiințare imediată, prin fax, a proprietarului cu privire la

identificarea și intențiile potențialului cumpărător al imobilului".

Prestatorul, chiar la

data încheierii contractului de comision, a indicat doi potențiali cumpărători,

dar nu i-a identificat ulterior datei de 09 noiembrie 2007. Mai mult,

prestatorul acționa în calitate de mandatar special al unuia dintre potențialii

cumpărători, fiind și în posesia unei oferte ferme de cumpărare a imobilului, care

cuprindea prețul oferit și termenul până la care este valabilă.

Nici după încheierea

contractului de comision intimatul nu a comunicat recurentei existența și

conținutul ofertei de cumpărare din partea numitului M.V., neexecutarea

contractului de către intimat fiind de netăgăduit.

Față de neexecutarea

de către intimatul-reclamant a obligațiilor contractuale referitoare la

comunicarea intenției potențialului cumpărător al imobilului în vederea

încheierii (ante)contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, recurenta

invocă excepția de neexecutare a contractului, ca excepție de fond, și solicită

respingerea acțiunii.

Hotărârea este

nelegală și față de dispozițiile art. 970 C. civ. raportat la situația de fapt,

valoarea comisionului fiind stabilită fără aducerea la cunoștința recurentei a

ofertei de cumpărare și a procurii speciale acordate intimatului-reclamant.

Contrar art. 977 C.

civ. care stabilește că "interpretarea contractelor se face după intenția

comună a părților contractante", instanța de judecată, substituindu-se

voinței părților (iar voința acestora a fost ca respectivul contract de

comision să fie valabil până la data de 25 noiembrie 2007), în condițiile unei

redactări defectuoase a clauzelor contractuale, în mod nelegal a stabilit că

termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilită pentru acordarea

exclusivității și nu data încetării contractului de comision.

Încetarea

contractului de comision la data de 25 noiembrie 2007 rezultă din conținutul

ofertei de cumpărare și a procurii speciale acordate de numitul M.V.

intimatului T.S.A., de care recurenta nu a avut cunoștință.

În condițiile în care

contractul de comision nu prevede nici un termen de încetare a acestuia, iar 25

noiembrie 2007 ar fi data stabilită pentru acordarea exclusivității și nu data

încetării contractului, rezultă faptul că părțile ar fi încheiat respectivul

contract pe o durată nelimitată, voința părților nefiind nici un moment în

acest sens, cu atât mai mult cu cât intimatul era în posesia unei oferte ferme

din partea unui cumpărător, precum și a unei procuri speciale care îi permiteau

semnarea oricărui antecontract de vânzare cumpărare pentru imobilul în cauză.

Comisionul este

nedatorat urmare a încetării contractului la termen la data de 25 noiembrie

2007, astfel cum rezultă din voința părților rezultând din probele

administrate, respectiv oferta de cumpărare și procura specială acordată

intimatului T.S.A.

Cu încălcarea art.

969 - 970 C. civ., în mod nelegal instanța de apel a stabilit că recurenta

datorează comisionul în cuantumul solicitat de către reclamant având în vedere

obiectul contractului de comision.

În faza procesuală a

recursului cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 3192/99/2009* având ca obiect

constatarea nulității contractului de comision.

Cauza a fost repusă

pe rol la data de 12 iunie 2015 ca urmare a pronunțării Deciziei civile nr.

1635 din data de 13 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a

fost soluționat irevocabil Dosarul nr. 3192/99/2009* în sensul respingerii

acțiunii ca nefondate.

După repunerea cauzei

pe rol, au fost depuse la dosar de către recurentă două articole din ziar și

declarația de avere a reclamantului.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 1635 din data de 13 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin

care a fost soluționat irevocabil Dosarul nr. 3192/99/2009*, având ca obiect

constatarea nulității contractului de comision nr. 11716 din 9 noiembrie 2007

legalizat la BNP A.A.R., s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta a

luat cunoștință, sub semnătură, mai înainte sau concomitent cu încheierea

contractului de comision, despre existența potențialului cumpărător M.V. și

despre prețul oferit de acesta, de 1 600 000 euro.

Prin urmare,

prestatorul și-a îndeplinit o parte din obligațiile stabilite în sarcina sa în

contractul de comision, pârâta având deplina reprezentare atât a persoanei

prezumtivului cumpărător, cât și a cuantumului comisionului pe care l-ar datora

reclamantului, în ipoteza încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

împrejurare de fapt care nu a fost combătută cu înscrisurile depuse de

recurentă în recurs, care privesc știri din ziare și aspecte legate de averea

pe care reclamantul și-a declarat-o.

Apar astfel ca

nefondate criticile privind neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor

contractuale, cât și cele referitoare la stabilirea greșită a cuantumului

comisionului datorat reclamantului.

Excepția de

neexecutare a contractului a fost invocată, în acest context, pentru prima dată

în recurs.

Potrivit art. 294

alin. (1) C. proc. civ., "În apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte

cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu

sunt considerate cereri noi".

Conform art. 316 C.

proc. civ., "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică

și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse

în acest capitol".

Definită ca mijloc de

apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziția uneia dintre părțile

contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se

pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde

această executare să-și execute propriile obligații, excepția de neexecutare a

contractului nu constituie o excepție procesuală și nici un alt mijloc de

apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată

în recurs.

Justificarea aceste

interdicții constă în imposibilitatea învestirii instanței de recurs cu aspecte

care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în

recurs, însă, mai ales, în privarea părților de gradele de jurisdicție

prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de

fond.

Celelalte critici

formulate de recurentă sunt, de asemenea, nefondate, întrucât din cuprinsul

contractului de comision rezultă fără dubiu că termenul din 25 noiembrie 2007

este stabilit ca termen limită pentru exclusivitatea contractului de comision

în favoarea reclamantului, astfel încât natura sa nu poate fi dedusă în raport

de alte înscrisuri administrate în cauză. Un eventual viciu de consimțământ, la

momentul încheierii contractului de comision cu privire la acest aspect, putea

fi invocat pe calea acțiunii în anularea contractului.

Împrejurarea că

durata contractului de comision nu putea fi nedeterminată, ceea ce ar dovedi că

voința reală a părților a fost alta, în ceea ce privește natura termenului din

25 noiembrie 2007, constituie o prezumție care a fost răsturnată prin

mențiunile din contractul de comision care nu a fost anulat.

Acesta continuă să

producă depline consecințe juridice, ca lege a părților, conform art. 969 C.

civ., iar interpretarea sa nu poate fi alta decât cea care rezultă din act și

se prezumă că exprimă voința reală a părților la momentul perfectării

contractului. În acest context, nu se poate reține încălcarea art. 977 C. civ.

nu a fost încălcat.

Pentru toate aceste

considerente, se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și

aplicare a prevederilor art. 969 - 970 și art. 977 C. civ., astfel încât

motivul de recurs invocat nu este incident în cauză, astfel că recursul urmează

a fi respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta M.C.A. împotriva Deciziei nr. 134 A din

25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV