ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2015

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 220 din 31 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria Vaslui, în temeiul art. 345 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.R.D., fără antecedente penale, la: - pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; - pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. S-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente sub formă de pluralitate a concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) luni închisoare, la care, potrivit art. 34 lit. b) C. pen.; s-a adăugat un spor de 1 (una) lună închisoare, inculpatul V.R.D. urmând să execute în final pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. În baza art. 81 alin. (1) C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului V.R.D. asupra dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen., privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare fixat, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, republicată, s-a dispus confiscarea sumei de 989,02 RON de la inculpatul V.R.D. În temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., art. 170 C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen., au fost desființate în întregime înscrisurile falsificate: - factura fiscală nr. XX; - chitanța nr. WW. În baza art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul V.R.D. la plata sumei de 5.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 5.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale iar suma de 500 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecății). Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul V.R.D.

este angajat al Gărzii Financiare - secția Județeană Vaslui, îndeplinind funcția de comisar de gardă financiară. Potrivit fișei postului, printre atribuțiile inculpatului era și aceea de a participa la activitățile de control pe întreg teritoriul țării, urmărind aplicarea în mod unitar și coerent a normelor de lucru și programelor stabilite de conducerea Gărzii Financiare. În această calitate, inculpatul a efectuat două acte de control la SC R.C. SRL, cu sediul în municipiul Vaslui, al cărei administrator este V.M. Primul control s-a desfășurat la data de 17 august 2010 de către comisarii de gardă financiară V.R.D. și C.A.I. și s-a finalizat cu întocmirea procesului verbal de contravenție din 17 august 2010 prin care SC R.C.

SRL a fost amendată cu suma de 1500 RON. Cel de-al doilea control a fost efectuat la data de 26 august 2011 de către comisarii de gardă financiară V.R.D., J.C. și L.C., când s-a constatat că pentru anul 2010 nu este efectuată inventarierea generală a personalului societății la data de 31 decembrie 2010 și nici ulterior. Cu ocazia acestui control, între inculpat și martorul V.M. a avut loc o discuție, în care martorul i-a promis inculpatului că se va revanșa față de el, fără să îi ofere în schimb în acel moment vreo suma de bani sau alte foloase. Neefectuarea inventarierii personalului societății a fost considerată abatere contravențională de către comisarii de gardă financiară și a fost întocmit procesul verbal de contravenție din 26 august 2011, prin care societatea administrată de către V.M.

a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 RON. După efectuarea acestui ultim control, martorul V.M. a fost contactat telefonic, în perioada 16-23 noiembrie 2011, de către inculpatul V.R.D. care i-a solicitat să achite contravaloarea unor materiale de construcție achiziționate de către el de la SC E.C. SRL. Cu privire la materialele de construcție achiziționate de inculpat de la SC E.C. SRL și relația comercială dintre inculpatul V.R.D. și această societate, instanța a reținut că la începutul anului 2010, V.R.D. a început construcția unui imobil - casă de locuit, situat în zona Delea din municipiul Vaslui, achiziționând materiale necesare construcției de la SC E.C. SRL, ai căror administratori sunt soții M.A.

și M.C. Potrivit declarațiilor martorilor M.C. și M.A., în cursul anului 2011, firma a livrat mai multe materiale de construcție inculpatului V.R.D. (necesare la construcția unei case proprietatea acestuia situată în cartierul Delea din Vaslui) în valoare totala de 11.800 RON, contravaloare care nu a fost achitată de către inculpat. Din cauza neachitării debitului, pentru o perioadă de timp, SC E.C. SRL nu a mai livrat materiale inculpatului. În toamna anului 2011, în urma unor discuții purtate între inculpat și M.C., acesta din urmă a fost de acord ca societatea să livreze din nou inculpatului, materiale de construcție în valoare de aproximativ 1000 RON, deși inculpatul nu achitase debitul restant.

Potrivit susținerilor martorului M.C., a fost de acord cu noua livrare, în condițiile în care inculpatul a promis că va achita în termen scurt și în numerar această ultimă comandă. Astfel, prima instanță a precizat că avizele de însoțire a mărfurilor din 26 octombrie 2011, din 28 octombrie 2011 și din 09 noiembrie 2011, atestă faptul că șoferul societății, martorul C.N. a transportat la datele menționate, materiale de construcție în valoare de 989,02 RON, la imobilul construit de inculpat. Întrucât inculpatul nu a respectat promisiunea de a achita în termen scurt suma de 989,02 RON, martorii M.C. și S.C. l-au contactat telefonic pentru a-i solicita achitarea debitului. Conform declarațiilor martorului M.C., inculpatul s-a arătat mirat că nu a venit o persoană să plătească și l-a asigurat că va veni cineva să achite fără a-i menționa numele, iar potrivit declarațiilor martorului S.C., inculpatul i-a precizat telefonic că va veni V.M.

să achite acest ultim debit. În perioada 16-23 noiembrie 2011, ca urmare a apelurilor telefonice efectuate de inculpatul V.R.D. martorului V.M., acesta din urmă s-a deplasat la sediul SC E.C. SRL și a solicitat să efectueze plata pentru contravaloarea materialelor achiziționate de către inculpat de la această societate. Martorii M.C. și M.G. au învederat administratorului SC R.C. SRL, că această societate nu are nicio datorie față de SC E.C. SRL, însă V.M. a insistat că plata pe care dorește să o efectueze este pentru materialele achiziționate de inculpat în scop personal. Conform declarației martorului V.M. a acceptat solicitarea lui V. (de a achita materialele de construcție achiziționate de el) întrucât a avut în vedere controalele efectuate de acesta la firma sa, gestul său venind ca o răsplată, o revanșare la activitatea de control efectuată de acesta.

Totodată, dorea prin acest gest „de a se pune bine cu un comisar de gardă financiară". La această dată a aflat că suma pe care urma să o plătească era de 989,02 RON. Întrucât la acea dată martorul V.M. nu avea disponibil bănesc, a lăsat drept garanție a plății o filă CEC și a solicitat în același timp ca SC E.C. SRL să emită pe numele SC R.C. SRL o factură fiscală cu suma de bani pe care urma să o achite pentru ultimele materiale achiziționate de inculpat și transportate la imobilul inculpatului. În acest context, contabilul societății, M.G., a anulat cele trei avize de însoțire a mărfii eliberate pe numele inculpatului V.R.D. (din 26 octombrie 2011, din 28 octombrie 2011 și din 09 noiembrie 2011), a emis factura fiscală din 23 noiembrie 2011 în valoare de 989,02 RON pe numele SC R.C.

SRL și încă trei avize de însoțire a mărfii purtând același număr și aceeași dată, dar având drept cumpărător pe R.C. SRL în loc de V.R.D. La data de 15 decembrie 2011, martorul V.M. s-a reîntors la SC E.C. SRL și a achitat suma de 989,02 RON pentru care s-a emis factura din 23 noiembrie 2011, dar care reprezenta în realitate contravaloarea materialelor achiziționate de inculpat în scopul său personal. Conform facturii fiscale nr. XX, fără dată, SC R.C. SRL ar fi prestat servicii în construcții (tencuieli și finisaje) către inculpatul V.R.D. în valoare de 2500 RON, fiind achitate de către acesta din urma prin chitanța nr. WW (tot fără dată). Cu privire la această factură fiscală și chitanța emise, în declarația din 20 iunie 2012 (dos UP), inculpatul a precizat că factura a fost emisă la sfârșitul lunii decembrie 2011 sau sfârșitul lunii ianuarie 2012 și că reprezenta contravaloarea chiriei unor schele folosite la imobilul său, a 35 de saci de ciment luați de la R.C.

SRL și a materialelor de construcție achiziționate de către R.C. de la E.C. SRL. Referitor la materialele de construcție achiziționate de către SC R.C. SRL de la E.C., inculpatul a precizat că personal a intenționat să cumpere aceste materiale direct de la R.C., însă V.M. nu avea astfel de materiale și i-a sugerat să le achiziționeze el de la E.C. SRL, urmând să le factureze ulterior inculpatului. A mai susținut că a achitat contravaloarea facturii în valoare de 2500 RON, direct către V.M., martor fiind soția, V.M. Pe de altă parte, martorul V.M. a susținut în mod constant că nu a prestat nici o activitate la casa inculpatului (tencuieli interioare sau exterioare), că nu i-a livrat materiale de construcție și că nu au avut nicio relație comercială, schela împrumutată inculpatului, fiind cu titlu gratuit.

A mai susținut că spre sfârșitul lunii ianuarie 2012, a fost contactat telefonic de către inculpat care i-a solicitat emiterea facturii fiscale și a chitanței în valoare de 2500 RON, întrucât avea niște probleme și că a emis aceste acte, din aceleași motive pentru care a achitat și suma de 989,02 RON, fără sa primească în realitate suma de 2500 RON. Cu privire la factura fiscală nr. XX (fără dată) și chitanța nr. WW (tot fără dată), instanța a apreciat aceste înscrisuri ca fiind falsificate și emise la instigarea inculpatului cu scopul de a ascunde infracțiunea de primire de foloase necuvenite. Corespunzător situației de fapt reținute, instanța a arătat că, în drept, faptele comise de inculpatul V.R.D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.

cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată și a infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată (în legătură directă cu infracțiunea de primire de foloase necuvenite), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de primire de foloase necuvenite, instanța a constatat că existența elementului material, acțiunea inculpatului de a primi bani sau alte foloase, după ce a îndeplinit un act licit în virtutea funcției sale este confirmată de materialul probatoriu administrat în cauză.

De asemenea, instanța a constatat a fi întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracțiunea de primire de foloase necuvenite, existând din partea inculpatului o instigare la întocmirea în fals de către Vrânceanu Mihai a facturii fiscale seria VSREN nr. 0000139 (fără data) și chitanța seria VSREN nr. 27 (tot fără dată). În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de primire de foloase necuvenite, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Cât privește latura subiectivă a infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit această faptă cu intenție directă, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. La individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut seama de limitele de pedeapsă fixate în art. 256 C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată și art. 290 C. pen., de gradul de pericol social concret, dat de circumstanțele reale ale faptelor, de cuantumul redus al sumei ce urmează a fi confiscată de la inculpat, de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul său conflict cu legea penală. Din aceste motive au fost reținute în favoarea acestuia și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., coborându-se pedeapsa aplicata conform art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

Pentru ca o pedeapsă să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul naturii - privativă sau neprivativă de libertate - și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpatului cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Pedeapsa trebuie să fie aleasă și dozată astfel încât prin funcțiile ei să realizeze un efect preventiv maxim. Față de aspectele reținute, instanța a apreciat că pedepsele de 5 luni închisoare și 2 luni închisoare sunt suficiente și de natură a reeduca pe inculpat și de a-l determina ca pe viitor să se conformeze dispozițiilor legale.

În urma contopirii pedepselor conform art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare, instanța apreciind necesară și aplicarea unui spor de 1 lună închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare. Sporul de o lună, a fost aplicat de către instanță în considerarea perseverentei infracționale a inculpatului, care a comis infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală și a celor care implică exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin urmare, în baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Având în vedere că inculpatul este la prima încălcare a legii penale și că prezintă șanse sporite de reintegrare în societate și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, iar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și suspendarea condiționată a executării acesteia reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat în măsură să conducă la reeducarea acestuia, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce încriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale.

Astfel, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, fixat în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. (cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani). Împotriva sentinței penale nr. 220 din 31 ianuarie 2014 au declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și inculpatul V.R.D. Prin decizia nr. 352 din 12 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.R.D., împotriva sentinței penale nr. 220 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 4107/333/2012.

A fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, împotriva sentinței penale nr. 220 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 4107/333/2012 pe care a desființat-o, în parte, în latură penală. Rejudecând în limitele arătate a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente aplicate inculpatului V.R.D., cu datele de stare civilă de mai sus, după cum urmează: - pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "primire de foloase necuvenite", prevăzută de art. 256 C. pen.

din 1969 cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969; - pedeapsa de 2 (două) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată" în legătură cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969. A fost înlăturat sporul de pedeapsă de 1 lună închisoare aplicat inculpatului apelant V.R.D. prin sentința penală apelată.

A fost înlăturată reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969. A fost înlăturată din încadrarea juridica a infracțiunii de "instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată" reținerea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, ca urmarea abrogării acestui text de lege. A fost majorată de la 5 (cinci) luni închisoare la 1 (un) an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului V.R.D. pentru săvârșirea infracțiunii de "primire de foloase necuvenite", prevăzută de art. 256 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată. A fost majorată de la 2 (două) luni închisoare la 5 (cinci) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului V.R.D.

pentru săvârșirea infracțiunii de "instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost recontopite cele două pedepse cu închisoarea aplicate pentru infracțiunile concurente prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. A fost majorat termenul de încercare stabilit în sarcina inculpatului apelant V.R.D. de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni la 3 (trei) ani. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut următoarele: Criticile procurorului privind înlăturarea circumstanței atenuante și majorarea cuantumului pedepselor aplicate sunt fondate. Individualizarea pedepsei presupune o activitate de cântărire a tuturor împrejurărilor care caracterizează fapta și persoana infractorului în scopul stabilirii unei pedepse care să asigure realizarea scopului acesteia. în această activitate, instanța de judecată trebuie să asigure un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei și scopurile pedepsei. O judecată echitabilă trebuie să aibă ca finalitate realizarea unei proporționalități juste, corespunzătoare faptei comise și vinovăției infractorului, reeducarea și reinserția socială a acestuia în restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o maniera în care să funcționeze ca o forță socială pedagogică în societate.

Săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană, demonstrează perseverența infracțională a acesteia, impunându-se sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii, reeducării, dar și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. S-a arătat că instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere pericolul social semnificativ pe care îl prezintă tipul de infracțiuni pentru care inculpatul V.R.D. a fost condamnat și anume primire de foloase necuvenite și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prima instanță a reținut în mod netemeinic circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior. Reținerea circumstanței atenuante nu este obligatorie conform C. pen.

vechi, decât în măsura în care o astfel de modalitate de micșorare a pedepsei se justifică în raport cu scopul ei și cu criteriile de individualizare a pedepsei. Așa cum a susținut și procurorul în motivele de apel, lipsa antecedentelor penale și o conduită bună a inculpatului până la momentul comiterii infracțiunilor sunt cerințe firești ale oricărui cetățean și nu pot constitui de la sine împrejurări care să reliefeze un pericol social mai scăzut al faptelor comise și care în final să conducă la aplicarea unei pedepse diminuată. Pentru aceste considerente, instanța de control judiciar a constatat că se impune, în funcție de modul și circumstanțele comiterii faptelor așa cum au fost descrise de prima instanță, înlăturarea circumstanței atenuante reținută în favoarea inculpatului și, ca și consecință, majorarea cuantumului celor două pedepse aplicate inculpatului apelant intimat.

Astfel, Curtea de Apel a înlăturat sporul de pedeapsă aplicat apreciind că majorarea cuantumului pedepselor și în final contopirea celor două pedepse va fi în măsură să își atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. vechi. Instanța de apel a dispus și înlăturarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu motivarea că acest text de lege a fost abrogat. Critica privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. vechi nu a fost primită de instanța de control judiciar cu motivarea că pedeapsa cu închisoarea nu este mai mare de doi ani. Critica privind majorarea sporului de pedeapsă aplicat în urma contopirii pedepselor de asemenea nu a fost primită deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, majorarea cuantumului pedepselor și în final rezultanta va fi în măsură să contribuie la reeducarea și reinserția socială a inculpatului apelant și intimat.

Cu aceeași motivare, Curtea nu a primit nici critica privind executarea pedepsei în regim de detenție și nici schimbarea modalității de executare din suspendarea condiționată clasică în suspendarea executării sub supraveghere. A mai adăugat că simpla condamnare a inculpatului constituie un avertisment serios care să îl facă să conștientizeze să nu mai intre în conflict cu legea penală. Concluzionând, instanța de control judiciar a constatat că în cauza de față prima instanță nu a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului apelant și intimat, în raport cu criteriile prevăzute de lege. Pedepsele de 5 luni; respectiv 2 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor susmenționate, nu au fost just proporționate raportat la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, la gradul ridicat de pericol social al faptelor, rezultat din importanța valorilor sociale ocrotite.

Pedeapsa rezultantă stabilită pentru inculpat nu este în măsură să asigure, sub aspectul cuantumului, reeducarea acestuia și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, mai ales în condițiile în care, în baza dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. Împrejurările comiterii infracțiunilor, funcția avută de inculpat care presupunea ca el să vegheze la menținerea ordinii de drept, conduc la concluzia că reeducarea inculpatului și apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor astfel de fapte de către alte persoane, se pot realiza prin majorarea cuantumului pedepselor principale aplicate inculpatului.

Cu referire la critica privind nevinovăția invocată de apărarea inculpatului, Curtea de Apel a precizat că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, fâcându-se și o încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul apelant intimat. Instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a administrat în cursul cercetării judecătorești efectuate, cu respectarea dispozițiilor art. 313 și urm. C. proc. pen. 1968, un probatoriu pertinent, concludent și util lămuririi cauzei și aflării adevărului, procedând în cadrul procesului de deliberare la analiza riguroasă a tuturor mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului V.R.D., fiind respectate și exigențele art. 356 lit. b) și c) C. proc.

pen. anterior și a dispus condamnarea inculpatului apelant pentru faptele dovedit a fi comise de el. Probele administrate de prima instanță au confirmat că faptele au fost comise de inculpatul V.R.D. așa cum au fost pe larg descrise în motivarea judecătorului de la fond. Aceste fapte, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată și a infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/20000, republicată (în legătură directă cu infracțiunea de primire de foloase necuvenite), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul apelant a fost răsturnată pe baza probelor administrate în cauză, de prima instanță și care constau în: declarațiile martorului M.C., a martorului S.C., coroborate cu avizele de însoțire a materialelor de construcții emise pe numele inculpatului de către SC E.C. SRL, procesul verbal din 28 mai 2012 cu privire la listingul convorbirilor efectuate de inculpat, declarațiile martorului V.M. care se coroborează cu procesul verbal din 28 mai 2012 cu privire la listingul convorbirilor efectuate de către inculpat în perioada 16 noiembrie 2011-16 martie 2012, declarațiile martorilor V.M. coroborate cu declarațiile martorilor M.A., S.C.

și M.G. care confirmă faptul că martorul V.M. s-a prezentat la sediul SC E.C. SRL cu scopul de a achita contravaloarea materialelor de construcție achiziționate de la aceasta societate de inculpat. Achitarea contravalorii acestor materiale a fost efectuată de către martorul V.M. drept recompensă în urma controlului efectuat de inculpat în calitate de comisar de gardă financiară la SC R.C. SRL și nu pentru că ar fi existat o relație comercială între inculpat și SC R.C. Curtea de apel nu a primit apărările inculpatului apelant care a susținut că nu sunt probe care să susțină vinovăția sa, deoarece, în acord cu motivarea primei instanțe, a reținut că, probele administrate stabilesc cu certitudine că inculpatul V.R.D.

a comis faptele reținute în sarcina sa, neexistând nici un dubiu în privința întrunirii condițiilor laturii obiective și subiective a infracțiunilor amintite mai sus. Concluzionând, instanța de apel a constatat că faptele inculpatului apelant, așa cum au fost descrise mai sus, pentru care a solicitat achitarea, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor cu încadrarea făcută de prima instanță și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni așa cum este prevăzut în art. 17 alin. (1) C. pen. Solicitarea inculpatului prin apărătorul său de achitare și aplicare a unei sancțiuni administrative nu a fost primită de instanța de control judiciar. În ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, s-a arătat că aceste aspecte au fost reținute corect de către prima instanță la individualizarea pedepsei, nefiind de natură să determine aplicarea art. 181 C. pen.

raportat la faptele săvârșite. De asemenea, s-a menționat că nici critica referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare nu este întemeiată, cu motivarea că inculpatul a fost obligat la plata acestora în baza art. 189 și 191 alin. (1) C. proc. pen. și s-a stipulat că, suma de 5.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar suma de 500 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecății. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație V.R.D. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 august 2014. Prin încheierea nr. 213/RC din data de 29 septembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4107/333/2012, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc.

pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de V.R.D. împotriva deciziei nr. 352 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C7. S-a fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 04 noiembrie 2014, ora 9,00, pentru când a fost citat recurentul V.R.D. S-a desemnat un apărător din oficiu pentru recurentul V.R.D. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente: Cererea de recurs în casație a fost făcută în termenul prevăzut de art. 435 C. proc.

pen., iar decizia nr. 352 din 12 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d), în sensul că este formulată în scris și cuprinde numele și prenumele inculpatului (V.R.D.), numele, prenumele, domiciliul profesional al avocatului părții (avocat S.M.A. din cadrul Baroului Mureș, cu sediul profesional în Târgu Mureș, str. M.A. nr. 13, jud. Mureș), vechimea în avocatură a acestuia (cu trimitere la condiția prev. de art. 436 alin. (2) C. proc.

pen.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 352 din 12 iunie 2014), cazul de recurs în casație pe care se întemeiază [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.] și motivarea acestuia (nu constituie o faptă prevăzută de legea penală existența unui contract de colaborare între două părți, respectiv între recurent și martorul V.M.), precum și semnătura avocatului care a exercitat recursul în casație. Înalta Curte a constatat că prin cererea de recurs în casație s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținându-se că existența unui contract de colaborare între două părți, respectiv între recurent și martorul V.M., nu este și nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.

În acest sens, recurentul a precizat că instanța de apel i-a respins cele trei cereri în probatiune (emiterea unei adrese către Banca C.R. și a unei alte adrese în dosarul de insolvență al societății comerciale a martorului V.M. și reaudierea martorului V.M.) ca nefiind utile cauzei și astfel a fost pus în imposibilitatea de a-și dovedi nevinovăția. Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. S-a apreciat că este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și sunt îndeplinite și celelalte condiții de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanța a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de V.R.D. împotriva deciziei nr. 352 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C7.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. În speță, criticile condamnatului vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținându-se că existența unui contract de colaborare între două părți nu este și nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.

În acest sens, recurentul a precizat că instanța de apel i-a respins cele trei cereri în probatiune (emiterea unei adrese către Banca C.R. și a unei alte adrese în dosarul de insolventă al societății comerciale a martorului V.M. și reaudierea martorului V.M.) ca nefiind utile cauzei și astfel a fost pus în imposibilitatea de a-și dovedi nevinovăția. Rolul recursului în casație este de a examina dacă situația de fapt reținută în apel corespunde consecințelor legale care au condus la condamnare. V.R.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite constând în aceea că, în calitatea de comisar de gardă financiară din cadrul Gărzii Financiare, secția Județeană Vaslui, a efectuat două acte de control la SC R.C.

SRL, cu sediul în municipiul Vaslui și al cărei administrator era V.M. Actele de control s-au desfășurat în datele de 17 august 2010 și 26 august 2011. V.R.D., alături de comisarii de gardă financiară J.C. și L.C. au considerat că neefectuarea inventarierii personalului societății reprezintă abatere contravențională și a fost întocmit procesul verbal de contravenție din 26 august 2011, prin care societatea administrată de către V.M. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 RON. Cu ocazia ultimului control, între inculpat și martorul V.M. a avut loc o discuție, în care martorul i-a promis inculpatului că se va revanșa față de el, fără să îi ofere în schimb în acel moment vreo suma de bani sau alte foloase.

În perioada 16-23 noiembrie 2011 inculpatul a contactat telefonic martorul V.M. căruia i-a solicitat să achite contravaloarea unor materiale de construcție achiziționate de la SC E.C. SRL. Martorul V.M. s-a deplasat la sediul acestei societăți și a solicitat să efectueze plata pentru contravaloarea materialelor achiziționate de către inculpat. La data de 15 decembrie 2011, martorul V.M. a achitat suma de 989,02 RON pentru care s-a emis factura din 23 noiembrie 2011, dar care reprezenta în realitate contravaloarea materialelor achiziționate de inculpatul V.R.D. în scopul său personal. În consecință, V.R.D. a fost condamnat pentru că a primit materiale de construcție în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, și nu pentru a încheia un contract de colaborare, astfel cum a susținut acesta în apărare.

Corespunzător situației de fapt reținute, în drept, faptele comise de V.R.D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, republicată și a infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/20000, republicată (în legătură directă cu infracțiunea de primire de foloase necuvenite), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Se constată că instanța de apel a dispus și înlăturarea prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu motivarea că acest text de lege a fost abrogat.

Se constată că instanța de apel a respins probele solicitate în apărare de către inculpatul V.R.D., apreciind că o nouă audiere a martorilor V.M. și M.A. nu este utilă pentru justa soluționare a cauzei, având în vedere dispozițiile art. 103 C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar acordarea de valoare probatorie se face după examinarea depozițiilor martorilor în coroborare cu toate mijloacelor de probă existente al dosar. în ce privește solicitarea de relații de la Banca C.R., a apreciat proba ca nefiind utilă cauzei, având în vedere faptele concrete imputate inculpatului prin actul de inculpare. S-a apreciat ca fiind lipsită de utilitate și proba privind relațiile din dosarul care are ca obiect insolvența societății comerciale R.C.

SRL aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, referitor la infracțiunea de primirea de foloase necuvenite comisă de către V.R.D., fiind lipsită de relevanță starea de insolvența a acestei societăți comerciale. Astfel, instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a administrat în cursul cercetării judecătorești un probatoriu pertinent, concludent și util lămuririi cauzei și aflării adevărului, procedând în cadrul procesului de deliberare la analiza riguroasă a tuturor mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului V.R.D., motiv pentru care a dispus condamnarea acestuia pentru faptele reținute în sarcina sa. Curtea de Apel, în acord cu motivarea judecătorului de fond, a apreciat că probele administrate (declarațiile martorilor M.C., S.C., avizele de însoțire a materialelor de construcții emise pe numele inculpatului de către SC E.C.

SRL, procesul verbal din 28 mai 2012 cu privire la listingul convorbirilor efectuate de inculpat, declarațiile martorului V.M., procesul verbal din 28 mai 2012 cu privire la listingul convorbirilor efectuate de către inculpat în perioada 16 noiembrie 2011-16 martie 2012) stabilesc cu certitudine că inculpatul a comis faptele, neexistând niciun dubiu în privința întrunirii condițiilor laturii obiective și subiective a infracțiunilor amintite mai sus. În reglementarea noului C. proc. pen. recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Se constată că motivele recurentului nu sunt întemeiate. Prin cererea de recurs în casație se invocă o neconcordanță între situația de fapt și consecințele juridice reținute de instanța de apel. Apărările formulate nu au însă corespondent în cele constatate de către instanța de apel. Situația de fapt reținută în apel corespunde conținutului infracțiunilor, astfel cum au fost prezentate anterior, aceasta fiind condamnat pentru că, în calitate de comisar al Gărzii Financiare, a primit, în mod indirect, un folos material constând în achitarea de către V.M., administratorul unic al SC R.C. SRL Vaslui, a sumei de 989,02 RON reprezentând contravaloarea materialelor de construcție achiziționate de acesta de la SC E.C.

SRL Vaslui și utilizate la construirea imobilului proprietate personale, după ce în cursul anului 2010 și 2011 a efectuat activități de control la SC R.C. SRL Vaslui (activități licite exercitate în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia) în urma cărora a aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum orientat către minimul prevăzut de lege. V.R.D. a mai fost condamnat pentru că la sfârșitul lunii ianuarie 2012 i-a solicitat numitului V.M. eliberarea unei facturi fiscale în alb din care să rezulte prestarea lucrărilor de construcție (tencuială interioară și exterioară) la casa sa de către SC RC. SRL Vaslui în sumă de 2500 RON (care ar fi reprezentat contravaloarea materialelor de construcție puse în operă, precum și contravaloarea manoperei), precum și chitanța aferentă acestei sume (care ar fi reprezentat dovada plății sumei de 2500 RON de către V.R.D.).

Înalta Curte, examinând recursul în casație, exercită un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a administra probe noi, cu excepția înscrisurilor, astfel încât constatările sale decurg din probele deja administrate. Aprecierea situației de fapt poate fi consecința directă a administrării nemijlocite a probelor. Se apreciază că motivele invocate de recurentul condamnat V.R.D. nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege referitor la recursul în casație și de la care nu se poate deroga în niciun mod, pentru că vizează aspecte de fapt, ce nu fac obiectul acestei instituții de drept. Astfel, Înalta Curte, în cadrul acestei căi de atac, nu se poate transforma într-o instanță de fond.

Nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor, așa cum se solicită de recurent. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de V.R.D. împotriva deciziei penale nr. 352/2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul penal nr. 4107/333/2012. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de V.R.D. împotriva Deciziei penale nr. 352/2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul penal nr. 4107/333/2012. Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 06 ianuarie 2015.