ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
După
deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe rolul
Judecătoriei Horezu, sub nr,2266124112014, reclamanta P.E., domiciliată în
comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.M.,
domiciliată în comuna S.Ț., sat C., jud. Gorj, pronunțarea unei hotărâri care
să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de
2.758 mp., situat în punctul "La Bloc", comuna S., sat S., jud.
Vâlcea.
În
motivare, a arătat că a dobândit imobilul mai sus menționat de la pârâtă în
baza unui înscris sub semnătură privată intitulat "act de
vânzare-cumpărare", încheiat la data de 10 ianuarie 1996 la Primăria
comunei S., jud. Vâlcea.
În drept
acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35, art. 117 și art. 125
C. proc. civ.
Prin
Sentința civilă nr. 321 din 9 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr.
2266/241/2014, Judecătoria Horezu a admis excepția necompetenței sale
teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Târgu-Cărbunești.
Pentru a
dispune astfel, această instanță a reținut că prin Decizia nr. 8/2013, Înalta
Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii referitor la
calificarea acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești
care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil. Astfel,
prin hotărârea menționată, s-a stabilit că aceasta este o acțiune personală
imobiliară, deoarece nu au caracter real, ci personal acțiunile care au ca
obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract sau rezoluțiunea
unui antecontract ce privește un bun imobil, restituirea contravalorii achitate
sau plata sumelor datorate ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate.
Pentru
acțiunile personale, C. proc. civ. stabilește o competență teritorială relativă
fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun
mobil sau imobil, iar în astfel de cauze determinarea competenței teritoriale a
instanței se face în raport de dispozițiile art. 107 și art. 113 pct. 3 C.
proc. civ., ținându-se cont de domiciliul pârâtului și de natura litigiului.
Pentru
alte categorii de pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea
unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a
conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că
instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă, așa după
cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
Instanța
a reținut că, potrivit prevederilor art. 10 pct. 1 din acest act normativ,
acțiunea în constatarea dreptului de proprietate se soluționează de judecătoria
în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul.
Din
înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta are domiciliul în
localitatea S.Ț., jud. Gorj, care este arondată Judecătoriei Târgu-Cărbunești,
instanță căreia îi revine competența de a soluționa cauza.
Prin
Sentința nr. 1534 din 29 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2266/241/2014,
Judecătoria Târgu-Cărbunești a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Horezu și, constatând ivit conflictul negativ de
competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
pronunțarea regulatorului de competență.
În motivare,
această instanță a reținut că, prin raportare la obiectul litigiului dedus
judecății, competența teritorială a instanței privind soluționarea acestuia se
stabilește potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ.
Având în
vedere că acțiunea ce constă în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
act autentic de vânzare-cumpărare este una personală, competența, în acest caz,
este de ordine privată, motiv pentru care Judecătoria Horezu nu putea să invoce
din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.
Dispozițiile
art. 107 C. proc. civ. stipulează că, în cazul acțiunilor personale, competența
aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul, astfel că, în
cauză, suntem în prezența unei competențe teritoriale de ordine privată, conform
art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
De
asemenea, art. 130 alin. (3) din același act normativ prevede că necompetența
de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau,
dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de
judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, motiv
pentru care a apreciat că excepția nu putea fi invocată de către instanță, din
oficiu,
În
aplicarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța a reținut că, dacă
pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile prevăzute
de art. 130 alin. (3) din același act normativ, Judecătoria Horezu trebuia să
constate că este competentă să judece pricina, tocmai pentru că, prin lege, s-a
urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la
îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.
Examinând
conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Horezu și Judecătoria
Târgu-Cărbunești, Înalta Curte va reține că, în speță, competența soluționării
cauzei în prima instanță, revine Judecătoriei Horezu, pentru considerentele ce
succed:
Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe
rolul Judecătoriei Horezu, sub nr. 2266/241/2014, reclamanta P.E., domiciliată
în comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
B.M., domiciliată în comuna S.Ț., sat C., jud. Gorj, pronunțarea unei hotărâri
care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață
de 2.758 mp., situat în punctul "La Bloc" comuna S., sat S., jud.
Vâlcea.
Prin
Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind
examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, eu privire la
caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc
de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și la determinarea instanței
competente teritorial să o soluționeze, s-a stabilit că această acțiune are
natura unei acțiuni personale imobiliare. În această situație, competența
teritorială este alternativă, reclamantul având posibilitatea să aleagă între
instanțele deopotrivă competente, respectiv cea de la domiciliul pârâtului și
instanța locului executării obligației, numai dacă în actul juridic încheiat de
părți a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligației.
În raport
de această calificare, se constată că Judecătoria Horezu a fost sesizată cu
soluționarea unei acțiuni imobiliare cu caracter personal.
Din
această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate
la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența
alternativă în soluționarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz,
dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între
instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului imobilului, competența
teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată,
având, în principiu, caracter dispozitiv.
În cauză,
față de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse
judecății, care este o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea
acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art.
107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce
la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, întrucât
este de ordine privată.
Fiind
vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei
putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâtă prin
întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța
sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului
din dreptul de a invoca o excepție relativă.
Prin
urmare, nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că instanța sesizată cu
cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Horezu, nu era cea de la
domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea ridica
excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, această instanță
a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca,
din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă.
Prin
urmare, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi
stabilită în favoarea Judecătoriei Horezu.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.
Procesat de GGC - GV