ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Horezu, sub nr,2266124112014, reclamanta P.E., domiciliată în comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.M., domiciliată în comuna S.Ț., sat C., jud. Gorj, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 2.758 mp., situat în punctul "La Bloc", comuna S., sat S., jud. Vâlcea. În motivare, a arătat că a dobândit imobilul mai sus menționat de la pârâtă în baza unui înscris sub semnătură privată intitulat "act de vânzare-cumpărare", încheiat la data de 10 ianuarie 1996 la Primăria comunei S., jud. Vâlcea.

În drept acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35, art. 117 și art. 125 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 321 din 9 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2266/241/2014, Judecătoria Horezu a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Cărbunești. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că prin Decizia nr. 8/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii referitor la calificarea acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil.

Astfel, prin hotărârea menționată, s-a stabilit că aceasta este o acțiune personală imobiliară, deoarece nu au caracter real, ci personal acțiunile care au ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract sau rezoluțiunea unui antecontract ce privește un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau plata sumelor datorate ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Pentru acțiunile personale, C. proc. civ. stabilește o competență teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar în astfel de cauze determinarea competenței teritoriale a instanței se face în raport de dispozițiile art. 107 și art. 113 pct. 3 C. proc.

civ., ținându-se cont de domiciliul pârâtului și de natura litigiului. Pentru alte categorii de pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă, așa după cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 10 pct. 1 din acest act normativ, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta are domiciliul în localitatea S.Ț., jud. Gorj, care este arondată Judecătoriei Târgu-Cărbunești, instanță căreia îi revine competența de a soluționa cauza.

Prin Sentința nr. 1534 din 29 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2266/241/2014, Judecătoria Târgu-Cărbunești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În motivare, această instanță a reținut că, prin raportare la obiectul litigiului dedus judecății, competența teritorială a instanței privind soluționarea acestuia se stabilește potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. Având în vedere că acțiunea ce constă în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este una personală, competența, în acest caz, este de ordine privată, motiv pentru care Judecătoria Horezu nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

Dispozițiile art. 107 C. proc. civ. stipulează că, în cazul acțiunilor personale, competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul, astfel că, în cauză, suntem în prezența unei competențe teritoriale de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, art. 130 alin. (3) din același act normativ prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, motiv pentru care a apreciat că excepția nu putea fi invocată de către instanță, din oficiu, În aplicarea dispozițiilor art. 131 C. proc.

civ., instanța a reținut că, dacă pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din același act normativ, Judecătoria Horezu trebuia să constate că este competentă să judece pricina, tocmai pentru că, prin lege, s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Horezu și Judecătoria Târgu-Cărbunești, Înalta Curte va reține că, în speță, competența soluționării cauzei în prima instanță, revine Judecătoriei Horezu, pentru considerentele ce succed: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Horezu, sub nr. 2266/241/2014, reclamanta P.E., domiciliată în comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.M., domiciliată în comuna S.Ț., sat C., jud. Gorj, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 2.758 mp., situat în punctul "La Bloc" comuna S., sat S., jud. Vâlcea.

Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, eu privire la caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și la determinarea instanței competente teritorial să o soluționeze, s-a stabilit că această acțiune are natura unei acțiuni personale imobiliare. În această situație, competența teritorială este alternativă, reclamantul având posibilitatea să aleagă între instanțele deopotrivă competente, respectiv cea de la domiciliul pârâtului și instanța locului executării obligației, numai dacă în actul juridic încheiat de părți a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligației.

În raport de această calificare, se constată că Judecătoria Horezu a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni imobiliare cu caracter personal. Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului imobilului, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv. În cauză, față de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, care este o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc.

civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, întrucât este de ordine privată. Fiind vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Horezu, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, această instanță a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă. Prin urmare, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Horezu.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015. Procesat de GGC - GV