ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3142/2014

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 7701/1285/2010 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 13 decembrie 2011, reclamantele SC E.C. SRL și SC E.C.A. SRL le-au chemat în judecată pe pârâtele SC K.B.A. și SC K.B.A. sucursala Cluj-Napoca, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.421.074,23 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 623.489,47 lei, iar în subsidiar la plata dobânzii legale în cuantum de 131.209,12 lei, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1461 din 20 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7701/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei SC E.C.A.

SRL pentru plata creanței, a penalităților de întârziere și a dobânzilor rezultând din facturile fiscale din 5 septembrie 2009, din 23 septembrie 2009, din 29 septembrie 2009, din 16 octombrie 2009 și din 2 noiembrie 2009. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.C. SRL și SC E.C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC K.B.A. și SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect plata creanței, a penalităților de întârziere și a dobânzilor rezultând din facturile fiscale din 5 septembrie 2009, din 23 septembrie 2009, din 29 septembrie 2009, din 16 octombrie 2009 și din 2 noiembrie 2009 în favoarea reclamantei SC E.C. SRL și plata creanței, a penalităților de întârziere și a dobânzilor rezultând din factura fiscală din 2 noiembrie 2009 în favoarea reclamantei SC E.C.A.

SRL. Au fost obligate reclamantele să plătească în solidar pârâtelor suma de 55.9090,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În considerente, tribunalul a reținut că solidaritatea activă presupune, după cum rezultă din dispozițiile art. 1034 C. civ. în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice, existența în cadrul unui raport juridic a mai multor creditori, fiecare dintre aceștia fiind îndreptățit să ceară debitorului comun plata întregii creanțe, cu efect eliberator pentru debitorul care face plata unuia dintre creditorii solidari. Solidaritatea activă trebuie să își aibă izvorul în convenția părților, în cauză o astfel de convenție nefiind probată. Reclamantele au susținut că dreptul de creanță pretins își are izvorul în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC E.C.

SRL și SC K.B.A. și în contractul de cesiune de creanță încheiat între reclamantele SC E.C. SRL și SC E.C.A. SRL, însă din nici unul din aceste acte juridice nu rezultă că reclamantele ar fi creditori comuni ai debitoarei. în aceste condiții reclamantele nu justifică o solidaritate activă, motiv pentru care raporturile juridice dintre acestea și pârâte vor fi analizate în mod separat, prin raportare la raporturile juridice distincte invocate și dovedite în cauză. Verificând calitatea procesuală a reclamantelor prin prisma celor reținute anterior, tribunalul a reținut că fiecare dintre acestea nu justifică legitimare procesuală pentru a pretinde o parte din creanța pretinsă. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care aste titular al dreptului dedus judecății.

Reclamanta SC E.C. SRL nu are calitate procesuală pentru dreptul de creanță pretins asupra sumei de 1.100,75 lei aferentă facturii fiscale din 2 noiembrie 2009, precum și pentru penalitățile de întârziere și dobânzile aferente deoarece această factură a fost emisă de reclamanta SC E.C.A. SRL și nu a făcut obiectul cesiunii. Astfel, reclamanta nu este titulara dreptului de creanță pretins asupra acestei sume, motiv pentru care se va admite excepția lipsei calității procesuale pentru SC E.C. 2 SRL. Ca urmare a cesiunii de creanță încheiată între reclamante, creanța în cuantum total de 1.419.973,48 lei, aferentă facturilor fiscale din 5 septembrie 2009, din 23 septembrie 2009, din 29 septembrie 2009, din 16 octombrie 2009 și din 2 noiembrie 2009 s-a transferat către reclamanta cesionară SC E.C.

SRL care a devenit titulara dreptului de creanță izvorât din aceste facturi. Reclamanta SC E.C.A. SRL nu mai este titulara dreptului de creanță, acest drept ieșind din patrimoniul său prin efectul cesiunii de creanță, astfel încât se va admite excepția lipsei calității procesuale active a acesteia pentru dreptul de creanță și accesoriile aferente izvorâte din facturile fiscale menționate. Tribunalul a reținut că, în conformitate cu clauzele contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta SC E.C. SRL, aceasta nu avea dreptul de cesiona drepturile ori de a delega executarea obligațiilor rezultat din contract, fără acordul prealabil, expres și scris din partea cumpărătorului SC K.B.A.

în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de acord care să fi permis ca livrarea cantităților de balast să se realizeze de către o altă societate decât cea care a încheiat contractul cu pârâta H. Din ansamblul probelor administrate în cauză (raportul de expertiză contabilă, declarații de martori, răspunsul la interogatoriu administrat reprezentantului legal al reclamantei SC E.C. SRL, precum și reprezentantului legal al reclamantei SC E.C.A. SRL), tribunalul a reținut că între reclamanta SC E.C.A. SRL și pârâte nu s-a născut un raport juridic contractual în formă simplificată. Este adevărat că facturile fiscale emise de această reclamantă au fost semnate de reprezentanții pârâtelor și au fost înregistrate în contabilitatea acestora, însă facturile acceptate nu reprezintă probe absolute în materie comercială, acestea putând fi combătute de alte probe.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 46 C. com., raporturile comerciale pot fi dovedite prin orice mijloace de probă prevăzute de lege. Pârâtele au dovedit faptul că nu a existat nici o înțelegere între acestea și reclamanta SC E.C.A. SRL și că nu li s-a adus la cunoștință faptul că vânzarea și livrarea balastului se va face de către o altă societate decât cea cu care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Faptul că pârâtele nu au sesizat că, începând cu anul 2009, balastul a fost livrat de o altă societate este perfect justificat de împrejurările în care au avut loc aceste livrări, respectiv autoutilitarele au fost aceleași ca și cele folosite de reclamanta SC E.C. SRL, iar diferența dintre denumirea celor două societăți era greu de perceput, o singură cifră făcând diferența dintre cele denumiri.

Mai mult, cele două reclamante au același sediu, au aceeași asociați, și după cum au arătat reprezentanții legali ai acestora, făceau parte din același grup de firme. Deși, între reclamante a existat o înțelegere cu privire la societatea care va livra marfa, această înțelegere nu a fost adusă la cunoștința pârâtelor, nici în mod expres, conform clauzelor contractuale și nu a rezultat nici în mod implicit din modul în care au fost derulate activitățile deoarece mașinile folosite pentru transport erau aceleași, iar persoana de contact desemnată inițial nu a fost schimbată. Plățile pe care pârâtele le-au efectuat pentru balast vândut de reclamanta SC E.C.A. SRL au fost făcute pentru o datorie care nu avea la bază un raport juridic obligațional, plățile fiind făcute din eroare și cu credința că se stinge obligația de plată asumată față de reclamanta SC E.C.

SRL. De altfel, pârâtele au și inițiat un demers judiciar în vederea recuperării plăților făcute către SC E.C.A. SRL. Pretențiile formulate de reclamante se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală a pârâtelor, însă facturile fiscale a căror contravaloare se solicită au fost emise de reclamanta SC E.C.A. SRL în lipsa unui raport contractual. De altfel, pârâtele nu au contestat faptul că au primit cantitatea de balast necesară efectuării lucrărilor de construcție ale centurii orașului Zalău, însă au contestat în mod temeinic existența unui contract încheiat între acestea și reclamanta care a efectuat livrările. În condițiile în care părțile nu au stabilit nicio clauză referitoare la prețul produselor livrate de SC E.C.A.

SRL, în mod nejustificat își întemeiază reclamantele prezenta cerere pe clauzele inserate în contractul încheiat cu SC E.C. SRL și care stabilesc prețul pentru mc de balast, condițiile de plată și clauzele penale care intervin în cazul nerespectării obligației de plată a prețului la scadență. Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. E.C. S.R.L. și SC E.C.A. SRL solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea evocării fondului. Prin Decizia civilă nr. 169/2012 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul declarat de SC E.C. SRL și SC E.C.A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1461 din 20 martie 2012, care a fost schimbată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantele SC E.C.

SRL și SC E.C.A. SRL împotriva pârâților SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca SRL, SC K.B.A. și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei SC E.C. 2 SRL suma de 1.419.973,48 lei contravaloare facturi neachitate și la plata dobânzii legale pentru această sumă de la data scadentă, fiecărei facturi și până la data introducerii acțiunii, 9 decembrie 2010, precum și reclamantei SC E.C.A. SRL suma de 1.100,75 lei contravaloare facturi și la plata dobânzii legale a acestei facturi până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată. Au fost obligate pârâtele la plata către apelante SC E.C. SRL a sumei de 42.857,95 lei taxă de timbru și timbru judiciar și la plata către apelanta SC E.C.A.

SRL a sumei de 153,5 lei taxă de timbru și timbru judiciar. În motivare, instanța de apel a reținut că E.C. are calitatea de titular al drepturilor de creanță deduse judecății, calitatea de creditor rezultând din calitatea sa de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2008 la E.C. și din 28 septembrie 2008 la SC K.B.A. sucursala Cluj-Napoca SRL. În plus, respectiva calitate rezultă și din cesiunea de creanță dintre E.C.A. (în calitate de cedent) și E.C. (în calitate de cesionar), cesiune încheiată cu respectarea condițiilor impuse de lege, fiind notificat și debitorul cedat, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 C. civ.

Contrar celor reținute de tribunal în justificarea admiterii excepției lipsei calității procesuale active a E.C., instanța de apel a apreciat că interzicerea cesionării creanței ce face obiectul Contractului de vânzare-cumpărare este irelevantă, atâta timp cât în speță, societatea care a cesionat creanța nu a fost E.C., ci E.C.A. Astfel, prin contractul de cesiune de creanță din 18 martie 2010, reclamanta SC E.C.A., în calitate de cedent, a cesionat reclamantei SC E.C. SRL, în calitate de cesionar valoarea creanței pe care cedenta o are de încasat de la debitorul cedat SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca în cuantum de 1.419.973,48 lei, cesiunea fiind notificată debitorului cedat. Referitor la raporturile contractuale dintre pârâte și E.C.A., acestea au constat în prestarea de către E.C.A.

a activităților de transport și livrare de balast, conform facturilor și avizelor, relații desfășurare în perioada aprilie 2009 - noiembrie 2009. Instanța de apel a reținut că existența raporturilor contractuale dintre părți este dovedită și de acceptarea la plată a facturilor emise de SC E.C.A. și plata parțială a acestora, așa cum a confirmat și expertiza contabilă. În ciuda probatoriului administrat în cauză, care indică în mod indubitabil raporturi contractuale între intimatele-pârâte și E.C.A., instanța de fond a reținut inexistența acestor raporturi pe motiv că nu există o convenție între acestea din urmă și E.C.A. S-a constatat că sentința instanței de fond este criticabilă și din perspectiva modului în care neagă existența acestor relații contractuale.

Acceptarea la plată a facturilor și plata parțială a acestora dovedesc existența raportului contractual dintre părți. Potrivit art. 46 C. com. obligațiile comerciale se probează cu: acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori sau cu orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Prin urmare, facturile acceptate la plată dovedesc existența raportului contractual dintre părți precum și obligația debitorului de a achita sumele cuprinse în aceste facturi. În acest sens, practica judiciară reține că: "facturile acceptate la plată au semnificația angajamentului juridic asumat sub puterea contractului încheiat de părți". În speță, facturile care fac obiectul cererii apelantelor au fost acceptate la plată prin semnarea și ștampilarea lor de către intimatele-pârâte.

În plus, dintr-un număr total de 20 de facturi emise pe parcursul derulării raporturilor, 4 au fost achitate. Acest aspect rezultă din raportul de expertiză contabilă și din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei. Or, plata acestora dovedește existența raportului contractual dintre părți precum și obligația debitoarei de a achita sumele cuprinse în aceste facturi. În justificarea lipsei calității procesuale active a E.C.A., instanța a reținut că livrarea de balast ar fi trebuit să se desfășoare între E.C. și pârâta K.B., părți semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare. Instanța de apel a constatat că expertiza contabilă atestă existența soldului ce face obiectul prezentei acțiuni. Diferența stabilită este nesemnificativă.

Astfel, din moment ce expertiza contabilă reține soldul debitor în contabilitatea K.B.A. - sucursala Cluj, achitarea de către beneficiarul lucrării a sumelor datorate executantului, conformitatea mărfurilor livrate cu termenii contractului de vânzare-cumpărare, din punct de vedere calitativ și cantitativ, rezultă că proba în discuție confirmă existența debitului datorat apelantelor de către intimatele-pârâte. Intimatele pârâte nu au contestat livrările de marfă sub aspect cantitativ și calitativ, anterior demarării litigiului, procesele-verbale de recepție încheiate între K.B.A. și SC I.I. SRL. Consultantul beneficiarului final al lucrării atestă recepția cantitativă și calitativă a materialului livrat conform obligațiilor contractuale de către E.C.A.

Instanța de fond admite existența unui acord între părți doar în cazul în care acest acord îmbracă forma scrisă. În principal art. 942 din vechea reglementare a Codului civil preluat ca atare și de art. 1178 din actualul C. civ. definește contractul ca fiind "acordul între două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice", nestipulându-se condiția existenței unui act scris. În speță, curtea de apel a arătat că, chiar dacă nu a existat un act scris între E.C.A. și K.B.A. - ca instrumentum, raporturile juridice au îmbrăcat forma de negotium, de fiecare dată când K.B., prin reprezentanții săi a adresat comenzi verbale, iar marfa a fost livrată conform acestor comenzi și parțial achitată de către intimate.

Dovezile privind comenzi verbale adresate societății E.C.A. rezultă din probele administrate în cauză. S-a mai reținut și faptul că ar fi absurd să se considere că obligația de livrare a mărfurilor efectuată de o altă societate decât cea care s-a obligat în scris, ar exonera beneficiarul mărfii de la plata facturilor, mai ales în condițiile în care marfa a fost acceptată, în condițiile cantitative și calitative agreate, neexistând nici o obiecție în acest sens. Astfel au fost neachitate următoarele facturi: - din 05 septembrie 2009 în valoare de 262.283,14; - din 23 septembrie 2009 în valoare de 850.843,75; - din 29 septembrie 2009 în valoare de 215.784,12; - din 16 octombrie 2009 în valoare de 77.594,05; - din 02 noiembrie 2009 în valoare de 13.468,42; - din 02 noiembrie 2009 în valoare de 1.100,75.

În total 1.421.074.23 RON din care reclamantei SC E. SRL s-a statuat că îi va fi achitată suma de 1.419.973,48 lei, iar pentru SC E.C.A. SRL suma de 1.100,75 lei. Pentru acoperirea prejudiciului integral suferit de reclamante pentru neplata la termen a facturilor, pârâtele au fost obligate și la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței sumei și până la data introducerii acțiunii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC E.C.A. SRL prin administrator judiciar R.P. SPRL, cât și pârâtele SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca și SC K.B.A. Prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC E.C.A. SRL prin administrator judiciar R.P.

SPRL a solicitat admiterea acestuia, în principal modificarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării intimatelor-pârâte la achitarea și către această reclamantă a sumei de 1.419.973,48 lei iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-reclamantă susține că E.C.A. a efectuat activități de transport și livrare de balast, conform facturilor și avizelor, activități desfășurate în perioada aprilie 2009 - noiembrie 2009. Existența raportului contractual dintre părți este dovedită de acceptarea la plată a facturilor emise de E.C.A., de plata facturilor pe perioada aprilie 2009 - august 2009, comenzile verbale ale reprezentanților intimatelor adresate E.C.A.

și livrarea mărfurilor de către E.C.A. potrivit acestor comenzi. Recurenta-reclamantă mai susține și faptul că procesele-verbale de recepție încheiate între K.B.A. și SC I.I. SRL, consultantul beneficiarului final al lucrării atestă recepția cantitativă și calitativă a materialului livrat, conform obligațiilor contractuale, de către E., așa cum a reținut și expertiza contabilă efectuată în cauză. Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că, în speță, chiar dacă nu a existat un act scris între E.C.A. și K.B.A. - ca instrumentum, raporturile juridice pot fi calificate ca negotium, de fiecare dată când K.B.A., prin reprezentanții săi a adresat comenzi verbale, iar marfa a fost livrată conform acestor comenzi și parțial achitată de către intimatele-pârâte.

Dovezile privind comenzi verbale adresate societății E.C.A. rezultă din probele administrate în cauză. Recursul declarat de pârâtele SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca și SC K.B.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea acestuia, în principal modificarea deciziei recurate în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de reclamante și menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de tribunal, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cuprinde următoarele critici de nelegalitate: Referitor la pct. 7 ar art. 304 C. proc. civ., recurentele-pârâte consideră că decizia recurată nu răspunde exigențelor legale, motivarea este ambiguă, nu este în concordanță cu probele administrate în cauză și nu răspunde la toate pretențiile formulate de părți.

Chiar dacă există o motivare, aceasta este superficială, nu analizează apărările formulate de pârâte, curtea de apel achiesând criticilor formulate de reclamante, pe care le copiază ca atare, fără să aducă o motivare proprie soluției pronunțate. Recurentele-pârâte susțin că instanța de apel motivează sumar admiterea cererii de plată a dobânzii legale și nu se referă deloc la penalitățile de întârziere solicitate în principal; motivarea soluției de acordare a dobânzii legale este cuprinsă într-o frază la pagina nr. 8 din decizia recurată. Totodată arată că deși nu acordă penalități, deci nu consideră aplicabil Contractul nr. 1752, instanța totuși acordă prețul din facturile emise de E.C.A. (același cu prețul din Contractul nr. 1752 care nu era aplicabil), iar sub acest aspect, motivarea curții este și contradictorie.

Se arată de către recurentele-pârâte și faptul că motivarea deciziei recurate este contradictorie, contradicția putând fi constatată prin analiza considerentelor în raport cu dispozitivul în ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor. Astfel, instanța de apel argumentează calitatea procesuală activă a reclamantei E.C. și a reclamantei E.C.A., însă nu a obligat pârâtele la plata în solidar a întregii sume solicitate către cele două reclamante, ceea ce înseamnă că a înlăturat solidaritatea activă pretinsă de reclamante.

De asemenea, contradicția poate fi constatată în motivarea instanței de apel în analiza clauzei de la art. I din Contractul nr. 1752. Sub acest aspect, apărările pârâtelor au fost denaturate și s-a apreciat ca fiind irelevantă clauza de la clauza de la art. I din Contractul nr. 1752, care are un conținut neechivoc, instanța de apel apreciind că este irelevantă această prevedere în condițiile în care "societatea care a cesionat creanța nu a fost E.C., ci E.C.A.", interpretare care nu este proprie curții, ci a fost preluată tale quale din apelul declarat de reclamante. Cu privire la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentele-pârâte susțin că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 969 și art. 942 C. civ.

și a art. 46 C. com. Se arată că prevederile art. 942 C. civ. nu stabilesc condiția existenței unui înscris, așa cum reține și instanța de apel, aspect necontestat, însă chestiunea care trebuia clarificată era aceea dacă avizele de însoțire a mărfurilor și facturile fiscale emise în baza avizelor probează, în condițiile art. 46 C. com., un contract în formă simplificată între pârâte și E.C.A. Greșit reține instanța de apel că tribunalul ar fi considerat că numai un înscris poate proba existența contractului dintre pârâte și E.C.A. Dimpotrivă, prima instanța a făcut analiza stării de fapt probate și a dat eficiență apărărilor pârâtelor care, în esență, vizau ineficacitatea avizelor și facturilor întrucât au fost emise în condiții frauduloase.

Recurentele-pârâte susțin că nu au transmis comenzi către E.C.A., ci către E.C.: bazându-se pe existenta Contractului 1752, iar primirea facturii nu avea semnificația acceptării/confirmării unei relații contractuale distincte. Statuarea instanței de apel se întemeiază pe art. 46 C. com. în sensul că existența contractului în formă simplificată rezultă din acceptarea facturilor și plățile parțiale efectuate de pârâte, însă recurentele susțin că nu au fost efectuate plăți parțiale, ci plăți anterioare în considerarea Contractului nr. 1752 încheiat cu E.C. Apoi, facturile nu au fost semnate și ștampilate de acceptare, ci de recepție în considerarea eronată a aplicării Contractului nr. 1752, care reglementa în mod strict recepția și plata mărfurilor livrate după confirmarea de către consultantul independent al beneficiarului lucrării.

Se arată că semnificația art. 46 C. com., pe care instanța de apel își întemeiază statuarea, nu este aceea de a da valoare certă creanței rezultate din factura acceptată prin aplicarea semnăturii de recepție și prin aplicarea ștampilei societății. Art. 46 reglementează asupra valorii probatorii a facturii acceptate în raportul obligațional născut între părți. Or, în speță nu se formase în mod valabil un raport obligațional între pârâte și E.C.A. De aceea, recurentele-pârâte susțin că din aceste argumente rezultă că între acestea și E.C.A. nu s-a format în mod valabil un contract, prin urmare nu există nici creanța pe care E.C.A. pretinde că a cesionat-o către E.C. Cu privire la încălcarea art. 969 C. civ., recurentele-pârâte consideră că dezlegarea dată de instanța de apel este rezultatul aplicării greșite a Contractului nr. 1752 încheiat de pârâte cu E.C.

Se susține că instanța de apel ignoră Contractul nr. 1752, ignoră și că E.C. își invocă practic propria culpă atunci când pretinde plata unei creanțe dobândite prin cesiune de la E.C.A., societate care a intervenit în executarea contractului și a efectuat livrările care trebuiau efectuate de E.C. În acest sens, prezintă relevanță modalitatea în care E.C. și-a substituit un terț în executarea Contractului nr. 1752 deși toate comenzile pârâtelor au fost adresate în scris către E.C., precum și încercarea E.C. de a eluda prevederile Contractului nr. 1752 sub aspectul cantităților admise la plată, al prețului și al termenului de plată. Astfel, se arată că deși nu avea dreptul de a-și cesiona executarea obligațiilor asumate prin contract în lipsa unui acord scris din partea pârâtelor, E.C.

a transmis comenzile primite de la pârâte către E.C.A., terț față de Contractul nr. 1752. Surprinzător însă, instanța de apel a apreciat că, calitatea de creditor a E.C. rezultă din calitatea sa de vânzător în Contractul nr. 1752, însă nu au fost deduse judecății pretenții ale E.C. decurgând din acest contract, ci pretinse creanțe dobândite prin cesiune. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed: Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC E.C.A. SRL prin administrator judiciar R.P. SPRL, Înalta Curte constată următoarele: În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă s-a raportat la încălcarea de către instanța de apel a art. 969 C. civ. și art. 46 C. com. Într-adevăr, potrivit art. 46 C. com., obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate, iar existența raporturilor contractuale dintre pârâte și recurenta-reclamantă a fost dovedită de acceptarea la plată a facturilor emise de SC E.C.A. SRL și de plata parțială a acestora. Însă, în speță, prin contractul de cesiune de creanță din 18 martie 2010, reclamanta SC E.C.A. SRL, în calitate de cedent, a cesionat reclamantei SC E.C. SRL, în calitate de cesionar valoarea integrală a creanței pe care cedenta o avea de încasat de la debitorul cedat SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca în cuantum de 1.419.973,48 lei, compusă din contravaloarea a 5 facturi ne achitate din cele 6, cesiunea fiind notificată debitorului cedat.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, conform contractului de cesiune de creanță, SC E.C.A. SRL nu mai este creditoare față de SC K.B.A. pentru suma care a făcut obiectul cesiunii. Totodată, prin contractul de cesiune s-a prevăzut că SC E.C. SRL (cesionar), în cazul în care va încasa creanța de la debitorul cedat, îi datorează un procent de 20% din suma încasată cedentei SC E.C.A. SRL, însă aceasta este o relație contractuală distinctă. Așa fiind, se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 C. civ., sub aspectul interpretării raportului juridic obligațional dintre SC E.C.A. SRL și SC K.B.A., apreciind cu justețe că reclamanta SC E.C.A.

SRL este îndreptățită numai la plata unei singure facturi în valoare de 1.100,75 lei, cu dobânda legală, până la data introducerii acțiunii. Referitor la recursul declarat de pârâtele SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca și SC K.B.A., Înalta Curte reține următoarele: O primă critică privește motivarea insuficientă a deciziei recurate, în sensul că instanța de apel nu a analizat apărările pârâtelor, motivând sumar, preluând din concluziile scrise ale reclamantei și fără a face vreo referire la penalități. Nu se poate reține că decizia atacată nu este motivată cu respectarea exigențelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Nu este necesar ca, în cadrul hotărârii, instanța să se refere la fiecare aspect de fapt și la fiecare mijloc de probă, nu trebuie să analizeze fiecare argument invocat de parte, fiind suficient să răspundă printr-un considerent comun criticilor care constituie motive de apel, cu condiția ca, din hotărâre, să rezulte în mod clar și elocvent convingerea instanței care a determinat pronunțarea unei anumite soluții. În speță, instanța nu a reținut nașterea obligației reclamantei față de SC E.C.A. SRL în temeiul contractului, ci în temeiul art. 46 C. com. Este adevărat că în decizia recurată nu există referiri la penalități, ci se acordă dobânzi, dar neacordarea penalităților profită pârâtelor. Oricum, în lipsa unui contract scris, nu se pot aplica dispozițiile art. 1066 - 1067 C. civ.

Astfel, este corect ca, și într-o formă sintetică, instanța să-și expună raționamentul în baza căruia a pronunțat hotărârea și care implică prezentarea situației de fapt raportat la probele administrate în cauză și indicarea textelor de lege incidente, sens în care curtea de apel a procedat, nefiind îndeplinite cerințele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nefondată este și critica vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel în mod greșit a argumentat soluția pe excepții în sensul respingerii, dar în dispozitiv rezultă contrariul. Contrar susținerilor recurentelor-pârâte, instanța de apel a dispus obligarea SC K.B.A.

la plata către SC E.C. SRL a obligației născute față de SC E.C.A. SRL în temeiul contractului de cesiune din 18 martie 2010. Astfel, SC E.C. SRL a dobândit un drept de creanță față de SC K.B., pe care l-a cesionat ulterior către SC E.C. SRL, în condițiile în care interdicția de cesiune din contract obliga doar pe SC E.C. SRL. De vreme ce numai reclamantei SC E.C. SRL i s-a recunoscut un drept la plată, soluția pronunțată de instanța de apel este consecventă considerentelor. Oricum, problema calității procesuale active nu a fost o excepție proprie apelului, ci a fost analizată ca motiv de apel, astfel că era firesc ca instanța să nu le dea o soluție distinctă în dispozitiv. Este nefondat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. care este susținut de recurentele-pârâte prin invocarea mai multor argumente. Nu se poate vorbi de o încălcare a dispozițiilor art. 942 C. civ., întrucât proba raportului juridic obligațional dintre pârâte și SC E.C.A. SRL s-a făcut, așa cum s-a arătat, în condițiile art. 46 C. com. De asemenea, instanța de apel a aplicat judicios dispozițiile art. 969 C. civ., interpretând în mod corect clauza de la art. I din Contractul nr. 1117 care arăta că nu pot fi cesionate de SC E.C. SRL drepturi decurgând din contractul de vânzare-cumpărare. În speță, se pune problema executării unui contract ulterior, de transport, care nu are formă scrisă și prin urmare nu există dovada unei asemenea clauze. Oricum, așa cum în mod corect a arătat și instanța de apel, cedentul era o altă persoană juridică și anume SC E.C.A.

SRL. Reclamanta SC E.C. SRL nu solicită plata creanței în temeiul Contractului nr. 1117 încheiat cu SC K.B.A., ci în temeiul contractului de cesiune din 18 martie 2010 încheiat cu SC E.C.A. SRL. Față de considerentele prezentate neputându-se reține incidența în cauză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.C.A. SRL prin administrator judiciar R.P. SPRL și de pârâtele SC K.B.A. - sucursala Cluj-Napoca și SC K.B.A. împotriva Deciziei civile nr. 169/2012 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN