ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond. Cadrul procesual

Prin Sentința nr. 6096 din 29 octombrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea reclamantei Comisia Națională pentru Controlul

Activităților Nucleare, formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi

a României și a anulat pct. 9 din Încheierea nr. 9 din 14 octombrie 2010 și

respectiv din Decizia nr. 10 din 09 septembrie 2010, emise de autoritatea

pârâtă, ca rămase fără obiect, menținând dispozițiile actelor administrative

privind pct. 10.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin dispozițiile

emise la pct. 9 din Decizia contestată, conducerea C.N.C.A.N. a fost obligată

să ia măsurile necesare pentru intrarea în legalitate prin stabilirea cu

exactitate a întinderii prejudiciului determinat de acordarea sporului de

informații clasificate și de a dispune măsurile de recuperare a acestuia în

condițiile legii.

Prin art. 1 al Legii

nr. 84/2012 s-a dispus că acest act normativ se aplică personalului din

sectorul bugetar ale cărui venituri de natură salarială, inclusiv sporurile au

fost stabilite în baza contractelor colective de muncă înregistrate la

M.F.P.S., iar în art. 2 al legii a fost prevăzută exonerarea de la plată pentru

sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1

pe care personalul din sectorul bugetar trebuia să le restituie ca urmare a

deciziilor de impunere emise de angajator, drept consecință a constatării de

către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Este de reținut că,

în perioada controlului efectuat în perioada 19 aprilie - 17 iulie 2010,

salarizarea personalului reclamantei se făcea în baza contractului colectiv de

muncă, iar sporul pentru informații clasificate a fost acordat conform

contractului colectiv încheiat și înregistrat la D.N.P.S.M. București sub nr.

1224/2008.

Prin urmare, motivat

de faptul că prin Legea nr. 84 din 14 iunie 2012 a fost aprobată exonerarea de

la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială rezultate din

constatările Curții de Conturi pe care aceștia trebuiau să le restituie ca

urmare a unor decizii de impunere emise de angajatori, a fost admisă excepția

rămânerii fără obiect al petitului acțiunii referitor la anularea pct. 9 din

Decizia și Încheierea emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV,

cu consecința respingerii acestui petit al cererii ca fiind rămas fără obiect.

În ce privește pct.

10 din Decizie, prin care conducerea C.N.C.A.N. urma să ia măsurile necesare

pentru stabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului determinat de

aprobarea unor limite de cheltuieli de protocol mai mari decât cele prevăzute

de Anexa nr. 2 din O.G. nr. 80/2001, privind stabilirea unor normative de

cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice, și să dispună măsuri de

recuperare a acestuia în condițiile legii, a cheltuielilor efectuate peste

limita legală aprobată, s-a apreciat că se impune respingerea acestui petit al

cererii, urmând a fi menținute dispozițiile actelor administrative atacate

privind pct. 10 referitor la cheltuielile de protocol.

Reclamanta susține că

reglementările din O.G. nr. 80/2001 nu sunt aplicabile acesteia, președintele

instituției având calitatea de ordonator principal de credite, instituția fiind

finanțată integral din venituri proprii, având astfel competența de a stabili

normative proprii de cheltuieli, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (4)

din ordonanța menționată mai sus.

Prima instanță a

arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamantei, acestea fiind în

contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 80/2001, conform

cărora "prin prezenta ordonanță se stabilesc normativele de cheltuieli

pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, indiferent

de modul de finanțare a activității acestora."

Potrivit alin. (1)

art. 4 din același act normativ "normativele de cheltuieli stabilite ca

limite maxime în cadrul cărora se pot aproba și efectua cheltuieli pentru

acțiuni de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale,

precum și de către instituțiile publice din subordinea acestora sunt prevăzute

în Anexa nr. 2", iar la alin. (2) din același articol se prevede că

"în cadrul limitelor maxime prevăzute în Anexa nr. 2 conducătorii

instituțiilor menționate la alin. (1) pot aproba niveluri inferioare de

cheltuieli în funcție de condițiile specifice și de modul de desfășurare a acțiunii,

precum și în raport cu sursele de finanțare ce pot fi atrase în condițiile

legii la realizarea acestora".

Prin urmare, conform

actului normativ în discuție, în raport cu sursele de finanțare ce pot fi

atrase, pot fi aprobate numai niveluri inferioare de cheltuieli față de

prevederile din Anexa nr. 2.

În consecință, s-a

reținut că actul normativ nu prevede posibilitatea depășirii de către

instituțiile publice finanțate din venituri proprii a plafoanelor stabilite

prin Ordonanță, ci numai posibilitatea stabilirii unor normative inferioare de

cheltuieli, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi atrase.

Limitele maxime de

cheltuieli prevăzute în Anexa nr. 2 sunt valabile pentru toate instituțiile

publice și nu pot fi depășite decât prin hotărâre a Guvernului, pentru acțiuni

de protocol cu caracter deosebit, astfel încât a fost respins petitul cererii

referitor la anularea pct. 10 din Decizia și Încheierea emise de Curtea de

Conturi a României, Departamentul IV.

și motivele înfățișate

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, în

termen legal a declarat recurs reclamanta Comisia Națională pentru Controlul

Activităților Nucleare (CNCAN).

Prin motivele de

recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a

hotărârii instanței de fond, respectiv numai în ceea ce privește soluția de

menținere a dispozițiilor din actele administrative contestate, arătate la pct.

10 din Încheierea nr. 9 din 14 octombrie 2010 și din Decizia nr. 10 din 9

septembrie 2010, emise de Curtea de Conturi a României.

În acest sens

recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că

O.G. nr. 80/2001 nu prevede nicio posibilitate de depășire de către

instituțiile publice finanțate din venituri proprii, a plafoanelor stabilite

prin ordonanță, ci numai posibilitatea stabilirii unor normative inferioare de

cheltuieli, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi atrase, în condițiile

în care, în chiar cuprinsul ordonanței, de la regula instituită la art. 1 alin.

(1) au fost prevăzute excepții și derogări, în alin. (3) și (4) ale aceluiași

articol 1.

A mai arătat

reclamanta-recurentă că este greșită concluzia instanței de fond în sensul că

interpretarea dată de reclamantă articolului 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001

este în contradicție cu art. 1 alin. (1) din același act normativ, câtă vreme

instituțiile la care se face referire în respectivele alineate, derogatorii,

și-au stabilit propriile normative de cheltuieli de protocol prin act al

ordonatorului principal de credite, elocvente în acest sens fiind prevederile

O.U.G. nr. 35/2011.

În fine, recurenta a

indicat că, raportat și la Regulamentul de organizare și funcționare al CNCAN,

aprobat prin H.G. nr. 1627/2003, este corectă interpretarea dată alin. (4) al

art. 1 din O.G. nr. 80/2001, în sensul că pentru instituția recurentă, care era

finanțată integral din venituri proprii, conducătorul putea stabili, în

calitate de ordonator principal de credite, normative proprii de cheltuieli de

protocol, de natura celor care fac obiectul O.G. nr. 80/2001.

considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea

atacată raportat la criticile recurentei-reclamante, față de probatoriul

administrat și de prevederile legale aplicabile și sub toate aspectele, astfel

cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, ce pot fi subsumate

motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

considerarea celor în continuare expuse.

Prin hotărârea

supusă recursului de față, prima instanță, soluționând cauza în fond după

casare, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2360 din 15

mai 2012, a admis numai în parte acțiunea recurentei-reclamante, având ca

obiect, în mod efectiv, anularea punctelor 9 și 10 din Încheierea nr. 9 din 14

octombrie 2010 și respectiv din Decizia nr. 10 din 9 septembrie 2010, ambele

emise de autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a României, în sensul că a anulat

pct. 9 din respectivele acte, ca rămas fără obiect, fiind însă menținut pct. 10

din cuprinsul acestora.

Criticile

recurentei-reclamante vizează strict această din urmă soluție.

Similar poziției

adoptate în primul ciclu procesual, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă

a susținut și că reglementările din O.G. nr. 80/2001 nu îi sunt aplicabile, în

esență pe considerentul că președintele instituției, având calitatea de

ordonator principal de credite, are competența de a stabili normative proprii

de cheltuieli, după cum permit de altfel, prevederile art. 1 alin. (4) din O.G.

nr. 80/2001, instituția fiind finanțată integral din venituri proprii.

În acord cu cele

reținute și de prima instanță, Înalta Curte constată că nu pot fi primite

interpretările propuse de recurenta-reclamantă, în esență pentru că nesocotesc

ansamblul reglementării cuprinse în O.G. nr. 80/2001 și scopul desprins din

analiza coroborată a prevederilor acesteia.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din O.G. nr. 80/2002, prin această ordonanță "se stabilesc

normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și

instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare a activității

acestora", iar potrivit art. 1 alin. (2) "normativele de cheltuieli

privesc acțiunile de protocol, dotarea cu autoturisme și consumul de carburanți

precum și costurile pentru convorbiri telefonice". Potrivit art. 1 alin.

(4) "Instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii pot

stabili normative proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiectul

prezentei ordonanțe, cu aprobarea ordonatorului principal de credite."

În analiza propusă,

recurenta-reclamantă omite însă conținutul art. 4 alin. (1) și alin. (2) din

cuprinsul O.G. nr. 80/2001, potrivit cu care:

"(1) Normativele

de cheltuieli stabilite ca limite maxime, în cadrul cărora se pot aproba și

efectua cheltuieli pentru acțiuni de protocol de către ministere, celelalte

organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile

administrației publice locale, precum și de către instituțiile publice din

subordinea acestora, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(2) În cadrul

limitelor maxime prevăzute în anexa nr. 2 conducătorii instituțiilor menționate

la alin. (1), pot aproba niveluri inferioare de cheltuieli, în funcție de

condițiile specifice și de modul de desfășurare a acțiunii, precum și în raport

cu sursele de finanțare ce pot fi atrase, în condițiile legii, la realizarea

acestora."

Or, tocmai examinarea

și interpretarea logico-rațională a acestor prevederi, prin raportare la regula

de principiu conținută în art. 1 alin. (1) sus-enunțată, atrage concluzia că

art. 1 alin. (4) invocat de recurentă se subsumează practic reglementării

cuprinse în art. 4 alin. (2), sus-citat, în sensul că prin reglementări proprii

(cum ar fi Regulamentul de organizare și funcționare al CNCAN) nu pot fi

stabilite decât normative inferioare limitelor maxime prevăzute în Anexa nr. 2

din O.G. nr. 80/2001.

Depășirea limitelor

maxime de cheltuieli, prevăzute pentru toate atribuțiile publice, indiferent de

modul de finanțare a activității acestora, nu se poate realiza, astfel cum

susține recurenta-reclamantă, în temeiul art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001,

prin ordine interne ci numai prin hotărâre de guvern, astfel cum se prevede

fără echivoc în art. 4 alin. (5) din același act normativ:

"(5) Prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea instituțiilor interesate, se pot aproba și

alte normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit,

precum și alte măsuri necesare în vederea desfășurării normale și eficiente a

acțiunilor de protocol în țară și în străinătate, pe bază de justificări

fundamentate."

Orice altă

interpretare contrară golește practic de conținut reglementarea în sensul

propunerii unor limite maxime, ce nu pot fi depășite decât atunci când se

prevede expres, fie prin alte texte ale O.G. nr. 80/2001, cum ar fi art. 7

alin. (2) referitor la reducerea cheltuielilor pentru convorbiri telefonice,

fie prin hotărâri de guvern, adoptate distinct.

În fine, raportat la

prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 80/2001, la care de asemenea face

trimitere recurenta, este de arătat că respectiva reglementare este o ilustrare

a principiului exceptio est strictissimae interpretationis, în sensul că ori de

câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție

nu poate fi extinsă la alte situații pe care acea normă juridică nu le prevede.

Cu alte cuvinte, în

mod evident, menționarea în cuprinsul art. 1 alin. (3) a autorităților și

instituțiilor care pot adopta normative proprii de cheltuieli, de natura celor

ce fac obiectul O.G. nr. 80/2001, demonstrează că derogarea stipulată vizează

strict respectivele autorități, neputând fi extinsă și la altele, ce nu au fost

cuprinse în enumerare.

Pentru toate

argumentele înfățișate, reținând așadar netemeinicia criticilor

recurentei-reclamante, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Comisia Națională pentru Controlul Activităților

Nucleare împotriva Sentinței civile nr. 6096 din 29 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN