ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 6096 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantei Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a anulat pct. 9 din Încheierea nr. 9 din 14 octombrie 2010 și respectiv din Decizia nr. 10 din 09 septembrie 2010, emise de autoritatea pârâtă, ca rămase fără obiect, menținând dispozițiile actelor administrative privind pct. 10. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin dispozițiile emise la pct. 9 din Decizia contestată, conducerea C.N.C.A.N.

a fost obligată să ia măsurile necesare pentru intrarea în legalitate prin stabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului determinat de acordarea sporului de informații clasificate și de a dispune măsurile de recuperare a acestuia în condițiile legii. Prin art. 1 al Legii nr. 84/2012 s-a dispus că acest act normativ se aplică personalului din sectorul bugetar ale cărui venituri de natură salarială, inclusiv sporurile au fost stabilite în baza contractelor colective de muncă înregistrate la M.F.P.S., iar în art. 2 al legii a fost prevăzută exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuia să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajator, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Este de reținut că, în perioada controlului efectuat în perioada 19 aprilie - 17 iulie 2010, salarizarea personalului reclamantei se făcea în baza contractului colectiv de muncă, iar sporul pentru informații clasificate a fost acordat conform contractului colectiv încheiat și înregistrat la D.N.P.S.M. București sub nr. 1224/2008. Prin urmare, motivat de faptul că prin Legea nr. 84 din 14 iunie 2012 a fost aprobată exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială rezultate din constatările Curții de Conturi pe care aceștia trebuiau să le restituie ca urmare a unor decizii de impunere emise de angajatori, a fost admisă excepția rămânerii fără obiect al petitului acțiunii referitor la anularea pct. 9 din Decizia și Încheierea emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, cu consecința respingerii acestui petit al cererii ca fiind rămas fără obiect.

În ce privește pct. 10 din Decizie, prin care conducerea C.N.C.A.N. urma să ia măsurile necesare pentru stabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului determinat de aprobarea unor limite de cheltuieli de protocol mai mari decât cele prevăzute de Anexa nr. 2 din O.G. nr. 80/2001, privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice, și să dispună măsuri de recuperare a acestuia în condițiile legii, a cheltuielilor efectuate peste limita legală aprobată, s-a apreciat că se impune respingerea acestui petit al cererii, urmând a fi menținute dispozițiile actelor administrative atacate privind pct. 10 referitor la cheltuielile de protocol. Reclamanta susține că reglementările din O.G.

nr. 80/2001 nu sunt aplicabile acesteia, președintele instituției având calitatea de ordonator principal de credite, instituția fiind finanțată integral din venituri proprii, având astfel competența de a stabili normative proprii de cheltuieli, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (4) din ordonanța menționată mai sus. Prima instanță a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamantei, acestea fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G.

nr. 80/2001, conform cărora "prin prezenta ordonanță se stabilesc normativele de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare a activității acestora." Potrivit alin. (1) art. 4 din același act normativ "normativele de cheltuieli stabilite ca limite maxime în cadrul cărora se pot aproba și efectua cheltuieli pentru acțiuni de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și de către instituțiile publice din subordinea acestora sunt prevăzute în Anexa nr. 2", iar la alin. (2) din același articol se prevede că "în cadrul limitelor maxime prevăzute în Anexa nr. 2 conducătorii instituțiilor menționate la alin. (1) pot aproba niveluri inferioare de cheltuieli în funcție de condițiile specifice și de modul de desfășurare a acțiunii, precum și în raport cu sursele de finanțare ce pot fi atrase în condițiile legii la realizarea acestora". Prin urmare, conform actului normativ în discuție, în raport cu sursele de finanțare ce pot fi atrase, pot fi aprobate numai niveluri inferioare de cheltuieli față de prevederile din Anexa nr. 2. În consecință, s-a reținut că actul normativ nu prevede posibilitatea depășirii de către instituțiile publice finanțate din venituri proprii a plafoanelor stabilite prin Ordonanță,

ci numai posibilitatea stabilirii unor normative inferioare de cheltuieli, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi atrase. Limitele maxime de cheltuieli prevăzute în Anexa nr. 2 sunt valabile pentru toate instituțiile publice și nu pot fi depășite decât prin hotărâre a Guvernului, pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit, astfel încât a fost respins petitul cererii referitor la anularea pct. 10 din Decizia și Încheierea emise de Curtea de Conturi a României, Departamentul IV. 2. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamanta Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).

Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, respectiv numai în ceea ce privește soluția de menținere a dispozițiilor din actele administrative contestate, arătate la pct. 10 din Încheierea nr. 9 din 14 octombrie 2010 și din Decizia nr. 10 din 9 septembrie 2010, emise de Curtea de Conturi a României. În acest sens recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că O.G.

nr. 80/2001 nu prevede nicio posibilitate de depășire de către instituțiile publice finanțate din venituri proprii, a plafoanelor stabilite prin ordonanță, ci numai posibilitatea stabilirii unor normative inferioare de cheltuieli, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi atrase, în condițiile în care, în chiar cuprinsul ordonanței, de la regula instituită la art. 1 alin. (1) au fost prevăzute excepții și derogări, în alin. (3) și (4) ale aceluiași articol 1. A mai arătat reclamanta-recurentă că este greșită concluzia instanței de fond în sensul că interpretarea dată de reclamantă articolului 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001 este în contradicție cu art. 1 alin. (1) din același act normativ, câtă vreme instituțiile la care se face referire în respectivele alineate, derogatorii, și-au stabilit propriile normative de cheltuieli de protocol prin act al ordonatorului principal de credite, elocvente în acest sens fiind prevederile O.U.G.

nr. 35/2011. În fine, recurenta a indicat că, raportat și la Regulamentul de organizare și funcționare al CNCAN, aprobat prin H.G. nr. 1627/2003, este corectă interpretarea dată alin. (4) al art. 1 din O.G. nr. 80/2001, în sensul că pentru instituția recurentă, care era finanțată integral din venituri proprii, conducătorul putea stabili, în calitate de ordonator principal de credite, normative proprii de cheltuieli de protocol, de natura celor care fac obiectul O.G. nr. 80/2001. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând hotărârea atacată raportat la criticile recurentei-reclamante, față de probatoriul administrat și de prevederile legale aplicabile și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, ce pot fi subsumate motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare expuse. Prin hotărârea supusă recursului de față, prima instanță, soluționând cauza în fond după casare, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2360 din 15 mai 2012, a admis numai în parte acțiunea recurentei-reclamante, având ca obiect, în mod efectiv, anularea punctelor 9 și 10 din Încheierea nr. 9 din 14 octombrie 2010 și respectiv din Decizia nr. 10 din 9 septembrie 2010, ambele emise de autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a României, în sensul că a anulat pct. 9 din respectivele acte, ca rămas fără obiect, fiind însă menținut pct. 10 din cuprinsul acestora.

Criticile recurentei-reclamante vizează strict această din urmă soluție. Similar poziției adoptate în primul ciclu procesual, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a susținut și că reglementările din O.G. nr. 80/2001 nu îi sunt aplicabile, în esență pe considerentul că președintele instituției, având calitatea de ordonator principal de credite, are competența de a stabili normative proprii de cheltuieli, după cum permit de altfel, prevederile art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001, instituția fiind finanțată integral din venituri proprii. În acord cu cele reținute și de prima instanță, Înalta Curte constată că nu pot fi primite interpretările propuse de recurenta-reclamantă, în esență pentru că nesocotesc ansamblul reglementării cuprinse în O.G.

nr. 80/2001 și scopul desprins din analiza coroborată a prevederilor acesteia. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 80/2002, prin această ordonanță "se stabilesc normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare a activității acestora", iar potrivit art. 1 alin. (2) "normativele de cheltuieli privesc acțiunile de protocol, dotarea cu autoturisme și consumul de carburanți precum și costurile pentru convorbiri telefonice". Potrivit art. 1 alin. (4) "Instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii pot stabili normative proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanțe, cu aprobarea ordonatorului principal de credite." În analiza propusă, recurenta-reclamantă omite însă conținutul art. 4 alin. (1) și alin. (2) din cuprinsul O.G.

nr. 80/2001, potrivit cu care: "(1) Normativele de cheltuieli stabilite ca limite maxime, în cadrul cărora se pot aproba și efectua cheltuieli pentru acțiuni de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și de către instituțiile publice din subordinea acestora, sunt prevăzute în anexa nr. 2. (2) În cadrul limitelor maxime prevăzute în anexa nr. 2 conducătorii instituțiilor menționate la alin. (1), pot aproba niveluri inferioare de cheltuieli, în funcție de condițiile specifice și de modul de desfășurare a acțiunii, precum și în raport cu sursele de finanțare ce pot fi atrase, în condițiile legii, la realizarea acestora." Or, tocmai examinarea și interpretarea logico-rațională a acestor prevederi, prin raportare la regula de principiu conținută în art. 1 alin. (1) sus-enunțată, atrage concluzia că art. 1 alin. (4) invocat de recurentă se subsumează practic reglementării cuprinse în art. 4 alin. (2), sus-citat, în sensul că prin reglementări proprii (cum ar fi Regulamentul de organizare și funcționare al CNCAN) nu pot fi stabilite decât normative inferioare limitelor maxime prevăzute în Anexa nr. 2 din O.G.

nr. 80/2001. Depășirea limitelor maxime de cheltuieli, prevăzute pentru toate atribuțiile publice, indiferent de modul de finanțare a activității acestora, nu se poate realiza, astfel cum susține recurenta-reclamantă, în temeiul art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001, prin ordine interne ci numai prin hotărâre de guvern, astfel cum se prevede fără echivoc în art. 4 alin. (5) din același act normativ: "(5) Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituțiilor interesate, se pot aproba și alte normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit, precum și alte măsuri necesare în vederea desfășurării normale și eficiente a acțiunilor de protocol în țară și în străinătate, pe bază de justificări fundamentate." Orice altă interpretare contrară golește practic de conținut reglementarea în sensul propunerii unor limite maxime, ce nu pot fi depășite decât atunci când se prevede expres, fie prin alte texte ale O.G.

nr. 80/2001, cum ar fi art. 7 alin. (2) referitor la reducerea cheltuielilor pentru convorbiri telefonice, fie prin hotărâri de guvern, adoptate distinct. În fine, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 80/2001, la care de asemenea face trimitere recurenta, este de arătat că respectiva reglementare este o ilustrare a principiului exceptio est strictissimae interpretationis, în sensul că ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu poate fi extinsă la alte situații pe care acea normă juridică nu le prevede. Cu alte cuvinte, în mod evident, menționarea în cuprinsul art. 1 alin. (3) a autorităților și instituțiilor care pot adopta normative proprii de cheltuieli, de natura celor ce fac obiectul O.G.

nr. 80/2001, demonstrează că derogarea stipulată vizează strict respectivele autorități, neputând fi extinsă și la altele, ce nu au fost cuprinse în enumerare. Pentru toate argumentele înfățișate, reținând așadar netemeinicia criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare împotriva Sentinței civile nr. 6096 din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - NN