ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6367/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1088/2012 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de petenta SC E. SRL reprezentantul legal prin administrator I.M. în contradictoriu cu intimatele Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova - Direcția de Impozite și Taxe, având ca obiect suspendare executare act administrativ si a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 125284 din 27 septembrie 2012 emisă de Municipiului Craiova - Direcția de Impozite și Taxe până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta invocă faptul că instituția juridica a darii in administrare a bunurilor proprietatea consiliului local este caracteristica bunurilor proprietate publica, nu si celor proprietate privata a unităților administrativ teritoriale. De aceea, textul art. 256 alin. (3) din C.F. atunci când s-a referit la noțiunea de dare în administrare, nu a putut avea în vedere decât darea în administrare a terenurilor proprietate publica, ceea ce nu este cazul în speța deoarece terenul adus ca aport face parte din domeniul privat al Municipiului Craiova. Prin urmare, actul de aport al terenului nu poate fi privit ca o „dare în administrare” deoarece nu suntem în ipoteza unui teren proprietate publică a Municipiului Craiova.

Prin urmare deoarece societatea intimata nu era titularul dreptului de administrare și de folosința a terenului din litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilita de organele fiscale în sarcina sa. Aceste argumente aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate. Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, s-a reținut că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.

Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea a reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube. Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Primăria Municipiului Craiova prin primar a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă critică sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că, din conținutul sesizării prealabile formulată de către societate, reiese în mod clar că nu s-a cerut și suspendarea actului atacat, motiv pentru care acțiunea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, fără a se mai analiza și alte motive. În aceste condiții, invocă și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile prevăzute de lege. În ceea privește motivarea instanței de judecată, învederează că în conținutul acesteia, instanța prin raționamentul folosit a motivat hotărârea pronunțându-se și pe fondul cauzei, depășindu-și astfel limitele în baza cărora a fost investită.

In acest sens, deși instanța trebuia să analizeze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții - caz bine justificat și pagubă iminentă - instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei stabilind în mod clar, că „deoarece societatea intimată nu era titularul dreptului de administrare și de folosință a terenului în litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilită de organele fiscale în sarcina sa ” . Rezultă astfel că în mod direct, instanța a apreciat și s-a pronunțat pe fondul cauzei, analizând împrejurările de natură tehnică ce au condus la emiterea deciziei de impunere, că societatea nu datorează taxa pe teren, rezolvând practic prin această soluție și fondul problemei care în prezent se află în curs de soluționare la instanța de fond - Tribunalul Județean Dolj.

În aceste condiții, instanța fără nici un dubiu constată practic nelegalitatea actului fiscal a cărui suspendare a fost solicitată, depășindu-și obiectul acțiunii cu care a fost aceasta investită. În privința motivării celor două cauze de admisibilitate, instanța apreciază că nu este cazul de o dare în administrare a terenului, deoarece terenul ar fi adus ca aport, făcând parte din domeniul privat al municipiului Craiova, ci nu din domeniul public așa cum prevede art. 256 alin. (3) din Codul Fiscal. Or, în aceste condiții, aprecierea instanței este succintă și neconcludentă, având în vedere că obiectul inspecției fiscale a privit aspecte mult mai complexe, având ca temei legal o serie de acte administrative ce nu au fost nici măcar amintite în motivarea instanței de judecată.

În această situație, recurenta apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Așa cum s-a reținut în expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei, instanța de fond a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 125284/2012 emisă de pârâta Direcția de Impozite și Taxe a Primăriei Municipiului Craiova până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui act administrativ, în condițiile art. 14 și art. 15, reținând, în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a comparat aspectele expuse de reclamantă cu starea de fapt reținută de organul fiscal, reținând că se identifică o serie de probleme, respectiv aspectele legate de darea în administrare. Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a constatat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Astfel, î n condițiile în care decizia de impunere ar fi pusă în aplicare cu consecința executării sumei de 908.296 lei, societatea reclamantă ar fi pusă în situația să închidă sau cel mult să suspende pe termen nedeterminat activitatea de depozitare a deșeurilor menajere și industriale de pe raza Municipiului Craiova, cu consecința imediată că aceste deșeuri nu vor mai putea fi colectate de la populație și agenții economici. Se impune a fi reținut că depozitul de deșeuri este singurul depozit autorizat pentru deșeurile menajere și industriale aferente Municipiului Craiova, astfel încât încetarea sau suspendarea activității ar avea ca efect imediat lipsa posibilității de depozitare a deșeurilor din Craiova până la momentul autorizării unui alt depozitar de deșeuri menajere și industriale, procedura care durează un timp extrem de îndelungat.

Totodată, instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei. Înalta Curte apreciază că în mod justificat instanța de fond a avut în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecția jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că, prin motivele de recurs formulate, recurenta Primăria Municipiului Craiova prin primar a criticat sentința, susținând că reformularea unei cereri de suspendare si pe calea plângerii prealabile face ca cererea de suspendare a actului administrativ sa devină inadmisibila prin raportare la dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Critica recurentei este una vădit neîntemeiata si care interpretează în mod greșit dispozițiile legale ce reglementează instituția suspendării executării actului administrativ, respectiv art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește critica vizând pronunțarea Curții de Apel Craiova asupra fondului cauzei, depășind astfel limitele cererii de suspendare cu care a fost investita, Înalta Curte apreciază că si acest motiv de recurs este vădit neîntemeiat, fiind vorba în realitate despre o eroare a recurentei in ceea ce privește delimitarea dispozițiilor sentinței atacate.

Astfel, paragraful redat de către recurenta („deoarece societatea intimata nu era titulara dreptului de administrare si de folosința a terenului în litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilita de organele fiscale”) cu privire la care aceasta susține ca ar reprezenta dovada pronunțării instanței asupra fondului cauzei, este un paragraf care reda doar susținerile societății din cererea de suspendare. După aceste paragrafe, vine aprecierea proprie a instanței de fond, care stabilește ca „aceste argumente aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoiala serioasa în privința actelor administrative fiscale contestate ” . Prin urmare, este evident că instanța de fond nu a depășit în niciun fel limitele cererii de suspendare cu care a fost investita și că nu a analizat fondul cauzei, constatând doar aparența de veridicitate a susținerilor societății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Craiova prin primar împotriva sentinței nr. 1088/2012 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrative și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.