ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2016 reclamanta A. S.A. Iași a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare AM POS Mediu anularea deciziei nr. 51535/21.06.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.04.2016 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.04.2016.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 15 din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. IAȘI, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a anulat decizia nr. 51535/2016 privind soluționarea contestației și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016, fără cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele considerente care justifică motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.:

A. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., una din cerințele obligatorii ce trebuie cuprinse într-o hotărâre judecătorească este reprezentată de indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților; or, din analiza considerentelor hotărârii judecătorești (partea de la paginile 8-10), rezultă că instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale redate mai sus.

La pronunțarea hotărârii judecătorești, instanța de fond nu a analizat apărările formulate de autoritatea pârâtă prin întâmpinare și, implicit, nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări, astfel că nesocotirea, de către instanța de fond, a apărărilor formulate de autoritatea pârâtă în cuprinsul întâmpinării, constituie o gravă încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Soluția pronunțată de instanța de fond nu reprezintă propriul raționament/propria convingere, ci constituie preluarea motivării altei instanțe și, ca atare, exigența textului de lege redat mai sus nu este acoperită; din cuprinsul hotărârii judecătorești ce face obiectul prezentei cereri de recurs nu rezultă că a existat o verificare și o analiză a susținerilor părților și, implicit, nu rezultă care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru pronunțarea acestei soluții și nici cele pentru care au fost respinse apărările formulate de autoritatea pârâtă.

Nerespectarea dispozițiilor legale menționate anterior echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești, situație ce atrage casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea pronunțării unei hotărâri din a cărei motivare să rezulte că aceasta conține toate elementele prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, susținând în esență că, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu au fost dezvoltate argumente aferente; iar în ceea ce privește motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., a arătat că se impune respingerea recursului, întrucât hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, iar considerentele acesteia reflectă soluția împărtășită de instanța de fond.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2020.

III. Soluția instanței de recurs

Prin nota de constatare organele de control din cadrul Autorității de management POS MEDIU au aplicat reclamantei o corecție financiară de 25% din valoarea contractului de lucrări nr. x/2012, reprezentând 3.614.964,89 RON; iar împotriva acestei note de aplicare a corecției financiare, reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost soluționată în sensul respingerii sale ca nefondate, prin decizia nr. 51535/21 iunie 2016.

S-a reținut că în urma semnării contractului de finanțare nr. x/09.08.2010 cu fonduri europene, autoritatea contractantă, respectiv A. S.A. a demarat procedura de licitație publică publicând Anunțul de participare cu nr. x/16.05.2012 pentru atribuirea contractului "Extinderea rețelei de canalizare în zona limitrofa Municipiului Iași Partea l - CL 14".

La secțiunea IV.2.1) Criterii de atribuire din cadrul Fisei de date a achiziției, criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic în ceea ce privește: prețul ofertei 50 % și perioada de realizare a lucrărilor 50%.

În aceeași fișă s-a menționat că durata totală de execuție canalizare pentru obiectele 4 si 5 va fi de minim 12 luni și maxim 24 de luni.

Conform Raportului procedurii de atribuire au fost depuse 11 oferte iar, în urma aplicării criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" pentru un număr de 10 oferte admisibile, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de către Asocierea B. S.A. - C. S.A., cu un punctaj general de 99.73 de puncte, obținut prin însumarea punctajelor aferente prețului (50 de puncte) și perioadei de realizare a lucrărilor pentru obiectele 4 si 5 (49.73 de puncte). Punctajul maxim a fost acordat de autoritate pentru o perioada de realizare a lucrărilor pentru Obiectul 4 si 5 de 365 zile calendaristice. Această perioadă a fost ofertată și de către câștigătoarea licitației, iar punctajul care i-a fost oferit a ținut cont de încadrarea acesteia în perioada de 365 de zile.

Ca urmare a derulării acestei proceduri, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x/06.12.2012 având ca obiect "Extinderea rețelei de canalizare - în zona limitrofă mun. Iași Partea I - CL 14" din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea Infrastructurii de apă și apă uzată în județul lași".

În cuprinsul acestui contract se menționează la punctul 1.1.3.3 că prin "durata de execuție" se înțelege timpul pentru terminarea lucrărilor sau a unui sector, după cum este specificat în anexa la ofertă, cu orice prelungire, durată calculată de la data de începere a lucrărilor. Din anexa la ofertă reiese că durata inițială de execuție a lucrărilor a fost de 24 de luni, respectiv 7 ianuarie 2013 - 6 ianuarie 2015, dar ulterior, au fost încheiate mai multe acte adiționale la acest contract: prin actul adițional nr. x din 9 decembrie 2014 perioada de execuție a fost prelungită cu 7 luni, respectiv până la 21 august 2015; prin actul adițional nr. x din 21 august 2015, perioada a fost prelungită până la 31 decembrie 2015 și prin actul adițional nr. x/18.12.2015, se prevedea prelungirea duratei de execuție a contractului cu 348 zile calendaristice, până la 4 august 2016 - practic, de la o durată totală de execuție a contractului de 24 luni s-a ajuns la o durata de 42 de luni și 29 zile.

Efectuând o recalculare a punctajului obținut raportat la noua durată de realizare a contractului și la durata de execuție pentru Obiectul 4 si Obiectul 5, echipa de control a constatat că oferta declarată câștigătoare ar fi primit un punctaj total de 73,39 puncte, clasându-se astfel pe locul 9 în clasament.

Astfel, s-a concluzionat că prin semnarea Actului Adițional nr. 4/18.12.2015 au fost modificate de fapt condițiile inițiale din Documentația de Atribuire și, prin urmare, nu s-a respectat principiul tratamentului egal cu privire la participanții potențiali cât și la ceilalți participanți la procedura de atribuire a contractului.

Având în vedere că, termenul de execuție pentru două din obiectele contractului a reprezentat o pondere de 50% din criteriul de atribuire a contractului și faptul că la recalcularea punctajului de evaluare în baza termenului modificat de execuție societatea câștigătoare s-ar fi clasat pe locul 9, echipa de control a constatat că modificarea termenului da execuție reprezintă o modificare substanțială a contractului în sensul pct. 1 din Implementarea contractului din H.G. nr. 519/2014.

Reclamanta a solicitat anularea actelor administrative, aducând ca principale critici faptul că: actul contestat este lovit de nulitate fiind nemotivat în drept, că neregula nu există din perspectiva prejudiciului și a condiției "modificarea substanțială a contractului" în raport cu anunțul de participare sau cu documentația de atribuire, că răspunderea este înlăturată pentru existența cazului fortuit.

În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă și axat pe pretinsa nemotivare în drept a actului administrativ, Curtea îl apreciază ca nefundat, constatând că argumentația reclamantei este una pur speculativă și care pleacă de la o vedere trunchiată a actului emis de pârâtă, fără a avea în vedere sensul său global sau actele care au stat la baza acestei evaluări.

În al doilea rând, actul inițial vătămător pentru reclamantă, reiese cu claritate atât motivarea în fapt cât și în drept a măsurii luate. Astfel, în Nota contestată și Decizia de soluționare a contestației administrative se regăsesc analizate, în detaliu, toate motivele invocate de reclamantă, cu menționarea expresă a prevederilor legale și contractuale reținute de emitentul actului contestat a fi incidente în cauză. Decizia de soluționare a contestației îndeplinește cerințele de formă și fond, specifice actului administrativ, cuprinzând în mod detaliat punctul de vedere al emitentului actului, pentru fiecare critică adusă de reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor, cu trimiteri la documentația de atribuire a contractului de lucrări în cauză, respectiv la anunțul de participare, precum și la actul adițional nr. x și la condițiile în care s-a încheiat acest act, în raport cu condițiile inițiale ale contractului. Prin urmare, din punct de vedere formal, Nota și Decizia răspund cerințelor de redactare și motivare prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din evaluarea inginerului coroborată cu revizuirea ofertei, reiese cu claritate că ceea ce a determinat prelungirea duratei totale de execuție a contractului au fost tocmai întârzierile înregistrate în execuția obiectelor 4 și 5 (întrucât nu au fost obținute acordul și autorizația de la CNADR chiar pentru lucrările proiectate în zona DN 28, inclusiv pentru obiectele 4 și 5, autoritatea contractantă trebuie să accepte încheierea actul adițional nr. x pentru prelungirea duratei de execuție a contractului cu 348 de zile). Practic, prin actul adițional nr. x s-a prelungit durata de execuție a contractului prin prisma necesității prelungirii duratei de execuție a lucrărilor chiar la obiectele 4 și 5; or, modificarea termenului inițial de execuție a acestor obiecte, a condus la modificarea duratei de execuție a contractului de la 24 luni la 42 luni și 29 zile.

Prin acceptarea de către reclamantă, în calitate de autoritate contractantă a încheierii actului adițional nr. x/2015 a fost practic eliminat scopul urmărit de aceasta prin acordarea punctajului maxim pentru oferta care a prezentat durata cea mai mică de execuție a celor două obiecte.

Această situație de fapt a fost calificată de pârâtă ca fiind o neregulă și s-a aplicat, în raport de H.G. nr. 519/2014 o corecție de 25%, abaterea descrisă regăsindu-se și în anexa O.U.G. nr. 66/2011, la capitolul referitor la implementarea contractului.

Prin urmare, actul administrativ a consemnat corect temeiul de fapt și de drept al aplicării măsurii administrative, cât timp la criteriul de atribuire din fișa de date a achiziției s-a acordat un punctaj maxim pentru o perioadă de realizare a obiectelor 4 și 5 de 365 de zile, corelat cu o perioadă totală de execuție a contractului de 24 luni, iar pe parcursul implementării contractului s-a majorat perioada de execuție pentru obiectele 4 și 5 cu 167 zile iar durata de execuție a contractului a ajuns la 42 de luni și 29 de zile.

Încheierea unui act adițional de prelungire a duratei de execuție a contractului în acest context factual a fost corect încadrată ca o modificare a contractului inițial propus de autoritate în procedura de licitație.

Efectele actului adițional nu sunt cele de modificare formală, directă și nemijlocită a criteriului de atribuire a contractului ci de modificare chiar în substanță a scopului urmărit inițial prin criteriul de atribuire așa cum a fost el fixat de autoritate; analizând cu bună credință și logică documentația de atribuire, respectiv conceperea criteriului de atribuire, se remarcă faptul că durata în sine de execuție, așa cum a fost ea ofertată, a fost punctată și a făcut diferența în clasamentul ofertanților.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de reclamantă și axat pe neîntrunirea condițiilor legale referitoare la săvârșirea unei nereguli în sensul O.U.G. nr. 66/2011, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din perspectiva faptului că modificarea operată de autoritate cu privire la durata de execuție a contractului nu a fost una culpabilă, imputabilă direct și nemijlocit ei, ci determinată de motive obiective, astfel că o astfel de modificare care are la bază motive obiective nu poate fi calificată drept una substanțială în sensul H.G. nr. 519/2014 întrucât evenimentul obiectiv petrecut s-ar fi aplicat oricărui ofertant iar, intervenția și înrâurirea sa concretă nu erau previzibile ab initio.

Prima facie, modificarea duratei de execuție a contractului de la 24 luni la 42 luni și 29 zile prin prisma modificării perioadei de execuție necesare inclusiv Obiectivelor 4 și 5 de la 365 zile inițial ofertate, la 365 zile plus 167 zile, poate părea ca o modificare substanțială a contractului din perspectiva faptului că dacă inițial s-ar fi ofertat, respectiv punctat, perioada efectiv necesară pentru îndeplinirea contractului, clasamentul final al ofertanților ar fi putut fi altul, dar, totuși, o analiză de la caz la caz se impune, însuși legiuitorul invitând la o astfel de atitudine, prin intermediul prevederilor potrivit notei iv) din H.G. nr. 519/2014. Astfel, o modificare este considerată substanțială dacă: a) autoritatea contractantă introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse inițial în documentația de atribuire, ar fi permis admiterea unor ofertanți alții decât cei admiși inițial; b) aceste modificări permit atribuirea unui contract unui alt ofertant decât cel care a fost selectat inițial.

În speță nu este întrunită tocmai această ultimă cerință pentru a putea vorbi despre o modificare substanțială: pe de o parte, modificarea duratei de execuție fiind determinată de un eveniment exterior și obiectiv, fără a se dovedi vreo culpă a autorității contractante, pe de altă parte, modificarea s-ar fi aplicat oricărui ofertant.

La încheierea actului adițional în discuție, reclamanta a avut în vedere documentul întocmit de inginerul proiectului prin care s-a soluționat revendicarea transmisă de D. S.A. - C. S.A., în conformitate cu prevederile contractuale din CGC, Subclauza 20.1 Revendicările Antreprenorului, împreună cu documentele justificative pentru întârzierile acumulate în cadrul obiectivelor 4 și 5 generate de lipsa avizului C.N.A.D.R. și autorizației pentru lucrările de proiectare la rețelele de apă și canalizare din zona drumului național DN 28. Notificarea de revendicare și documentele justificative atașate acesteia au fost evaluate de inginer în conformitate cu prevederile din CGC. Acesta a stabilit modalitățile de soluționare a revendicării și a înaintat Beneficiarului A. S.A. concluziile evaluării făcute, recomandând extinderea duratei de execuție a contractului de lucrări cu 348 de zile.

S-a reținut că toate aceste elemente au fost evaluate si analizate, chiar în conformitate cu prevederile contractului, prevederi care s-ar fi aplicat indiferent de ofertantul adjudecatar, în scopul respectării chiar a prevederilor contractuale și a acordului contractual încheiat între părți, stabilindu-se astfel de comun acord semnarea acestui document.

Prin urmare durata stabilită prin act adițional a fost decisă de un expert în domeniu, terț față de contractul inițial, care nu avea nici un motiv să favorizeze prestatorul lucrării.

Mai mult, pârâta nu a motivat în nici un fel culpa concretă a autorității contractante în întârzierea emiterii documentelor solicitate de aceasta de la C.N.A.D.N.R., nefiind făcută dovada că solicitarea în sine a eliberării acestora s-ar fi făcut cu întârziere sau că documentația suplimentar solicitată de către C.N.A.D.N.R. ar fi fost rezultatul lipsei de diligență a reclamantei și, în atare condiții, Curtea a apreciat că au existat factori pe deplini obiectivi, străini de vreo conduită culpabilă a vreuneia din părțile contractante, care au impus prelungirea executării contractului, prelungire care ar fi intervenit oricare ar fi fost ofertantul declarat câștigător.

Nu au fost primite susținerile pârâtei în sensul că modificarea de către reclamantă, prin act adițional, a cerinței referitoare la factorul de evaluare, ulterior atribuirii contractului de achiziție publică este substanțială, este de natură să dezavantajeze pe ceilalți ofertanți și că reprezintă o încălcarea a principiului tratamentului egal, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât cauza care a determinat în concret prelungirea duratei de execuție a contractului, anume eliberarea autorizației de către autoritatea competenta (act care condiționa demararea lucrărilor) cu foarte mare întârziere subzista indiferent de ofertantul care ar fi fost declarat câștigător.

Așa cum corect a indicat și reclamanta, incidente în cauză sunt și Instrucțiunile nr. 1 din 2 martie 2016 privind modificarea contractului de achiziție publică în cursul perioadei sale de valabilitate și încadrarea acestor modificări ca fiind substanțiale sau nesubstanțiale emis de Agenția Națională pentru Achiziții Publice cu referire la prevederile art. 11 pct. 7.

Or, în cauză prestatorul lucrării a fost împiedicat în executarea lucrării din cauze neimputabile lui, după rezultă din documentația suport care a stat la baza încheierii actului adițional nr. x dar și din evaluarea inginerului.

Prin urmare modificarea contractului inițial poate fi considerată nesubstanțială fiind întrunite cumulativ condițiile arătate la art. 4 alin. (2) din Instrucțiuni, respectiv: a) modificarea nu introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de atribuire, ar fi permis selectarea altor candidați decât a celor selectați inițial sau alegerea unei alte oferte decât a celei declarate câștigătoare ori ar fi permis și participarea altor operatori economici la procedură; b) modificarea nu schimbă balanța economică a contractului în favoarea contractantului într-o manieră care nu a fost prevăzută în contractul inițial; c) modificarea nu extinde domeniul contractului în mod considerabil.

În cauză nu s-a demonstrat restricționarea accesului la procedura unor potențiali alți participanți, nu s-a demonstrat defavorizarea participanților înscriși la procedura, în contextul în care cauza prelungirii duratei contractului s-a datorat unui motiv obiectiv ce nu ține de persoana ofertantului declarat câștigător ori de persoana reclamantei, cauza subzistând indiferent de care dintre ofertanții declarați, conformi ar fi fost desemnat câștigător.

Din documentația depusă reiese că cererile reclamantei de emitere a celor două acte din partea C.N.A.D.N.R. au fost formulate în termen util în cadrul derulării proiectului, emiterea acordului prealabil nr. 92/20 mai 2014 și a autorizației de amplasare din 11 iunie 2014 fiind întârziată de aprecierea inițială a acestei autorități în sensul caracterului incomplet al documentației administrative depuse.

Din corespondența purtată între C.N.A..D.N.R. și reclamantă nu reiese că întârzierea în emiterea celor două acte ar fi fost direct și exclusiv imputabilă acesteia din urmă ci, dimpotrivă, reiese că această întârziere a fost provocată de o serie de aspecte pur tehnice, de necorelări ale normativelor cu incidență în cazul amplasării rețelelor în zona unui drum național.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 și 8 C. proc. civ. - precum și din modalitatea de prezentare (în mod alăturat), a acestora, Înalta Curte apreciază că se impune tratarea lor separat, pentru o analiza eficientă a motivelor avute în vedere de către recurentă.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5. C. proc. civ., sunt de remarcat următoarele:

În cuprinsul recursului formulat, prin raportare la acest motiv, Înalta Curte constată că sub acest aspect - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - nu au fost identificate critici concrete care să permită exercitarea controlului judiciar, astfel că din această perspectivă, sentința atacată este la adăpost de critici.

Pe de altă parte, în ceea ce privește celălalt motiv de casare invocat de recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiții, este de observat că, hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul" (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în acțiunea introductivă.

Or, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Relativ la cel de-al treilea motiv de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - având în vedere argumentele invocate de către recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

O primă categorie de critici ale recurentei vizează cerințele necesare existenței neregulii, prin raportare atât la cerința prejudiciului, cât și la cea a caracterului abaterii.

Astfel, deși s-a susținut existența, în cauză, a neregulii, în raport de definiția dată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la caracterul prejudiciabil sau potențial prejudiciabil al abaterii de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, este de remarcat că nelegalitatea reținută de prima instanță nu se referă la acest aspect (după cum s-a arătat și în cuprinsul întâmpinării); ci, vizează inexistența vreunei acțiuni sau inacțiuni a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, consecință a intervenirii unei cauze - prelungirea duratei contractuale - apreciată ca justificată și de natură să înlăture caracterul prejudiciabil al conduitei reclamantei.

Așa fiind, nu se poate susține, cu suficient temei, că instanța de fond ar fi procedat la introducerea unei noi cauze (sau, un nou motiv), respectiv atitudinea subiectivă a reclamantei față de conduita prescrisă de legiuitor, în condițiile în care, inexistența abaterii a fost analizată și din perspectiva caracterului substanțial/nesubstanțial al modificării condițiilor inițiale, prin prelungirea duratei contractuale, prin referire la prevederile H.G. nr. 519/2014.

În ceea ce privește marja de apreciere acordată de legiuitor la stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011, prin prevederile H.G. nr. 519/2014, este de remarcat că posibilitatea de interpretare a modificărilor condițiilor inițiale după atribuirea contractului este una reală, putând opera în cadrul strict prescris de conținutul notei iv) la Anexa 1.

Astfel, despre flexibilitatea limitată care se referă la modificarea condițiilor inițiale după atribuirea contractului și, la modalitățile de punere în practică - chiar dacă nu sunt enunțate într-un mod clar și precis în anunțul de participare sau în documentația de atribuire - actul normativ precitat precizează că modificările condițiilor inițiale nu sunt admisibile decât dacă nu sunt substanțiale, fiind indicate, în acest sens, limitativ, ipoteze considerate substanțiale (lit. a)-d).

Chiar dacă prima instanță a examinat caracterul substanțial al modificării cerințelor esențiale doar prin prisma primelor două ipoteze legale, acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că ar fi făcut o apreciere greșită a legii întrucât, în raport de starea de fapt, necontestată de altfel de către părțile litigante, doar din perspectiva acestora două putea fi vorba despre o modificare a contractului. Mai mult, cu referire la raportarea stării de fapt la aceste două cerințe, prima instanță a arătat că modificarea duratei de execuție a fost determinată de un eveniment exterior și obiectiv, neimputabil autorității contractante, care s-ar fi aplicat oricărui ofertant.

Deși s-a susținut de către recurentă că, în raport de definiția dată neregulii, este lipsită de relevanță împrejurarea că modificarea duratei de execuție a fost determinată de un eveniment exterior și obiectiv, neimputabil autorității contractante, Înalta Curte reține că acest act normativ, chiar având forță juridică inferioară, a fost adoptat, ca un instrument legal utilizabil la stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011, fiind permisă, astfel, inclusiv interpretarea, cu o oarecare flexibilitate, a modificării condițiilor inițiale după atribuirea contractului.

Așa fiind, tocmai caracterul nesubstanțial al modificării condițiilor inițiale după atribuirea contractului - apreciat, după cum s-a arătat, prin raportare la prevederile notei iv) din Anexa 1 din H.G. nr. 519/2014 - a condus la concluzia că stării de fapt prin cauză nu este circumscrisă noțiunii de neregulă, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ca urmare a inexistenței caracterului prejudiciant sau prejudiciabil al abaterii.

În ceea ce privește caracterul exonerator al cauzei care a condus la modificarea condițiilor inițiale, după atribuirea contractului - emiterea cu întârziere a avizului CNADR și a autorizației pentru lucrările de proiectare la rețelele de apă și canalizare - este de remarcat că această chestiune litigioasă, care a avut o relevanță majoră în soluționarea cauzei, a fost dezbătură și în alte litigii - dosar nr. x/2016 și nr. y/2016 - soluționate prin respingerea recursurilor formulate de aceeași parte litigantă, recurentă în prezenta cauză, Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene.

În aceste condiții, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." - este certă incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare și la dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. - "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." (subl. ns.).

Este de remarcat, în acest sens, că instanța supremă a statuat că este corectă reținerea de către prima instanță a faptului că "modificarea de către reclamantă, prin act adițional, a cerinței referitoare la factorul de evaluare anterior menționat, ulterior atribuirii contractului de achiziție publică, nu este de natură să dezavantajeze nici pe ofertanții care au depus oferte cu durată maximă a contractului cu durata ofertată de ofertantul câștigător, ..., nici pe ofertanții care au propus o durată a contractului mai mică decât durata finală a contractului de lucrări ..., și nu reprezintă o încălcare a principiului tratamentului egal și nediscriminator, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2004." (Decizia nr. 376/27.01.2020 a ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal).

Relativ la argumentul potrivit căruia hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât prima instanță ar fi aplicat Instrucțiunile nr. 1/2016, deși acestea au intrat în vigoare ulterior încheierii Actului adițional nr. x/18.12.2015; s-a susținut în considerentele deciziei precitate (nr. 376/27.01.2020) că acest aspect este nerelevant, întrucât "în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1351 și art. 1352 C. civ. privind fapta terțului care este asimilată cazului fortuit în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale care să prevadă contrariul.".

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivelor de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 155 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.