ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2734/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 319 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul I.P.C. privind schimbarea încadrării juridice, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul I.P.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

și l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul I.P.C. la pedeapsa închisorii de 5 luni. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca, în final, inculpatul I.P.C. să execute pedeapsa mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus perioada executată începând cu data de 3 iunie 2009 până la 29 octombrie 2009. A respins, ca nefondată, propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat.

A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Râmnicu Sărat, județul Buzău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a admis în parte cererile formulate de părțile civile privind acordarea de despăgubiri civile. A obligat inculpatul I.P.C. la plata sumelor de 6.000 RON către partea civilă C.T., de 5.000 RON către partea civilă S.M. și 6.000 RON către partea civilă C.M., cu titlul de daune morale. A respins pretențiile formulate de părțile civile privind acordarea de daune materiale. A obligat inculpatul I.P.C. la plata sumelor de 1.442,34 RON, respectiv de 1.571,89 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean Constanța pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu părțile civile C.T.

și S.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul I.P.C. la data de 3 mai 2009, în jurul orelor 18.00, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla pe D.M. - Techirghiol, a aplicat cu un cuțit lovituri părților vătămate C.T. și S.M., cauzându-le leziuni ce le-au pus viețile în primejdie, precum și faptul că la data de 06 aprilie 2009 i-a aplicat părții vătămate C.M. lovituri ce i-au pricinuit vătămări integrității corporale, ce au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. Această situație, de fapt, a fost reținută pe baza declarațiilor părților vătămate C.T., S.M., C.M., declarațiile martorilor C.E., D.G.M., R.V., R.Ș., C.S., V.G.

și, parțial ale martorilor S.D. și B.S.C., transcrierile SMS-urilor trimise de inculpat părților vătămate în intervalul 26 aprilie - 05 mai 2009, rapoartelor de constatare medico-legală din 5 mai 2009 întocmite de S.M.L.J. Constanța. În drept, instanța a apreciat că acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv ale infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 181 C. pen. Instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, în infracțiunea de vătămate corporală gravă, având în vedere că zonele corporale în care au fost aplicate loviturile sunt vitale respectiv, torace și venă jugulară, doar acordarea imediată de îngrijiri medicale împiedicând producerea decesului și corpul tăietor înțepător cu care s-a acționat.

De asemenea, instanța de fond a respins apărarea inculpatului în sensul că părțile vătămate au fost cele care au îndreptat cuțitul către acesta, câtă vreme plăgile înjunghiate au fost suferite C.T. și S.M., atât în zone vitale, ultimul prezentând și leziuni specifice autoapărării, la antebraț. Mai mult, nu a fost reținută susținerea inculpatului cum că a acționat în legitimă apărare câtă vreme chiar inculpatul a declarat că partea vătămată C.T. își manifestase intenția de a-l conduce la poliție și, deci, știa scopul în care era urmărit de acesta - nefiind o acțiune injustă. Totodată, din probatoriul administrat nu a rezultat nici că inculpatul a fost ținta unui atac material și direct al părților vătămate, că vreuna din acesta ar fi ținut în mână cuțitul sau că a aruncat cu pietre asupra inculpatului, leziunea suferită de acesta fiind rezultatul loviturilor primite de la C.T., în casă.

Totodată, s-a reținut că nu rezultă că atacarea părților vătămate cu cuțitul era singura șansă de scăpare a inculpatului. În ce privește starea psihică sub imperiul căreia inculpatul a acționat, deși este certă temerea sa după loviturile primite în casă de la partea vătămată, având în vedere apelul la serviciul 112 format imediat după plecarea din casa familiei C. și înainte de întâlnirea pe câmp cu aceștia, față de comportamentul din autobuz, instanța a considerat că nu poate fi reținută provocarea câtă vreme primul care a avut o acțiune provocatorie a fost chiar inculpatul, prin telefoanele și SMS-urile de amenințare și prin vătămarea lui C.M. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

referitoare la natura și gravitatea infracțiunilor, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite așa cum sunt reglementate de partea specială a Codului Penal, pericolul social concret determinat prin analiza circumstanțelor reale (arma cu care a acționat, zona vizată, urmările produse, motivele ce l-au determinat, intervalul de timp în care s-a derulat conflictul și în care inculpatul s-a manifestat agresiv la nivel declarativ dar și faptic prin incidentul din 6 aprilie 2009, culminând cu cele întâmplate la data de 2 mai 2009, faptul că și în circumstanțe distincte de cauza de față a procedat în același mod, datele ce caracterizează persoana inculpatului - vârsta tânără a acestuia și lipsa antecedentelor penale, caracterul obsesiv al acțiunilor acestuia, faptul că inculpatul are o tolerență minimă la frustrare) singura posibilitate de ieșire dintr-o astfel de situație al cărei control îl pierde fiind violența).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul I.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul parchetului a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, care nu corespund criteriilor prev. de art. 72 C. pen. și scopului prev. de art. 52 C. pen. Apelul inculpatului I.P.C. a vizat infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, sub următoarele aspecte: - greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală gravă, motivând că în raport de modul de comitere a faptei nu a existat intenția inculpatului de a ucide părțile vătămate; - fapta de tentativă la omor calificat și deosebit de grav a fost săvârșită în stare de legitimă apărare, motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în temeiul disp.

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.; - reținerea în subsidiar, a circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, reducerea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav astfel încât să fie îndeplinite condițiile pentru aplicarea modalității de executare, prev. de art. 86 1 C. pen. Prin Decizia penală nr. 114/P din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul I.P.C. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța pentru următoarele considerente: În ceea ce privește apelul declarat de inculpat s-a reținut că instanța fondului a stabilit, în mod corect, starea de fapt, vinovăția acestuia, dând faptelor comise de acesta, încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.

De asemenea, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală gravă constatându-se că, în cauză, probele administrate relevă că părților vătămate le-au fost aplicate lovituri în zone vitale cu un corp dur tăietor - torace și venă jugulară și doar acordarea unor îngrijiri medicale de urgență a împiedicat producerea decesului. Totodată, s-a reținut că intenția inculpatului a fost aceea de a aplica loviturile exact în acele zone urmărind decesul acestora în raport și de amenințările proferate prin SMS-urile și convorbirile telefonice purtate, în mod repetat, cu membrii familiei C. sau deși nu a urmărit producerea decesului, a prevăzut și acceptat această urmare.

Mai mult, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente disp. art. 44 C. pen. întrucât inculpatul nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile reglementate de lege, câtă vreme acesta a declarat că partea vătămată C.T. a manifestat intenția de a-l conduce la poliție și, deci scopul în care era urmărit nefiind o acțiune injustă, acesta nefiind atacat, în mod concret, imediat și direct de către părțile vătămate, nerezultând din probele administrate că vreuna dintre acestea ar fi avut în mână vreun obiect contondent pe care să-l folosească asupra inculpatului. astfel încât sa-i pună în pericol grav persoana. În lipsa atacului material direct, imediat și injust s-a apreciat că nu se poate reține ipoteza prevăzută la art. 44 alin. (3) C. pen.

care vizează depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul. Referitor la critica inculpatului privind incidența în speță a dispozițiilor referitoare la starea de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu se poate reține în favoarea inculpatului această circumstanță. În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța s-a apreciat că prima instanță a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., privind individualizarea judiciară a pedepsei. Instanța de apel, a apreciat că regimul sancționator aplicat inculpatului a fost corect determinat atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, de natură să asigure scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.P.C. invocând cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege. Recursul este nefondat. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă adusă demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În raport de aceste dispoziții legale, pentru reținerea circumstanței atenuante legale trebuie dovedite următoarele patru condiții: existența unei anumite acțiuni de provocare din partea persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului, sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea și infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Or, în cauză, în mod corect, s-a reținut că din probele administrate rezultă că cel care a inițiat conflictul a fost inculpatul, care prin convorbiri telefonice și SMS-uri, i-a amenințat cu moartea pe membrii familiei C., partea vătămată C.T., pe soția acestuia C.E.

și pe fiica lor, partea vătămată C.M. Este real că, inculpatul s-a aflat în stare de temere, după ce a fost lovit în locuința părții vătămate C.T., că a apelat serviciul 112 după plecarea din această locație însă, raportat la comportamentul avut de inculpat în autobuz, instanțele, în mod corect, au apreciat că nu se poate reține scuza provocării în favoarea inculpatului, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale mai sus enunțate. Înalta Curte reține că, în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că, în cauză s-a ținut seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul, de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, determinat de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, respectiv arma cu care a acționat, zonele vitale vizate respectiv, torace și venă jugulară, urmările produse - punerea în primejdia a vieții părților vătămate C.T.

și C.M., care au fost salvate doar prin asistența medicală calificată și de urgență ce li s-a asigurat precum și leziunile cauzate părții vătămate C.M., care au necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale, motivele ce l-au determinat pe inculpat să acționeze, intervalul de timp în care s-a derulat conflictul, începând cu incidentul din 06 aprilie 2009 când acesta s-a manifestat agresiv la nivel declarativ și ajungând la data de 02 mai 2009 când inculpatul a comis fapta de tentativă la omor calificat și deosebit de grav. S-a ținut seama de asemenea, de datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului, tânăr în vârstă de 23 de ani, fără antecedente penale, cu o conduită nesinceră în cursul procesului penal.

În mod corect, în raport de lipsa antecedentelor penale și a vârstei tinere a inculpatului s-au reținut în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., cărora li s-a dat eficiență în condițiile art. 76 lit. b) C. pen., în sensul aplicării unor pedepse pentru cele 2 infracțiuni săvârșite, într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege. În consecință, apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa stabilită a fost corect individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea acesteia, nefiind incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul I.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 114/P din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 385 13 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 114/P din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012. Procesat de GGC - N