ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 39/2019

HOTĂRÂRE

17.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 39/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la data de 21 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Individual Notarial C. sub nr. x din 9 decembrie 2006.

Prin Sentința civilă nr. 456 din 6 octombrie 2017, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Teleorman a reținut că, potrivit art. 94 lit. k) C. proc. civ., judecătoria judecă orice alte cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, iar, conform art. 95 pct. 1 din același act normativ, tribunalul judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date de lege în competența altor instanțe.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de valoarea imobilului indicat în actul contestat, Tribunalul Teleorman a constatat că aparține judecătoriei competența de soluționare a cauzei.

Ca atare, în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ., reținând că domiciliul pârâtului, indicat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, se află în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, a apreciat că această instanță este competentă să judece pricina.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 17 octombrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 14.095 din 14 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că, prin cererea adresată inițial Tribunalului Teleorman, reclamanta a solicitat constatarea nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 decembrie 2006.

Potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

În cauză, reclamantul a indicat domiciliul pârâtului ca fiind în București.

Din cuprinsul certificatului emis de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 21 martie 2017, pârâtul domicilia în municipiul Pitești, jud. Argeș.

Astfel, în speță, competența Judecătoriei Sectorului 3 București nu este atrasă de niciun criteriu.

Instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 129 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ. vizează situația în care aceasta era sesizată prin voința reclamantului sau, după caz, prin voința părților litigante, iar nu situația unei sesizări judiciare, cum este cea de față (hotărârea de declinare), câtă vreme o interpretare contrară ar conduce la lipsa de eficiență juridică a normelor referitoare la competență.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28 august 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 6.591 din 16 octombrie 2018, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În considerente, Judecătoria Pitești a reținut că excepția de necompetență teritorială invocată în speță este de ordine privată, motiv pentru care ar fi putut să fie ridicată doar de pârât, prin întâmpinare.

Însă, având în vedere că pârâtul nu a procedat în acest sens, a constatat că Judecătoria Sectorului 3 București a fost legal învestită cu soluționarea cauzei, neavând posibilitatea procedurală de a se dezînvesti prin ridicarea din oficiu a excepției.

Examinând conflictul de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepția celor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ. privitoare la imobile, moștenire, societăți, insolvență sau concordat preventiv și împotriva unui consumator) și la cele referitoare la alte drepturi de care părțile pot să dispună este relativă.

Prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a fost prevăzută, în mod expres, obligativitatea judecătorului de a verifica și de a stabili, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, prin art. 130 alin. (3) din același act normativ s-a stabilit că "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Alin. (4) al aceluiași articol stipulează în sensul că "Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței."

Așadar, prin normele legale citate a fost limitată posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetența de ordine privată, pârâtul fiind singurul căruia legiuitorul i-a atribuit o astfel de vocație.

În speță, obiectul litigiului dedus judecății este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Individual Notarial C. sub nr. x din 9 decembrie 2006.

Față de acest aspect, se constată că norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată.

În ceea ce privește verificarea depunerii în termen a întâmpinării, aceasta se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În litigiul de față, pârâtul B. nu a formulat întâmpinare, caz în care, față de lipsa de manifestare de voință în sens procesual a părții în cauză, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 3 București a rămas competentă să judece cauza, această instanță neputând să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Se observă că dispozițiile art. 129 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi interpretate în mod distinct în raport de situația în care instanța de judecată este sesizată prin voința reclamantului, respectiv a unei sesizări judiciare, cum este cea de față (hotărârea de declinare), câtă vreme, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.