ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1070/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 30307/3/2007, s-a dispus judecarea separată a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta A.D.S., în contradictoriu cu C.T., D.D. și C.M. și înregistrarea acesteia sub un număr nou de dosar. Prin cererea de chemare în garanție, A.D.S. a solicitat obligarea persoanelor chemate în judecată la restituirea sumelor la plata cărora va fi obligată în cazul admiterii cererii de dezdăunare formulată de reclamanta A.A.I. Poșta Câlnău. În motivarea cererii, A.D.S. a arătat că prin decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 25.634/3/2004, acțiunea formulată de A.A.I.

Posta Câlnău, în calitate de cumpărător al pachetului de acțiuni deținut de MAA la SC V.V.M. SA, a fost calificată ca fiind una de daune, cauzate cu prilejul încheierii contractului de privatizare din 19 decembrie 2000, răspundere întemeiată pe garanția pentru evicțiune ce incumba vânzătorului, conform art. 1337 C. civ. Prin sentința civilă nr. 3155 din 18 martie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanta A.D.S. în contradictoriu cu pârâții C.T., D.D.H., C.M., ca fiind prescrisă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta A.D.S., iar prin decizia civilă nr. 537 din 28 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A.D.S., împotriva sentinței comerciale nr. 3155 din 18 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 10798/3/2008, fiind desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4962 din 13 decembrie 2012 a fost respins recursul ADS declarat împotriva deciziei comerciale nr. 537 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. În rejudecare, tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 6167 din 17 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâții C.T., D.D.H.

și C.M. Prin această hotărâre, s-a reținut că reclamanta A.D.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală prin care urmărește să obțină obligarea pârâților C.T., D.D.H., C.M. la repararea prejudiciului pe care susține că l-a suferit ca urmare a angajării răspunderii instituției în litigiul inițiat de A.A.I. Poșta Câlnău, în calitate de cumpărător al pachetului de acțiuni deținut de M.A.A. la SC V.V.M. SA, având ca obiect reducerea prețului pachetului de acțiuni. În acest sens se reține că, prezenta acțiune a fost formulată ca și cerere de chemare în garanție în cadrul litigiului inițiat de A.A.I. Poșta Câlnău, fiind disjunsă ulterior, astfel că, tribunalul a constatat că valoarea prejudiciului invocat de reclamantă este de 24.404.134,30 lei, respectiv suma pe care aceasta ar fi trebuit să o primească de la cumpărătorul pachetului de acțiuni al societății SC V.V.M.

SA, înstrăinat prin contractul vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 decembrie 2000. În aceste condiții, reclamanta a susținut că prin reducerea prețului este prejudiciată patrimonial, deoarece practic valoarea la care este, în final, înstrăinat pachetul de acțiuni - 5.631.723,3 lei - valoare reprezentând diferența dintre prețul stabilit în contract de 30.035.857,60 lei și diminuarea dispusă de instanță 24.404.134,60 lei) este mai mică chiar și decât cea stabilită inițial în raportul de evaluare - 11.538.881,8 lei - sens în care consideră că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a pârâților, care constituiau conducerea executivă a societății supusă privatizării, de a nu fi pus la dispoziția expertului evaluator toate datele necesare, respectiv de a fi prezentat date incomplete și eronate.

În acest context, prima instanță reține că pentru a se putea obține repararea prejudiciului, acesta trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă, iar în raport de situația de fapt expusă, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut în cauză dovada caracterului cert al prejudiciului patrimonial invocat. Având în vedere că reclamanta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu ca urmare a diminuării prețului de vânzare a pachetului de acțiuni al societății SC V.V.M. SA obiect al contractul vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 decembrie 2000 tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea în daune formulată de aceasta. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.D.S., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâților în solidar la plata sumei de 24.404.134,30 lei.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 970 din 7 noiembrie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A.D.S., luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pentru a fi angajată răspunderea pârâților trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 C. civ.

Astfel, răspunderea pârâților ar fi trebuit dovedită, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., în sensul săvârșirii unor fapte ilicite de către aceștia, nefiind suficientă invocarea unor dispoziții legale și a unor simple prezumții, în condițiile în care actele normative aplicabile la momentul încheierii contractului de privatizare stabileau răspunderea în ce privește dosarul de prezentare în sarcina instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A.D.S. București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și, în principal modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului formulat, cu consecința modificării în tot a hotărârii atacate și admiterii cererii Agenției Domeniilor Statului, iar în subsidiar, casarea acesteia și trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Recurenta consideră că în mod greșit instanța a respins apelul motivat de faptul că răspunderea intimaților nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 44 al H.G. nr. 626/2001, deoarece s-ar încălca principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp, în speță neretroactivitatea acesteia. În opinia sa, în baza principiului rolului activ al instanței aceasta trebuia să constate că deși H.G. nr. 626/2001 a intrat in vigoare ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 19 decembrie 2000, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind transformarea întreprinderilor de stat în societăți comerciale pe acțiuni și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 148 din Legea nr. 31/1990, administratorii răspund pentru toate obligațiile prevăzute în dispozițiile legale sau în actul constitutiv, în esență, administratorii au calitatea de mandatari ai acționarilor, aceștia din urma neputând, datorită formei de organizare a societății, să exercite singuri actele de comerț din obiectul de activitate al companiei. Mai susține recurenta că, întrucât pârâții dețineau funcțiile de administrator unic, director tehnic și director economic în cadrul societății SC V.V.M. SA, aceștia erau singurii în măsură să comunice evaluatorului ANEVAR documentația necesară pentru calcularea prețului per acțiune, evaluare ce nu face decât să reflecte valoarea de piață, reală a acestora în concordanță cu documentația pusă la dispoziție.

O altă critică a recurentei vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor, acestea fiind pronunțate cu aplicarea greșita a prevederilor legale in materia răspunderii civile delictuale. Din analiza materialului probator administrat în cauză, recurenta susține că rezultă fără echivoc că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale ale pârâților. În acest sens, se arată că prejudiciul este unul cert, raportat la decizia nr. 109 din 02 martie 2009 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus reducerea prețului de vânzare aferent celor 798.826 acțiuni deținute la SC V.V.M. SA, cu suma de 24.404.134,30 lei. În ceea ce privește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia.

Prin urmare, condiția esențială a faptei ilicite este încălcarea unei norme juridice, or, în calitatea acestora de conducători ai societății privatizate, aveau obligația legală de a pune la dispoziție datele reale ce alcătuiesc situația patrimonială, evidența financiar contabilă nereală fiind principalul element care a stat la baza convingerilor instanței de judecată care a dispus reducerea prețului pachetului de acțiuni. Se arată că atribuțiile și obligațiile conducerii societății sunt statuate și prin Legea nr. 31/1990, astfel că nu poate fi înlăturată răspunderea acestora doar pe considerentul că prevederile legale invocate prin cererea de chemare în garanție nu erau aplicabile la momentul privatizării.

Astfel, legătura de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciul produs este evidentă, în condițiile în care prejudicial este cert, prin reducerea prețului acțiunilor, cu consecința returnării diferenței sumelor de bani deja achitate, iar acest prejudiciu a fost cauzat încă de la început prin încălcarea normelor legale stabilite de prevederile exprese ale dosarului de prezentare și a legislației speciale incidente în cauză, respectiv răspunderea cu privire la realitatea, corectitudinea și actualitatea datelor care stau la baza întocmirii dosarului de prezentare, a calculării prețului de ofertă a acțiunilor, răspundere ce revine în totalitate administratorilor și cenzorilor societății comerciale.

În ceea ce privește vinovăția pârâților, aceasta este de asemenea dovedită, întrucât pârâții, în calitate de conducători ai societății privatizate, au dat dovadă de neglijență în întocmirea situației patrimoniului societății, neglijență ce a generat un prejudiciu evident al reclamantei, dar și al bugetului consolidat al statului. Intimații-pârâți C.T. și C.M. au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A.D.S. București este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta apreciază că, în mod greșit s-a considerat de instanța de apel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 626/2001. Această critică este nefondată, întrucât în mod corect, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 44 din H.G. nr. 626/2001, potrivit cărora, răspunderea cu privire la realitatea, corectitudinea și actualitatea datelor care au stat la baza întocmirii dosarului de prezentare, a calculării prețului de ofertă a acțiunilor, precum și la baza întocmirii prospectului de ofertă publică, după caz, revine în totalitate administratorilor și cenzorilor societății comerciale emitente, nu erau în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 decembrie 2000, acest act normativ fiind publicat în M. Of.

nr. 390 din 17 iulie 2011. Din această perspectivă, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că, de vreme ce a reținut că prevederile H.G. nr. 626/2001 nu sunt aplicabile spetei, instanța de apel ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale Legii nr. 31/1990 ce reglementează răspunderea administratorilor societăților pe acțiuni, întrucât, în acord cu principiul disponibilității, reclamanta a precizat că acțiunea dedusă judecații este o acțiune în răspundere delictuală, fundamentata pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., iar nu o acțiune în răspundere contractuală, derivată din neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de mandat perfectat între societate și administratorul său, iar modificarea obiectului și a cauzei acțiunii nu numai ca nu poate fi realizată din oficiu de instanță, dar este și inadmisibilă în apel, căci ar echivala cu încălcarea dublului grad de jurisdicție.

În ceea ce privește cea de a doua critică a recurentei, prin care aceasta consideră că instanța de apel în mod greșit nu a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, se constată că aceasta nu poate fi primită, urmând a fi respinsă. Aceasta deoarece, în raport de probatoriul administrat în cauză, se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a reținut că, în speță, nu se verifică întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților. Potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, mai multe condiții, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Pe planul răspunderii civile delictuale, noțiunea de faptă ilicită presupune nu numai o abatere de la normele legale, ci și răsfrângerea acestei abateri, direct și nemijlocit, asupra unui anume drept subiectiv pe care îl prejudiciază. În speță, se constată că o asemenea faptă ilicită nu există, în condițiile în care, pe de o parte, prevederile pct. 1.5 si 1.6 din dosarul de prezentare privind oferta de vânzare a acțiunilor gestionate de M.A.A. la SC V.V.M. SA, precum și art. 44 din H.G. nr. 626/2001 nu pot constitui izvorul vreunei obligații în sarcina pârâților, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor actelor normative indicate de reclamantă ca stând la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 decembrie 2000, respectiv O.U.G.

nr. 198/1999 si H.G. nr. 450/1999, nu revenea pârâților sarcina întocmirii dosarului de prezentare și nici a raportului de evaluare, astfel încât, aceștia nu pot fi răspunzători de datele și informațiile prezentate în aceste documente. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) paragraful 2 lit. b) din O.U.G. nr. 198/1999, obligația întocmirii dosarului de prezentare revenea M.A.A. și F.P.S., în conformitate cu procedurile interne aprobate de consiliul de administrație al F.P.S., respectiv cu ordinul ministrului agriculturii si alimentației și conform legislației in vigoare.

Din această perspectivă, se constată că obligația întocmirii dosarului de prezentare revenea instituției publice implicate în procesul de privatizare, în speță M.A.A., care a și procedat în acest sens, raportul de evaluare fiind întocmit de un evaluator autorizat desemnat de instituția publică implicată în procesul de privatizare, ca urmare a organizării unei licitații publice în acest scop, astfel că pârâții nu sunt răspunzători nici pentru concluziile acestui raport cu privire la prețul de vânzare al acțiunilor. De asemenea, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum și din răspunsul reclamantei la interogatoriu, prețul pachetului de acțiuni al societății SC V.V.M.

SA a fost majorat de un expert din cadrul M.A.A., potrivit Notei privind propunerea de vânzare a acțiunilor gestionate de M.A.A. la societatea SC V.V.M. SA. Astfel că, în executarea obligației ce îi revenea, în calitate de administrator al societății SC V.V.M. SA, intimatul C.T. a pus la dispoziția evaluatorului întreaga documentație solicitată, aspect confirmat de reclamantă prin răspunsul la interogatoriul administrat cu ocazia soluționării în fond a cauzei. Prin urmare, față de aspectele menționate, se constată că în speță nu a fost probată săvârșirea de către pârâți a vreunei fapte ilicite și nici existența vinovăției, deși proba întrunirii cumulative a condițiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale revine reclamantului.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta A.D.S. București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei civile nr. 970 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.