ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2014

HOTĂRÂRE
10.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1332 din 16 aprilie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins excepția

tardivității formulării acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.S.,

în contradictoriu cu pârâta Instituția Parchetului General, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul C.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că

aceasta este întemeiată, drept pentru care

va anula

recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată

că, deși recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa

judiciară de timbru în valoare de 2 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON,

conform dovezii anexate la fila 6 a dosarului, recurentul nu și-a îndeplinit

această obligație legală.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997,

precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea

recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin

depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun

la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen

de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997.

În aceste sens sunt

și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

„La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform

legii”.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

Anulează recursul

declarat de reclamantul C.S. împotriva sentinței civile nr. 1332 din 16 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie

2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5190 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisi
ÎCCJ 2014-02-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1016/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 771 din 20 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată
ÎCCJ 2014-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4451/2014
Decizia nr. 4451/2014 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 483 din 4 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a r
ÎCCJ 2015-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea interlocutorie din 16 octombrie 2014, în Dosarul nr. 3387/2/2013, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a a
ÎCCJ 2013-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 48 din 9 ianuarie 2012, Curtea de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei c
Sursă