ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4068/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința nr.

111 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj și a anulat

hotărârea nr. 33286 din 23 august 2012 a C.J.P. Cluj - Comisia pentru aplicarea

Legii 189/2000, obligând pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să îi acorde

drepturile prevăzute de lege pentru perioada 15 septembrie 1944 - 20 noiembrie 1944,

începând cu data de 01 iunie 2011 și să plătească reclamantului R.I. suma

de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele

aspecte:

Reclamantul R.I. a

solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 33286 din data de 23 august 2012

pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, emise de către

pârâta C.J.P. Cluj, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Hotărârea nr. 33286

din 23 august 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000

s-a respins cererea formulată de contestatorul R.I. cu mențiunea că actele sunt

insuficiente în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Conform declarației

martorului C.V., audiat la termenul din data de 29 ianuarie 2013, reclamantul

s-a refugiat împreună cu familia sa din satul Urca, în satul Tritenii de Jos,

fugind din calea armatelor maghiare și germane și a liniei frontului. Același

martor a arătat că întreg satul s-a refugiat de teama persecuțiilor etnice, iar

la întoarcere au găsit toate casele devastate. Totodată, martorul a mai arătat

că localitatea Urca din județul Cluj se găsea sub administrație maghiară în

anul 1944.

Pe cale de

consecință, s-a constatat că este îndreptățit contestatorul să se bucure

de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

189/2000.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului, deși în cauză a

fost audiat un singur martor, informațiile adunate de instanță

nefiind suficiente pentru a a acorda drepturile pe perioada respectivă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele

și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de

reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare,

„b

eneficiază

de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

[..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate”

.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Solicitantul

acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să

facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

[(alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [(alin.

2)].

Înalta Curte constată

că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană strămutată

prin intermediul probei cu înscrisuri, respectiv declarații autentificate ale

numiților B.I., C.V., acesta din urmă fiind audiat nemijlocit de către instanță.

Or, înscrisurile și

declarațiile autentificate ale martorilor pe care instanța de fond le invocă în

motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și

pertinente.

Din coroborarea probelor astfel

administrate rezultă cu evidență faptul că reclamantul a fost nevoit, să se

refugieze în localitatea Tritenii de Jos din județul Cluj, pentru a evita

persecuțiile etnice la care era supusă populația de naționalitate română.

Prin urmare, fiind

evident refugiul intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că în mod just

prima instanță a admis acțiunea acestuia, în condițiile în care, încadrându-se

în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

reclamantul-intimat este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate

de acest act normativ.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 111/2013 din 5

februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.