ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2014

Deliberând, asupra admisibilității căii de atac a apelului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnata A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 245/A din.data de 28 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1075/109/2008** al Curții de Apel Pitești.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că la data de 6 mai 2014, inculpata A.F.G. s-a adresat Curții de Apel Pitești cu o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 245, pronunțată de aceeași instanță, la data de 28 aprilie 2014, în Dosarul nr.1075/109/2008.

Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. i) C. proc. pen., în sensul că au fost pronunțate două hotărâri definitive, respectiv aceasta la care se face referire și o altă Decizie penală nr. 605/R din 29 septembrie 2010 a aceleiași instanțe, în Dosarul nr. 1885/216/2008, pentru aceleași infracțiuni.

Curtea a dispus atașarea Dosarului nr. 1075/109/2008, în care a fost pronunțată Decizia nr. 245/2014, procedând, potrivit art. 431 C. proc. pen., la examinarea admisibilității în principiu a contestației, ocazie cu care a reținut că cererea de contestație în anulare este admisibilă conform art. 431 C. proc. pen., când aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., în acest caz existența a două hotărâri judecătorești definitive pronunțate împotriva unei persoane pentru aceeași faptă și în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Analizând comparativ cele două decizii, susținute a fi contradictorii, Curtea a reținut că în Dosarul nr. 1885/216/2008, în care a fost pronunțată Decizia nr. 605/R din 29 septembrie 2010, inculpata A.F.G. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere conform art. 86

1

, art. 86

2

C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală incriminate de Legea nr. 241/2005, prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), constând în aceea că, neevidențiind în actele contabile ale firmei SC A.M.G.C.G.G. SRL mărfuri în valoare de 204.076,60 lei, pentru care trebuia să colecteze T.V.A. în valoare de 38.774,54 lei, a fost de natură să diminueze sursa impozabilă, cauzând statului un prejudiciu corespunzător valorii T.V.A.-ului arătat.

Curtea a mai reținut că, în aceeași manieră, inculpata, în luna decembrie 2005, nu a evidențiat în contabilitatea societății cantitatea de 55.940 litri motorină, în valoare de 139.489,17 lei, această sumă fiind înregistrată la capitolul „cheltuieli", astfel încât societatea și-a diminuat profitul impozabil cu suma de 22.318,27 lei.

De asemenea, în luna iunie 2005, inculpata a procedat în același mod în privința unei cantități de 99.000 litri de motorină, în valoare de 287.091,18 lei, operațiune neevidențiată în contabilitate, astfel încât profitul impozabil al societății a fost diminuat cu 38.600 lei.

Cu referire la celălalt Dosar, respectiv nr. 1075/109/2008, în care a fost pronunțată Decizia nr. 245 din 28 aprilie 2014, s-a reținut că inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea în formă continuată și în concurs a 4 infracțiuni, respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

Curtea a constatat că, în acea cauză, alături de inculpată, au fost trimiși în judecată și inculpații A.S., Ș.C.R. și P.V.A., pentru activitatea infracțională din februarie - august 2005, cei patru au indus în eroare partea vătămată SC L.R. SRL, cu prilejul executării unui contract de achiziție de carburanți, au determinat alte persoane să producă acte sub semnătură privată false (dispoziții de încasare, facturi și avize de expediție) și au disimulat adevărata circulație a banilor, cunoscând că provin din comiterea infracțiunii.

Este vorba de contractul din 10 februarie 2005, pentru care inculpata a lăsat drept garanție o filă de C.E.C. în alb, refuzată la plată la data de 6 ianuarie 2006, deși cunoștea că se află în interdicție bancară încă din 23 noiembrie 2004 și predase încă din decembrie 2004, carnetele de C.E.C.-uri la B.R.

Prejudiciul adus societății păgubite s-a reținut a fi de 2.291.113,61 lei, echivalentul a 652.534,24 euro la data de 1 septembrie 2005, rezultând din plata parțială a facturii din 1 iunie 2005.

În legătură cu falsurile, s-a reținut că acestea privesc un număr de 82 de dispoziții de încasare, prin care inculpata dispunea către casierie încasarea unor sume de bani, care au fost prezentate martorei I.L.E., contabila societății, pentru a justifica plățile în numerar, prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale, demonstrându-se că au fost fictive.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpata împreună cu inculpatul A.S. i-au solicitat numitei B.C. să emită un număr de 6 facturi și avize de însoțire a mărfii, în care a înscris neadevărat că delegatul din partea societății a fost A.S., căruia i-a atribuit o serie și un număr de carte de identitate false, iar semnătura de pe aceste documente nu îi aparține.

Pe parcursul derulării activității infracționale, s-a constatat că inculpații au rulat sume mari' de bani în numerar, depunându-i și retrăgându-i succesiv din conturile societăților comerciale, așa cum rezultă din extrasele de cont, pentru ca în cele din urmă să-i folosească în interes propriu.

Curtea a constatat, din analiza comparativă, că nu poate fi vorba de hotărâri judecătorești pentru aceleași fapte, infracțiunile din cele două dosare fiind distincte, ca de altfel și încadrarea juridică dată faptelor.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A.F.G. a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând admisibilitatea în principiu a căii de atac a apelului formulat de către contestatoarea A.F.G., Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Înalta Curte constată că în cauza de față contestatoarea a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 431 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție' inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul inițiat de către contestatoare este inadmisibil și, prin urmare, acesteia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 688/A din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A.F.G. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Piteșt, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06 martie 2015.