ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă la data de 3 august 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română SA, obligarea acesteia la plata sumei de 1.200.000 euro despăgubiri materiale și 200.000 RON despăgubiri morale.

Prin Sentința nr. 1929 din 7 decembrie 2017, Tribunalul Ialomița, secția civilă a admis excepția prescripției și a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

Prin Decizia nr. 875/A din 30 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1929 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că, față de data săvârșirii faptei ilicite reclamate prin cererea de chemare în judecată (13 ianuarie 2009), în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale.

Potrivit art. 40 și art. 41 din O.G. nr. 31/2002, furnizorul de servicii poștale răspunde pentru prejudiciile cauzate ca urmare a pierderii totale sau parțiale ori ca urmare a deteriorării trimiterii poștale, persoana păgubită având obligația de a adresa o reclamație prealabilă furnizorul de servicii poștale.

Ulterior, persoana păgubită se poate adresa instanței de judecată cu o acțiune în despăgubiri în măsura în care reclamația sa nu este soluționată în termenul legal ori răspunsul nu este corespunzător dorințelor sale.

În cauza de față, apelantul-reclamant a formulat, în termenul legal, la data de 10 martie 2009, o reclamație prealabilă, iar în urma cercetărilor efectuate de către intimata-pârâtă, s-a constatat că scrisoarea recomandată trimisă de apelant nu a ajuns la destinatar din vina serviciilor poștale americane, acestea din urmă asumându-și întreaga responsabilitate pentru incident.

Din documentele depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamant rezultă că prin Adresa nr. x din 23 iunie 2009, intimata a adus la cunoștința apelantului despăgubirea maximă pe care o poate primi ca urmare a realizării defectuoase a serviciului poștal, această adresă ce se află în posesia reclamantului putând fi calificată drept răspuns la reclamația prealabilă formulată de acesta, în acord cu dispozițiile art. 40 din O.G. nr. 31/2002.

Fie că ne raportăm la data de 23 iunie 2009, or la data de 20 iulie 2009 reținută de prima instanță (și mai favorabilă reclamantului, fiind ulterioară răspunsului reținut de instanța de apel) cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 3 august 2017 (data poștei) este înregistrată cu depășirea termenului de prescripție de 1 an prevăzut de art. 41 din O.G. nr. 31/2002.

Persoana păgubită, prin executarea necorespunzătoare a unui serviciu poștal, se poate adresa instanței de judecată cu o acțiune în despăgubiri în măsura în care reclamația sa nu este soluționată în termenul legal ori răspunsul nu este corespunzător dorințelor sale, însă termenul în care se poate formula cererea de chemare în judecată este de 1 an, pentru serviciile poștale internaționale, și curge de la data de la data primirii răspunsului la reclamația prealabilă sau, în cazul în care nu s-a răspuns la reclamația prealabilă, de la expirarea termenului de soluționare a acesteia.

În cauza de față, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, termenul de 1 an prevăzut de lege a fost depășit cu mult, astfel că în mod corect acțiunea a fost respinsă, ca prescrisă.

Curtea de apel a mai constatat că pe baza actelor existente la dosarul cauzei nu se poate reține existența vreunui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție, după cum nici apelantul-reclamant nu a invocat incidența vreunui caz de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de recurs, prin care a prezentat situația litigiului dintre părți, precum și nemulțumirile sale față de societate, clasa politică și justiția din România.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 29 iunie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimată, precum și întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Compania Națională Poșta Română S.A. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal.

La data de 24 octombrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia, în ceea ce privește criticile formulate prin motivele de recurs, s-a arătat că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conținutul acestuia.

Părțile nu au înțeles să formuleze puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, prin Decizia nr. 875/A din 30 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a Vi-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1929 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, însă susținerile din memoriul de recurs referitoare la situația litigiului dintre părți, precum și nemulțumirile sale față de societate, clasa politică și justiția din România, nu își regăsesc corespondent în motivarea hotărârii atacate și nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului, ca nefondat.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 875/A din 30 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM