ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 9/2016

Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis cererea autorităților judiciare italiene, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Udine și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul de referință dosarul nr. 248/2014 STEP pe numele persoanei solicitate L.N.G. În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 103 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a dispus arestarea persoanei solicitate L.N.G., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 27 decembrie 2015 și până la data de 24 ianuarie 2016, inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

A solicitat autorităților judiciare italiene respectarea garanțiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 - 2002/584/JAI, precum și în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. A luat act că persoana solicitată L.N.G. nu a renunțat la regula specialității. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați prin adresa nr. 9158/II/5/2015 din data de 11 decembrie 2015 a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate L.N.G. la data de 29 septembrie 2015 în dosarul penal având număr de referință 248/2014 STEP și arestarea acestuia în vederea predării către autoritățile judiciare italiene.

S-a reținut că, la data de 29 septembrie 2015 autoritățile judiciare italiene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, au emis pe numele persoanei solicitate L.N.G.

un mandat european de arestare, în dosarul de referință nr. 248/2014 SIEP pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat și tăinuire prev. de art. 624, 625, n.2, 648 Cod penal italian, concurs în tâlhărie improprie agravantă prev. de art. 110 și 628 alin. (2) în legătură cu alin. (1) și 3 n.l din Codul penal italian, concurs în infracțiunea de vătămare corporală agravantă prev. de art. 110, 582, și 585 în legătură cu art. 576 alin. l, n.l din Codul penal italian Mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene a avut la bază sentințele penale nr. 1517/2013, nr. 592/2009 ale Tribunalului Udine, nr. 463/2010 a Curții de Apel Trieste, nr. 1094/2011 a Tribunalului Udine și hotărârea de contopire nr. 248/2014 a Tribunalului Udine prin care a fost condamnat pentru comiterea a 4 infracțiuni de jaf în formă agravată.

Autoritățile judiciare italiene au reținut în sarcina persoanei solicitate că la data de 16 decembrie 2008, în Basiliano - Italia, împreună cu alt autor identificat, au pătruns prin efracție, în casa numitului D.T. de unde au sustras un lanț de aur, un telefon mobil și 1.500 euro. Apoi în cursul activității infracționale, împreună cu complicele său, au atacat și lovit victima sus-menționată cauzându-i leziuni traumatice.

De asemenea s-a reținut că în ziua de 16 decembrie 2007, în comuna Basiliano (Provincia Udine) cu scopul unui câștig ilicit, a sustras un pulover bărbătesc și trei perechi de ciorapi de pe rafturile magazinului B., ce se află în Centrul Comercial A. S-a mai reținut că, în scopul de a-și procura un câștig, deși cunoștea proveniența ilegală, a cumpărat sau a primit o motoretă marca L.M., proprietatea lui M.A., care făcuse obiectul unui furt comis la firma de reparații și vânzare G., titular L.G., situată în Fagagna (Provincia Udine) unde fusese dusă pentru reparații. Curtea a constatat că faptele săvârșite sunt din cele ce dau naștere la predare, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și, totodată, sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv art. 193, 224, 233, 228-229 C. pen.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, precum și condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din aceeași lege. S-a constatat că din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, motive expres și limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel încât cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare, apare ca fiind pe deplin justificată.

Prezentă în instanță, persoana solicitată L.N.G. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare italiene și că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității prevăzută în art. 115 din Legea nr. 302/2004, situație în care predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene va fi condiționată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării, întocmindu-se proces verbal în acest sens. În consecință, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene pe numele persoanei solicitate L.N.G. și că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităților judiciare italiene și a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis pe numele persoanei solicitate.

Conform declarației dată la urmărirea penală, la fila 9 din dosar, persoana solicitată L.N.G., fiind asistat de același apărător ales, N.V. din cadrul Baroului Galați, a arătat că nu se opune procedurii predării în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene. La instanța de judecată, inițial, a fost de acord cu predarea în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, iar, după concluziile apărătorului, care nu a fost de acord cu predarea sa, persoana solicitată, în ultimul cuvânt, nu a fost de acord cu predarea sa. Aceeași poziție a fost adoptată și la al doilea termen de judecată, când a fost atașat mandatul european de arestare tradus în limba română.

Potrivit art. 13 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 și art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd caracterul irevocabil al consimțământului dat de persoana solicitată. Instanța de judecată a invocat dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căreia autoritatea judiciară română de executare „poate" refuza executarea mandatului de executare emis de o autoritate europeană, când constată existența unor cauze, enumerate, la lit. a) - iv) , din lege. În aceste condiții, având în vedere art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare, cu consecința arestării persoanei solicitate pe o durată de 30 zile, în vederea predării.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana solicitată L.N.G., solicitând înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura arestului la domiciliu. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public și de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului persoană solicitată au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând contestația, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din aceeași lege. Prin adresa nr. 9158/II/5/2015 din data de 11 decembrie 2015 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate L.N.G. la data de 29 septembrie 2015 în dosarul penal având număr de referință 248/2014 SIEP și arestarea acestuia în vederea predării către autoritățile judiciare italiene.

Analizând actele și lucrările dosarelor, se constată că față de persoana solicitată L.N.G. a fost emis la data de 29 septembrie 2015, de către autoritățile judiciare italiene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine, un mandat european de arestare, în dosarul de referință nr. 248/2014 SIEP pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat și tăinuire prev. de art. 624, 625, n.2, 648 Cod penal italian, concurs în tâlhărie improprie agravantă prev. de art. 110 și 628 alin. (2) în legătură cu alin. (1) și 3 n.l din Codul penal italian, concurs în infracțiunea de vătămare corporală agravantă prev. de art. 110, 582, și 585 în legătură cu art. 576 alin. l, n.l din Codul penal italian.

Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerințele legii, dat fiind faptul că autoritățile italiene au menționat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităților judiciare române o constituie „Mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene a avut la bază sentințele penale nr. 1517/2013, nr. 592/2009 ale Tribunalului Udine, nr. 463/2010 a Curții de Apel Trieste, nr. 1094/2011 a Tribunalului Udine și hotărârea de contopire nr. 248/2014 a Tribunalului Udine prin care a fost condamnat pentru comiterea a patru infracțiuni de jaf în formă agravată. În atare condiții, se observă că instanța de fond în mod corect a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia.

De altfel, în cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executarea a mandatului european de arestare și predarea. Înalta Curte constatând că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen.

apreciază că în mod corect s-a dispus arestarea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, fiind singura măsură necesară pentru a asigura o mai bună desfășurare a procedurii, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu, având în vedere că aceasta nu și-a dat acordul în vederea predării către autoritățile judiciare italiene, ceea ce echivalează cu o lipsă de cooperare cu autoritățile judiciare din statul solicitant, existând astfel riscul să se sustragă de la răspunderea penală sau de la executarea pedepsei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 425 1 pct. 7 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.N.G.

împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și o va obliga la 330 RON cheltuieli judiciare către stat din care 230 RON onorariul avocatului din oficiu urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.N.G. împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 22 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă persoana solicitată la plata sumei de 330 RON - cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 230 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2016.