ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4235/2/2015,

în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată V.C. privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curții de Apel București, secția I penală, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 4235/2/2015 (2525/2015), persoana condamnată V.C. a solicitat redeschiderea procesului penal judecat inițial sub nr. 19797/300/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București, desființarea de drept a deciziei nr. 825 din 10 iunie 2015 și rejudecarea cauzei de la faza procesului în care se afla cauza în ședința din data de 04 martie 2015.

În motivarea cererii, s-a invocat faptul că petentul s-ar fi aflat în situația prevăzută de lege, respectiv lipsa de la proces, și, de asemenea, nu a avut apărător ales și a refuzat să fie asistat de avocat desemnat din oficiu având în vedere pregătirea sa juridică și directa implicare.

Petentul a arătat că la termenul din data de 04 martie 2015 a fost scos din sala de judecată în timpul ședinței și nu a fost rechemat până la sfârșitul acesteia, în lipsa sa având loc și două audieri ale inculpaților, situație în care prezența sa ar fi fost imperios necesară. În opinia sa, cele menționate reprezintă o lipsă motivată de la soluționarea cauzei, nu a fost reprezentat de mandatar sau apărător ales, fiind astfel incidente dispozițiile art. 466 C. proc. pen. În una dintre notele scrise s-a invocat o situație similară care ar fi existat la termenul de judecată din data de 15 mai 2015, când prezența sa a fost una formală, neavând dreptul să vorbească, să intervină și să aducă lămuriri.

S-a susținut că această veritabilă lipsă de la proces i-a adus atingere dreptului la apărare, instituția redeschiderii procesului penal având tocmai scopul ca orice inculpat să aibă dreptul la un proces echitabil, desfășurat în condiții de contradictorialitate și oralitate, cu respectarea principiului egalității armelor și a prezumției de nevinovăție.

Analizând cererea formulată, Curtea de Apel București a avut în vedere dispozițiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal. Alin. (2) al aceluiași art. definește noțiunea de persoană judecată în lipsă, arătând că aceasta vizează fie persoana care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre aceasta, fie persoana care deși a avut cunoștință de proces a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.

Curtea de Apel București a constatat că petentul nu se încadrează în nici una dintre aceste două categorii.

Astfel, cu privire la prima teză (care, de altfel, nu a fost invocată), s-a reținut că rezultă cu certitudine că petentul, inculpat în dosarul penal nr. 19797/300/2010, a fost citat la proces, având cunoștință de existența acestuia și prezentându-se la termenele de judecată fixate în cauză.

Cu privire la cea de-a doua teză, de asemenea nu s-a putut reține incidența acesteia, neputându-se aprecia că petentul a lipsit de la judecarea cauzei, în condițiile în care dimpotrivă acesta a fost prezent la termenele de judecată fixate în cauză.

În ceea ce privește susținerile acestuia din cererea formulată în cauză, s-a apreciat că ele nu sunt pertinente sub aspectul obiectului cauzei. Astfel, chiar dacă s-ar primi teza sa privind lipsa de la termenele din data de 04 martie 2015 și 15 mai 2013 (teză neîmpărtășită însă de Curte), s-a constatat că textul legal amintit mai sus nu vizează lipsa de la un termen de judecată, ci lipsa de la judecarea cauzei, în ansamblul ei.

În dezacord cu cele arătate de petent în cererea sa, Curtea de Apel București a reținut că redeschiderea procesului penal este un remediu procesual oferit acelor persoane care au fost judecate în lipsă, în sensul că nu au fost prezente la judecată, fie pentru că nu au aflat de existența cauzei, fie pentru că s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta în fața instanței și de a anunța despre această împrejurare. Tocmai această lipsă la judecată le-a pus în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare prin faptul că nu au avut posibilitatea de a-și expune poziția față de învinuirea formulată împotriva lor și nu și-au putut exercita celelalte drepturi garantate de lege. Or, lipsa de la un termen de judecată nu înseamnă că persoana respectivă nu ar putea să beneficieze de aceste drepturi, prezența la celelalte termene sau chiar faptul că are cunoștință de existența procesului penal (chiar dacă și-ar exercita dreptul oferit de lege de a fi judecată în lipsă) oferindu-i posibilitatea reală de exercitare a dreptului la apărare în forma dorită.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a constatat că petentul nu este persoană judecată în lipsă, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. pen.

Cu referire la criticile vizând modalitatea de exercitare a apărării prin avocat sau calitatea apărării asigurate de avocatul din oficiu, Curtea de Apel București a reținut că aceste împrejurări nu prezintă relevanță pentru soluționarea cererii de redeschidere a procesului penal, nefiind criterii legale în raport de care să se stabilească dacă o persoană a fost judecată în lipsă sau nu. Totodată, s-a reținut că acest lucru este valabil și cu privire la celelalte împrejurări invocate de petent în notele de ședință depuse în cauză, respectiv criticile vizând motivarea în fapt și în drept a deciziei pronunțate în apel sau modalitatea în care s-au consemnat susținerile părților în încheierile de ședință, atâta timp cât singura împrejurare relevantă - prezența petentului la termenele de judecată, nu a fost contestată de acesta (cu precizările menționate mai sus vizând termenele de judecată din 04 martie 2015 și 15 mai 2015).

Față de toate acestea, Curtea de Apel București a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea procesului penal, respectiv petentul nu a lipsit de la judecata cauzei, motiv pentru care, în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de acesta privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curții de Apel București, secția I penală, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4235/2/2015 a formulat apel condamnatul V.C.,

motivele formulate în susținerea căii de atac fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Analizând apelul declarat de condamnatul V.C. ,

Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu apelul formulat de condamnatul V.C. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 423 5/2/2015.

Astfel, prin decizia menționată, în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată V.C. privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curții de Apel București, secția I penală, ca neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art. 469 alin. (6) C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate.

Având în vedere că hotărârea cu privire la care condamnatul susține că ar fi fost pronunțată în lipsa sa a fost o decizie dată în calea de atac a apelului, care era definitivă, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4235/2/2015 este definitivă.

Prin urmare, în privința deciziei penale atacate, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În ceea ce privește apărarea formulată de apelantul condamnat, în sensul că, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale are dreptul la cel puțin două grade de jurisdicție pentru oricare cerere, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, prevăd următoarele: „(1) Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. (2) Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

După cum se observă, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală este recunoscut persoanelor declarate vinovate de o infracțiune de către un tribunal, aceastea având dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară.

Apelantul condamnat a avut al doilea grad de jurisdicție în dosarul penal nr. 19797/3 00/2010, acesta fiind reprezentat de calea de atac a apelului, care a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 825 din 10 iunie 2015.

Cererea formulată de apelantul condamnat în fața instanței de fond, privind redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare. Scopul acesteia este garantarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, al persoanei condamnate în lipsă, prin respectarea principiului contradictorialității, al egalității armelor, al exercitării dreptului la apărare prin propria persoană, al nemijlocirii, oralității și aflării adevărului, precum și a dreptului de a interoga martorii și părțile din proces.

Ca atare, instanța constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4235/2/2015.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 260 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4235/2/2015.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 260 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05 ianuarie 2016.